Brusc, Koi își reveni. Inima lui, care cu nişte clipe înainte bătea cu putere de emoție, acum bătea cu putere dintr-un motiv cu totul diferit. Încercă să se retragă brusc, surprins, dar Ashley încă îl ținea de braț, așa că nu reuși decât să se ferească pe loc.

– Eu… miros urât?

Bâlbâi el, privindu-l pe Ashley. Ashley îi răspunse de parcă era cel mai evident lucru.

– Desigur.

Apoi, la fel de calm, a adăugat:

– Miroși a Koi.

– Adică… miros?

Vocea lui Koi se înălță alarmată. Din nou, Ashley dădu din cap fără ezitare.

– Da.

Panicat, Koi întrebă repede:

– Păi… cum adică?

Se încordă, pregătindu-se pentru răspuns, în timp ce Ashley se opri să se gândească.

– Hmm… mormăi el, apoi răspunse:

– Un miros apetisant?

– Poftim?!

Koi clipi, amețit. Ashley zâmbi, iar Koi înțelese în sfârșit ce se întâmplă.

Îl necăjea.

Koi izbucni într-un râs de ușurare.

– Ce naiba?!

Văzându-l relaxat și zâmbind, Ashley își încruntă sprâncenele și spuse cu o privire serioasă:

– Nu glumesc. Întotdeauna vreau să te mănânc, Koi.

Koi clătină din cap, râzând în continuare.

– Nu poți. Nu am gust bun.

Ashley își înclină capul, privindu-l de sus.

– Serios? Mie mi se pare că arăți delicios.

Apoi Ashley se aplecă din nou. De data asta, în loc să-i sufle doar aerul, buzele lui îi atinseră locul pe care mai devreme îl mirosise. Koi încremeni de șoc, complet nepregătit. Apoi Ashley își despărți buzele și îl mușcă de gât.

– Au.

De fapt, nu-l durea deloc, dar sunetul îi scăpă reflex. Îl gâdila atât de tare, încât Koi voia să se zbată, dar Ashley încă îl ținea ferm de brațe, iar tot ce putea face era să-și strângă umerii.

– Nu! a spus Koi urgent, iar Ashley își arătă încet dinții. Mușcă ușor, ca și cum ar fi mușcat dintr-o bezea moale, apoi nu se mișcă o vreme. Koi, ruşinat și copleșit de senzația de gâdilat, se zvârcoli și încercă să-l împingă.

– Oprește-te, serios. Mă gâdili.

Pentru Ashley era foarte ușor să-i imobilizeze ambele încheieturi ale lui Koi și să-l împiedice să se miște. Dacă ar fi vrut, l-ar fi putut lua pe Koi chiar acolo – iar Koi probabil că nici nu și-ar fi dat seama ce se întâmplă.

Dar Ashley s-a abținut și și-a ridicat capul. Totuși, n-a putut rezista să nu-i lase un sărut puternic și umed înainte de a se îndepărta.

Privind în jos la urma roșie pe care o lăsase pe gâtul palid al lui Koi, Ashley se simți mulțumit. Apoi își ridică privirea înapoi spre fața lui Koi.

Koi părea amețit, clipind ca și cum ar fi visat. Era clar că nu avea habar ce se întâmplase. Cu un zâmbet ștrengar, Ashley întrebă:

– Pot să te mai muşc o dată?

– Ah… nu! exclamă Koi, fața lui devenind roșie ca sfecla.

– Nu sunt mâncare!

Smulgându-și brațul, o luă la fugă spre camera din spate pe care o foloseau ca vestiar și magazie. Nici măcar nu spuse “așteaptă o clipă” sau “mă întorc imediat”.

Ashley se uită fix la ușa care se trântise cu un zgomot puternic și își trecu încet degetul mare peste buze. Senzația încă persista intens.

– Ahh…

Respiră ușor, cu degetele încă lipite de buze.

– Vreau mai mult.

─ ▪ ─

Koi a avut nevoie de cincisprezece minute întregi să iasă. Tot ce făcuse era să se schimbe în tricoul lui firesc, pătat, și în blugii lui uzaţi – nimic sofisticat – dar Ashley s-a prefăcut că nu știe motivul întârzierii.

– Uau, credeam că te îmbraci elegant sau ceva de genul ăsta.

– S… Scuze.

Koi și-a cerut scuze în grabă, scărpinându-se în cap. Apoi l-a văzut pe Ashley și a rămas complet mut.

Ashley, care purta de obicei tricouri și blugi comozi, arăta complet diferit azi. Cămașa lui albăstruie avea câțiva nasturi descheiați, iar pantalonii lui de un verde-gri intens îi dezvăluiau gleznele. În loc de adidașii obișnuiți, purta mocasini în nuanțe de sepia.

Părul său, mereu lins înapoi cu ceară, îi cădea acum natural peste frunte, iar o pereche de ochelari de soare negri supradimensionați îi ascundeau ochii. În plus, avea o jachetă gri deschis aruncată peste umeri. Koi nu-l mai văzuse niciodată așa.

– Ce s-a întâmplat? a întrebat Ashley cu un zâmbet. Koi clipi încet și răspunse:

– Păi… tu… arăți cam diferit azi.

– Serios?

