Mintea mi s-a golit dintr-odată.

Era nevoie să fug.

Să mă ridic chiar atunci și să mă ascund undeva, oriunde.

Dar trupul nu m-a ascultat.

Parcă am încremenit pe loc. Nu puteam mișca nici măcar un deget.

Vederea îmi era atât de încețoșată, încât îmi era și mai greu să-mi păstrez calmul.

Am încercat să mă târăsc înapoi, dar n-am reușit.

O mână mare s-a întins spre mine și m-a apucat de păr atât de tare, încât n-am avut timp să mă feresc.

— Ah!

Mi-a scăpat un țipăt de durere, dar mătușa mea nici măcar nu a tresărit.

M-a tras de păr și a început să mă ducă, înjurându-mă.

— Nenorocit nerecunoscător! Un Omega murdar care a îndrăznit să facă sex cu un bărbat și să-mi distrugă fiul! Și acum trăiești ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat! Nerușinatule! Știi cât am așteptat ziua asta? Îți scot toți dinții și îți rup oasele unul câte unul! Din cauza ta Salman a ajuns în starea asta!

Cu o mână mă ținea de păr, iar cu cealaltă mă lovea peste față iar și iar, aruncându-mi cuvinte pline de venin.

Fiecare palmă îmi ardea obrazul.

Loviturile repetate determinau ca şi capul meu să se învârtă și nu reușeam să scap.

Atunci cineva a intervenit.

— Stați! Ce se întâmplă aici?

La vocea grăbită, loviturile s-au oprit.

Mătușa nu mi-a dat însă drumul la păr.

Mi-am forțat ochii încețoșați să se deschidă și mi-am ridicat capul.

În liniștea aceea apăsătoare s-a auzit vocea unui bărbat.

— Doamnă de Al-Fatih, ce înseamnă asta? Iertați-mă, dar Alteța Sa v-a dat permisiunea?

Era servitorul care păzea ușa camerelor prințului moștenitor.

Unchiul meu i-a răspuns, vădit nedumerit.

— Puștiul ăsta o merită. Și e doar un Omega. De ce atâta agitație?

Am auzit un sunet de dezaprobare, dar servitorul a rămas ferm.

— Nu, doamnă de Al-Fatih. Nu este un Omega oarecare. În plus, să provocați o asemenea tulburare în palat fără permisiune… Alteța Sa, prințul moștenitor, va fi furios.

Vocea îi tremura de teamă.

Mătușa a pufnit disprețuitor.

— L-a folosit Majestatea Sa, regele, la ritualurile sacre?

Tonul ei era plin de ironie.

Îmi puteam imagina ce gândeau.

Probabil toți cei de față gândeau același lucru.

Chiar dacă era prințul moștenitor și nu regele, eu tot nu eram decât un Omega de care se puteau folosi și apoi se puteau descotorosi.

N-am avut timp să mă gândesc mai mult.

Servitorul a strigat repede:

— Nu Majestatea Sa, regele, ci Alteța Sa, prințul moștenitor! Vă rog, dați-i drumul imediat. Voi raporta acest lucru chiar acum. Doamnă de Al-Fatih, eliberați-l!

La tonul lui implorator, degetele mătușii s-au strâns și mai tare în părul meu.

— Ah!

Am strigat, iar ea m-a lovit din nou peste față.

Durerea m-a determinat să tresar.

Abia atunci mi-a dat drumul.

M-am prăbușit, iar deasupra mea s-a auzit vocea unchiului.

— Când îl voi putea primi pe Omega de care v-ați folosit? Îl vreau.

— Domnule de Al-Fatih, așa cum v-am spus…

Servitorul a oftat, vizibil ajuns la capătul răbdării, apoi a explicat:

— Acest Omega s-a bucurat de favoarea Alteței Sale până foarte recent. Era chemat în fiecare noapte. Acum, după ce serviciul lui s-a încheiat, Alteța Sa i-a acordat chiar și o recompensă înainte de plecare.

Mâna care m-a ținut de păr s-a retras.

Am simțit privirea mătușii arzând asupra mea.

— S-a bucurat de favoarea prințului moștenitor?

Unchiul meu a mormăit printre dinți.

Mătușa a șoptit:

— Un Omega, și totuși știe cum să-i vrăjească pe bărbați.

Vorbea atât de încet, încât aproape că n-ar fi trebuit s-o aud.

Dar am auzit fiecare cuvânt.

După nişte clipe, unchiul a vorbit din nou.

— Dar dacă nu mai are nevoie de el, atunci s-a terminat, aşa e?

— Chiar și așa, până nu părăsește palatul nu există nicio garanție.

Servitorul a adăugat pe un ton ferm:

— Doamnă de Al-Fatih, se vede că n-ați mai fost de mult pe aici. Din cauza acestui Omega, șeful servitorilor și-a pierdut o mână, iar un alt servitor a rămas infirm. Amândoi au fost izgoniți imediat din palat.

S-a lăsat o tăcere lungă.

Servitorul m-a prins de braț și m-a ajutat să mă ridic.

M-am clătinat.

A așteptat până mi-am recăpătat echilibrul, apoi s-a întors să plece.

