– Vreau să-mi dau silinţa.

Când Koi a vorbit cu o expresie serioasă, Ashley și-a schimbat tactica și a întrebat direct:

– Nu faci niciun fel de activitate fizică sau ceva de genul ăsta?

– Ba da.

Nu s-a obosit să menționeze maratonul. Se antrenau împreună pe pistă aproape în fiecare zi, dar Ashley habar n-avea. A spune asta cu voce tare i s-a părut o lovitură pentru mândria lui deja foarte mică. Chiar și așa, nu s-a obosit să-și ascundă nemulțumirea în timp ce-l privea fix pe Ashley, dar celuilalt nu părea să-i pese deloc. După ce a scos un suspin adânc, Ashley a renunțat în cele din urmă și a vorbit.

– Bine, atunci ce sugerezi?

Ridică ambele mâini ca și cum s-ar fi predat și îl privi pe Koi curios. Koi inspiră adânc și începu să-și explice planul — începând cu cercetarea, modul în care ar trebui să procedeze cu proiectul și, cel mai important, stabilirea unei ore de întâlnire.

– Am antrenament în fiecare zi din această săptămână.

Ashley își încrucișă brațele și se uită în jos la Koi, așteptând să vadă cum va răspunde. Dar Koi era pregătit.

– Se termină la șase, aşa e? Dacă faci un duș, la șapte ar trebui să mai avem destul timp.

Pentru o clipă, Ashley a făcut o față de parcă era complet sătul. Koi s-a întrebat dacă insistența lui era într-adevăr atât de insuportabilă, dar apoi Ashley a întrebat suspicios:

– Nu ești un hărțuitor, nu-i așa?

– Poftim?! Absolut deloc!

Koi s-a dat înapoi șocat, dar Ashley a râs ca și cum nu era nimic.

– Glumesc.

Narcisistule!

Enervarea lui Koi a izbucnit și s-a uitat urât la Ashley.

– Vorbesc serios! Știu asta doar pentru că și eu fac sport.

Tocmai de aceea ura oamenii ca el. Respirând nervos, Koi mormăi cu o expresie supărată:

– Dacă tu crezi că toată lumea te place, ai halucinații.

– Da, slavă Domnului pentru asta, aşa e?

Ashley a scos un suspin dramatic de ușurare, bătându-se pe piept ca și cum era cu adevărat recunoscător. Koi era complet exasperat. Privind chipul enervant de perfect al lui Ashley, a adăugat repede:

– Și eu sunt liber la șapte azi, așa că hai să începem atunci. Cu cât terminăm mai repede, cu atât mai bine pentru amândoi, aşa e?

– Bine.

Ashley acceptă realitatea și era de acord fără să conteste. Tocmai când Koi era pe punctul de a-i propune să se întâlnească la cantină…

– Atunci să ne întâlnim la Green Bell la ora șapte.

– Poftim?!

Creierul lui Koi a intrat în scurtcircuit. Green Bell? Locul ăla scump? Nici gând!

– Stai, Ashley… Nu, Ash, așteaptă!

Ashley se întorsese deja cu spatele, dar Koi îl apucă din nou. Ashley se uită la el, vizibil enervat, dar lui Koi nu-i păsa.

– Chiar trebuie să mergem până la un restaurant? Nu putem pur și simplu să vorbim la cantina școlii…

– La șapte seara? a întrebat Ashley, neîncrezător. Koi, care îl oprise instinctiv, reveni brusc la realitate. Așa e. Cantina se închidea la ora cinci.

În timp ce stătea acolo mut, prietenul lui Ashley îl strigă. Ashley îi îndepărtă în mod natural mâna lui Koi și confirmă:

– Green Bell la ora șapte. Ai înțeles?

Nu exista altă opțiune. Locurile unde Koi putea merge la ora aceea erau fie închise, fie prea departe.

Cu umerii lăsați în semn de înfrângere, Ashley plecă să se alăture prietenilor săi. Rămas singur, Koi scoase un suspin adânc și își strânse capul în mâini.

─ ▪ ─

Ashley a ajuns la Green Bell exact la ora 19:00. Deoarece clubul de maraton termina de obicei cu o oră mai devreme decât echipa de hochei pe gheață, Koi se aștepta ca acesta să fi ajuns la locul de întâlnire înaintea lui — deși diferența era de doar zece minute.

Desigur. Eu am venit cu bicicleta, iar tipul ăla probabil a venit cu mașina lui Cayenne de lux.

Koi își strânse buzele de supărare chiar în momentul în care Ashley intră, aruncând o privire prin restaurant. Privirile lor se întâlniră. Fără ezitare, Ashley se îndreptă direct spre el, se așeză la masa din fața lui și scoase un suspin.

– Ai venit devreme.

Observând că nu era nimic în fața lui Koi, Ashley înclină capul, îndemnându-l pe Koi să răspundă.

– Încă nu am comandat.

– Serios?!

În timp ce Ashley își întoarse capul, un chelner care se uita întâmplător în direcția lor se apropie rapid. Koi luă meniul din fața lui și era nevoit să înghită în sec. Abia reuși să se abțină să nu rămână cu gura căscată.

Închizând meniul cu o resemnare tăcută, aruncă o privire către Ashley, care răsfoia paginile în timp ce fredona. Koi se juca stângaci cu telefonul, omorând timpul în timp ce aștepta ca Ashley să se hotărască.

