– Serios?

– Uau, e incredibil de sexy.

Mormăi cineva visător, imaginându-și clar pe Koi ud și vulnerabil. Văzându-i fața amețită și fermecată, sângele lui Nelson începu să fiarbă. Întotdeauna avusese o slăbiciune pentru ea – și acum ea avea fantezii cu ratatul ăla?

– Să vedem dacă mai spune asta după ce-l bat măr pe nenorocitul ăla.

Un alt tip interveni, râzând pentru a-l flata pe Nelson.

– Desigur! Cine ar putea să te bată, Nelson?

– Da, Nelson e cel mai tare. Noroc!

În timp ce grupul striga și își dădea pe gât băuturile, Nelson se simți ușor liniștit. Scoase niște droguri din jachetă și le aruncă pe masă. Mulțimea izbucni în urale. În timp ce începeau cu nerăbdare să prizeze pudra, Nelson privea satisfăcut – până când un angajat al clubului se apropie cu precauție de el.

– Păi… scuzaţi-mă…

─ ▪ ─

Ușa din spate ruginită a scos un zgomot îngrozitor când se deschise. Ieșind afară, o briză rece — atât de diferită de mirosul sufocant al clubului — îi mângâie obrazul lui Nelson. Ieși în aleea din spatele clubului, unde aerul mirosea slab a urină, și se uită în jur.

Curând, zări un bărbat impunător, îmbrăcat în costum și pardesiu.

Chiar în spatele bărbatului, un Bentayga stătea nemișcat.

Clipind de câteva ori cu neîncredere, Nelson încercă să înțeleagă ce vedea — dar imaginea nu se schimbă. Stând sub lumina slabă și pâlpâitoare de deasupra ușii din spate, chipul bărbatului deveni clar.

Nelson încremeni complet.

– A…Ashley?a mormăit el, cu voce nesigură și abia audibilă. Dar celălalt bărbat, nu răspunse. Nu că era nevoie – era imposibil ca Nelson să aibă halucinații.

– Tu ești cel care a spus că vrea să mă vadă? De ce?

Nelson își auzea propria voce tremurând, dar era deja prea târziu. Sunetul acela plin de teamă care îi scăpă din gât păru să fie semnalul lui Ashley.

– Ar trebui să știi de ce.

– Poftim?!

Nelson se încruntă – apoi își dădu seama.

– Stai… e vorba de ratatul ăla?

Era greu să-i vadă expresia lui Ashley în umbră, dar tăcerea care venea din partea lui era orice, numai normală nu. Totuși, lui Nelson nu-i venea să creadă.

– Vorbești serios? Chiar ai venit până aici din cauza lui? Un tip de succes și ocupat ca tine? Cred că glumești. Ce naiba e asta? Era destul de ciudat când ieșeai cu tocilarul ăla în liceu, dar ce, se pare că acum sunteți amândoi niște ciudați? Și tu ești un ratat, aşa e?

Cuvintele i-au ieșit pur și simplu din gură. Îmbărbătat, Nelson a râs și chiar s-a ținut de burtă.

Ashley tot nu spunea nimic.

Abia când Nelson a încetat în sfârșit să râdă, Ashley a deschis gura.

– Tot un ratat ești.

– Ce naiba ai spus?!

Vocea lui era plină de dispreț și ironie. Doar o singură frază – dar era mai mult decât suficient pentru a aprinde furia lui Nelson. În plus, era încă drogat, substanțele inundându-i trupul cu o încredere nesăbuită.

Înjurând, Nelson s-a năpustit asupra lui Ashley, aruncând un pumn spre un bărbat de două ori mai mare decât el.

Un sunet surd răsună când pumnul său îl lovi. Ashley se clătină înapoi, iar fața lui Nelson se lumină de triumf. Îi dăduse un pumn puternic în bărbie, iar senzația îl străbătu ca un drog – ego pur, pulsând. Indiferent cât de mare părea tipul, asta nu conta într-o luptă adevărată. Ce avea de gând să facă – să arunce cu dosare juridice în el? Era doar un avocat umflat la sală care probabil nu dăduse niciodată un pumn adevărat în viața lui.

Nelson nu se înșela.

Ashley, lovit o singură dată, a făcut un pas înapoi, apoi s-a întors și a început să se îndepărteze. Vezi? Rataţii ca el se prăbușeau întotdeauna. Cu această asigurare, frica lui Nelson a dispărut complet.

– Idiot nenorocit! Vezi asta? Încearcă să te pui din nou cu mine și te dobor cu un singur pumn! Du-te acasă și plângi, lașule. Spune-i și lui Connor Niles! Spune-i acelui rahat dramatic să vină aici mâine și să mă implore. Dacă nu o face, o să-l distrug exact cum am făcut cu tine, ratat ciudat!

A continuat să țipe, să urle cu voce tare — până când Ashley a băgat mâna în buzunarul hainei lui și a apăsat un buton de pe cheia inteligentă.

Portbagajul Bentayga-ului s-a deschis cu un simplu sunet. Ashley s-a dus în spate și a scos ceva. Nelson a tăcut în cele din urmă în timp ce privea — și a încremenit când a văzut ce era.

