Volumul 3, R 4, Partea 6

 

Ca la un semnal, sunetul unor voci mixte, masculine și feminine, ajunseră la urechi. Discuțiile animate se apropiau încet, iar un grup de tineri și tinere intră în holul de la intrare. Majoritatea păreau să aibă în jur de douăzeci de ani. Fiecare avea o siluetă excelentă și, indiferent dacă erau drăguți, seducători sau chipeși, era clar că toți erau Omega. Hainele lor și coafurile erau la modă, așa cum era de așteptat.

O fată din grupul de șase sau șapte, cu părul negru și reflexe argintii, tunsă bob, i-a salutat cu nonșalanță, în ciuda faptului că era seară:

– Bună dimineața, stăpâne.

Zero a răspuns calm:

– Bună dimineața, Zebra, apoi a continuat:

– Bună dimineața, Girafă, Leopard, Triton, Râs, Cioară.

– Bună dimineața! Deci, cine e persoana aceea?

O fată înaltă, asemănătoare unui model, din grup a arătat spre Kazusa, surprinzându-l.

– Este un nou rezident. S-a mutat azi, așa că îi arătam “Preţios”.

Simțind privirile tuturor asupra lui, Kazusa a deschis nervos gura.

– Sunt Toomine… Mă bucur să vă cunosc…

– Ah!

Înainte ca persoana să apuce să termine de vorbit, o voce se auzi din spatele grupului, iar un tânăr micuț se strecură prin mulțime pentru a ieși în față. Părul blond cu șuvițe roz îi era cunoscut.

– Tu ești…

– Tu ești doctorul de la spital!

– Serval.

Zero mârâi amenințător.

– Nu ești de serviciu azi, aşa e? Ți-am spus să te odihnești până când rana ta se vindecă complet.

Certat, Serval scoase limba în glumă.

– Dar mă plictisesc! M-am săturat de jocuri și videoclipuri. Oricum, ce faci aici, Sensei?

Fără să răspundă la întrebarea lui perfect rezonabilă, Kazusa se îndreptă spre Serval.

– Cum e rana?

Kazusa era îngrijorat de starea lui Serval, ultimul pacient pe care îl tratase, încă de la operație.

Serval ridică brațul stâng bandajat.

– Mulțumită ție, se vindecă bine. Ești un doctor grozav. Suturile sunt curate, iar medicamentul își face efectul. Nu mai am dureri.

– Înțeleg… Asta e bine.

Ușurat, Kazusa spuse:

– Arată-mi rana mai târziu. Pot să scot copcile aici, așa că voi verifica cum se vindecă și voi decide când să le scot.

– Sigur. Dar… ce faci aici? repetă el.

Confruntat cu aceeași întrebare, Kazusa ezită să răspundă. Era doar o chestiune de timp până când se va afla, dar Kazusa nu era dornic să dezvăluie că era un Omega în fața acestor străini seducători pe care îi întâlnea pentru prima dată. Totuși, nu putea rămâne tăcut pentru totdeauna, așa că începu încet să vorbească.

– Adevărul este că…

– Nu e nevoie. O să explic eu pentru tine, îl întrerupse Zero.

Apoi, calm, Zero l-a prezentat:

– El este Toomine Kazusa, în vârstă de treizeci de ani. A lucrat ca şi chirurg ortoped la Spitalul Naţional General Central Downtown Est, dar recent a experimentat prima lui căldură, dezvăluind că este un Omega izolat. Ca urmare, și-a pierdut slujba și casa. Așa că, deocamdată, stă la “Preţios”.

Zero a făcut un rezumat scurt, dar precis, ascunzând detalii despre implicarea lui în căldura sa, accidentul de pe acoperiș și celelalte evenimente care au dus la această situație. Kazusa a plecat capul și a spus:

– Încântat de cunoștință.

Dar nu a existat nicio reacție.

