În timp ce ușa se închidea în urma lui, feromonii care impregnau camera i-au învăluit întregul trup dintr-o dată.

Se înecă, izbucnind într-o tuse bruscă. După câteva reprize de tuse repetate, abia reuși să-și recapete respirația. Chiar și așa, feromonii pe care îi inhalase deja erau mai mult decât suficienți pentru a-i arunca mintea într-un haos complet. Feromonii care îl amețiseră de când intrase în conac păreau acum că atingeau limita. Josh închise ochii, prins între alegerile imposibile de a respira adânc sau de a-și ține respirația. “La naiba, am luat medicamente?”

Josh își aminti că înghițise pastilele imediat ce intrase în conac. Dar feromonii unui Alfa în rut erau mai puternici decât își imaginase. Mai mult, semnul îl slăbise și mai mult pe Josh. Chiar dacă ar fi luat un flacon întreg de pastile, ar fi existat o limită a timpului pe care l-ar fi putut avea. Josh se simțea ca și cum ar fi fost încolțit.

Încercând cu forța să-și limpezească conștiința încețoșată, se uită încet în jurul camerei. La fel ca şi conacul lui Chase, camera era austeră și pustie. Privind camera, care nu conținea nimic altceva decât o masă de ceai și un pat, Josh se gândi că nu era doar pentru că aceasta era reședința temporară a lui Chase. Probabil că îi plăcea acest gen de lucruri și, oricum, nimeni nu s-ar fi deranjat cu amenajarea interioară în această situație.

Rezistând cu forța dorinței de a se prăbuși, își mișcă picioarele. Patul, acoperit cu un baldachin, era gol.

Cu siguranță era aici.

Josh își acoperi nasul și gura cu antebrațul, respirând superficial în timp ce cerceta rapid camera cu privirea. Era imposibil ca Chase să nu fie aici, având în vedere cantitatea mare de feromoni din aer.

Unde era? Unde naiba era?

Limitându-și mișcările pentru a-și reduce respirația, îi era destul de dificil să verifice camera. Înăbușindu-și enervarea, își mișcă repede ochii. Verifică în jurul patului și până la pereți, dar era gol. Oricât s-ar fi uitat, nu simțea nici o urmă de om.

Oare să fie…

Incapabil să-și suprime imaginația sumbră, Josh strigă:

– Chase!

Vocea lui Josh a răsunat slab în camera tăcută. Speriat de goliciunea de nedescris, Josh a clipit pentru o clipă. Anxietatea lui s-a dublat și, în cele din urmă, și-a îndepărtat brațul care îi acoperea nasul și gura și a strigat:

– Chase, unde ești? Răspunde-mi!

În acel moment, auzi un sunet slab în spatele lui. Reacționând instinctiv, Josh își îndreptă privirea spre baia alăturată. Fără ezitare, se îndreptă în acea direcție.

Respirația îi era deja neregulată, iar vederea îi era încețoșată. Dacă nu îl găsea nici în baie, s-ar fi putut să nu mai reziste. Josh se forță să se gândească la ce ar fi făcut în cazul acela.

Dacă nu e nici aici…

La naiba!

Când a deschis ușa băii, Josh a simțit un fior rece pe spate. De asemenea, și-a dat seama rapid că își pierduse pentru scurt timp cunoștința, cu ochii deschiși.

Atât de ameţitori, mulţi, agonizanţi…

Feromoni.

Mintea lui ajunsese la limită, până în punctul în care nu mai putea să-și amintească nici cuvintele decât unul câte unul. Baia, la fel de mare ca dormitorul, era plină de miros. Feromonii, de câteva ori mai concentrați decât orice altceva mirosise până atunci, îl asaltară dintr-odată.

Și la capătul privirii sale șovăitoare, l-a văzut.

– Chase…

Josh mormăi încet, ca și cum era amețit. Cu fiecare pas pe care îl făcea, picioarele îi erau grele, ca și cum ar fi avut greutăți uriașe atașate de glezne. Împărțit între dorința de a se prăbuși și de a se zvârcoli pe podea și dorința de a-i vedea fața lui Chase, își mișca picioarele ca o mașinărie.

Chase era întins pe podeaua băii. Josh nu-și dădea seama dacă își pierduse cunoștința în timp ce încerca să se spele sau dacă încercase să facă altceva. Tot ce știa era că trupul său gol era mult mai slab decât înainte, că părul său blond, crescut la întâmplare, îi acoperea în mod dezordonat fața palidă și că, văzându-l prăbușit pe podeaua rece, se întreba dacă îi era frig.

