Simțea că îi sunt pleoapele grele. Chrissy gemu, încruntându-se de disconfort. Din nu știu ce motiv, nu putea să-și deschidă pleoapele, așa că își frecă pielea din jurul ochilor. Deodată, se auzi o voce cunoscută:

– Nu-ți freca ochii, o să-i rănești și mai tare.

Acea voce profundă și caldă, dar cu un subton distinct de răceală, nu putea aparține nimănui altcuiva. Chrissy tresări, mâna i se înțepeni, iar el deschise încet ochii. După nişte clipe în care își ajustă focalizarea, imaginea lui Nathaniel Miller deveni clară în scaunul de lângă pat, privindu-l în tăcere.

Chrissy îl privi în tăcere pentru o clipă. Mintea era confuză, încercând să pună cap la cap ceea ce se întâmpla. Asta nu era camera de la în care dormise înainte. Instinctele sale, ghidate de mirosul slab de feromoni din aer, îi spuneau că asta era dormitorul lui Nathaniel. Problema era: de ce se afla el aici și, mai mult decât atât, în patul lui? Mai mult, Nathaniel Miller arăta complet diferit față de ieri. Obrajii îi erau încovoiți, avea cearcăne sub ochi… totul indica faptul că era incredibil de obosit, de parcă ar fi stat treaz toată noaptea.

Avea de gând să stea pur și simplu acolo și să se uite fix la mine tot timpul? Erau prea multe întrebări fără răspuns. Chrissy se hotărî să renunțe la speculații, chinuindu-se să se ridice în șezut cu trupul dureros.

– Ce… ce s-a întâmplat?

Nathaniel nu a răspuns la suspiciunea și neîncrederea evidente din ochii lui. A observat cu atenție fața lui Chrissy, rostind încet o singură propoziție:

– Nu-ți amintești nimic?

– Ce să-mi amintesc?

Chrissy începu să se simtă neliniștit în fața monologului lui. Fără să-și dea seama, mototoli cearșaful, apoi îl netezi repede.

– Vorbește repede, nu mai trage de timp.

Chrissy încercă să-și păstreze calmul, îndemnându-l să continue. Nathaniel suspină, își dădu părul la o parte și, în cele din urmă, a spus:

– Ai avut un coșmar noaptea trecută.

– Eu?

– Da!

Răspunsul era scurt și categoric. Văzând că şi Chrissy era încă uimit, Nathaniel a continuat:

– Dacă nu-ți amintești, nu pot face nimic în privința asta. Du-te și fă un duș, eu pregătesc micul dejun.

– Poftim?!

Nathaniel spunea doar lucruri de neînțeles. Chrissy i-a cerut instinctiv să repete, dar el nu a mai spus nimic, ci a început pur și simplu să iasă din cameră. Nefiind în stare să-l lase să plece așa, Chrissy l-a chemat din nou:

– Domnule Miller!

Nathaniel se opri, se întoarse și îl privi. Chrissy a rămas așezat pe pat, continuând să întrebe:

– Ce am făcut ieri? Spune-mi ce s-a întâmplat.

Nathaniel deschise gura, dar cuvintele ezitară o clipă înainte să iasă:

– Dacă nu-ți amintești, lasă lucrurile așa cum sunt.

– Ce înseamnă asta?

“Mă priveşte personal. De ce te porți așa? voia să spună Chrissy, dar Nathaniel a vorbit primul:

– Uneori e mai bine să nu știi. Probabil că nu-ți amintești pentru că nu e nevoie să știi.

Chrissy simți un ton ciudat în vocea lui. Își strânse ochii, insistând cu o întrebare pe un ton sceptic:

– Nu contează… ești tu? Sau sunt eu?

Spre surprinderea lui, Nathaniel își curbă ușor buzele într-un zâmbet subtil. În timp ce Chrissy era încă uimit, el îi oferise pur și simplu un răspuns scurt:

– Amândoi.

Cu aceste cuvinte, Nathaniel ieși hotărât din cameră. Chrissy a rămas acolo uluit, clipind repetat din ochi, nedumerit. În cele din urmă, tot nu aflase nimic de la acel bărbat misterios.

Ce se întâmplase mai exact?

Amintirile sale erau doar fragmente. Își amintea că visase despre copilăria sa, dar totul era încețoșat, ca și cum era acoperit de o ceață densă. Oare era un vis despre “asta”?

