Atenţionare: Capitol dificil

 

Bărbatul care mă ducea înainte a strigat:

— Haham.

Am încercat să mă ridic, dar picioarele nu mă țineau și m-am împiedicat de mai multe ori în timp ce eram tras pe coridor.

Haham s-a uitat la mine cu un dispreț pe care nici măcar nu încerca să-l ascundă.

În fața camerei de la capătul coridorului nu se aflau doar medici.

Un val puternic de mirosuri mi-a ascuțit simțurile.

Acolo erau adunați Omega ca mine. Unii erau complet dezbrăcați, alții doar pe jumătate îmbrăcați.

Bărbatul m-a împins printre ei, iar eu am căzut fără să mai scot vreun sunet.

— Așa e bine.

Mi-am ridicat privirea la mormăitul lui Haham și ochii s-au întâlnit.

Frica mi-a încleștat gâtul, dar am reușit să întreb:

— D…de ce? Ce s-a întâmplat?

El a râs încet.

Un fior rece mi-a coborât pe șira spinării.

— La ce crezi că sunt buni Omega?

Cuvintele lui erau un semnal.

Oamenii care păzeau ușa s-au dat înapoi și s-au pregătit s-o deschidă.

Nu știam ce se afla dincolo de ea, dar un lucru a devenit limpede: toți Omega erau adunați acolo pentru același motiv.

Cineva a intrat în rut.

Ușa grea s-a deschis încet.

Un val dens de feromoni s-a revărsat pe coridor, iar Omega din jurul meu au început imediat să reacționeze.

— Împingeți-i pe toți înăuntru.

Haham și-a acoperit nasul cu o batistă și a dat ordinul.

Unii au intrat singuri. Alții erau împinși.

Camera s-a umplut repede, iar rândul meu se apropia.

L-am prins pe Haham de haină.

— C…cine este acolo? Prințul Moștenitor a plecat în inspecție…

Dar mirosul care venea din cameră nu era al lui Asgail.

Era al Regelui.

Și, dintre cei care ar fi putut avea feromoni atât de puternici, nu mai rămânea decât o singură posibilitate.

Nici măcar Zakrya nu ar fi îndrăznit să-și petreacă rut-ul în palat cât timp stăpânul acestuia lipsea.

Haham și-a strâmbat buzele într-un zâmbet ironic.

— Crezi că ești special doar pentru că ai ajuns în patul Prințului Moștenitor? Omega trec dintr-un pat în altul până mor. Ce, tu ești diferit?

Nu am putut nici să neg, nici să răspund.

Doar l-am privit.

Haham și-a îngustat ochii și s-a aplecat spre urechea mea.

— Dacă l-ai avut pe fiu, n-ar trebui să-l încerci și pe tată?

L-am privit îngrozit.

Doar eu i-am auzit șoapta.

El s-a îndreptat imediat și a strigat de parcă nu s-a întâmplat nimic.

— Haideți, băgați-i pe toți și terminați odată. Încuiați ușa până se termină rut-ul Majestății Sale. Să nu o deschidă nimeni, ați înțeles?

Cineva m-a apucat de ceafă și m-a aruncat înăuntru.

— Stați!

M-am ridicat în grabă și am alergat spre ușă, dar ea s-a închis înainte să ajung la ea.

Am început să lovesc cu pumnii.

— Vă rog, deschideți! Majestatea Sa… sângerează! Vă rog!

Nimeni nu mi-a răspuns.

Camera era saturată de feromoni și deja simțeam că amețesc.

M-am întors încet.

În fața mea se întindea o încăpere uriașă, cu podele și pereți de marmură. În centru se afla un pat mare, înconjurat de perne de toate dimensiunile.

Pe o masă erau sticle de vin, pahare și o cutie aurie împodobită cu pietre prețioase.

Nu am mai văzut locul acela, dar ceva mi s-a părut cunoscut.

Apoi mi-am amintit.

Semăna cu ritualul în timpul căruia lui Asgail i-au fost eliminaţi feromonii.

Și atunci au existat sticle cu vin ceremonial.

Iar Asgail a amestecat ceva în vin.

Am încercat să-mi amintesc mai bine.

Dacă lucrurile se desfășurau la fel, atunci rut-ul Regelui era provocat intenționat?