– Chase…

Ajungând cu greu lângă el, Josh își puse mâna pe umărul lui. Putea simți clar oasele proeminente sub palma lui. Partea din creierul lui afectată de feromoni se limpezi parțial. Josh își concentră forța în mână și îl scutură puternic de umăr.

– Chase, trezește-te, Chase!

Amintindu-și cuvintele lui Grayson, Chase ridică încet pleoapele. Ochii care se dezvăluiră sub părul blond și des erau aurii. Josh văzuse cu siguranță acei ochi strălucitori pâlpâind înainte. După un moment de rigiditate, Chase deschise gura.

– Josh…

Vocea lui, răgușită și aspră, era abia audibilă. Lingându-și buzele uscate, Chase se ridică încet.

– Josh…

Strigându-i din nou numele, Chase întâlni privirea lui Josh, care era îngenuncheat pe un genunchi în fața lui. Încet, ridică un deget uscat și atinse obrazul lui Josh. Căldura slabă pe care o simți se opri pentru o clipă în aer, iar un zâmbet trecător apăru pe fața lui Chase. În cele din urmă, șopti:

– Ai venit să mă omori.

Ochii lui Josh se măriră. Fața zâmbitoare a lui Chase îi umplu privirea uimită. Zâmbi cu o fericire pe care Josh nu o mai văzuse niciodată și îl îmbrățișă pe Josh.

Repetând dorința pe care o dorise atât de mult, Chase își îngropă fața în umărul lui Josh. El scoase un suspin de ușurare. Acum chiar se terminase. Era sigur de asta.

“Este sincer? Sau doar vorbește aiurea, copleșit de feromoni?”

Josh se strădui să-și limpezească mintea amețită și să-i înțeleagă cuvintele.

– Chase…

I-a trebuit toată voința pentru a-și reprima dorința de a-l doborî pe Chase și de a se urca deasupra lui. Josh credea că ar fi putut chiar să o facă dacă ar fi continuat așa.

– Chase, ridică-te! a spus el printre dinți.

– Haide, să plecăm de aici și să vorbim.

Încercă să-l forțeze pe Chase să se ridice, dar nu avea puterea necesară. Abia reușea să-și păstreze mințile, darămite să-l ridice pe Chase, care era mai mare decât el, și să-l determine să meargă. În cele din urmă, Josh îl apucă de braț și încercă să-l ridice cu forța, determinându-l să se prăbușească pe podeaua băii.

– La naiba…

Abia reușind să-și stăpânească un geamăt, Josh examină trupul lui Chase și se opri brusc. Răni vechi și recente se împleteau cu vânătăi pe tot trupul. Nu primea îngrijiri medicale? Ce naiba era asta?

– Chase…

Îl strigă din nou, pe punctul de a-l întreba ce s-a întâmplat, dar Chase clipi. Ochii care până atunci erau goi și absenţi, reveniră la culoarea lor violetă obișnuită, înainte de a deveni din nou aurii. Dar Josh își dădu seama că își recăpătase o parte din conștiință. Josh îngenunche imediat în fața lui și îi atinse ușor obrazul.

– Chase, ești treaz? Chase?

– Joshua…

Chase clipi din ochii mari și îi strigă numele. Privirea lui amețită avea un alt motiv de data asta. Deschise din nou gura, dar îi luă câteva clipe să scoată un sunet.

– Joshua, chiar tu ești?

– Da, eu sunt.

Josh forță un zâmbet, reprimându-și emoțiile care îi creșteau.

“Ce dezastru. Probabil m-am îndrăgostit de chipul tău frumos.”

Desigur, era o glumă. În ciuda părului său dezordonat și neîngrijit, Chase era mai mult decât suficient pentru a-l captiva pe Josh mai tare decât ultima dată când îl văzuse. Poate că era din cauza ochilor lui absenţi, a genelor lungi și tremurânde și a buzelor ușor, care îl determinau să pară și mai patetic. Era ca un cântăreț de operă care cânta în ploaie în fața unui public absent. În timp ce Josh își mușca buza din milă, Chase vorbi din nou, cu vocea și mai tremurândă decât înainte.

– Atunci, ai de gând să mă abandonezi acum?

Nu fi prost, e evident că glumește.

Josh vorbi în mod deliberat aspru și își puse brațul în jurul umerilor lui. Josh se opri la vederea trupului slab din brațele sale. Ce naiba s-a întâmplat?

– Ce s-a întâmplat, Chase? Cine ți-a făcut asta?

