Atenţionare: 🔞

 

Prințul Moștenitor m-a condus într-o baie uriașă. În clipa în care ușa s-a deschis și am intrat, căldura umedă și ecoul încăperii au determinat imediat să cunosc dimensiunea ei.

Mi-am amintit de baia pe care am văzut-o cândva la palat.

Asgail m-a lăsat jos. Piatra era încălzită încă de soare, dar complet uscată. Am ezitat, retrăgându-mi instinctiv tălpile de pe suprafața fierbinte, și am rămas stingher până când mâna lui s-a așezat pentru o clipă pe umărul meu.

Apoi a început să-mi scoată hainele.

La palat a devenit deja un obicei de seară, dar de fiecare dată mă simțeam la fel de rușinat. Când aerul mi-a atins pielea goală, mi-am încrucișat instinctiv brațele peste trup și mi-am plecat capul, neștiind ce să fac.

Asgail m-a ridicat din nou și a pornit cu mine.

Câteva clipe mai târziu, apa caldă mi-a atins degetele de la picioare, apoi mi-a urcat până la talie. M-am ghemuit și m-am lăsat mai jos, până când apa mi-a ajuns aproape de nas.

În spatele meu s-a auzit foșnetul hainelor scoase.

Știam deja ce urma și mi-am ținut respirația.

Așa cum m-am așteptat, l-am simțit apropiindu-se, apa unduindu-se în jurul lui. Apoi, dintr-odată, nivelul ei a crescut.

Am tras aer în piept, iar apa mi-a intrat în nas. Trupul mi s-a ridicat la suprafață.

— Ce faci?

Vocea lui Asgail, plină de amuzament, m-a readus la realitate.

Am plutit încet spre el, fără să pot controla mare lucru. Brațele lui puternice mi s-au înfășurat în jurul taliei și m-au tras înapoi.

Am înghițit din greșeală puțină apă și am început să tușesc.

Prințul Moștenitor m-a ținut strâns, fără să-mi dea drumul. Abia după ce m-am liniștit și-a lipit buzele de umărul meu și m-a sărutat încet.

Mi-am retras instinctiv gâtul, dar Asgail nu s-a oprit. M-a sărutat pe ceafă, pe celălalt umăr, pe lobul urechii, oriunde găsea piele descoperită.

Din când în când mă ciupea ușor cu dinții, fără să mă doară.

Părea că se abține.

În trecut, mușcăturile lui lăsau vânătăi. Acum nu mai rămâneau urme. Uneori nici măcar nu-și mai înfigea dinții, iar în schimb mă strângea și mai tare în brațe.

Și de data asta presiunea îmbrățișării lui m-a determinat să mă încordez.

Pentru o clipă m-am gândit că poate aș fi preferat o mușcătură.

Apoi brațele i s-au relaxat.

Am rămas tăcut în îmbrățișarea lui mai lejeră.

Trupul meu a început din nou să plutească, iar când șoldurile mi s-au îndepărtat de el, Asgail m-a tras imediat înapoi.

— Unde pleci?

Întrebarea era aproape ca un mârâit.

Nu am putut să-i spun că apa mă ridica fără voia mea. Nu aveam curaj.

Așa că mi-am cerut scuze.

— Îmi pare rău…

— Nu te mișca singur.

M-a avertizat din nou, apoi m-a prins ușor de ureche cu dinții.

A usturat puțin, dar mi-a dat drumul imediat, înainte să apuc să scot vreun sunet.

Era o pedeapsă?

În timp ce mă întrebam asta, buzele lui au coborât spre gât și m-a ciupit din nou, mult mai blând.

Am încremenit.

— Trebuie să fie foarte greu să nu poți vedea.

Nu eram sigur dacă vorbea cu mine sau cu el însuși, așa că am tăcut.

— Nu poți părăsi țara până nu se termină procesul.

Buzele lui se plimbau între umărul meu și ceafă.

Printre săruturi, a continuat:

— O să aduc un medic și aparatura necesară ca să-ți trateze ochii. Dacă nu se poate aici, te duc în America. Dar mai întâi trebuie să se termine procesul… O să mă asigur că vei fi operat cât mai repede. Până atunci, mai rezistă puțin. Ai înțeles?

— Da…

Atât am reușit să spun.

Părea mulțumit și m-a ținut aproape fără să mai adauge nimic.

Eu însă nu am reușit să accept pe deplin ce am auzit.

Avea de gând să meargă cu mine în America?

De ce ar fi însoțit Prințul Moștenitor un Omega pentru o operație la ochi? Și de ce vorbea despre vindecarea mea de parcă era responsabilitatea lui?

Nu el mi-a provocat pierderea vederii.

Bunătatea aceea mi s-a părut ciudată.

Dar nu am îndrăznit să întreb de ce.

Am rămas tăcut în brațele lui.

— Erai dintotdeauna atât de tăcut?

Întrebarea lui a venit pe neașteptate.

Nici Prințul Moștenitor nu era, din câte știam, prea vorbăreț, deși în ultima vreme a început să vorbească tot mai mult.

S-au schimbat însă atât de multe, încât nu mai știam ce să cred.

— Nu știu.

I-am răspuns sincer.

Asgail n-a spus nimic, de parcă aștepta să continui.

M-am gândit îndelung și am adăugat:

— Pur și simplu nu prea am ce spune.

Uneori îmi veneau vorbe în minte, dar nu aveam dorința să le rostesc.

Mă temeam să nu-l ofensez și, sincer, nici nu doream să vorbesc.

