Ashley, tăcut pentru o clipă, și-a îndepărtat buzele și a ridicat capul. O tăcere neplăcută s-a așezat între ei. Koi a ezitat, și-a tras cămașa înapoi și a murmurat încet.

– Ăăă, cred că mă duc la culcare…

Fără să spună un cuvânt, Ashley slăbi brațul cu care îl înconjura pe Koi. Koi se ridică repede și ieși din cameră. Spre deosebire de alte nopți, nici măcar nu se frecă de “anaconda” lui Ashley în timp ce se ridica. Privindu-l cum se grăbea să plece, expresia lui Ashley rămase neschimbată, dar feromonii din aer erau şi mai mulţi.

Koi îndrăznise să gândească așa ceva?

O idee atât de îndrăzneață nu putea să-i fi venit singură lui Koi. Tocmai când chipul unui posibil vinovat îi trecu prin minte lui Ashley, Koi își băgă din nou capul pe ușă.

– Ăăă… ai timp mâine? Seara?

Văzând privirea îngrijorată de pe chipul lui, Ashley își îndulci expresia și își stăpâni feromonii.

– Da. De ce?

În ultima vreme, luau cina împreună în fiecare seară, așa că, dacă el îl întreba așa, probabil exista un motiv. Judecând după expresia de pe chipul lui, nu părea să fie o veste proastă, așa că Ashley nu simți nevoia să fie în gardă. Confirmând reacția lui Ashley, Koi se relaxă și deschise gura.

– Asta e bine. Atunci… ar fi bine dacă am mânca în oraș? Te invit eu, ca mulțumire pentru că m-ai ajutat.

Până aici, totul bine. Dar apoi, tocmai când Ashley își lăsase garda jos, Koi i-a dat o lovitură imprevizibilă.

– Vine și Elle.

Au urmat nişte clipe de tăcere înainte ca Ashley să răspundă.

– Și Elle…

Koi, complet indiferent la nemulțumirea din vocea joasă a lui Ashley, a continuat vesel, dând din cap.

– Da, îi sunt dator și ei, așa că doream să o invit… și apoi ea a spus că mai bine mâncăm toți împreună ca să economisim bani, așa că…

Pe măsură ce continua să vorbească, a început să observe că ceva nu era bine. Vocea i s-a stins treptat. Ashley s-a uitat fix la el, abținându-se să râdă în sinea lui. Ce repede s-a întâmplat. Koi, care încă se uita pe furiș din spatele ușii, a ezitat înainte de a întreba:

– Să anulez?

Credea că cei doi se înțelegeau bine. Poate că nu?

Koi presupusese că Ashley și Elle erau încă prietene chiar și după despărțire, dar se părea că se înșelase. Felul în care expresia lui Ashley a rămăs rece lămurea totul — chiar și ca o minciună politicoasă, el nu avea de gând să spună că era bine. Koi, urmărindu-l cu atenție, mormăi încet.

– Atunci o să anulez…

Își lăsă brațele în jos în timp ce se întoarse, oftând și întrebându-se cum să-i explice asta lui Ariel. Chiar se bucurase de perspectiva unei cine cu vechii colegi de clasă…

– Koi.

Vocea veni din spatele ușii, oprindu-l pe Koi din drum după doar câțiva pași. Se întoarse, surprins.

– D…Da?

Se uită din nou de după ușă. Ashley, care stătea tot acolo unde era, vorbi fără să se miște.

– Să o facem.

– Poftim?!

Koi clipi, neînțelegând pentru o clipă. Ashley îi explică.

– Hai să luăm cina. Cu Ariel.

– O…

A înţeles destul de lent. Ochii lui Koi se măriră.

– Serios? Ești sigur?

– Sunt sigur.

Ashley dădu din cap.

– Nu e o idee rea să iei cina cu un vechi prieten din când în când.

– Așa am crezut și eu!

Koi s-a luminat instantaneu. Ashley a zâmbit și el — deși nu din aceleași motive. Dar Koi a acceptat asta ca și cum ar fi împărtășit aceleași sentimente.

– Atunci e grozav, dar… ar fi bine dacă am merge la restaurantul la care am fost data trecută? E cel mai bun loc pe care mi-l pot permite…

– Desigur. Oricând.

Ashley răspunse cu o ușurință generoasă.

– Dacă ai nevoie să mergi vreodată, folosește-mi numele. Îți vor accepta rezervarea.

“Dacă Koi ar fi dus pe cineva într-un loc ca acela, aceea nu putea fi decât Elle”, s-a gândit Ashley în sinea lui. Îi cunoștea deja pe toți cei din viața lui Koi. Koi își părăsise vechiul loc de muncă în condiții neplăcute, așa că nu avea nicio șansă să-și mai întâlnească vreodată acei colegi. Majoritatea femeilor alături de care se întâlnise nu rezistaseră decât o dată sau de două ori. În prezent, nu se vedea cu nimeni. Ceea ce însemna că singura persoană rămasă era Ariel.

În plus, Ariel nu-l văzuse niciodată pe Koi ca pe un bărbat – nu de când erau în liceu. Pentru ea, Koi era mai degrabă o “soră” sau poate un “frățior”.