“…”

Kazusa a ridicat privirea pentru a vedea fețele tinerilor membri ai distribuției. Expresiile lor păreau să le trădeze gândurile:

Un Omega izolat?

Nu arată ca un Omega.

Treizeci de ani?

Are prima căldură la vârsta asta?

Confuzia lor era de înțeles. Probabil era prima dată când auzeau de cineva care descoperea că era un Omega izolat la o vârstă atât de înaintată. Chiar și Kazusa se mândrea cu faptul că era un caz rar.

Mai mult, spre deosebire de ei, Kazusa nu era un vagabond. Tehnic vorbind, nici măcar nu avea dreptul să fie acolo. Stătea acolo doar datorită bunătății lui Zero.

Privirile reci ale tinerilor îl străpungeau ca niște ace. Incapabil să suporte asta, Kazusa era pe punctul de a-și coborî capul când…

– Atunci de ce nu te alături nouă ca membru al distribuției?

O voce relaxată a întrerupt tăcerea. A ridicat repede privirea și a întâlnit-o pe cea a lui Serval.

– Ai renunțat la meseria de doctor, aşa e?

– Păi, mai degrabă am fost… forțat să renunț.

– Nu contează! Ai de gând să-ți trăiești viața fără să faci nimic?

– Păi, eu…

Deși Kazusa spera să găsească în cele din urmă un nou loc de muncă, nu știa pentru ce altceva era potrivit. Și nu avea nici o idee concretă despre ce voia să facă în acel moment.

Ar putea dura ani de zile până să-și găsească un loc de muncă și să devină din nou independent.

(E prea îndrăzneț să mă bazez pe Zero până atunci…)

– O să te plictiseşti! M-am săturat să nu fac nimic după trei zile!

Așa cum a menționat Serval, era foarte posibil ca şi Kazusa să ajungă să aibă prea mult timp liber. Natura sa de dependent de muncă îl lăsase fără hobby-uri reale. Dacă ar fi trebuit să numească ceva, era cititul. Dar dacă s-ar fi izolat alături de cărți în fiecare zi, simțea că sănătatea lui mentală s-ar fi deteriorat și ar fi început să se gândească la lucruri la care nu ar fi trebuit…

(Dar chiar și așa…)

– Să lucrez în culise ar fi în regulă. Dar sunt prea bătrân pentru serviciul de relații cu clienții… Am o față banală, nu am abilități reale de conversație… mormăi Kazusa, enumerându-și punctele negative.

Zero îl întrerupse cu o voce enervată.

– Hei! Ești prea dur cu tine însuți. Trebuie să existe ceva.

Chiar dacă spunea asta, nu-i venea în minte niciun punct forte.

– Nimic în particular, răspunse el.

– Ai mai multă încredere în tine.

În fața tuturor acestor membri ai distribuției, tineri și frumoși, Kazusa nu avea cum să aibă încredere în sine.

– Eu… nu pot. Sincer, nu știu ce valoare mai am după ce mi-am pierdut licența medicală.

Zero oftă adânc. Și o durere ascuțită îi străbătu pieptul lui Kazusa.

(E dezamăgit de mine.)

La vârsta lui, nici măcar nu putea să spună că e bine. Nu era nimic bun la el.

În timp ce se afunda tot mai mult în disprețul de sine, Zero, care se gândea la ceva, a vorbit brusc.

– De ce nu încerci să devii membru al distribuției?

– Poftim?!

Surprins de sugestia neașteptată, Kazusa se uită fix la Zero.

– Serval are dreptate. A nu face nimic pentru o perioadă lungă de timp nu este bine pentru sănătatea ta mentală. Ai trăit întotdeauna o viață aglomerată. Așadar, există șansa să te îmbolnăvești dacă te oprești brusc. Poți încerca să fii membru al distribuției, iar dacă nu ți se potrivește, poți trece la personalul din hol sau la personalul din bucătărie.

Argumentul lui era convingător, așa că şi Kazusa se gândi la asta.

