Capitolul 15 — Crezi că-l mai putem aduce înapoi?

Liwang îi făcu un semn discret lui Guo Chengyu din priviri: Să-l aducem pe Xiaolong?

– Uită-te la el. Cu siguranță a aflat deja vestea. Ce, ai de gând să găsești un alt fals ca să-l păcălești din nou?

Liwang se întoarse și plecă.

Chi Cheng încă râdea și glumea cu Guo Chengyu, zâmbind larg.
– E în regulă, dacă nu-ți vine să-l lași.

– Nu. Guo Chengyu îl cuprinse strâns pe după gât.

– Suntem prieteni!

În acel moment, cineva deschise ușa arenei. Doi dintre oamenii lui Chi Cheng intrară, ridicară pitonul de peste cinci metri și îl așezară pe jos. Șarpele era otrăvit și, dacă nu era tratat repede, putea muri în orice clipă.

Guo Chengyu se apropie și se așeză ghemuit. Profitând că nimeni nu-l privea, îi înfipse cuțitul direct în inimă.

Coada șarpelui se ridică brusc, plesnind pe cineva în ceafă, aproape lăsându-l inconștient.

– Ce dracu’ faci?! strigă cineva, privind siderat spre Guo Chengyu.

Fără să scoată un cuvânt, Guo Chengyu îi spintecă burta. Tăie o bucată de carne, o înfipse în cuțit și, cu mișcări lente, o duse la gură.

Chi Cheng, aflat lângă el, îl privea cu ochii măriți de uimire.

Toți știau că în locul lui Chi Cheng era interzis să omori un șarpe, darămite să-l mănânci.

Guo Chengyu plescăi și zâmbi batjocoritor.
– Destul de ferm, spuse el, înainte să mai taie o bucată. Ridică vârful cuțitului spre Chi Cheng.

– Vrei să guști?

Unul dintre oamenii de lângă ei nu mai rezistă.
– E interzis să mănânci șarpe aici!

Guo Chengyu îi aruncă o privire disprețuitoare.
– Nu l-am mâncat pe-al tău. L-am mâncat pe-al meu, un cap turtit care ajunsese în burta șarpelui vostru. Cum altfel să-l găsesc dacă nu-i despicam stomacul? Și dacă, din greșeală, îl tăiam pe-al vostru, nu s-ar fi supărat șeful vostru?

Chi Cheng nu spuse nimic. Îl fixă pe Guo Chengyu în tăcere timp de zece minute.

În cele din urmă, îi aduseră pe altcineva, un tânăr. Era acel Xiaolong despre care vorbise Liwang. O pradă greu de prins pentru Guo Chengyu. Abia împlinise douăzeci de ani și încă era student. Era, într-adevăr, un băiat frumos. Chi Cheng văzuse nenumărate frumuseți, dar tot își opri privirea câteva clipe asupra lui.

– Și tu ești atras de băieți? râse Chi Cheng.

Guo Chengyu îi răspunse sec:
– Atâta timp cât are o gaură acolo jos, nu contează.

Chi Cheng râse ușor și se întoarse spre cameră.

Guo Chengyu îl privi pe Xiaolong. Simțea un nod în gât, ca și cum o așchie i-ar fi rămas înfiptă.

– Ăsta e cel mai bun prieten al meu. Intră și stai de vorbă cu el.

Xiaolong îi aruncă o privire nedumerită lui Guo Chengyu, apoi intră în cameră, confuz.

Guo Chengyu și Liwang rămaseră afară. Curând, dinăuntru se auziră gemete familiare. Nu păreau să fie forțate, ci mai degrabă firești, lipsite de vreo constrângere.

Liwang aruncă mucul de țigară pe jos și îl strivi cu piciorul.
– Deci era așa desfrânat? Nici n-a trecut mult și deja… ascultă-l.

Chipul lui Guo Chengyu era încremenit.
– Am și eu urechi, nu?

Liwang tăcu.

În cameră, picioarele lui Xiaolong atârnau prinse de tăblia patului, în timp ce Chi Cheng își mișca șoldurile cu forță. Xiaolong plângea, tremurând, complet copleșit. După câteva palme, abia mai putea respira de atâtea lacrimi.

Guo Chengyu auzea clar: Xiaolong îl implora să-l penetreze și mai tare.

Niciodată nu mai auzise astfel de sunete în patul său.

Liwang aruncă o privire prin geamul camerei și înjură încet:
– La naiba… n-am mai văzut niciodată un sex atât de sălbatic și de nebunesc.

După o vreme, se auzi vocea lui Chi Cheng.

– Guozi, hai, fă-o tu! Cred că nu mă mai vrea pe mine!

Guo Chengyu nu răspunse. Știa foarte bine ce urmărea Chi Cheng.

Așa cum se aștepta, vocea lui Xiaolong se auzi curând:
– Nu…!

În mintea lui Guo Chengyu era un singur gând: Chi Cheng, nenorocitule…

Chi Cheng ieși în cele din urmă, trăgându-și pantalonii, cu fața brăzdată de o satisfacție leneșă. Își puse palma mare pe umărul lui Guo Chengyu.

– A leșinat.

Liwang întrebă:
– Să-l mai aducem pe Xiaolong înapoi?

Guo Chengyu izbucni într-un râs ciudat, care îi dădu fiori lui Liwang.

– Crezi că-l mai putem aduce înapoi?

Apoi, Guo Chengyu pocni din degete, se urcă în mașină și demară.