– O, păi… da.

În grabă, Koi scoase banii pentru băutură și îi puse pe masă. Ashley aruncă o privire la bonul adus de chelneriță, apoi își scoase cu ușurință cardul și i-l înapoie.

Koi îl privi pe Ashley cum nota nonșalant un bacșiș de 20% pe bon și, din nu știu ce motiv, inima îi sări din piept.

Numai bacșișul ăsta e mai mult decât banii mei de prânz.

Putea număra pe degete de câte ori mâncase la un restaurant unde se cerea bacșiș. Pieptul i se strânse în timp ce privea absurditatea întregii situații. Chiar era bine pentru Ashley să arunce cu atâția bani? Nici măcar nu-i trecuse prin minte?

– Hei, unde locuiești?

Koi a cedat în cele din urmă și a întrebat în timp ce ieșeau din restaurant. Ashley, care se îndrepta deja spre mașina lui parcată, a răspuns calm:

– Acolo.

Urmărind direcția indicată de degetul lui Ashley, Koi înlemni.

În vârful unui deal, dincolo de o intrare păzită, se afla o proprietate enormă. Genul de proprietate pentru care era nevoie de peste trei ore ca să o parcurgi cu mașina. Și chiar în vârf, cea mai grandioasă și extravagantă vilă – acolo locuia Ashley Miller.

Ei bine. Asta explică bacșișul.

Încă în stare de șoc, Koi abia a înregistrat următoarele cuvinte ale lui Ashley.

– Dacă erai fată, te-aș fi dus acasă, dar…

Ashley își lăsă fraza în suspans în mod deliberat. Koi scutură repede din cap.

– Nu, e bine. Hai să ne despărțim aici.

– Bine, atunci.

Ashley se întoarse fără ezitare, de parcă ar fi așteptat exact acel răspuns. Dar înainte să apuce să plece, Koi îl apucă repede de mânecă.

– Stai… trebuie să-mi dai adresa ta de e-mail.

– O… da.

Ashley se opri, apoi dădu din cap și întinse mâna.

– Dă-mi telefonul tău.

– Poftim? O… da.

Surprins, Koi îi înmână telefonul. Ashley tastă repede ceva înainte să i-l înapoieze.

– Nici măcar nu ai ecran de blocare?

– Oricum nu are cine să-l controleze.

Koi verifică telefonul, confirmând că Ashley îi salvase numărul și adresa de e-mail. Se aștepta ca Ashley să-i dea la rândul său telefonul, dar, în schimb, Ashley își băgă pur și simplu mâinile în buzunare.

– Trimite tu primul e-mail. Eu o să-ți răspund.

– Poftim?!

Ceva nu i se părea bine, dar Koi nu-și dădea seama exact ce. În cele din urmă, a dat din cap ezitant.

– Bine.

Înainte ca tăcerea neplăcută să se prelungească, Koi a vorbit primul.

– Ne vedem, Ash. Îți trimit e-mailul în curând.

Ashley, care tocmai se întorsese să plece, ezită o clipă. Se uită în jur, apoi îl privi din nou pe Koi.

– Unde e mașina care te așteaptă?

– Oh!

Koi își dădu brusc seama de ce îl întrebase Ashley. Simțindu-se ușor ruşinat, arătă cu degetul.

– Aia. Cu ea am venit.

Privirea lui Ashley îi urmă degetul până la locul unde stătea singură o bicicletă ponosită.

Pauza era scurtă – doar câteva clipe – dar în acel moment, Koi a simțit că poate vedea cum gândurile lui Ashley circulă prin creierul său.

– Nu e nevoie să mă duci acasă, a spus Koi preventiv.

– Oricum, casa ta e în direcția opusă.

Ashley își încrucișă brațele, părând sincer în dilemă.

Koi era surprins. Până la acest proiect, Ashley probabil că nici nu-i înregistrase existența. Și totuși, iată-l, întrebându-se dacă să-și lase un coleg de clasă singur noaptea.

Există ceva ce acest tip nu are?

Tocmai când Koi era pe punctul de a se simți complet copleșit, Ashley vorbi brusc.

– Bine, hai să facem asta în schimb.

– Poftim?

Înainte ca şi Koi să apuce să înțeleagă ce voia să spună, Ashley își scoase jacheta. Apoi, fără ezitare, i-o puse pe umeri lui Koi.

Koi îl privi pe Ashley cu ochi mari. Expresia lui uluită trebuie să fi fost amuzantă, pentru că Ashley scoase un chicotit scurt.

– Nu pot permite ca partenerul meu de proiect să răcească.

Da, evident. Era logic.

Nici Koi nu voia să răcească. Era o problemă uriașă.

Dar… dacă Ashley ar răci, Koi ar fi la fel de îngrijorat?

Probabil că nu.

Desigur, Koi era mult mai predispus să se îmbolnăvească — era scund și fragil, în timp ce Ashley era practic construit ca un tanc.

Era aproape ridicol.

Îi amintea de o lecție de mitologie greacă din semestrul trecut. Dacă Ashley era un zeu, el era Apollo — radiant și de neatins. În schimb, Koi nici măcar nu era iarba de sub picioarele lui — era afidele minuscule agățate de iarba aceea.

