O aură ciudată, opresivă a început să umple camera. Temperatura părea să crească, iar Kouki își simțea trupul încălzindu-se în timp ce transpirația începea să îi cadă pe piele. Un fior îi străbătu șira spinării. Și respirația îi devenea superficială.

Acest sentiment… Kouki îl mai simțise înainte, nu cu mult timp în urmă. Era inconfundabil.

Feromoni Omega!

Amane îi eliberase în mod voit?

Tânărul gardian a înghițit în sec.

Sunetul bastonului care a alunecat din mâna gardianului și a lovit podeaua a răsunat în cameră. Ca și cum acel zgomot ar fi semnalat începutul, gardianul s-a năpustit asupra lui Amane.

Gâfâind greu, gardianul l-a imobilizat pe Amane. Fața lui era înroșită de dorința brută. Ochii îi erau sălbatici de dorință. Feromonii Omega îl copleșiseră complet, ștergându-i orice urmă de rațiune.

– Încetează! a strigat Kouki la bărbatul care mușca din gâtul lui Honjo în timp ce îl împingea pe spate.

Gardianul i-a rupt haina lui Amane, trăgându-i cămașa în sus pentru a-i expune pieptul. El a apucat cu brutalitate brațele lui Amane, forțându-le deasupra capului, și a început să-l lingă și să-l pipăie fără reținere. În tot acest timp, Amane a rămas nemișcat. Brațele lui frumoase erau întinse spre tavan ca o păpușă fără viață.

– Nu-l mai atinge!

Kouki a strigat furios, strângând din dinți în timp ce se lupta cu legăturile. A tras cu disperare de frânghiile care îi legau mâinile, încercând să se elibereze. Dar legăturile nu făceau decât să se strângă, mușcându-i pielea până când sângele a început să curgă.

– La naiba!

Neputința era insuportabilă. Enervarea de a nu putea face nimic în timp ce partenerul său era agresat chiar lângă el îi măcina mintea.

Simțea că-i explodează capul de la presiune. Era ca și cum un vas de sânge urma să i se spargă în creier.

– Opreşte-te! Opreşte-te! Încetează!

Frustrarea lui Kouki a dat în clocot. Vocea lui devenea mai puternică cu fiecare țipăt disperat.

– Nu-l atinge! Acea persoană e…

(Acea persoană este a mea!)

Aproape că a strigat cuvintele, dar s-a oprit la timp.

(Stai… Ce voiam să spun?)

(Acea persoană este… a mea?)

În timp ce Kouki era luat prin surprindere de vocea propriei sale inimi, Amane, care se supunea în tăcere paznicului, a vorbit brusc.

– Nu fi atât de nerăbdător.

S-a aplecat, buzele lui ușor înroșite apropiindu-se de urechea tânărului gardian.

– Hei, vrei să mi-o tragi, aşa e? Dar nu pot să-mi desfac picioarele legat așa…

“…”

– Desfă-mi legăturile de la picioare.

Ademenit de vocea întunecată și drăguţă, gardianul a început să se miște într-un mod amețit, aproape somnambul. A început să dezlege legăturile din jurul gleznelor lui Amane. Odată ce ele erau scoase, gardianul l-a acoperit imediat pe Amane din nou. Privind în sus la el, Amane a schițat un zâmbet seducător.

– Bun băiat… Acum, hai să facem asta în continuare. Poți să faci asta, nu?

Și-a coborât brațele, care erau ridicate deasupra capului, și le-a întins în fața lui.

Gardianul a ezitat la cerere. Păstrându-și încă puțin din rațiunea rămasă, Amane s-a aplecat și și-a lipit buzele de cele ale gardianului. A lins senzual buzele gardianului cu limba sa roșie și ademenitoare și a șoptit cu o voce răgușită:

– De acum înainte, va trebui să mă dezlegi mai întâi.

Gardianul, respirând greu, a început cu stângăcie să dezlege legăturile. Odată ce mâinile erau libere, Amane le-a fluturat jucăuș.

– Mulțumesc. M-ai salvat.

Imediat ce și-a exprimat recunoștința, Amane l-a lovit cu piciorul pe pe bărbatul care îl acoperea cu genunchiul.

– Ah!