Am privit în jur.

Erau chiar mai mulți Omega decât am văzut atunci lângă Asgail.

Dacă Regele încă mai era lucid, poate că eram în siguranță până când rut-ul ajungea la apogeu.

Dar dacă şi-a pierdut deja rațiunea…

Atunci l-am văzut.

Regele era în mijlocul încăperii, complet copleșit de rut, trecând de la un Omega la altul fără să pară conștient de ceea ce făcea.

Picioarele mi-au cedat și am căzut.

Nu mai exista nicio îndoială.

Nu era în deplinătatea facultăților.

Îmi aminteam vag că era bolnav.

Mirosul feromonilor devenea tot mai puternic și capul îmi plutea.

Mi-am strâns pumnii până când unghiile mi s-au înfipt în palme.

În jurul meu, aceeași scenă se repeta.

Regele s-a întins după vin, și-a turnat într-un pahar, a luat pulbere din cutia împodobită și a amestecat-o în băutură.

Apoi a înghițit totul aproape fără să respire.

Nu mi-aș fi imaginat niciodată că urma să-l văd în starea aceea.

Am încercat să respir încet și să nu atrag atenția.

L-am văzut când eram copil.

Atunci era blând și liniștit.

Acum…

Un gând înfricoșător mi-a trecut prin minte.

Oare toți Alfa ajungeau astfel în timpul rut-ului?

Sau boala lui era de vină?

Știam că unele boli puteau deveni periculoase atunci când feromonii se acumulau prea mult.

Un țipăt m-a determinat să tresar.

Mi-am ridicat privirea și am văzut unul dintre Omega căzut la podea, rănit.

Regele se afla în apropiere, ținând în mână un ornament de corn de cerb rupt de pe perete.

Mi s-a uscat gura.

“Dacă vine spre mine cu lucrul acela, pot muri.”

M-am lipit de perete.

Trebuia să mă ascund.

Ceilalți Omega erau prea afectați de feromoni ca să-mi acorde atenție.

Era singura mea șansă.

Am început să mă îndepărtez încet de Rege, având grijă să nu mă observe.

Atunci l-am văzut umplându-și din nou paharul.

A pus iar pulbere în vin și a băut.

Aceeași mișcare pe care a făcut-o și înainte.

M-am oprit și l-am urmărit.

A lăsat paharul jos și a oftat.

“Poate nu e nimic…”

Tocmai mi-am relaxat umerii când trupul Regelui s-a zguduit brusc.

A început să tușească sânge.

Exact ca Asgail atunci.

— Majestate!

Am strigat și am pornit instinctiv spre el, dar m-am oprit.

Am alergat în schimb la ușă și am început din nou să bat.

— Deschideți! Vă rog! Regele sângerează! Deschideți!

Nimeni nu a răspuns.

Probabil credeau că mințeam.

Ordinul era clar: ușa nu era nevoie să se deschidă sub nicio formă până la sfârșitul rut-ului.

“Ce fac?”

M-am întors.

Regele stătea aplecat, respirând greu.

Câțiva Omega se agățau încă de el, conduși doar de instinct.

Am încercat să găsesc o soluție, dar nu aveam niciuna.

În cele din urmă, am tras adânc aer în piept și m-am hotărât.

Am mers repede spre masă și am luat cutia cu pulbere.

Am împăturit un șervet, am pus în el o cantitate bună din pulbere și l-am strâns bine.

Apoi l-am băgat în buzunar.

Trebuia să păstrez o mostră.

M-am întors spre Rege.

Nu s-a mișcat.

Când i s-a întâmplat același lucru, Asgail şi-a pierdut cunoștința.

Regele încă rezista.

Poate doza era diferită.

Sau poate luase mai mult.

Am înghițit în sec și m-am apropiat cu grijă.

— M…Majestate… vă simţiţi bine?

Vocea îmi tremura.

Umerii lui se ridicau și coborau greu. Nu-mi dădeam seama dacă îl durea ceva sau dacă pur și simplu nu putea respira.

Am mai făcut un pas.

— Majestate…

Regele și-a ridicat brusc capul.

Ochii lui negri și goi s-au fixat asupra mea.

Apoi a întins mâna.