Volumul 4, R 9, Partea 1

 

Trupul său se balansa înainte și înapoi… înainte și înapoi.

În ciuda balansului constant, nu simțea niciun disconfort. Probabil pentru că mișcările lui Zero, care îl ținea, erau constante, iar pașii lui erau stabili.

(Se simte… bine)

În timp ce se încredința pe jumătate visător lui Zero, conștiința lui care se estompa reveni treptat. Senzațiile încețoșate deveniseră mai clare și putea înțelege starea propriului trup.

Temperatura trupului în creștere. Bătăile rapide și neîncetate ale inimii. Transpirația care izbucnea din pori, încercând să elibereze căldura prinsă în trup.

(Ah… este din cauza căldurii mele)

Era în călduri.

Realizând acest lucru, locurile în care era în contact cu Zero au început să furnice cu un curent electric slab.

– Ah…

Încruntându-și sprâncenele la senzația electrică slabă, Kazusa deschise ușor ochii și se uită la Zero. Primul lucru care îi atrase atenția era transpirația care strălucea pe gâtul lui Zero. Trupul lui Zero, lipit de al lui, era și el destul de fierbinte. Febră și transpirație. La fel ca el.

(Oare Zero… este și el în călduri?)

Răspunsul la această întrebare a venit imediat după ce Zero, care îl purta pe Kazusa în brațe, a pășit în lift și a apăsat butonul etajului.

– Hmm…

Fără să aștepte măcar închiderea ușii, Zero se aplecă asupra lui, furându-i buzele cu un sărut.

Luat prin surprindere, buzele lui s-au despărțit, iar o limbă era împinsă cu forță înăuntru. Agitat, propria lui limbă era prinsă, linsă și suptă. Limba i-a urmărit interiorul palatului superior, apoi i-a zgâriat dinții și, în final, i-a supt partea inferioară a limbii.

– Ah… Oh…

(Se simte bine…)

A fi devastat atât de dezordonat în gură era incredibil de plăcut.

Ameţit de dulcea violare, Kazusa se trezi răspunzând la mișcările limbii lui Zero. Îşi sugeau reciproc buzele cu lăcomie, își împleteau limbile și își amestecau saliva într-o mizerie umedă. Sunete scârțâitoare și neglijente răsunau în liftul înghesuit, iar saliva în exces picura din colțurile gurii lor.

– Ah…

Când buzele lor s-au despărțit, Kazusa și-a scos instinctiv limba pentru a căuta mai mult contact, retrăgând-o înapoi în gură. Schimbând unghiul, s-au sărutat repetat, iar lipsa de oxigen i-a determinat capul lui Kazusa să se învârtă. Viziunea i s-a încețoșat de lacrimi.

Temperatura trupului a crescut și mai mult, iar bătăile inimii erau anormal de rapide. Întregul trup al lui Zero părea să ardă.

În spațiul îngust al liftului, un feromon concentrat și dens pătrundea în aer, determinându-l pe Kazusa să se simtă amețit. Abdomenul inferior îi pulsa dureros, iar lenjeria intimă era deja incomod de strânsă.

– Ah… Ah…

Respirația era fierbinte. Trupul era fierbinte. Abdomenul inferior… era fierbinte.

Incapabil să suporte, Kazusa se agăță strâns de gâtul lui Zero. În acel moment, se auzi un sunet și ușa liftului se deschise. Zero ieși cu pași mari. Prin ochii încețoșați de lacrimi, Kazusa văzu ușa camerei 701 – camera lui Zero.

Kazusa auzi sunetul ușii care se deschidea și se închidea prin ceața din mintea lui. Chiar și după ce intră în cameră, Zero continuă să se miște cu pași mari.

În cele din urmă, era așezat ușor pe o suprafață moale și elastică. Întins pe spate, Kazusa s-a uitat la tavanul necunoscut. Luminile încastrate, dispuse uniform, străluceau în portocaliu. Întorcând capul spre stânga și spre dreapta, a văzut un ecran negru în stânga și o fereastră cu jaluzele trase în dreapta. Era întins pe un pat king-size.

