Volumul 4, R 10, Partea 5

 

– Bine, atunci, Sensei, să ne așezăm aici, ca să nu vă stăm în cale, spuse Honjou, trăgând un scaun la o distanță rezonabilă de cei trei frați. Kazusa se așeză lângă el, șoptind:

– Mulțumesc.

– Nu o fac pentru tine. Mi se pare interesant să-i văd pe frații Shutou confruntându-se. Nu vezi în fiecare zi un spectacol atât de rar, glumi Honjou.

Totuși, probabil că rămăsese pentru că se gândise că ar fi incomod pentru Kazusa să fie singura persoană din afară rămasă acolo. Deși era cam dur, Honjou era o persoană atentă.

Privind cei trei frați de la mică distanță, Kazusa observă că niciunul dintre ei nu se așezase. Keiki și Kariya stăteau umăr la umăr, iar Zero stătea în fața lor, formând un triunghi.

Cu cei trei Alfa adunați, sala de conferințe simplă părea o scenă. Zona din jurul lor părea să strălucească, ca și cum era sub lumina reflectoarelor pe o platformă.

Înalt, cu proporții de nouă capete. Trăsături rafinate. Forță fizică superioară. Inteligență excepțională. Bogăție abundentă. Și potențial reproductiv puternic.

O categorie destinată încă de la naștere să se ridice deasupra celorlalți – Alfa.

Și printre ei, familia Shutou era una dintre cele cinci super-elite de top. Cei mai buni dintre cei mai buni Alfa.

(Sunt oameni care trăiesc într-o lume complet diferită…)

Kazusa era perfect conștient că ei aparțineau unei clase complet diferite.

În timp ce medita la prima sa iubire neîmpărtășită, care se terminase înainte chiar să înceapă, Zero începu să vorbească.

– În primul rând, aș dori să vă mulțumesc amândurora. Keiki-nii, îmi cer scuze că te-am determinat să vii aici atât de târziu în noapte.

– M-am gândit că poți face față singur unei situații ca asta, dar nu am vrut să ratez ocazia de a te vedea după șapte ani, a spus fratele său mai mare, dezvăluindu-și dorința de a relua legătura, ceea ce a provocat ca expresia lui Zero să devină complicată.

– Probabil că nu ai vrut să fie implicat numele Shutou, totuși.

– Am încercat să găsesc o soluție fără a folosi numele… dar orice întârziere suplimentară ar fi putut prelungi perioada de detenție și, în cel mai rău caz, ar fi putut duce la o acuzare formală și la un proces. Chiar dacă aș fi câștigat în instanță, crearea de tensiuni cu poliția locală ar fi putut afecta negativ gestionarea viitoare a “RARE”.

Cuvintele lui Zero, alese cu grijă, arătau că nu petrecuse timpul în detenție lde pomană, ci luase în considerare diverse posibilități și căutase cea mai bună opțiune.

– Numele Shutou s-a dovedit eficient în cazul lui Alfa Inukai și al adjunctului șefului, un pion al celor puternici. Privind în urmă, cred că modul în care s-au rezolvat lucrurile era cel mai bun.

Zero a concluzionat, apoi și-a îndreptat privirea spre fratele său mai mic.

– Kouki, motivul pentru care am fost eliberat mai devreme este faptul că ai contactat oamenii în numele meu.

– Păi, pentru asta sunt frații, aşa e? De fapt, m-a durut puțin că nu te-ai bazat pe mine mai devreme, a răspuns Kariya cu o expresie ușor supărată, determinându-l pe Zero să se înmoaie.

– Ultima mea amintire despre tine era din perioada când erai încă la liceu, dar acum ai devenit un membru , cu drepturi depline, al societății. După ce am plecat de acasă, m-am izolat în mod deliberat de știrile despre familia Shutou, așa că nici măcar nu știam că ai devenit detectiv. Eram destul de șocat când ne-am întâlnit pe hol… Dar acum, când mă gândesc la asta, obișnuiai să spui că vrei să devii polițist, inspirat de detectivul care te-a salvat din acel incident de răpire.

Kariya s-a înroșit de rușine.