O crosă de hochei pe gheață.

– Ce naiba?! Hei!

Nelson s-a bâlbâit fără să-și dea seama. Dar Ashley nu i-a dat atenție, mergând înainte, cu crosa într-o mână.

Pas cu pas, umbra lui masivă se apropia amenințător. Nelson nu se putea mișca, nu putea fugi – era încremenit pe loc. La doar câțiva metri distanță, Ashley se opri.

– De acum încolo, asta e autoapărare.

Abia atunci Nelson a înțeles.

De ce un om ca Ashley Miller ar conduce un bolid în loc de o berlină de lux.

Un sunet îngrozitor răsună prin alee – iar Nelson țipă.

─ ▪ ─

În clipa în care Koi a auzit liftul oprindu-se, s-a înviorat și s-a îndreptat spre sunet cu un zâmbet. Petrecuse toată ziua înăuntru. Nu pentru că Ashley îl obligase, ci pentru că nu voia să-l îngrijoreze și mai mult. Chiar dacă ar fi vrut să iasă, nu era ușor.

Avea doar hainele pe care le purta când a venit aici – iar acelea erau rupte după lupta cu Nelson. Plănuise să iasă a doua zi să-și cumpere haine, dar când s-a trezit, Ashley le aruncase deja. Așa că, până se întorcea Ashley de la lucru, Koi n-avea de ales decât să poarte o cămașă albă împrumutată, care îi lăsa partea de jos destul de expusă. Era departe de a fi comod.

Era sincer recunoscător când Ashley i-a spus că îi va cumpăra niște haine. Așa că, atunci când ușile liftului s-au deschis și Koi i-a văzut fața, s-a repezit înainte – dar s-a oprit brusc, cu ochii larg deschiși.

– Koi.

Ashley l-a salutat cu un zâmbet, dar zâmbetul de pe fața lui Koi a dispărut repede, înlocuit de o alarmă vizibilă.

– Ce s-a întâmplat?

Ashley venise și mai târziu decât în noaptea precedentă — și avea o urmă roșie pe bărbie.

Koi crezuse că întârziase pentru că s-a dus să-i cumpere haine. Dar acum era clar că exista un alt motiv. Fața i-a devenit palidă, iar Ashley, observând asta, a dat drumul la brațul care era pe punctul de a-l îmbrățișa pe Koi. A continuat să meargă, schimbând firesc subiectul.

– Cum era ziua ta? Totul e bine?

– Păi… da.

Koi a dat din cap, dar în sinea lui nu se gândea la ziua lui plictisitoare. Ce voia cu adevărat să știe era ce se întâmplase cu Ashley. Mergând în urma lui cu o expresie serioasă, Koi părea atât de adorabil de îngrijorat încât Ashley aproape că a râs — dar s-a prefăcut că nu știe nimic și a întrebat:

– Planta?

– O, da. Am pus-o lângă fereastră.

Ashley îi dăduse o mică plantă în ghiveci cu o zi înainte. Își amintea că şi Koi a spus că omora din greșeală plantele și că ajunsese să-i dea una lui Ariel.

<Asta ar trebui să fie în regulă. Nu înflorește.>

Asta a spus Ashley, și abia atunci Koi s-a relaxat și a acceptat-o. Își amintise să-i mulțumească, de asemenea.

Așa că şi Koi își petrecuse ziua îngrijind planta și curățând casa. Ashley îi spusese că va veni o menajeră și să lase totul așa cum era, dar Koi nu putea sta degeaba. Simțea că trebuie să facă ceva pentru a-i răsplăti bunătatea.

Dar când Ashley a văzut apartamentul curat lună, în loc să fie mulțumit, s-a încruntat.

– Nu ți-am spus să nu faci lucruri de genul ăsta?

– Da, dar… nu aveam altceva de făcut și…

Koi crezuse că Ashley va fi fericit, dar reacția lui era atât de diferită, încât l-a determinat imediat să se supere. Desigur, Ashley era fericit – era suficient să știe că şi Koi voia să facă ceva pentru el. Dar dacă l-ar fi lăudat acum, Koi s-ar fi înflăcărat și ar fi lustruit fiecare suprafață din apartament până la epuizare. Ashley prefera mult mai mult să-l vadă pe Koi odihnindu-se în liniște, fără să facă nimic.

Cred că va trebui să găsesc altceva de făcut pentru el.

Era singura modalitate de a-i determina pe amândoi să fie fericiți. În timp ce se îndrepta spre dressing, Ashley îi înmână lui Koi o pungă de cumpărături.

– Haine. Probează-le.

– O, mulțumesc.

Gândul că în sfârșit își va acoperi partea inferioară a trupului i-a luminat instantaneu fața lui Koi, care până atunci era posomorât. Văzând asta, Ashley a zâmbit, i-a ciufulit părul și a intrat în camera alăturată. Koi s-a grăbit într-un dormitor gol și a scos hainele din pungă.

– Poftim?!

Fața lui, care strălucea de entuziasm, a devenit confuză în momentul în care a văzut ce era înăuntru.