Așa cum era de așteptat, Koi era complet încântat. I-a mulțumit lui Ashley, fără să-și dea seama deloc ce-i trecea prin minte.

– Mulțumesc, Ash. Doream să te întreb, dar nu eram sigur…

Desigur, nu era gratis. Koi nu știa, dar Ashley nu oferea niciodată nimic fără să primească ceva în schimb. Acesta era un principiu de bază al meseriei de avocat fără scrupule.

– În schimb, vreau să faci ceva pentru mine.

– Sigur, spune-mi. Voi face orice.

Obiceiul ăsta al lui chiar trebuie corectat.

Ashley simți cum buzele i se curbează. Poate că o palmă la fund ar fi o modalitate bună de a-l învăța. Fundul lui Koi era una dintre părțile preferate ale lui Ashley, alături de coapsele lui.

Doar imaginându-și că lovește acel fund rotund, simți că i se îngreunează coapsa – erecția lui umflându-se din nou. Totuși, vocea lui rămase indiferentă.

– Bine. O să-ți povestesc despre asta în ziua aceea.

Apoi, Ashley a mai adăugat ceva.

– Nu uita – ai spus că vei face orice.

– Da, desigur.

Koi dădu din cap fericit, încă fără să-și dea seama la ce tocmai era de acord. Privindu-l, Ashley zâmbi, iar o parte din adevăratele lui gânduri îi scăpară din greșeală.

– Atunci îți voi spune când vom fi la restaurant.

Era o greșeală, dar Ashley nu s-a clintit. Așa cum se aștepta, Koi a dat doar din cap, fără să stea pe gânduri. Poate că, după câteva încercări, obiceiul ăsta al lui se va schimba în cele din urmă. Gândul ăsta i-a trezit lui Ashley un scurt sentiment de regret — dar i-a venit în minte o altă idee.

Nu… cunoscându-l pe Koi, el nu se va schimba niciodată. Nici măcar după o sută de încercări.

Cu o certitudine de neclintit, Ashley a spus:

– Noapte bună, Koi. Abia aștept ziua de mâine.

– Și eu! a răspuns Koi fericit, făcu cu mâna și dispăru din nou în spatele ușii. Pașii lui păreau mai ușori decât înainte.

Ashley se lăsă pe spate în canapea, frecându-și buzele cu un deget, în timp ce un zâmbet relaxat i se întindea pe față. Momentul nu putea fi mai potrivit – se potrivea perfect cu ziua pe care o așteptase. Ce coincidență convenabilă.

Indiferent de trucurile pe care le încerca Ariel, Ashley deținea atuul. Koi era deja al lui – doar că ea încă nu știa asta.

Probabil că şi Koi aștepta cu nerăbdare cina… dar Ashley aștepta cu nerăbdare ce urma după aceea. Faptul că urmau să meargă mâine la restaurant era perfect. Nu era sigur că ar fi putut aștepta mai mult.

Ashley se ridică și se îndreptă încet spre camera lui. Singur, în liniște, își mângâie penisul excitat, gândindu-se:

Asta va fi ultima oară când fac asta azi.

─ ▪ ─

– Elle!

– Koi!

De îndată ce s-au văzut, și-au strigat numele și s-au îmbrățișat strâns. Pentru Ashley, care cunoștea natura relației lor, arătau ca niște surori.

– Te simţi bine, Koi? Doamne, ești atât de palid.

Ariel, așezată acum pe un scaun pe care personalul îl trase, și-a exprimat imediat îngrijorarea.

– Nu te chinuie vreun nemernic, nu-i așa?

Koi a dat din cap, zâmbind în continuare.

– Poftim? O, nu, șeful nu era chiar atât de rău. Și deja mi-am dat demisia…

Ashley întoarse capul și râse în liniște. Koi nu era singurul care suferea din cauza unei lipse totale de conștientizare — și Ashley trebuia să se descurce cu asta. Ariel îl ignoră și schimbă rapid subiectul.

– Mă bucur că te simţi bine. Ash ți-a prezentat locul ăsta?

Restaurantul ales de Koi era un local franțuzesc rafinat, de lux – cu mult peste ceea ce s-ar fi așteptat Ariel de la el. Oare acesta era locul în care Ashley îl adusese înainte? Bănuiala ei s-a confirmat când Koi a dat din cap.

– Da. Am venit aici împreună data trecută, dar este un local doar pentru membri, așa că Ash m-a ajutat. Mi-a spus că pot veni oricând dacă îi folosesc numele.

– A, înțeleg. E grozav, nu-i așa?

Cuvintele ei aveau dublu sens, dar nu conta dacă şi Koi le sesizase sau nu. Îi putea trimite un mesaj mai târziu. Așa cum se aștepta, Koi îl privi pe Ashley cu o expresie radiantă.

– Da, într-adevăr. Mulțumesc, Ash.

Ashley dădu ușor din cap și sorbi din vinul său. Și așa începu ceea ce părea a fi o cină veselă. Cel puțin, la suprafață.

Deși, desigur, Koi era singurul care se distra cu adevărat.