Uau. Un zeu tocmai și-a împrumutat jacheta unui afid. Incredibil. Koi Niles, tocmai ți-ai epuizat tot norocul pe viață?

Un milion de gânduri îi trecură prin minte lui Koi, dar niciunul nu-i ieși pe buze.

Pe măsură ce aerul nopții se răcea, el s-a ghemuit instinctiv. Briza rece i-a mângâiat brațele goale, provocându-i fiori pe șira spinării.

Și apoi… căldură.

Jacheta lui Ashley era moale și păstra suficientă căldură reziduală încât să determine diferența.

Koi îl privi pe Ashley, care încă stătea în fața lui.

Nimeni nu mai făcuse asta pentru el până atunci.

Indiferent cât de frig sau de singur se simțise, întotdeauna îndurase totul singur.

Dar asta nu era tot.

Ashley zâmbi — cald și blând, ca jacheta lui.

– Așa e mai bine.

Chiar în acel moment, o rafală de vânt îi zburli părul auriu lui Ashley. El îl dădu la o parte absent, degetele lungi trecând prin șuvițele platinate.

Din nu știu ce motiv, Koi simțea că e pe punctul de a plânge.

– Mulțumesc.

Şopti, temându-se că vocea i se va rupe.

Luminile stradale aruncau o strălucire blândă asupra lor.

Stăteau în tăcere, privindu-se unul pe celălalt.

Undeva, în depărtare, Koi ar fi jurat că aude bătăile slabe ale unei inimi.

Îl privi pe Ashley, amețit.

“Ah. Deci așa se simte când te îndrăgostești.”

Realizarea l-a lovit fără avertisment.

Dacă unul dintre ei era fată, Koi s-ar fi îndrăgostit cu siguranță de el.

Dar apoi… se corectă repede.

Niciunul dintre ei nu era fată.

Ceea ce însemna că asta nu era dragoste. Era ceva asemănător, dar nu chiar.

– Înțeleg de ce ești atât de popular, a mormăit Koi în barbă.

Ashley izbucni într-un râs vesel și fără griji.

Chiar și râsul lui pare cumva emoționant.

Încă amețit, Koi îl privea.

– Mulțumesc pentru compliment. Ne vedem mai târziu, Conan.

Și, pur și simplu, vraja se spulberă.

Supărat, Koi îi răspunse brusc:

– Mă cheamă Koi. Koi Niles.

– Sigur, Coil.

Fără nicio grijă, Ashley s-a urcat în Cayenne-ul său. Vehiculul elegant și scump a pornit cu un ronțăit, înainte de a pleca fără efort.

Koi a rămas acolo o clipă, privind mașina cum dispare.

Apoi, s-a întors spre propriul său mijloc de transport – vechea sa bicicletă ponosită.

În timp ce pedala spre casă, se simți neașteptat de vesel.

Ashley se dovedise a fi un tip mult mai simpatic decât se așteptase.

Proiectul urma să decurgă fără probleme.

Și, pentru prima dată, toate grijile lui păreau să dispară.

Sigur, Ashley îi pronunța greșit numele în continuare, dar Koi putea să ignore asta.

“O să mă gândesc mai târziu cum să-i înapoiez jacheta.”

Deocamdată, voia doar să se bucure de acest sentiment încă puțin.

În timp ce mergea prin noapte, gândindu-se încă la conversația lor, un gând ciudat îi trecu prin cap.

Poate ar trebui să devin și eu avocat.

Acel sentiment de optimism a durat doar trei zile.

Koi stătea în fața monitorului, încruntându-se la căsuța de e-mail.

Ashley încă nu-i citise e-mailul.

Ce naiba se întâmplă?

Ca să înrăutățească lucrurile, Ashley nu apăruse nici la școală.

Koi își strânse mâinile la cap, enervat.

“Dacă era aici, aș fi putut măcar să țip la el.”

Dar, din moment ce dispăruse, Koi nu avea de ales decât să-și ia telefonul.

Amânase asta de mult timp.

Dar ajunsese la limită.

Avea și alte sarcini la care trebuia să lucreze.

Respirând adânc, a scris un mesaj și a apăsat pe “Trimite”.

[Ashley, sunt Koi Niles. Îți amintești de mine? Avem un proiect la spaniolă împreună. Ți-am trimis un e-mail acum trei zile. Ce se întâmplă? Dacă încă îl mai revizuiești, anunță-mă. Trebuie să ne punem de acord când ne întâlnim data viitoare. Știi că se apropie termenul limită, aşa e? Grăbește-te, te rog.]

A expirat încet.

Pentru o fracțiune de secundă, a simțit că a preluat controlul asupra situației.

Apoi, o nouă panică l-a cuprins.

Acum trebuia să aștepte răspunsul lui Ashley.

Ar fi trebuit să facă doar una dintre cele două…

Regretul îl lovi cu putere.

Deci, cu enervarea clocotind în interiorul lui, Koi s-a pregătit pentru încă o zi lungă.