În acel moment, Nathaniel se opri, încruntându-se nedumerit. El… Despre ce vorbește?

Nu înțelegea nimic; nu vedea decât băiatul care se ținea de cap și țipa isteric. Părea de parcă și-ar fi pierdut complet mințile.

Nathaniel era uluit de fața convulsivă a lui Chrissy și de țipetele lui frenetice, dar știa că cel mai important lucru în acel moment era să-l liniștească.

– Chrissy, e în regulă. Totul e bine acum…

De ce?

Un sentiment ciudat l-a copleșit pe Nathaniel. Oare Chrissy se temea de ceva? Oare avea amitiri confuze?

Sau era încă îngrozit, crezând că se află prins în acel loc oribil?

Nu, nu e așa.

A alungat imediat gândul care tocmai îi trecuse prin minte. Chrissy nu mai era acolo. Se afla într-un spațiu diferit, într-un timp complet diferit.

Asta se întâmplase în trecut, când era un copil mult mai mic.

– Chrissy.

Nathaniel îi strigă din nou numele, încercând să-l liniștească pe Chrissy. Citisese înregistrările din copilăria sa, dar poate că acele cuvinte seci nu puteau surprinde cu adevărat amintirile prin care trecuse Chrissy.

Nu, înregistrările nu redau șocul real pe care Chrissy l-a trăit în acel moment.

– Chrissy, calmează-te…

Întinse mâna să-l atingă pe umăr pe băiat. Chiar atunci, un fulger orbitor de un alb strălucitor străbătu cerul, urmat de un tunet asurzitor care amenința să-i spargă timpanele. Chrissy țipă, ridicându-se în picioare și fugind.

– Chrissy!

Nathaniel, rapid ca fulgerul, l-a apucat de braț. Nu știa încotro încerca Chrissy să fugă, dar lăsându-l așa ar fi dus cu siguranță la necazuri. Chrissy nu se putea măsura cu forța lui Nathaniel. Chiar și cu o strânsoare puternică, Chrissy se zbătea cu disperare.

– Nu! Dă-mi drumul! Dă-mi drumul, ticălosule! Dă-mi drumul!

– Ah!

Chrissy continua să înjure și chiar l-a mușcat pe Nathaniel de braț. Acesta a tresărit, strângând din dinți ca să îndure durerea, dar tot nu i-a dat drumul.

– Nu… dă-mi drumul… Mamă… Mamă…

În cele din urmă, Chrissy a început să plângă.

– Mamă…

Lupta violentă s-a potolit treptat. Apoi trupul lui s-a relaxat și a leșinat în brațele lui Nathaniel.

 

─ ▫ ─

 

Într-o căsuță ascunsă în suburbiile liniștite, se afla un lămâi. Rareori dădea fructe coapte, dar pentru Chrissy era o lume a aventurii, unde se putea legăna de ramuri și se putea cățăra sus pentru a privi cuiburile păsărilor. Mama lui stătea adesea în sufragerie, tricotând sau ocupându-se de muncile casnice, aruncând din când în când un zâmbet cald spre fereastră, unde Chrissy alerga cu bucurie după veverițe sau se cățăra în copac.

Tatăl său era adesea plecat în călătorii de afaceri, întorcându-se acasă doar o dată pe săptămână, sau chiar o dată la zece zile. În acele zile, mama lui era cuprinsă de fericire. Curăța casa încă de la răsărit și cocea plăcintele parfumate cu nuci pecan pe care tatăl său le adora. Pe măsură ce aroma plăcintelor umplea aerul, ea se machia ușor și își îmbrăca cea mai frumoasă rochie.

Tatăl său era un Alfa. Abia mult mai târziu a înțeles Chrissy că tatăl său apărea de obicei doar în zilele în care mama sa se afla la ciclul de călduri. Prin urmare, de fiecare dată când tatăl său venea acasă, feromonii mamei sale deveneau neobișnuit de puternici și dulci, de parcă ar fi vrut să arate lumii fericirea debordantă din interiorul ei. Și Chrissy se simțea fericit datorită acelui parfum și adesea stătea lipit de fereastra din sufragerie toată ziua, așteptând cu nerăbdare acea siluetă cunoscută.