Josh întrebă cât se poate de calm. Era hotărât să găsească persoana care îi făcuse asta lui Chase și să nu o lase să scape nepedepsită. Chase se uită fix la fața lui Josh, care încerca să pară cât se poate de blândă, și deschise gura.

– Eu am făcut-o.

– Poftim?!

– Eu am făcut-o.

Josh era atât de surprins, încât rămase fără cuvinte. Intenția ucigașă care îi urcase în creier se retrase instantaneu.

– De ce? De ce ai făcut asta, Chase?

Nu se putea abține să nu întrebe în continuare, chiar dacă încerca să fie atent să nu-l preseze. Josh voia sincer să știe. De ce se rănea în felul acesta, provocându-i lui Josh atâta durere?

– Pentru că… începu să mormăie Chase, parcă în stare de amețeală.

– Nu pot să iau medicamentele, iar tu nu ești aici. Dacă îmi pierd cunoștința, s-ar putea să înnebunesc sau să violez pe cineva, dar nu mai pot să iau medicamentele. Deci…

Josh înghiți în sec și întrebă din nou.

– Deci tu ți-ai făcut asta? Ca să eviți să-ți pierzi cunoștința?

Chase făcu o pauză și dădu din cap. Josh rămase din nou fără cuvinte. A îndurat singur până când a ajuns în cele din urmă în acest punct. Ce s-ar fi întâmplat dacă Josh nu ar fi venit aici?

Fața lui Chase, care se întindea spre el ca o halucinație, îi reapăru în minte.

Când era ultima oară când fața lui arăta atât de fericită?

Josh își aminti momentul în care îi ceruse mâna lui Chase din amintirile sale fragmentate. Apoi, nu mai putu suporta.

– Chase, îți amintești ce ți-am spus?

Josh abia reuși să scoată cuvintele din gură, respirând cu dificultate. Ținându-l în continuare în brațe, Josh continuă:

– Am spus că atâta timp cât te protejez, nu poți muri. Nu aș veni niciodată să te omor, Chase, nu-i așa?

Chase era încă tăcut. Apăsat de feromoni și de tăcerea lui, Josh simțea o presiune sufocantă. Rămânând tăcut în timp ce se sprijinea de Josh, Chase a mărturisit în cele din urmă.

– Nu vreau să înnebunesc.

Îl imploră, suspinând.

– Te rog, Joshua, nu vreau să înnebunesc…

Chase era chinuit de această teamă încă de când începuse rutul lui. Josh își dădea seama. Frica, groaza, disprețul de sine și toate acele emoții ale lui Chase se transformaseră în feromoni dulci care se așezaseră greu asupra lor.

Înnebunitor, dulce.

Incapabil să suporte dulceața, Josh înjură aspru.

– La naiba, de ce nu m-ai sunat mai devreme?

Dacă ar fi sunat…

Josh se gândi o clipă. Nu putea face nimic pentru a schimba situația. Dar ar fi putut fi acolo pentru a-l sprijini pe Chase. Ar fi putut să-l înveselească, să-l încurajeze, să-l sărute…

Își dorea să fi putut face asta.

Încă o dată, îl părăsise pe Chase când avea cea mai mare nevoie de el. Pentru prima dată, Josh simți remușcări și ură față de sine.

“Dacă nu m-aș fi diferenţiat ca Omega, aș fi putut continua să rămân alături de Chase.”

După un moment de regret, Josh a scuturat din cap. “Nu, nu e adevărat.”

– Chase.

Josh îi strigă numele.

– Chase, uită-te la mine.

Îl trase cu forța pe Chase departe de el. Ținându-l de umeri și creând o oarecare distanță, îl privi direct în față. Era fața seducătoare care îl captiva mereu pe Josh. Privindu-l, Josh se gândi că așa se simţeau probabil marinarii când auzeau cântecul sirenelor.

– Chase.

Josh deschise gura, cu o voce plină de efort, pentru a nu-și pierde mințile.

– Dacă nu erai un Alfa dominant, nu am fi făcut sex împreună atunci.

Josh vorbi încet, punând putere în fiecare cuvânt.

– Dacă nu erai un Alfa dominant și nu ți-ai fi pierdut cunoştinţa, nu am fi făcut sex împreună, Peter nu ar fi existat și nu ne-am fi întâlnit din nou și nu ne-am fi îndrăgostit așa.

Și dacă nu eram un Omega, nu eram cucerit de feromonii tăi și eram ocupat să te evit. Nu m-ai fi marcat.

Josh făcu o pauză și continuă.