Ashley a păstrat un ton degajat, dar reacția lui Koi l-a mulțumit. Plănuise acest moment încă din seara precedentă. Să se îmbrace ca un fel de păun nu era chiar genul lui – n-ar fi făcut-o nici măcar pentru ceva legat de tatăl său – dar azi era altfel. Dacă secretara tatălui său ar fi aflat despre asta, probabil că i-ar fi raportat direct lui.

Dar cui îi pasă? Probabil că oricum raportează totul.

Ashley a decis să se concentreze pe distracție. După ce a încuiat magazinul, Koi s-a grăbit spre locul unde îl aștepta Ashley.

– Dar ceilalți? Se distrează?

Koi era puțin ezitant – era bine ca şi gazda petrecerii să fie aici, în felul ăsta? În timp ce întreba, Ashley îi apucă brusc mâna liberă. Koi tresări, surprins, dar Ashley se comportă de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat și începu să se îndrepte spre mașina parcată.

– Habar n-am. N-am verificat.

– E bine?

Koi încercă să se concentreze pe conversație, dar tot ce putea să-și imagineze era mâna care o ținea pe a lui. Era imposibil de ignorat. Ashley, pe deplin conștient de starea agitată a lui Koi, continuă să meargă în timp ce răspundea:

– I-am spus secretarei tatălui meu. Ea se va ocupa de asta.

– O… O… bine.

Koi dădu din cap, dar mintea lui nu funcționa cum se cuvine. Simplul fapt de a se ține de mână era suficient să-i accelereze bătăile inimii — iar azi, Ashley arăta prea bine. Era mereu chipeș, dar azi parcă trecuse cumva la un nivel superior. Koi nu putea să nu se simtă copleșit… și puțin vinovat. Oare cineva ca el putea să meargă cu adevărat alături de cineva ca Ashley?

Inima lui, care se înălțase pentru o clipă, începu să se scufunde. Pe măsură ce se descuraja, încercă să-și retragă mâna, dar Ashley o strânse și mai tare. Apoi, împiedicându-l în mod deliberat pe Koi să scape, Ashley îl întrebă:

– Ce s-a întâmplat, Koi?

– Poftim?! Păi…

Koi a încercat să spună “nimic”, dar chiar atunci a văzut mașina din fața lor și a ezitat. Nu era Cayenne-ul pe care îl vedea mereu. A înclinat capul, confuz. Ashley, ținându-i încă mâna lui Koi, a scos o cheie inteligentă din celălalt buzunar și a apăsat un buton. Un sunet electronic, urmat de un clic puternic al ușilor care se deblocau.

Koi a privit uimit.

– Asta e mașina ta?

– Tehnic vorbind, e a tatălui meu.

Exact aceeași conversație ca mai devreme cu clientul – dar de data asta, atmosfera era total diferită. Ashley a răspuns cu un zâmbet cald, iar Koi a scos un “Uau!” în șoaptă.

Chiar și cineva ca şi Koi, care nu știa prea multe despre mașini, putea vedea cât de elegantă și de grozavă era această berlină.

– Urcă.

Ashley a deschis ușa pasagerului. Revenindu-și în fire, Koi a făcut repede o plecăciune și s-a urcat înăuntru.

Interiorul era și mai luxos decât părea din exterior. Imediat ce spatele său a atins scaunul din piele moale, a suspinat de satisfacție. Asta nu semăna cu nicio mașină în care era vreodată. Consola centrală, torpedoul, panoul de bord – totul strălucea, era de înaltă calitate și copleșitor. Chiar și pielea de pe mânerul ușii părea incredibil de fină când a trecut cu degetele peste ea.

Ashley a ocolit mașina și s-a așezat pe scaunul șoferului.

– Ce faci?

– Poftim? O… ăăă…

Vocea lui Ashley avea o notă de amuzament. Koi tresări și se bâlbâi. Întinse mâna după centura de siguranță, dar se bâlbâi, incapabil să găsească catarama din cauza nervozității.

– Stai puțin.

Ashley s-a aplecat să-l ajute. Koi și-a ținut respirația când brațul lui Ashley i-a trecut peste trup. A privit cu ochii mari cum Ashley, a apucat centura de siguranță și a fixat-o la locul ei.

Tot ce putea vedea Koi era vârful capului lui Ashley. Părul său blond platinat strălucea ca un fir de argint în lumină. Koi îl privi, hipnotizat.

Nu se întâmpla des să-i vadă creștetul lui Ashley, deoarece tipul era cu peste douăzeci de centimetri mai înalt decât el. Deodată, își aminti de momentul în care Ashley îi legase șireturile de la patine. Aceeași senzație de fluturare îl cuprinse din nou.

Koi ridică încet mâna. Voia să-i atingă părul lui Ashley. Oare cât de moale era? Cât de cald era obrazul lui? Maxilarul? Nasul?

Buzele lui.

Apoi Ashley a ridicat brusc privirea. Ochii lor s-au întâlnit, iar Koi a încremenit.

Ochii lui Ashley s-au îngustat ușor. Koi a privit, fascinat, cum buzele lui s-au despărțit încet.

“S-ar putea să mă sărute.”

Koi își ținu respirația.

“Chiar o să mă sărute.”

Suflul cald al lui Ashley, provenind din buzele lui ușor întredeschise, îi mângâie buzele, provocându-i un fior.