Volumul 3, R 3, Partea 6

 

Faptul că Zero a spus “noi” sugera că erau implicați mai mulți Omega Rătăcitori.

– După cum probabil știi, majoritatea Omega Rătăcitori se nasc în bordeluri, unde natura lor Omega este exploatată în scopul obținerii de profit. Mulți dintre ei nu văd niciodată lumea din afara cartierului roșu înainte de a muri. Condițiile dure de viață și de muncă duc adesea la decese premature. Pentru ei, lumea era ostilă încă din momentul în care s-au născut.

“…”

Kazusa, care tratase el însuși câțiva Omega Rătăcitori, înțelegea profund această realitate.

– Această clădire este casa unor Omega Rătăcitori care nu au unde să se ducă. Situațiile lor variază. Unii au fugit după ce au avut dispute cu proprietarii bordelurilor, alții au fugit de clienți abuzivi sau de hărțuitori. Unii sunt mame singure cu copii și nu au unde să se ducă. Fiecare are un motiv diferit pentru care a ajuns la “RARE”. Unii au venit după ce au auzit zvonuri, alții erau aduși aici de către rezidenții actuali. Și, în unele cazuri, eu personal i-am invitat. Așa cum am făcut cu tine.

Kazusa dădu din cap, recunoscând adevărul.

– Etajele de la al doilea la al șaptelea ale acestei clădiri sunt spații rezidențiale. Etajele al doilea și al șaptelea au câte două unități, în timp ce etajele de la al treilea la al șaselea au câte trei unități, în total șaisprezece camere. Majoritatea sunt camere single. Dar pentru cei cu copii, avem unități mai mari, de tip familie. Numărul rezidenților variază în funcție de perioadă. Dar în acest moment sunt paisprezece persoane, inclusiv eu. Unul dintre ei este un copil. Odată cu mutarea ta azi, numărul total ajunge la cincisprezece. Etajul întâi este un spațiu comun pentru rezidenți. Include o bucătărie mare în zona comunitară și o sală de sport pentru antrenament personal.

Deci, ușa neagră pe care Kazusa o observase lângă lift ducea la acele spații comune.

– Majoritatea rezidenților de la “RARE” lucrează ca membri ai distribuției în salonul subteran și își câștigă veniturile acolo. Apropo, salonul este doar pentru membri și numai pe bază de rezervare — nu se oferă servicii sexuale. Mai ai alte întrebări? a întrebat Zero, aruncându-i o privire lui Kazusa.

Kazusa încercă să proceseze toate informațiile și le rezumă cu atenție.

– Deci… practic… acest loc este un adăpost pentru Omega rătăcitori?

Un adăpost – de obicei, o facilitate care protejează victimele violenței domestice, abuzului sau hărțuirii. Existau adăposturi administrate de stat, dar existau și adăposturi private.

– Este atât un adăpost, cât și o comunitate care sprijină Omega Rătăcitori să devină independenţi. Inițial, am construit “RARE”, ca refugiu temporar. Dar unii oameni îl găsesc atât de comod, încât ajung să rămână mai mult timp. De exemplu, Serval, ale cărui răni le-ai tratat, locuiește aici de aproape doi ani. Hawk, care te-a ajutat să te muți, este cel mai vechi și mâna mea dreaptă, care m-a ajutat să înființez “RARE”.

Kazusa nu s-a putut abține să pună întrebarea care i-a venit în mod natural în minte.

– De ce faci atâtea eforturi pentru a-i sprijini?

Cuvintele i-au scăpat pur și simplu. A ezitat înainte de a pune o altă întrebare.

– Ar putea fi oare că… și tu ești un Omega Rătăcitor?

Pentru o clipă, Zero păru surprins. Dar apoi scutură din cap.

– Nu… Dar am avut un Omega în familie. Asta mi-a dat o idee despre cât de dificilă poate fi viața pentru ei, deși știu că nu o pot înțelege pe deplin. Oricine nu este direct implicat și pretinde că “înțelege” ar fi arogant, spuse Zero cu o voce joasă, introspectivă, cu sprâncenele încruntate.

