În sală s-a stârnit agitație. Ceremonia era oprită imediat, iar prințul moștenitor și-a pierdut cunoștința și s-a prăbușit. În locul unde a stat au rămas câteva urme de sânge. Mi-am adunat cu greu gândurile și am alergat după Steward.

— Aduceți o targă! Repede, duceți-l pe prințul moștenitor!

a strigat Steward, apoi s-a întors spre mine.

— Yohan, adu căruciorul de urgență din laborator. Lasă trusa aici.

— Da.

I-am dat trusa de prim ajutor pe care o aveam la mine și am alergat spre laborator. Am alunecat de două ori pe podeaua lustruită, dar m-am ridicat imediat. Am luat căruciorul de urgență și m-am întors în grabă.

Nu mi-a fost greu să-l găsesc pe Steward; aproape tot personalul palatului alerga în aceeași direcție. Când am ajuns însă, mulțimea adunată bloca intrarea. Cei rămași afară nu puteau decât să aștepte neliniștiți. Am rugat pe rând gărzile și slujitorii să mă lase să trec, până am ajuns la cel care păzea ușa.

— Sunt asistentul lui Steward. Are nevoie de căruciorul medical.

Privirea lui severă mi-a amintit imediat cine era: căpitanul Dive, șeful gărzilor. Fără să spună nimic, mi-a deschis ușa. Am împins căruciorul înăuntru și am găsit echipa medicală a familiei regale adunată în jurul prințului. Un chip cunoscut mi-a făcut semn să mă apropii.

— Hai, Yohan. Adu căruciorul aici.

M-am grăbit spre ei și, în sfârșit, i-am văzut chipul prințului. Inima mi s-a strâns. Era același chip pe care l-am văzut când l-am întâlnit prima oară pe Kamar. Palid și inconștient, zăcea nemișcat, iar eu am rămas cu privirea ațintită asupra lui.

— Kamar…

Nu mai aveam nicio îndoială. Era același om. Vocea lui Steward m-a smuls din uimire.

— Puneți-i o perfuzie și faceți analize de sânge. E posibil să fie vorba de o otrăvire. Verificați asta mai întâi…

Steward discuta serios cu medicii familiei regale. Neliniștea m-a cuprins și mi-am împreunat mâinile, rugându-mă în tăcere să fie bine. Un alt medic a intervenit.

— Dar ar putea o otravă să aibă efect asupra lui? Știm cu toții că organismul Alteței Sale nu reacționează ușor la asemenea substanțe.

La auzul acelor cuvinte, ceilalți și-au aruncat priviri neliniștite. Steward a răspuns:

— Poate fi adevărat, dar asta nu înseamnă că nicio otravă nu-i poate face rău. Chiar și o substanță foarte puternică poate avea un anumit efect. Una e să reacționeze mai greu, alta e să fie complet imun.

— Nu e deloc simplu să obții o substanță care să funcționeze asupra unui organism ca al lui. Nu găsești așa ceva oriunde.

— Exact. Mai întâi identificăm substanța prin analizele de sânge, apoi vom ști cum să procedăm.

Steward şi-a trecut o mână prin păr, neliniștit. Schimbul de priviri dintre medici mi s-a părut ciudat, de parcă știau ceva ce nu doreau să spună. Apoi au schimbat brusc subiectul.

— Ce facem acum? Tu îi cunoști cel mai bine starea, aşa e?

— Ți-a încredințat toate controalele și îngrijirea medicală, a adăugat cineva.

Steward şi-a frecat fruntea și a răspuns obosit:

— Deocamdată îl ținem sub observație. Rămân aproape și intervin imediat dacă apare vreo schimbare. Nu vă faceți griji.

Kamar zăcea nemișcat. Îl priveam, încercând să-mi țin neliniștea sub control. După ce l-au așezat pe pat și l-au examinat din nou, medicii n-au observat nicio schimbare și au rămas tăcuți.

— Ce facem? N-ar trebui să stăm pe rând lângă el?

— Desigur. Nu-l putem lăsa doar în grija lui Steward. Cel puțin până își revine, ar trebui să ne schimbăm între noi.