În cele din urmă, Ashley a ridicat capul de parcă s-ar fi hotărât, a ridicat mâna și i-a făcut semn chelnerului. În clipa în care chelnerița a scos blocnotesul și stiloul, Ashley a început să comande.

– Un sandviș cu salată de ton, un burger cu două chiftele – fără ceapă, două felii de brânză pe fiecare. Clătite cu banane pe lângă. Șuncă extra crocantă. Două ouă fierte. Sirop de arțar și… o, să fie doi burgeri cu două chiftele. Și, de asemenea…

– S… Stai, stai, așteaptă.

Koi a intrat în panică și l-a întrerupt repede pe Ashley, care era pe punctul de a-și continua comanda. Ashley l-a privit confuz, în timp ce Koi se bâlbâia:

– Nu e… cam prea mult? Chiar dacă e pentru două persoane…

– Pentru două persoane?!

Ashley clipi. Koi ezită. Stai… nu era așa? În timp ce se chinuia să înțeleagă, Ashley îi lămuri firesc:

– Mănânc singur.

– Poftim?!

Ochii lui Koi se măriră în timp ce Ashley continua să-și plaseze comanda, adăugând chiar și friptura gigantică, specialitatea restaurantului. În cele din urmă, încheie comanda cu o apă minerală înainte de a închide meniul.

– E rândul tău.

Koi era uimit pentru o clipă de expresia veselă a lui Ashley. Revenindu-și în fire, deschise repede meniul, dar era un singur lucru pe care și-l putea permite.

– O Coca-Cola. Fără gheață.

– Atât? a întrebat Ashley înainte ca şi chelnerița să apuce să o facă. Părea sincer nedumerit. Koi își strânse stomacul care îl durea și se forță să răspundă cât mai natural posibil.

– Am mâncat deja cina.

– O, bine.

Din fericire, Ashley nu a insistat mai mult pe subiect. Koi nu era nevoit să explice că nu-și putea permite decât o singură Coca-Cola.

Odată ce chelnerița a plecat, Koi a adus în discuție ceea ce pregătise.

– În legătură cu proiectul ăsta… m-am gândit puțin la el.

Respirând adânc, a scos caietul și l-a deschis.

– Trebuie să alegem o țară din America Latină și să cercetăm cultura ei. Există vreuna care te interesează în mod special?

– Nu.

Răspunsul său imediat și indiferent i-a tăiat elanul lui Koi. Se așteptase la asta, dar Ashley chiar nu avea absolut nicio motivație. Văzându-i dezamăgirea, Ashley a adăugat ruşinat:

– Nu pot să mă gândesc la nimic când mi-e foame.

Poftim?!

Era greu de spus dacă inventa o scuză sau cerea înțelegere. În acel moment, Ashley a căscat larg și a mormăit cu voce obosită:

– Oricum, continuă. Te ascult.

Probabil că era epuizat.

Simțindu-se puțin vinovat, Koi ezită înainte de a continua.

– Am ales câteva opțiuni. Vrei să le vezi sau să aleg eu una?

– Poți să alegi tu.

– Bine.

Koi dădu din cap fără ezitare. Lipsa de interes a lui Ashley însemna că acest proiect nu conta pentru el, iar Koi se pregătise deja să facă cea mai mare parte a muncii. Fără să piardă timpul, el continuă:

– Să ne orientăm la Argentina. Mâncarea este cel mai ușor subiect, așa că ce părere ai de cafea și sandvișuri? Putem vorbi despre istoria lor, prepararea lor, lucruri de genul ăsta…

– E bine.

Răspunsul lui Ashley era din nou simplu, şi deoarece Koi se așteptase la asta, a continuat fără probleme.

– Acum trebuie să facem niște cercetări și să decidem cum să împărțim capitolele.

– În loc de capitole, n-ar fi mai bine să împărțim așa: “tu te ocupi de cafea, eu de sandvișuri”? Dacă dăm peste părți care se suprapun, putem compara notițele mai târziu.

– O, da, e bine şi aşa.

Koi a dat din cap fericit la sugestia lui Ashley. Dintr-o dată, chiar participa. Poate că acest proiect nu va fi chiar atât de rău.

De acolo, conversația lor a început în sfârșit să curgă. Ashley asculta mai mult, dar ocazional intervenea cu o idee sau o contraargumentare, iar Koi se implica activ alături de contribuțiile sale.

Spre surprinderea lui, era ușor să vorbească alături de Ashley. Sau poate că şi Koi se lăsa purtat de val. Un lucru era sigur: popularitatea lui Ashley nu se datora doar aspectului său fizic. După doar treizeci de minute de conversație, Koi era deja captivat.

Era ceva special în felul în care vorbea Ashley, în modul în care putea să capteze atenția cuiva cu doar câteva cuvinte. Era hipnotizant. Lui Koi aproape că nu-i venea să creadă că aveau aceeași vârstă.

Mai ales când acei ochi albastru-argintii s-au fixat asupra lui cu un zâmbet blând – inima lui Koi a bătut mai repede, uitând pentru o clipă că amândoi erau băieți.

Nu e de mirare că oamenii sunt obsedați de el.

Acum înțelegea.

Alungându-și gândul acela, Koi s-a concentrat pe luarea notițelor. A răsfoit câteva articole pe telefon, organizând discuția lor când, în sfârșit, a sosit mâncarea.