Oare îi dezvăluise accidental totul? Frica începu să i se încolăcească în minte ca un ghem de ață încâlcit. Cât de multe știa deja despre el?

Pentru Nathaniel Miller, a dezvălui secretele cuiva este, fără îndoială, floare la ureche. E nevoie doar să-și dorească asta.

Intrând în baie, Chrissy a dat drumul la apa rece, lăsând jetul puternic să-i spele gândurile rătăcitoare. A se scufunda în ceea ce ascundea în mod deliberat era doar o pierdere de timp. Cel mai important lucru în acel moment era să-l găsească pe inspectorul Simons și să-i aducă pe ticăloșii aceia în fața justiției.

Odată ce și-a identificat ținta, Chrissy a făcut repede un duș și s-a schimbat de haine. Îmbrăcat în ținuta sa elegantă de afaceri, se simțea din nou alert și în formă. Glezna, deși încă îl mai durea ușor, era mult mai bine.

Bine, să mergem.

Făcu un semn de aprobare în oglindă și coborî hotărât scările. Aroma îmbietoare a untului se amesteca cu mirosul de fum, umplând aerul și trezindu-i brusc o foame zgomotoasă în stomac. Ca din obișnuință, picioarele îl duseră inconștient spre sufragerie.

Nathaniel stătea cu spatele la masă, concentrat să prăjească șunca. Chrissy a tras intenționat un scaun, făcând un zgomot puternic pe podea. Ca un semnal tacit, în clipa în care s-a așezat, Nathaniel a scos șunca din tigaie și a așezat-o pe o farfurie.

În fața lui Chrissy a apărut o farfurie cu ouă omletă pufoase, șuncă prăjită la tigaie și clătite mici și drăguțe. Apoi, un coș cu diverse sortimente de pâine, împreună cu borcane de sirop și unt, era așezat pe masă. Abia atunci Nathaniel s-a așezat în sfârșit pe scaunul din fața lui.

Mica masă de mic dejun, deja aglomerată, părea acum și mai înghesuită cu prezența celor doi.

– Dacă ți se pare prea mult, lasă acolo, a spus Nathaniel indiferent, fără să-l privească pe băiat în ochi.

Chrissy se încruntă, înclinându-și capul în timp ce îl privea turnând fără grabă sirop peste clătite.

Ce naiba e asta?

Ceva pare… greşit.

Îl mai văzuse pe acest bărbat în bucătărie de câteva ori înainte, așa că n-ar fi trebuit să aibă niciun motiv să fie surprins sau confuz. Dar de data asta, senzația era complet diferită. Îl determină să-și încline capul, mintea lui aflându-se într-o stare de confuzie dezorientată. În timp ce Chrissy tăia o bucată de clătită și o băga în gură, Nathaniel se ridică brusc în picioare. Ca și cum era un instinct natural, apucă sticla de vin și paharul și se întoarse. Chrissy s-a gândit: “Bea alcool așa devreme dimineața?” Dar chiar în clipa următoare, și-a dat seama care era sursa anomaliei. Ochii lui s-au mărit de uimire.

– Frate… piciorul tău… a exclamat brusc Chrissy, determinându-l pe Nathaniel să încremenească chiar când era pe punctul de a se așeza. Neoprindu-se aici, Chrissy își continuă critica:

– Unde ți-e bastonul? Nu l-ai folosit în tot acest timp? Oare… ar trebui să fii rănit, dar te prefaci că nu ești? De ce?

– Ah…

Nathaniel zâmbi ușor. Se așeză calm pe scaunul din fața lui Chrissy, răspunzând pe un ton calm:

– Abia acum îți dai seama de asta? Mă întrebam dacă ești mai greu de cap sau pur și simplu nu-ți mai pasă de mine.

Chrissy a rămas mut în fața acestei afirmații absurde. Cine era cel care şchiopăta în fața lui tot acest timp, folosind un baston?

Cum putea să spună așa ceva?

– Cine ar bănui un bărbat care șchiopătează și folosește un baston chiar în fața lui? a spus el ironic.

– Jucai teatru în fața mea?

Nathaniel doar zâmbi și turnă vinul.

– Mi s-a recomandat doar să fiu cât mai atent posibil. Consideră-o o asigurare.

Apoi s-a uitat la Chrissy și a adăugat:

– În curând voi merge la un ultim control medical. Să văd dacă picioarele astea au suferit vreo leziune permanentă…

Nathaniel lăsă în mod deliberat propoziția neterminată, strângându-și ochii spre el:

– Nu ești curios?