– Ce ar trebui să facem?

Kouki a întrebat care ar fi următoarea lor mișcare. Chiar în acel moment, ușile automate din stânga recepției s-au deschis cu un vâjâit ușor și a ieșit un grup de cinci sau șase bărbați în costume. Râzând și discutând, s-au îndreptat spre holul liftului. Printre cei doi bărbați care conduceau grupul, Kouki l-a recunoscut imediat pe bărbatul înalt, cu părul dat pe spate și ochelari cu ramă metalică argintie, îmbrăcat într-un costum bine croit la două rânduri.

Era ținta lor actuală, Ryouichi Iwaki.

Se părea că bărbatul cu părul alb cu care vorbea Iwaki era un oaspete, iar Iwaki însuși ieșise să-l întâmpine, sugerând că omul era un vizitator important. Cei trei bărbați în costum negru care îi urmau păreau să fie secretarul lui Iwaki și alți subordonați.

Luat prin surprindere de apariția neașteptată a omului cu care tocmai li se refuzase o întâlnire, Kouki a ezitat, neștiind cum să procedeze. Se întoarse să se uite la Amane după indicații – doar pentru a-l vedea ieșind deja din spatele stâlpului.

– Honjou-san?

Ignorând apelul lui Kouki, Amane a mers drept înainte, întorcându-se la lift și poziționându-se direct în calea lui Iwaki.

Iwaki s-a încruntat când acest bărbat, care purta mai mulți cercei – o înfățișare total deplasată într-un mediu de afaceri – i-a blocat calea.

– Cine ești tu?

Înainte ca secretarul lui Iwaki, care se grăbise, să-și termine întrebarea, Amane și-a ridicat calm insigna de polițist.

– Sunt de la secția de poliție Downtown Est.

– Poliția?

Secretarul lui Iwaki, speriat de insigna prezentată atât de aproape de fața sa, a încremenit surprins. Fără să-i mai acorde vreo atenție secretarului, Amane și-a îndreptat privirea direct spre ținta lor, Iwaki.

– Tu ești Ryouichi Iwaki, corect?

– Da, așa este. Dar nu este destul de nepotrivit, chiar și pentru poliție? După cum puteți vedea, sunt în mijlocul unei întâlniri.

– Îmi cer scuze pentru intervenţie. Cred că secretarul dvs. v-a informat. Investigăm incidentul care a avut loc în centrul orașului acum patru zile. Este vorba despre moartea unui băiat pe nume Shou, care a căzut de pe o punte pietonală.

“…”

Iwaki își potrivi ochelarii, împingând rama în sus cu o ușoară mișcare.

– Chiar și o scurtă conversație ar fi de ajuns. Ați putea să ne acordați un moment pentru a vorbi cu noi?

Sub privirea pătrunzătoare a lui Amane, Iwaki și-a ferit ochii.

– Nu văd de ce poliția ar vrea să vorbească cu cineva ca mine, care nu are nicio legătură cu incidentul din centrul orașului. Totuși, am un angajament programat chiar acum. Secretarul meu se ocupă de toate programările mele, așa că vă rog să aranjați o altă întâlnire într-o altă zi.

Cu un ton rece, Iwaki și-a exprimat refuzul. Apoi s-a întors spre bărbatul cu părul alb de lângă el și și-a cerut scuze:

– Scuze pentru agitație. Te voi însoţi până în hol. Să mergem.

L-a îndrumat pe oaspete spre lift, care tocmai se deschisese . Amândoi au pășit înăuntru. Anturajul său de bărbați în costum i-a urmat. În timp ce ușile se închideau, Iwaki stătea în picioare, privind drept în față. Nu s-a uitat nici măcar o dată la Amane, care stătea chiar în fața lui.

Când ușile liftului s-au închis complet, Kouki s-a îndreptat spre Amane.

– Încerca să pară calm. Dar am putut vedea semne ale tulburărilor sale interioare.

– Când am menționat numele lui Shou, a clipit în mod repetat.

– A! Şi s-a jucat cu ochelarii ca să acopere asta.

– Fie că era implicat direct în moartea lui Shou sau nu, cu siguranță știe ceva.

– A spus că ar trebui să reprogramăm pentru altă zi. Dar crezi că va fi de acord cu un interviu voluntar?

Amane a scuturat din cap.

– Nu prea cred, judecând după atitudinea asta.

– Atunci ar trebui să strângem dovezi prin interogarea persoanelor din jurul lui și să obținem un mandat după ce am solidificat suspiciunea?

