M-am încurcat o clipă și am clipit des. Steward a închis repede ușa și a intrat hotărât, cu o expresie severă.

— Acum spune-mi. Ce s-a întâmplat? Ce ți-a spus servitoarea?

Intuiția lui m-a surprins din nou și mi-am șters repede lacrimile.

— Cum…? am mormăit.

Steward și-a mutat privirea de la mine spre masă, de parcă răspunsul era evident.

— N-ai fi putut ieși din cameră, iar servitoarea n-ar fi umblat prin lucruri înainte să aducă tava. Erai singur și plângeai. Nu e evident?

Chiar era atât de evident? M-am îmbujorat și mi-am coborât privirea.

— Nu e mare lucru…

I-am povestit încet ce s-a întâmplat mai devreme, oprindu-mă din când în când. Când am ajuns la prințesă, am simțit din nou lacrimile, dar am reușit să termin.

— Cam asta era.

Spus cu voce tare, totul părea aproape neînsemnat. Și totuși, numai gândul la logodnica lui Kamar îmi strângea inima și mă determina să simt că el se îndepărta și mai mult de mine. Steward m-a privit în tăcere, apoi m-a luat de braț și m-a condus înapoi la canapea. După ce m-am așezat, a tras un scăunel și s-a așezat în fața mea.

— Yohan, chiar ar trebui să pleci de aici cât mai curând.

— Poftim?

Surprins de seriozitatea lui, mi-am ridicat privirea. A continuat pe același ton:

— Dacă stai închis aici, nu faci decât să te afunzi și mai mult în gânduri negre. E prea periculos să ieși singur, așa că o să-i cer prințului moștenitor să-ți devanseze plecarea. Mai sunt abia zece zile; probabil îți va permite să pleci cu nişte zile mai devreme. Ar fi trebuit să mă gândesc la asta de la început, dar până acum nu era momentul potrivit.

Cuvintele lui mi-au trezit o altă grijă.

— Cum era controlul prințului moștenitor? A apărut vreo problemă?

— A, nu. Informațiile medicale ale pacienților sunt confidențiale. Iar când e vorba despre prințul moștenitor, sunt strict secrete.

Răspunsul lui scurt m-a determinat să mă rușinez și mi-am cerut scuze. Avea dreptate, dar tot eram neliniștit. Îl consulta pe prințul moștenitor o dată pe săptămână, iar asemenea controale atât de dese nu păreau banale. Și ce anume cerceta?

“Oare ce face, de fapt?”

Neliniștit, dar fără să mai îndrăznesc să întreb, am început să mănânc în tăcere. Nu prea aveam poftă. Când a văzut că am lăsat jumătate din mâncare neatinsă, Steward a dezaprobat din priviri.

— Trebuie să mănânci măcar jumătate, altfel ajungi numai piele și os.

— Îmi pare rău.

Atât am reușit să spun. După o scurtă pauză, a mormăit ca pentru sine:

— Am auzit că prințului moștenitor îi plac femeile cu forme.

— Poftim?

Mi-am ridicat capul instinctiv și am schițat un zâmbet amar.

— E o minciună, aşa e?

— Cine știe? a răspuns Steward indiferent.

— Există vreun bărbat căruia să-i placă cineva numai piele și os?

Cuvintele lui nu m-au determinat să râd. Pofta mi-a dispărut cu totul, așa că mi-am coborât din nou privirea.

Câteva zile mai târziu — doar trei, mai repede decât m-am așteptat — Steward s-a întors cu permisiunea prințului moștenitor. Zâmbea ușurat.

— E bine așa, aşa e? Eram îngrijorat, dar acum putem sta mai liniștiți.

— Da.

Am încercat să zâmbesc, deși aveam inima grea. Probabil că expresia mea l-a neliniștit, fiindcă Steward s-a încruntat și mi-a prins mâna peste masă.

— Dacă mai aștepți, o să apară și altă ocazie. Eu rămân aici și urmăresc situația. Nu-ți pierde speranța, bine?

— Bine.

Am zâmbit din nou, fără prea multă convingere, și mi-am coborât privirea. Oare chiar avea să mai existe o ocazie? Sau poate… nu.

Pentru o clipă, mi-am dorit doar să mă ascund undeva, departe de toate. Vocea lui Steward m-a readus la realitate.

— Urmează o ceremonie de rugăciune.

— Poftim?!

M-am uitat la chipul lui lipsit de expresie. Tonul îi era la fel de neutru.

— Este o ceremonie pentru însănătoșirea regelui. Rugăciunea anuală este pentru prosperitate și participă toate familiile importante. De data asta însă e o ceremonie specială. Se va reuni doar familia regală, iar prințul moștenitor o va conduce.

Entuziasmul mi s-a stins. Steward probabil a observat, fiindcă a zâmbit într-o parte.

— Vrei să mergi, nu-i așa, Yohan?

— Da, am răspuns sincer.

— Pot să merg și eu? Ai spus că participă doar familia regală…

— În mod normal, nu.