(Ăsta e… dormitorul lui Zero?)

În timp ce se gândea la asta, auzi un foșnet la picioarele sale. Ridicându-se în coate, Kazusa îl văzu pe Zero, care își descheia enervat cămașa neagră. Sunetul de mai devreme probabil era cel al hainei sale căzând pe podea. Nefiind în stare să aștepte să descheie toți nasturii, Zero își scoase cămașa peste cap și o aruncă neglijent deoparte.

Fizicul magnific și bronzat care apăru în fața lui Kazusa îi tăie respirația.

– Ah…

Nu numai clavicula solidă, umerii proeminenți, bicepșii musculoși asemănători cu dealuri, mușchii pectorali bine dezvoltați și abdomenul cu șase pătrățele erau incredibil de impresionante, dar ăsta nu era singurul motiv pentru care Kazusa era captivat.

Pe pieptul, umerii și brațele sale ferme și musculoase erau gravate tatuaje tribale simetrice. Modelele geometrice negre erau caracteristice așa-numitelor tatuaje tribale, care au apărut ca o modalitate pentru războinicii din țări străine de a-și afișa statutul social și ferocitatea prin desenele unice ale tribului lor.

Pe vremea când era medic, Kazusa tratase mulți pacienți cu tatuaje în zona centrală a orașului. Poziția și desenele variau de la o persoană la alta. Unele aveau o aură intimidantă, în timp ce altele dădeau o impresie de frivolitate. Dar tatuajele lui Zero erau diferite – aveau un aer de demnitate și măreție care îi accentua farmecul sălbatic.

Fascinat de tatuajele care accentuau și mai mult farmecul aspru al lui Zero, Kazusa observă că Zero se urcă pe pat, cu un scârțâit al arcurilor.

Prinzând privirea lui Kazusa, Zero a întrebat:

– Te interesează asta?

– Da…

– Este la fel ca al mamei mele. Am auzit că este un desen ancestral, a explicat Zero.

La o inspecție mai atentă, modelul părea să încorporeze colți de animale și motive vegetale împletite cu modele geometrice.

Faptul că era un model ancestral însemna că și mama lui Zero trebuie să fi avut un tatuaj inspirat de strămoși. Probabil că această moștenire transmisă din generație în generație era cea care conferă modelului un sentiment de măreție și noblețe, spre deosebire de tatuajele pur și simplu la modă sau de intimidare.

– Este… atât de frumos, a exclamat Kazusa cu admirație.

Nu doar tatuajul, ci întreaga ființă a lui Zero.

Un zâmbet slab îi înflori pe buzele lui Zero.

– Kazusa!

Nu “Doctore”, “tu” sau “Lemur”, ci numele său mic, ceea ce îl determină pe Kazusa să tremure.

– Kazusa…

Auzindu-și din nou numele în vocea aprinsă a lui Zero, inima lui Kazusa se strânse cu un sentiment dulce-amar.

În cei treizeci de ani de viață, era prima dată când simțea astfel de emoții.

Îl iubea pe acest bărbat.

Chiar și pe acoperiș, când s-au îmbrățișat și Kazusa nu știa încă numele lui Zero. Pentru Zero, Kazusa era probabil doar o întâlnire întâmplătoare, un partener spontan, motivat de pasiune. Zero ar fi putut să pună capăt relației fără probleme, fără obligații.

Dar nu a făcut-o. El a întins mâna și l-a ajutat pe Kazusa în situația dificilă în care se afla.

În ultima lună, Kazusa se bazase pe bunătatea lui Zero, se cuibărise în brațele lui și începuse o nouă viață.

Era o lună scurtă, dar lungă, plină de atâtea experiențe. Acum, Kazusa știa ce fel de persoană era Zero, trecutul său dureros și viitorul pe care și-l imagina.

Sub exteriorul orbitor, Zero era sincer, pasionat și delicat.

Tocmai pentru că Zero era o astfel de persoană…

(…Îl iubesc.)