— Cum facem programul?

Vorbeau de parcă Steward nici nu era acolo, iar el stătea cu brațele încrucișate și nu spunea nimic. Mi-am amintit senzația aceea neliniștitoare și m-am apropiat puțin de el.

— Steward…

În acel moment, ușa s-a deschis brusc și un curent rece a intrat în încăpere. Toți și-au întors privirea spre noul venit. Când l-au auzit vorbind, s-au înclinat, iar eu le-am urmat exemplul. Bărbatul s-a apropiat.

— Stați liniștiți. Am venit doar să văd cum se simte nepotul meu.

În spatele lui Zakriya se afla silueta înaltă și elegantă a prințesei Najima, îmbrăcată la fel ca înainte. Mi-a zâmbit, iar eu mi-am coborât repede privirea. Din colțul ochiului i-am văzut apropiindu-se de patul pe care stătea Kamar.

— Pare stabil, a spus Zakriya.

Unul dintre medici i-a răspuns:

— Da, pare ceva mai stabil…

— Steward, care e părerea ta?

Zakriya a intervenit, iar toate privirile s-au îndreptat spre Steward. Acesta s-a scărpinat în cap înainte să răspundă:

— Trebuie să-l ținem sub observație. Pare să fie o otrăvire, dar încă nu am identificat substanța…

— Înțeleg…

Zakriya şi-a mângâiat bărbia gânditor, iar neliniștea mea a crescut. Ochii lui violet s-au oprit asupra mea, în timp ce parfumul lui dulce, dar neliniștitor, a ajuns până la mine.

— Bine. Pentru moment, ne oprim aici. Vă mulțumesc tuturor pentru efort. Vă puteți retrage.

— Domnule?

— Lord Zakriya?

Printre medici s-a auzit un mormăit de surprindere. Zakriya a râs încet.

— Ce rost are să așteptați cu toții aici? Mai întâi aflăm ce substanță era folosită, apoi acționăm. Steward, tu rămâi, aşa e?

Steward a ezitat, apoi a încuviințat fără prea multă tragere de inimă.

— Da, desigur.

— Excelent. Ceilalți puteți pleca să vă odihniți. Vă mulțumesc.

Și eu am simțit că ceva nu era în regulă. Medicii au schimbat priviri între ei, iar unul dintre ei şi-a luat inima în dinți și a vorbit.

— Lord Zakriya, nu putem lăsa întreaga îngrijire medicală a prințului în seama unui medic străin.

Zakriya a râs.

— Un medic rămâne medic, indiferent de unde vine. În plus, fiica mea îl poate ajuta pe nepotul meu. Nu aveți de ce să vă faceți griji.

— Nu se poate, tată.

Najima a intervenit cu vocea ei calmă. Zakriya s-a oprit din zâmbit.

— Najima?

Ea a zâmbit.

— Nu se cuvine ca eu, încă nemăritată, să rămân peste noapte în camera unui bărbat.

— Najima, ajunge…

Zakriya a deschis gura, apoi s-a oprit. Pentru o clipă, nemulțumirea i s-a citit pe chip, dar zâmbetul i-a revenit repede.

— Fiica mea cunoaște starea prințului mai bine decât oricine. A avut grijă de el și înainte. Aveți încredere în judecata ei.

— Dar…

Când unul dintre medici a încercat să obiecteze din nou, zâmbetul lui Zakriya a dispărut. Nimeni nu a mai spus nimic. Pe rând, medicii au plecat, până când în cameră au rămas doar Kamar, încă inconștient, Steward, Zakriya, Najima și cu mine.

După ce ușa s-a închis, s-a lăsat o tăcere grea. Încercam să-mi pun gândurile în ordine când Zakriya a ridicat brusc mâna și a lovit-o pe Najima peste obraz.

— Najima!

Najima s-a clătinat și a căzut în genunchi. Am tresărit și am făcut instinctiv un pas spre ea, dar m-am oprit; nimeni nu îndrăznea să atingă o prințesă. Zakriya și-a încleștat maxilarul.

— Cum ai putut să mă faci de rușine în fața tuturor?!