M-a întrerupt înainte să-mi duc vorbele până la capăt. Când am tăcut dezamăgit, a continuat:

— Dar se poate participa și ca personal de sprijin. Au nevoie de oameni care să ajute în timpul ceremoniei, iar eu, în calitate de medic al prințului, am primit ordin să fiu prezent.

Am înțeles imediat ce voia să spună.

— Serios?

A dat din cap văzându-mi ochii mari.

— Poți veni ca asistentul meu. Ca să fim siguri, am obținut chiar și permisiunea prințului moștenitor.

— Dar… cum?

Inima îmi bătea atât de tare, încât abia puteam vorbi. Steward a continuat de parcă nu era nimic deosebit.

— Când i-am cerut permisiunea să pleci, am pomenit și că voi veni cu un asistent.

– Kamar… adică prințul moștenitor, era de acord?

Am înghițit în sec, iar el a ridicat din umeri.

— Nu m-a ironizat prea tare, așa că am ignorat asta.

— Te-a ironizat? Ce a spus?

Steward mi-a redat fără ezitare cuvintele prințului.

“Dai asistentul afară fiindcă nu mai ai de lucru pentru el, dar la ceremonie tot ai nevoie de unul? Interesant.”

— Și nici măcar n-a zâmbit când a spus-o! s-a plâns Steward, apoi a schimbat subiectul.

— Oricum, ai permisiunea, deci nu-ți mai face griji. E ultima ta ocazie să-l vezi înainte să pleci. Vii, nu-i așa, Yohan?

— Da.

Răspunsul mi-a ieșit mai repede decât m-am așteptat. Steward s-a oprit o clipă și s-a încruntat.

— N-ar trebui măcar să te gândești un minut? A, lasă. Știu ce simți.

A făcut un gest cu mâna, iar eu i-am răspuns cu un zâmbet stingher. Inima care până atunci era grea începea din nou să bată cu nerăbdare.

“O să-l văd din nou.”

Numai gândul acesta mă amețea de bucurie. Până atunci tristețea mi-a tăiat pofta de mâncare; acum emoția procova același lucru.

“Îl voi mai vedea încă o dată.”

Mi-am împreunat mâinile și i-am mulțumit în gând lui Allah. Steward m-a privit doar cu un zâmbet slab.

În ziua ceremoniei, palatul era în mișcare încă de la primele ore. La sfatul lui Steward, m-am spălat devreme și m-am schimbat în haine curate. În zilele de ceremonie se ținea post, dar, fiindcă Steward era străin, o servitoare i-a adus o masă simplă. Era mai modestă decât de obicei, asemănătoare cu hrana servită după apus în timpul postului, însă gestul era atent, iar Steward știa deja de ce era adusă.

— Mănâncă, Yohan.

M-a îndemnat, dar am clătinat din cap. Poate că Steward era străin, însă eu nu eram. Am refuzat și m-am rugat ca ceremonia să se desfășoare fără probleme. Fără să comenteze, și-a terminat micul dejun și s-a ridicat. Înainte să plecăm, a scos trusa de prim ajutor din dulap și mi-a întins-o.

— Doar pentru orice eventualitate. Nu trebuie să faci nimic cu ea; mai mult o luăm de formă.

— Hai să mergem.

L-am urmat afară din laborator și am tras aer adânc în piept. Am străbătut coridorul lung și am ieșit în colonada cu arcade, deschisă spre toate laturile. Inima îmi bătea de emoție. Au trecut zile întregi fără să-l văd pe Asgail nici măcar de la distanță, dar azi aveam să-l văd din nou.

“Curând.”

După ce mi-am potolit puțin emoțiile, am ajuns la sala de rugăciune.

— Doctore, bine ați venit.

Un slujitor al curții ne-a întâmpinat, iar noi i-am răspuns la salut înainte să fim conduși la locurile noastre. Mi-am desprins privirea de la pereții împodobiți cu arabescuri și am văzut șirurile perfecte de coloane din marmură albă. Pe podeaua lustruită erau așezate covorașe de rugăciune purpurii, câte unul pentru fiecare persoană. Steward și cu mine ne-am așezat într-o parte, aproape de locul principal al rugăciunii, flancat de vase înalte cu flori, dar suficient de feriți de privirile tuturor.

Am urmărit personalul palatului alergând de colo-colo, iar timpul a trecut pe nesimțite. Prințul moștenitor avea să apară în curând. Mi-am șters discret palmele umede de haină, când atmosfera s-a schimbat brusc. Nu era el. Slujitorii care până atunci erau ocupați s-au strâns într-o parte. M-am uitat curios în direcția aceea; Steward a observat și el și a încremenit.

— Yohan, pregătește-te.

Avertismentul lui liniștit m-a neliniștit. Mi-am ridicat privirea, iar el mi-a șoptit:

— A venit. Prințesa Najima, logodnica și verișoara prințului moștenitor.

Bucuria pe care am simțit-o până atunci s-a stins pe loc.