Din spatele meu, unchiul a strigat:

— Când îi raportezi Alteței Sale, spune-i că voi depune acuzații pentru omor!

Vocea lui joasă a crescut treptat.

Servitorul s-a oprit.

— Acuzații pentru omor? Împotriva acestui Omega?

— Da.

Unchiul a rostit cuvântul printre dinți.

— A complotat cu un alt bărbat și, din cauza lor, au murit peste zece oameni. Fiul meu, Salman, este aproape de moarte! Îi voi cere prințului moștenitor să facă dreptate.

— Cereți să fie pedepsit?

A întrebat servitorul.

Mătușa a răspuns:

— desigur. Trebuie să ne fie predat. Conform legii, noi, ca părinți, avem dreptul să cerem pedeapsa în numele fiului nostru rănit!

Servitorul părea tulburat.

În cele din urmă, a spus:

— Asta va decide instanța după proces. În orice caz, am înțeles. Voi raporta exact ce ați spus.

Apoi m-a luat de acolo în grabă și m-a condus înapoi spre camera mea.

Eram încă amețit când s-a oprit în fața ușii.

— Așteaptă aici până când Alteța Sa va da alte ordine.

A plecat fără să precizeze dacă era un ordin sau doar o rugăminte.

Am așteptat până când pașii lui s-au pierdut, apoi am apucat mânerul și am intrat.

Chiar și la mijlocul zilei, camera era întunecată.

Am închis ușa în urma mea și m-am sprijinit de ea.

M-a cuprins o ușurare puternică, urmată imediat de durerea din tot trupul.

Mi-am cuprins obrajii care pulsau cu ambele mâini și am mers șchiopătând până la pat.

Am oftat și m-am așezat.

Obrajii îmi erau umflați.

Îmi era greu chiar și să deschid ochii.

I-am închis și m-am ghemuit pe saltea.

Să dau peste unchiul meu acolo…

Nu mi-am imaginat niciodată.

“De ce nu m-am gândit la asta?”

Am auzit că urma ceremonia.

Și totuși, eram convins că n-aveam să-l întâlnesc acolo.

“De ce am presupus asta?”

Cu cât mă gândeam mai mult, cu atât mă simțeam mai rușinat.

“Un proces.”

Numai cuvântul îmi dădea fiori.

Obrajii au început să mă usture din nou, iar durerea din spate a revenit.

M-am strâns și mai tare, încercând să gândesc, dar vinovăția mă apăsa.

Mătușa și unchiul meu nu l-au văzut pe Kamar.

În mod normal, până atunci ar fi trebuit să termin cu audiența și să mă întâlnesc deja cu Asgail.

Era clar că nu l-au recunoscut deloc.

Desigur.

Nu-i cunoșteau chipul.

“Dar ceilalți?”

Pe măsură ce mi-am refăcut amintirile, mi-am dat seama că mulți au murit de mâna lui Kamar.

Ce s-a întâmplat cu oamenii lui Salman?

Și cu Salman?

“Este aproape de moarte.”

Gândul acesta m-a liniștit puțin, deși vinovăția nu a dispărut.

Dar pentru mine Kamar însemna mai mult decât oricine altcineva, indiferent ce li s-a întâmplat celorlalți.

M-au usturat ochii de lacrimi.

Mi-am cerut iertare în gând de la tatăl meu.

“N-ar trebui să simt așa.”

Atunci am auzit pași slabi.

Mi-am deschis ochii umflați, dar vederea era încă prea încețoșată.

Cu toate astea, am simțit un parfum dulce adus de aer.

Ușa s-a deschis brusc cu zgomot.

O siluetă uriașă a umplut cadrul, luminată din spate.

Asgail.

A intrat cu pași rapizi.

N-au fost decât câțiva, dar într-o clipă era atât de aproape, încât m-am retras într-un colț și m-am ghemuit.

— Ce faci?

Asgail s-a oprit lângă ușă și a vorbit cu voce joasă.

Am încercat să devin și mai mic.

— Îmi… îmi pare rău, Alteța Voastră.

— Pentru ce?

Tonul lui era enervat.

Am ezitat, apoi am răspuns:

— Hainele pe care mi le-ați dat… le-am stricat.

Cuvintele mi s-au oprit în gât.

Mi-am plecat capul, imaginându-mi hainele noi murdare și rupte.

Le-am prețuit atât de mult.

Ochii m-au usturat din nou.

Atunci Asgail m-a tras brusc în brațe.

Am tras aer speriat.

Brațele lui mari s-au strâns atât de tare în jurul meu, încât aproape m-a durut.

— E în regulă.

Șoapta lui joasă și răgușită mi-a atins urechea.

— E în regulă. Hainele se pot strica. Important e ca tu să fii bine.

Am vrut să răsuflu ușurat, dar n-am reușit.

Aveam un gust amar în gură și aproape că mi-a scăpat un scâncet.

Am simțit umerii lui Asgail încordându-se.

Mi-a dat drumul și a rămas în tăcere.

În camera întunecată i-am simțit privirea cercetându-mi fața.

Rușinat, mi-am plecat capul.

După o tăcere lungă, Asgail a vorbit în sfârșit.

— Spune-mi. Ce s-a întâmplat?