– Atunci am fi trecut unul pe lângă altul, am fi trăit și murit fără să ne cunoaștem vreodată. Toate acele dăți când te-am sărutat, toate acele dăți când ți-am spus că te iubesc, erau în zadar. Era mai bine așa?

Toate astea erau posibile pentru că tu ești un Alfa dominant, iar eu sunt un Omega.

După ce a spus asta, Josh l-a privit direct în ochi pe Chase și a declarat:

– Nu regret nimic.

Chase tăcea încă. Josh își dădu seama că sosise momentul să ia o decizie. Opțiunile care le rămăseseră erau extrem de simple. Să o facă sau să nu o facă. Josh îi mângâie ușor urechea lui Chase. Urechea netedă, fără niciun cusur, era infinit de moale.

Ce se va alege de noi?

Josh se întrebă dacă era vreodată atât de speriat. Când a decis să-l aibă pe Peter, când a intrat singur în sala de operație, când Chase s-a interpus în fața câinilor pentru a-l salva pe Peter…

Când s-a prăbușit în fața ochilor mei, tușind sânge.

Fiecare moment era despre Chase. Josh nu-și mai putea imagina viața fără el. Josh l-a îmbrățișat strâns pe Chase.

– Chase…

Respirând adânc, Josh a deschis gura. Putea auzi respirația greoaie a lui Chase în ureche. Credea că Chase îi asculta vocea și a continuat să vorbească.

– O să-ți las un semn pe ureche.

Îl simțea pe Chase tresărind prin trupurile lor care se atingeau. Josh a răsuflat și a deschis și închis ochii.

– Steward a spus că, dacă lucrurile merg prost, unul dintre noi ar putea înnebuni.

Simți un tremur slab. Nu avea nevoie să confirme cât de multă frică simțea Chase. Josh adăugă după o pauză.

– Dar tot vreau să te marchez. Pentru că prefer să trăiești alături de mine decât să mori și să dispari.

După ce spuse asta, Josh închise ochii. Ridicând încet pleoapele, șopti:

– Te iubesc, Chase.

Tremurul lui Chase se intensifică. Ținându-i trupul rigid, Josh își continuă mărturisirea.

– N-am iubit pe nimeni atât de mult cât te iubesc pe tine. Nu contează dacă ești Alfa sau Beta, nimic din toate astea nu contează.

Josh a rostit ultimul său monolog. O mărturisire care ar putea fi ultima în timp ce era încă în toate mințile.

– Te iubesc.

Până atunci, Chase nu reacționase. Era doar rigid, cu fața îngropată în umărul lui Josh. Josh nu știa câtă frică și groază simțea. Aștepta doar ca el să aleagă. După mult timp, Chase întrebă:

– Chiar și când voi fi bătrân, vei fi alături de mine?

Chase a ridicat capul. Fața lui era palidă de oboseală. Josh a deschis gura către Chase, care îl privea cu ochii tremurând și umerii ridicați.

– Când vei fi bătrân…

Teama că nimeni nu-l va mai plăcea dacă va îmbătrâni și că aspectul lui se va schimba, rămăseseră adânc în inima lui Chase. Întâlnind privirea lui tremurătoare, Josh zâmbi scurt, ca și cum și-ar fi imaginat ceva.

– Vei fi un bătrân foarte chipeș.

Și îl sărută pe Chase pe buze și îi șopti, cu buzele încă lipite de ale lui.

– Chiar și atunci, voi vrea să te sărut, voi arde de dorință.

Chase clipi. Lacrimile care îi umpluseră rapid ochii îi curgeau pe față. Curând după aceea, îl îmbrățișă pe Josh.

Nici măcar nu se mai putea spune ale cui respirații greoaie îi loveau urechile. Deodată, îi veni în minte cuvintele lui Steward.

“Nu-mi pasă.”

Josh credea sincer asta.

“Nu-mi pasă deloc.”

Își înfășură brațele în jurul gâtului lui Chase și îl trase mai aproape. Capetele lor se înclinară, iar respirațiile lor neregulate se amestecară. Chase nu îl opri și nici nu îl împinse. În schimb, își înfășură brațele în jurul taliei lui și îl trase și mai aproape, ca și cum l-ar fi îndemnat să se grăbească. Josh își înclină capul și îi mușcă urechea lui Chase cu buzele, apoi o eliberă și spuse:

– Nu vei mai putea simți mirosul altui Omega până la moarte.

Putea exista o dorință și o excitare mai intense? Josh simți o plăcere amețitoare care îl determina să se simtă ca şi cum era leșinat.

– Până când moartea ne va despărți.

Apoi, îl mușcă tare de ureche pe Chase.