Viitorul său ca Omega era încă haotic și neclar. Dar un lucru era sigur: când era doctor, oamenii treceau cu vederea anumite defecte datorită abilităților sale speciale. Acum că pierduse acest privilegiu, trebuia să se reinventeze. Nu putea continua așa.

Dacă se gândea în felul acesta, deși ar fi putut fi o schimbare drastică, asta putea fi o oportunitate de a se reinventa.

Zero îi explicase totul. După ce văzuse salonul și îi cunoscuse pe membrii distribuției, trebuia să recunoască că era intrigat.

Putea să încerce. Și dacă nu era făcut pentru asta, putea să accepte un rol în culise, așa cum îi sugerase Zero.

Nu există progres fără provocări.

Cu această concluzie, Kazusa se întoarse spre Zero. Privindu-l în ochii lui strălucitori, își declară decizia.

– Vreau să încerc.

Imediat ce a spus asta, Serval a strigat:

– Da, acum ești unul dintre noi! și l-a îmbrățișat.

– Hei, o să-ți redeschizi rana! l-a certat Kazusa, îndepărtându-l repede. El i-a zâmbit lui Kazusa și apoi l-a strigat pe Zero.

– Hei, șefule, dă-i un nume lui Sensei!

– Un nume? a întrebat Kazusa, nedumerit.

– Toate numele noastre erau date de șef, a explicat Serval.

– Face parte din sistemul de securitate.

(Deci Zero a venit cu numele de scenă inspirate din animale.)

Fata cu părul negru și reflexe argintii era numită “Zebra”, ceea ce se potrivea cu aspectul ei dungat. Fata care arăta ca un model era probabil numită “Girafa”. Iar Serval, cu părul blond cu reflexe roz și ochii felini, probabil că și-a primit numele de la pisica serval. Toate păreau potrivite.

– Dacă vrei să fii membru al distribuției, vei avea nevoie și tu de unul, aşa e?

– Păi… cred că da.

Zero îl privi intens pe Kazusa. Simțea un fior pe șira spinării, întrebându-se dacă încerca să-i asocieze înfățișarea cu un animal.

– Ce părere ai de… Lemur*?

După o scurtă pauză, Kazusa înclină capul la numele sugerat de Zero. Citisese multe enciclopedii despre animale când era copil, așa că credea că știe majoritatea animalelor. Dar nu auzise niciodată de “lemur”.

– Ce fel de animal este acesta? întrebă Kazusa.

Zero scoase smartphone-ul din buzunarul hainei și începu să caute. Curând, întoarse ecranul către Kazusa și spuse:

– Acesta.

Pe ecran apăru imaginea unei maimuțe mici, cu cercuri întunecate în jurul ochilor.

– O… Un lemur cu coadă inelată?

– Pare că poartă ochelari, exact ca doctorul! exclamă Serval, uitându-se la ecran.

– O, lasă-mă să văd!

Ceilalți membri ai distribuției s-au adunat repede în jurul lor. Zebra i-a smuls telefonul lui Zero și a râs:

– Chiar seamănă cu el!

– Sigur! Șeful a nimerit-o!

– Absolut perfect. E comic!

– Coada cu dungi e atât de drăguță!

Kazusa simți cum tensiunea din aer se relaxă dintr-odată. El scoase un mic suspin de ușurare. Zero, cu talentul său chiar și pentru a da nume, reușise să destindă atmosfera.

Vorbind cu tonul său serios obișnuit, Kazusa a spus:

– Bine, atunci… Eu voi fi “Lemur”. Mulțumesc pentru nume.

– // –

*Lemur – Un mamifer nocturn, arboricol, de tip maki, care face parte din familia lemurienilor și trăiește în Madagascar.

Romulus a organizat celebrarea lemurilor, cunoscută ca lemuria (la 9, 11 și 13 mai), pentru a comemora uciderea fratelui său. În timpul acestei perioade, templele erau închise și nu se oficiau căsătorii.