Spunând acestea, Grayson şi-a îngropat fața în palme și a înjurat din nou, furios.

Pe Bliss însă nu-l interesa câtuși de puțin supărarea fratelui său. Cu un zâmbet luminos, i-a îndesst invitația în betelia pantalonilor de pijama.

— Nu trebuie să te ruşinezi.

Grayson a oftat din greu. Deși a refuzat cât se poate de categoric, invitația a ajuns, până la urmă, la el. Strâmbându-se de scârbă, a scos-o din betelie și a citit ce scria pe ea.

Uluittor! Fantastik! Am rămas fără cuvinte! De necrezutt! E ziua în care Bliss se căsătorește! Ura!

Caligrafia era impecabilă. Ortografia și formulările, un dezastru.

Grayson a rămas atât de uluit, încât pentru câteva clipe nu a putut scoate niciun cuvânt.

Firește, tăcerea nu a durat prea mult.

— E de-a dreptul o nebunie.

A strâns invitația în pumn până a făcut-o ghemotoc și a azvârlit-o jos, ignorând exclamația speriată a lui Bliss.

— Am primit-o. Acum cară-te!

A rostit cuvintele printre dinții încleștați. De îndată ce idiotul acela avea să-i dispară din fața ochilor, intenționa să se culce la loc și să recupereze orele de somn pierdute. Cine știe? Poate că destinul avea să-i arate în vis vreun indiciu despre perechea sortită.

Numai că Bliss nu dădea niciun semn că ar fi vrut să plece. A rămas pe pat, privindu-l cu un aer absent.

“Ce naiba mai vrea acum?”

Grayson l-a fulgerat cu privirea, încruntându-se și mai tare.

Atunci colțurile gurii lui Bliss au tresărit încet.

Un presentiment sumbru i-a străbătut lui Grayson șira spinării. Cunoștea prea bine expresia aceea. Așa arăta Bliss ori de câte ori punea ceva la cale.

— Ce mai e acum?

S-a tras puțin înapoi pe pat, privindu-l bănuitor.

Bliss a chicotit șiret.

— Graysonnn!

— Cară-te!

— M-am mai gândit eu la cevaaa!

— Ți-am spus să pleci!

— Vreau să merg la facultate!

— La naiba, nu vreau să aud! Stai, ce-ai spus?

Grayson, care până atunci l-a alungat fără încetare, s-a oprit brusc. Încă se încrunta, dar ochii i s-au mărit de uimire.

Bliss i-a susținut privirea și a declarat cu mândrie:

— Am spus că merg la facultate! Eu, Bliss Miller, o să fiu student!

Glasul îi răsuna de fericire. O vreme, cei doi frați au rămas față în față, fără să spună nimic.

— Ce naiba tot vorbești? Un prost ca tine vrea să meargă la facultate?

După câteva secunde de tăcere, Grayson a izbucnit. Nu era de ajuns că Bliss  a dat buzna în dormitorul lui, nepoftit, ca să-i aducă nenorocita aceea de invitație la nuntă? Acum era nevoit să-i asculte și toate prostiile?

Nu a făcut niciun efort să-și ascundă enervarea. Bliss însă nici nu a părut să bage de seamă.

— Ar trebui să merg, nu-i așa? De ce nu m-am gândit mai devreme? Se pare că școala chiar e importantă. Eu credeam că nu folosește la nimic, dar uite că acum am nevoie de ea, și încă urgent!

Privindu-l cum vorbea de unul singur, Grayson şi-a dat seama că nu mai avea putere să se înfurie. Şi-a acoperit fața cu o mână și a oftat lung, istovit.

Era limpede că afurisita invitație nu era decât un pretext. Dacă dorea să-și recapete liniștea, era nevoie să afle ce i-a trecut prin cap nătărăului de a venit până acolo.

— Bun. De ce vrei, mai exact, să mergi la facultate?

A hotărât să înceapă cu începutul.

Bliss a răspuns încântat:

— Păi, eu mă căsătoresc în curând, aşa e?