Nu lipsa vederii m-a determinat să mă simt incomod, ci comportamentul lui.

M-am obișnuit destul de bine să trăiesc fără să văd. El era cel care m-a adus aici și m-a determinat să mă simt neliniștit.

Dar nu aveam dreptul să mă plâng.

Ce puteam să-i răspund dacă mă întreba de ce tăceam?

Mi-am închis gura, iar Prințul a tăcut și el.

Undeva deasupra noastră se auzeau picături căzând, probabil condensul de pe tavan.

La sunetul clar al unei picături, mâna lui Asgail mi-a alunecat pe piept.

Am tresărit și m-am încordat în brațele lui.

Cu celălalt braț m-a tras mai aproape și m-a întrebat:

— Ce ți-au dat de mâncare?

La început n-am înțeles.

Apoi mi-am dat seama la ce se referea.

— Ăă… tarte cu ou și ceai negru… ah!

Degetele lui mi-au prins ușor un sfârc, iar vorbele mi s-au frânt.

Nu mă durea, dar muream de rușine.

Asgail a continuat să-l mângâie între degete și a întrebat:

— Erau bune?

— Ah… da…

Atingerea lui m-a împiedicat să mă concentrez, iar pielea încălzită de apă mi-a tremurat.

Apoi am simțit trupul lui lipit de mine și mi-am dat seama încotro se îndrepta totul.

De asta m-a adus aici?

Dintr-odată, întrebarea care m-a frământat părea să aibă un răspuns.

Nu vedeam alt motiv pentru care Prințul Moștenitor m-ar fi luat cu el.

Fiind Omega, poate acesta era singurul lucru pe care îl putea dori de la mine.

Gândul m-a liniștit într-un mod straniu.

De acum aveam o singură sarcină: să-l mulțumesc până ne întorceam.

Am oftat fără să vreau.

Asgail a întrebat:

— Mai bune decât macarons?

Am înghițit în sec în loc să răspund.

Mâna care m-a ținut de talie a coborât, mângâindu-mă intim.

Mi-am dus ambele mâini la gură.

Dar Asgail nu s-a oprit.

— Răspunde-mi. Îți plac mai mult tartele decât macarons?

Mi-a șoptit la ureche în timp ce continua să mă atingă, iar gândurile au început să mi se risipească.

O mână îmi mângâia pieptul, cealaltă mă răsfăța mai jos și nu mai reușeam să mă concentrez.

— Ah… da… da…

Am mormăit, iar la ureche mi-a răsunat râsul lui scăzut.

— Cum erau? La gust.

Părea să se distreze pe seama rușinii mele.

Am încercat să-mi strâng picioarele, dar n-am reușit.

Asgail mi-a prins din nou lobul urechii între dinți și m-a întrebat:

— Care îți place mai mult?

În timp ce vorbea, ambele mâini se mișcau deodată, de parcă întrebarea lui ar fi avut un cu totul alt înțeles.

N-am mai reușit să-mi țin vocea în frâu.

— A…amândouă… Îmi plac amândouă…

A râs încet.

— Înțeleg.

Apoi nu s-a mai abținut.

Mâinile lui au continuat să mă atingă până când trupul meu a început să-i răspundă fără să-l mai pot controla.

M-am mișcat instinctiv în brațele lui, iar apropierea dintre noi a devenit tot mai evidentă.

Asgail m-a mușcat ușor de gât, ca și cum m-ar fi certat, apoi și-a lipit buzele de același loc.

Mă mai necăjea?

Eu nu mai aveam răbdare.

Îl doream mai aproape.

Mi-am mișcat din nou șoldurile și l-am simțit reacționând.

— Yohan.

Mi-a rostit numele cu o căldură nouă în glas.

Și el era excitat.

Mai mult de atât nu îndrăzneam să-i cer.

Doream doar să înceteze să mă mai necăjească.

În schimb, mâna care mi-a mângâiat pieptul s-a retras, iar brațul lui mi s-a așezat din nou în jurul taliei.

Mi-am relaxat cu grijă trupul, așteptând.

— Mm…

Dar nu m-a pătruns așa cum m-am așteptat.

Degetele lui au coborât și m-au pregătit încet, intrând în mine.

Asgail a mormăit:

— Trebuie să te fi simțit foarte singur, aşa e?

Nu părea să aștepte cu adevărat un răspuns.

Eu oricum nu mai eram în stare să judec prea limpede.

Respirația mi s-a accelerat, iar trupul meu se deschidea treptat sub atingerea lui.

— Nu… Namar era… aici, apoi a plecat…

La cuvintele mele, Asgail s-a oprit pentru o clipă.

— Namar? Nu Shahin?

Vocea lui liniștită suna altfel decât înainte, dar eram prea tulburat ca să-mi dau seama de ce.

Am clătinat din cap.

— Cel care a spus că vorbesc tare când am ajuns.

— Și?

Tonul lui a devenit mai dur.

— Ce ți-a spus nenorocitul ăla? Ți-a adus doar gustarea și a plecat?

— Nu, nu…

M-am neliniștit și m-am încordat în jurul degetelor lui.

Dar nu-mi era suficient.

Îl voiam mai aproape, fără jocul acela nesfârșit.

Am adăugat grăbit:

— M-a întrebat dacă vreau să-i fiu iubit…

Degetele lui Asgail s-au oprit.

Mi-a scăpat un geamăt slab.

Din spatele meu, vocea lui a coborât periculos de mult.

— Iubit?