“…”

Kazusa a rămas tăcut.

– Abia când am început să locuiesc în centrul orașului și să interacționez direct cu Omega vagabonzi am înțeles cu adevărat dificultățile lor. Înainte de asta, aveam doar cunoștințe academice din cărți care menționau că “un număr mic de persoane nu au acte de identitate naționale”. Credeam că înțeleg, dar totul era superficial.

Văzând durerea care i-a umbrit pentru o clipă chipul frumos al lui Zero, Kazusa a simțit o strângere în piept.

(Și eu sunt la fel.)

Ca medic, Kazusa își dorise întotdeauna să facă tot posibilul pentru a-i ajuta pe cei care nu aveau acces la servicii medicale regulate. Dar, privind înapoi, își dădu seama că empatia lui era oarecum superficială. Abia după ce a devenit el însuși un Omega – deși unul banal – a putut să înțeleagă cu adevărat greutățile lor.

– După ce am aflat despre realitățile dure cu care se confruntă Omega vagabonzii și despre modul în care aceștia cad prin crăpăturile sistemului de protecție socială al țării, m-am întrebat ce aș putea face pentru ei.

– Așa că te-ai gândit la asta… și apoi ai creat acest loc?

– Exact.

Zero a acționat după principiul: dacă guvernul nu o face, o voi face eu. A cumpărat o clădire, a oferit locuințe și locuri de muncă și a sprijinit independența acelor Omega fără adăpost. Una era să vorbești despre astfel de acțiuni, dar să le și pui în practică era cu totul altceva – și la o vârstă atât de fragedă.

(… E uimitor.)

Zero nu era “Regele Nopții” frivol pe care și-l imaginase Kazusa. Se simțea rușinat de presupunerile sale anterioare. În spatele acelei înfățișări, se ascundea un om condus de un puternic simț al scopului. Aceeași hotărâre trebuie să-l fi determinat pe Zero să-l ajute pe Kazusa când a aflat despre problemele sale, nefiind dispus să închidă ochii.

Kazusa a rămas fără cuvinte, uimit de contrastul izbitor dintre propria sa viziune superficială asupra lumii și profunzimea caracterului lui Zero.

– Revenind la subiect, deoarece acest loc servește acestui scop, nu percep chirie de la rezidenții de la “RARE”. Și de aceea nici tu nu vei plăti.

– Nu ceri chirie de la nimeni?

– Vreau ca ei să economisească bani repede și să devină independenți. Așa că discuția asta s-a încheiat.

Era clar că Zero nu era dispus să mai piardă timp cu acest subiect.

– Mai important…

– Mai important? repetă Kazusa.

Brusc conștient că Zero stătea acum chiar lângă el, Kazusa tresări surprins.

Înainte să poată face instinctiv un pas înapoi, Zero îl apucă de braț.

– Ah!

Kazusa țipă, sărind ușor. O descărcare îi străbătu trupul în locul în care Zero îl atinsese.

(Iar asta!)

– Oprește-te! încercă Kazusa să protesteze. Dar înainte să apuce să scape de mâna lui Zero, acesta îl eliberă.

– Ce faci?! a strigat Kazusa, masându-și brațul care încă mai furnica, în timp ce se îndepărta de Zero. Inima îi bătea cu putere și transpira abundent.

Zero, însă, se încruntă ușor în timp ce se uita la palma lui. După o clipă, strânse încet mâna, formând un pumn.

– Deci, e exact cum credeam…

Kazusa, încă nervos, a replicat:

– Cum adică, «exact cum credeai?!»

Zero răspunse calm:

– Când ne atingem, asta îți declanșează căldura.

Kazusa rămase fără suflare. Bătăile puternice ale inimii, transpirația abundentă, pulsul rapid, căldura care radia din fața lui – toate se potriveau cu simptomele celor două călduri pe care le experimentase anterior.

– Dar… iau medicamente pentru a le suprima, se bâlbâi Kazusa.