— Și?

La îndemnul nerăbdător al fratelui său, Bliss a căpătat pentru prima dată o expresie serioasă.

— Mi-am dat seama că la o nuntă ai nevoie de o mulțime de personaje secundare.

Grayson s-a uitat lung la el, fără o vorbă, apoi s-a încruntat și mai tare.

— Poftim?!

— Of, Grayson, gândește-te puțin!

Bliss s-a arătat enervat că fratele său nu înțelegea.

— Cineva trebuie să prindă buchetul, altcineva să aducă verighetele, trebuie să fie oameni care să aplaude și să arunce cu orez! Mai e petrecerea burlacilor, petrecerea la care anunțăm sexul copilului și încă o grămadă de lucruri!

Şi-a desfăcut larg brațele în timp ce vorbea, apoi l-a privit pe Grayson cu ochii mijiți.

— Așa că, evident, am nevoie de prieteni, aşa e? De mulți, foarte mulți prieteni!

— Și de aceea vrei să mergi la facultate?

Concluzia era atât de absurdă, încât Grayson nici măcar nu mai putea râde. A pufnit ironic.

Bliss a încuviințat hotărât.

— Da! Vreau și eu prieteni cu care să împart momentele astea prețioase, ca Tata și Tati.

La auzul acestor cuvinte, Grayson a devenit brusc atent. Deși sprâncenele au rămas încruntate, pentru prima dată părea cu adevărat interesat de ce spunea fratele său.

— Tata și Tati?

— Da! S-au cunoscut în liceu, îți amintești? Mătușa Elle mi-a spus că toți prietenii lor apropiați de atunci au venit la nuntă. I-au ajutat cu pregătirile și au sărbătorit împreună! Nu-i minunat? Și eu vreau ca prietenii mei să se bucure alături de mine!

— Și pentru asta vrei să mergi la facultate?

Grayson a repetat întrebarea, incapabil să priceapă saltul acela uluitor de logică.

Bliss a răspuns cu o siguranță desăvârșită:

— Păi, nu mă mai pot întoarce la liceu!

De fapt, ținând cont de câtă școală făcuse Bliss și de ce știa, poate că era mai bine să o ia de la capăt cu liceul. Sau chiar cu gimnaziul. Desigur, ar fi existat unele complicații legale.

“Dar Tata ar putea rezolva asta, aşa e?”

Grayson şi-a imaginat chipul bărbatului în stare să facă posibil chiar și imposibilul. Înainte să ducă gândul mai departe, i-a venit însă o altă întrebare.

— Atunci de ce ai venit la mine? Nathaniel te-ar putea ajuta mult mai bine cu așa ceva.

— Pentru că tu ești singurul care stă toată ziua degeaba, deci ai cel mai mult timp liber. Și ai fost și la facultate.

Răspunsul lui Bliss era cât se poate de direct. Din nefericire, Grayson nu l-a apreciat deloc.

— Sunt ocupat. Foarte ocupat! Abia dacă mai am timp să respir!

Și era adevărat. Avea atât de puțin timp la dispoziție, iar el trebuia să-și găsească perechea sortită cât mai repede. Să fie forţat să stea acolo și să-l asculte pe prostul acela i se părea de-a dreptul revoltător.

A vorbit printre dinții încleștați, dar Bliss, ca de obicei, nu l-a luat în seamă.

— Hai, hai! Învață-mă tu! Ce trebuie să fac ca să intru la Universitatea din New York? Repede! Mai sunt doar două luni până la nunta mea. Trebuie să-mi fac prieteni cât mai curând!

Erau atât de multe lucruri în neregulă cu ce a auzit, încât Grayson nici nu știa de unde să înceapă. S-a hotărât să se oprească asupra primei probleme care i-a venit în minte.

— De ce tocmai Universitatea din New York?

Și de data asta, Bliss avea răspunsul pregătit.

— Păi… pentru că e aproape?