– Ți-ai amintit asta?

– Da. Erau momente în care am încercat să uit, dar… n-am putut. Deci, ți-ai îndeplinit visul. Felicitări.

– Mulțumesc. Părinții mei s-au opus categoric, dar Keiki-nii i-a convins… Deși, în consecință, el a ajuns să poarte singur întreaga povară a familiei Shutou, a spus Kariya, uitându-se cu regret la Keiki, care stătea lângă el. Zero și-a îndreptat și el privirea spre fratele său mai mare.

– În ceea ce privește asta… Îmi asum și eu o parte din responsabilitate, mormăi Zero.

– Reiki… răspunse Keiki.

– Am aruncat totul asupra ta și a lui Kouki și am fugit din casa aceea. Am crezut că nu voi mai putea să vă privesc niciodată în ochi…

Auzind mărturisirea plină de remușcări a lui Zero, Keiki a dat din cap.

– Nu… Eu sunt cel care ar trebui să-și ceară scuze.

– Keiki-nii? întrebă Zero.

– Familia Shutou este obsedată de supremația Alfa. Mama noastră, o Alfa, te-a tratat cu asprime pentru că erai un copil dintr-o relație extraconjugală, iar tatăl nostru, care se agăța de puritatea Alfa în timp ce se complăcea cu o femeie Omega și avea un copil cu ea, a închis ochii din vinovăție. În aparență, familia părea a fi o familie Alfa fără cusur, dar eu știam că în interior exista o fractură profundă. Am vorbit cu mama despre asta de mai multe ori, dar de fiecare dată își pierdea cumpătul și striga: “Mă trădezi?”. Pe măsură ce creșteai, starea mentală a mamei devenea din ce în ce mai fragilă, iar eu a trebuit să renunț să o conving, de teamă că s-ar putea prăbuși complet… În cele din urmă, acea decizie te-a pus într-o situație dificilă. Și eu aș fi fugit, a explicat Keiki.

Ascultând povestea lui Keiki despre conflictele interne din familia Shutou, Honjou a mormăit în șoaptă:

– E destul de complicat.

Kazusa știa deja despre copilăria complicată a lui Zero, dar acum că înțelegea că asta se petrecuse în lumea elitelor Alfa, simțea toată greutatea poverii emoționale a lui Zero.

– Mama noastră se temea că Reiki-nii ne va depăși pe noi, fiii pe care i-a născut, în ceea ce privește realizările. Dacă s-ar fi întâmplat asta, nu și-ar fi putut păstra mândria de Alfa, a adăugat Kariya, iar Keiki a dat din cap în semn de aprobare.

– Când ai plecat, nu eram sigur dacă ar trebui să te caut. Înainte să pot lua o decizie, tabloidele au aflat despre asta, iar mama, îngrozită de un scandal, mi-a ordonat să te găsesc. Dar am ales în mod deliberat să nu o fac. La momentul respectiv, am simțit că singurul lucru pe care îl puteam face ca frate al tău era să te las să te eliberezi de lanțurile familiei Shutou.

– Keiki-nii…

– Dar acum lucrurile stau altfel. Au trecut șapte ani și acum sunt capul familiei Shutou. Reiki, a strigat Keiki, trecând la un ton formal.

– Te-ai întoarce? Aș vrea să fii mâna mea dreaptă.

Probabil că era o ofertă neașteptată. Zero s-a uitat la fratele său cu o umbră de surprindere, apoi a dat încet din cap.

– N-am avut niciodată un loc în familia Shutou sau în cercul social Alfa în care m-am născut și am crescut. Nici măcar țara străină în care am fugit nu era “locul” pe care îl căutam. În cele din urmă, am fugit și de acolo și am ajuns în Deep Downtown. Am început să locuiesc acolo, motivat de speranța că voi avea cât mai puțin contact cu Alfa. Acolo, în acel loc, am găsit în mod neașteptat acel ceva căruia vreau să-i dedic viaţa mea.

Zero a făcut o pauză și l-a privit pe Kazusa. Cu privirea lui ascuțită ca o piatră prețioasă, fixată direct asupra lui, inima lui Kazusa a bătut mai repede.