Gardianul a scos un țipăt tăcut și s-a prăbușit. Fără să piardă o clipă, Amane, care se ridicase rapid în picioare, a lovit gâtul gardianului cu o lovitură ascuțită de karate. Gardianul a căzut, trupul său rămânând nemișcat de mișcarea rapidă, de treizeci de secunde, care a urmat loviturii.

– Uf!

Expirând profund, Amane și-a frânt gâtul și s-a întors la Kouki. A îngenuncheat pe podea și a început să dezlege legăturile care îl legau pe Kouki de mâini și de picioare.

Imediat ce funiile au căzut, Kouki l-a apucat pe Amane de partea din față a tricoului și a țipat la el.

– De ce ai făcut asta?!

Amane, care fusese tras mai aproape, se încruntă cu sprâncenele sale bine conturate.

– De ce te agiți așa brusc? Asta este partea în care ar trebui să-mi mulțumești pentru munca mea.

– Feromonii Omega distrug funcțiile de suprimare ale Alfa și Beta. Paznicul acela și-a pierdut complet rațiunea. Ce aveai de gând să faci dacă nu puteai să-i oprești furia?

– Ei bine, este arma mea secretă. Ce e rău în a-mi folosi propria armă secretă?

Amane a ridicat sfidător din umeri și a vorbit cu un ton obraznic.

– În plus, dacă mi-o trage cineva o dată sau de două ori e irelevant.

El a chicotit cu autoironie. Kouki a simțit o avalanșă de sânge la cap de furie.

– Nu ești cineva care ar trebui să se subestimeze așa!

În timp ce Kouki își ridica vocea, Amane a răspuns cu un “Ce?!” confuz.

– Să mă vând ieftin? Știi că sunt un Omega Rătăcitor, aşa e?

– Și ce dacă ești un Omega Rătăcitor?

Replica tăioasă a lui Kouki îi provocă o sprânceană să tresară.

– Ești “sufletul meu pereche”.

(Așa este…)

Kouki își dăduse seama de asta când îl văzuse pe Amane aproape agresat mai devreme.

El nu era doar un partener. Amane este o persoană specială pentru el.

– Și iată că iar începi cu prostiile…

– Păi…

Kouki a întrerupt încercarea lui Amane de a devia cu un ton poruncitor, privindu-l direct în ochii negri.

– Vreau… Vreau să te apreciezi mai mult.

În timp ce Kouki pleda cu seriozitate, fruntea lui Amane se încruntă încet.

Chiar dacă făcea pe durul, Kouki ajunsese să înțeleagă de-a lungul timpului petrecut împreună că Amane ascundea o vulnerabilitate profundă.

În momentul în care s-a aflat că era un Omega Rătăcitor, lui Amane i s-a amintit din nou de realitatea dură că moartea sa putea fi ușor ascunsă sub preș și de existența sa ca paria social. Această anchetă nu era doar despre răzbunarea lui Shou; era, de asemenea, o luptă pentru recuperarea demnității lui Amane, mânjită de lumea din jurul său.

Să-l vadă pe Amane aruncându-se în pericol fără să stea pe gânduri era dureros. Iar Kouki se simțea neajutorat, incapabil să îl protejeze. Acea enervare a răbufnit în el, iar el și-a strâns strânsoarea pe cămașa lui Amane.

– Nu-ți mai asuma niciun risc nesăbuit, a spus el cu o voce joasă și fermă.

– Promite-mi că nu o vei face.

Expresia lui Amane a arătat o urmă de confuzie. Dar s-a transformat rapid într-o privire orbitoare, ca și cum era enervat de propria lui vulnerabilitate.

– Dă-i drumul odată! a ordonat Amane pe un ton tăios, iar Kouki și-a eliberat încet strânsoarea de pe tricou.

– Vai, de ce te agiți atât? Acum s-a întins, a mormăit Amane, trăgând de gulerul care era deja desfăcut. Dar atât vocii, cât și expresiei îi lipseau cu desăvârșire nervii obișnuiți.

Observând că şi Kouki încă îl privea, Amane și-a abătut privirea. El și-a întors fața într-o parte, vorbind brusc.

– Să căutăm în camera privată a lui Iwaki înainte să se întoarcă.