Grayson a oftat din nou și şi-a îngropat fața în palme. A rămas aplecat, nemișcat, cu o venă pulsându-i vizibil la tâmplă.

“Gata. Am ajuns la capătul răbdării.”

Scrâșnind din dinți, s-a gândit cum ar putea scăpa din situația aceea. Exista o singură soluție: să trimită înapoi sursa tuturor necazurilor sale la persoana care răspundea de ea.

A luat telefonul și a apăsat imediat un număr de pe apelarea rapidă. După câteva tonuri de apel, a auzit în sfârșit vocea pe care o aștepta.

— Grayson? Ce s-a întâmplat? Nu prea obișnuiești să mă suni din senin.

Koi părea încântat să audă de el.

Grayson a scrâșnit din dinți și a rostit fiecare cuvânt ca și cum ar fi vrut să-l zdrobească.

— Tati, vino și ia-ți fiul cel mic de aici! CHIAR ACUM!

 

─ ▫ ─

 

Bliss stătea pe canapeaua din salonul pentru ceai, cu obrajii umflați de supărare, brațele încrucișate la piept și un picior pe care îl mișca nervos, fără încetare.

“Grayson, ticălos nenorocit! Cum a îndrăznit să mă dea afară, când eu am venit să-i cer un sfat atât de important?”

— Iar faci asta. De câte ori ți-am spus că nu-i frumos să dai mereu din picior?

Koi tocmai s-a întors cu ceai proaspăt și l-a certat, prefăcându-se dur.

Bliss a încetat fără tragere de inimă să-și mai miște piciorul, dar a continuat să stea supărat.

Koi a pus o ceașcă de ceai în fața lui, s-a așezat pe fotoliul de vizavi și a întrebat:

— Mă întrebam unde ai dispărut așa, dintr-odată. De unde ai știut că Grayson era acolo?

— Pentru că trebuia să fie acolo!

I-a dat lui Koi exact același răspuns pe care i l-a dat și lui Grayson, apoi, încă supărat, a luat ceașca și a băut din ea dintr-o înghițitură.

— Bliss!

— Au! Frige! Frige rău!

Koi a strigat speriat, dar era prea târziu. Bliss şi-a opărit limba și țipa de durere. Koi s-a grăbit să-i aducă un pahar cu apă rece și gheață și i l-a întins. Bliss a băut repede, încercând să-și potolească usturimea.

Koi l-a privit cu sentimente amestecate.

“Oare Cassian chiar va fi în stare să aibă grijă de trei copii deodată?”

“O să aibă nevoie de o bonă cu foarte, foarte multă experiență.”

Nu s-a putut abține să nu ofteze.

În clipa aceea, Bliss a pus paharul pe masă cu o izbitură și a izbucnit:

— M-am dus la Grayson să-i cer un sfat foarte important! Și el a avut tupeul să mă dea afară! De neiertat!

A scrâșnit din dinți, indignat.

Koi l-a cercetat o clipă, apoi l-a întrebat:

— Era vorba despre facultate, cumva?

— Da, exact!

Bliss a încuviințat fără șovăire și a venit cu încă o declarație uluitoare.

— Tati, te rog să mă trimiți la Universitatea din New York de săptămâna viitoare!

— Bliss…

Koi era cât pe ce să-l întrebe de ce era nevoie să fie neapărat Universitatea din New York, dar s-a răzgândit. Exista o problemă mult mai importantă.

— Bliss, ca să intri la facultate trebuie să te pregătești foarte mult.

A încercat să-i explice cât mai calm, în speranța că fiul său avea să înțeleagă.

— Trebuie să depui o mulțime de acte, să te pregătești pentru interviuri, să ai note bune… Nu, lasă toate astea deocamdată. Mai important e că nici măcar nu suntem în perioada înscrierilor!

Pentru Bliss însă, asemenea obstacole mărunte nu însemnau nimic. Avea, la urma urmei, pe cineva pe care se putea bizui fără rezerve.

— Tata poate să rezolve!

Iar Koi a rămas, încă o dată, mut.