Kouki a propus să se urmeze procedurile standard de investigație. Dar Amane a pufnit.

– Dacă adoptăm această abordare indirectă, ar putea dura ani de zile.

Auzind cuvântul “ani”, lui Kouki i s-a urcat sentimentul de urgență pe șira spinării. Aveau o persoană cheie care ar putea deține adevărul din spatele incidentului, dar nu puteau pune mâna pe el.

– Atunci ce ar trebui să facem?

În timp ce Kouki întreba, enervarea infiltrându-i-se în voce, Amane rămânea calm. A tras de unul dintre piercingurile din urechea stângă.

– Dacă jucând ca la carte nu ajungem nicăieri, va trebui doar să-l prindem cu garda jos.

 

***

 

În acea noapte, Kouki și Amane au parcat într-o zonă rezidențială de lux de la periferia Midtown-ului.

– Cât este ceasul? a întrebat Amane de pe scaunul pasagerului. Kouki a verificat ceasul de bord și a răspuns:

– Este 22:05.

De pe scaunul șoferului, Kouki putea vedea porțile înalte de fier și zidurile solide de piatră care înconjurau proprietatea. Cu aproximativ două ore în urmă, au condus în jurul perimetrului proprietății pentru a găsi un loc de parcare. Zona acoperea o suprafață vastă de teren.

Chiar și Kouki, care era obișnuit să vadă vile în bogatul district Upper Hills, era impresionat. Așa că era corect să numească acest loc o mare proprietate.

Iwaki, în ciuda faptului că era un Beta, era în mod incontestabil un om de succes, având în vedere atât reședința luxoasă, cât și biroul său, situat la un etaj întreg al unui zgârie-nori într-o locație urbană privilegiată.

Dar ce legătură ar putea avea o asemenea figură de elită cu un prostituat Omega Rătăcitor ca Shou?

Kouki nu putea vedea încă legătura dintre un profesor proeminent și un Omega Rătăcitor, dar știa că asta va deveni clară în curând.

– El nu se mai întoarce.

După două ore de pândă în mașină, tensiunea începuse să dispară. Spațiul restrâns, în care se aflau doar ei doi pentru o perioadă atât de îndelungată, îl provoca pe Kouki să își mute gândurile de la anchetă la “evenimentul special” de mai devreme din acea dimineață. S-a trezit luptând împotriva insistenței creierului său de a reda vocea seducătoare și imaginea senzuală a lui Amane.

Uitându-se în lateral la Amane, care se juca cu smartphone-ul în timp ce mușca dintr-un filtru de țigară neaprins, Kouki știa că își reprimă nevoia de a fuma. Cu geamurile închise, fumul ar fi umplut mașina. Dacă deschidea geamul, fumul ar fi ieșit afară și ar fi atras atenția.

Neputând să fumeze, Amane a continuat să se ocupe cu telefonul său. Kouki se îndoia că Amane își ștersese complet din minte întâlnirea intimă din această dimineață, dar se purta ca și cum nu s-ar fi întâmplat niciodată, fără să arunce măcar o privire în direcția lui Kouki.

(Deci, în cele din urmă, eu sunt singurul care încă se agață de ea.)

Pentru Amane, acel sex era literalmente un “accident”, nimic mai mult decât un eveniment neînsemnat.

Kouki era singurul care a simțit o rezonanță care i-a zguduit nu doar trupul, ci și inima…

Pentru Amane, Kouki era doar o modalitate convenabilă de a-și consuma căldura, nimic mai mult. Era cineva care se întâmplase să fie în apropiere când a lovit…

În timp ce aceste gânduri îi treceau prin minte, Kouki s-a simțit brusc sufocat. A tras de nodul cravatei, desfăcându-l puțin pentru a-și trage răsuflarea.

– El nu vine.

Lângă el, Amane mormăia încet. În vocea lui se simțea o urmă de enervare și nerăbdare.

– Programul lui Iwaki trebuia să se încheie cu o întâlnire la cină la ora 8, aşa e?

Kouki, care fusese distras de gânduri fără legătură, le-a dat la o parte și s-a concentrat din nou asupra modului de lucru.

– Da, asta a spus ea.

Această informație venise de la o tânără angajată de la recepția firmei lui Iwaki. După discuția cu Iwaki, au așteptat ca aceasta să intre în pauză și apoi au abordat-o pentru a obține detalii despre programul său. În calitate de recepționeră, ea împărtășea informații cu secretara lui Iwaki și avea acces la itinerariul zilnic al acestuia.