– Chrissy, Iliana.

Tata apărea întotdeauna în lumina blândă a amurgului, cu mâinile pline de cadouri. Unele pentru mama, altele pentru Chrissy. De obicei, Chrissy primea cutiile mai mari, în timp ce cele ale mamei erau întotdeauna mai mici. Ciudat, mama nu-i arăta niciodată ce era înăuntru. Odată, din curiozitate, Chrissy a întrebat, iar mama s-a înroșit, în timp ce tata a râs încet și a răspuns:

– E o jucărie pentru adulți.

La vremea aceea, Chrissy era prea mic ca să înțeleagă și a acceptat acea explicație. Abia mult mai târziu, când era nevoit să folosească el însuși lucruri similare, și-a dat seama cât de respingătoare erau.

Cu toate astea, la suprafață, erau o familie admirabilă, cu o fericire deplină. Mama îl iubea profund pe tata, îl iubea pe Chrissy mai mult decât propria viață și era dispusă să facă orice pentru a-și proteja micul cămin.

Dar mama mea n-ar fi trebuit să facă asta.

Chrissy își amintea vag:

– Mamă, n-a meritat.

Ce s-ar fi întâmplat dacă mama l-ar fi iubit mai puţin?

Ce-ar fi fost dacă ar fi avut îndoieli în privința lui? Ce-ar fi fost dacă s-ar fi întrebat de ce venea la ea doar în zilele acelea? Ce-ar fi fost dacă i-ar fi reproșat că îi oferea doar acele cadouri sugestive?

Nu, nu e vina mea. Pur și simplu am iubit prea mult.

Poate că e din cauză că mama era Omega, iar el e un Alfa. Feromonii i-au paralizat rațiunea mamei, împiedicând-o să ia decizii înțelepte. Prin urmare, vina îi revine tatălui. Dacă un Alfa era mai responsabil, dacă ar fi acționat rațional în loc să se lase condus de instinctul orb, poate că lucrurile ar fi stat altfel.

Dacă era așa, poate că eu nu m-aș fi născut, iar toată lumea… ar fi putut fi fericită.

 

─ ▫ ─

 

Nunta lui Myers zilele trecute.

 

Mama a așezat cea mai mare friptură în fața tatălui meu, care tocmai s-a întors după nişte săptămâni de absență.

După ce a servit mâncarea tuturor, s-a așezat și a început conversația cu blândețe:

– Mireasa e frumoasă. E floristă și a realizat singură toate decorațiunile florale și buchetul de nuntă. Toată lumea i-a lăudat talentul. Ține chiar și cursuri, iar toată lumea se înghesuie să se înscrie. Mă gândesc să particip și eu la unul, ce părere ai?

Tatăl a tăiat indiferent o bucată de carne, a băgat-o în gură și a răspuns sec:

– Depinde de tine. Asta e tot pentru cină?

Privind masa de cină pe care se aflau doar salată de cartofi, pâine și friptură, mama lui a zâmbit forțat:

– Am făcut și o plăcintă cu nuci pecan. Am lăsat-o în cuptor ca să rămână caldă; o vom servi mai târziu la desert.

El nu a răspuns, concentrându-se doar pe bucata de carne din fața lui. De fapt, mesele acasă deveniseră destul de simple cu mult timp în urmă. În zilele în care erau doar ei doi, mâncau adesea doar o supă cu puțină carne sau pur și simplu înmuiau pâinea în supă. De aceea, Chrissy aștepta mereu cu nerăbdare zilele în care tatăl său venea acasă, nu doar pentru că mesele erau mai elaborate, ci și pentru că puteau cumpăra lucrurile necesare sau jucăriile pe care și le dorea cu banii pe care acesta îi lăsa.

Fără să-și dea seama, vizitele tatălui său acasă deveniseră din ce în ce mai rare. Zilele în care mama lui lua medicamente și se lupta cu ciclul de căldră deveneau, de asemenea, tot mai lungi. Abia mult mai târziu, după ce evenimentele s-au desfășurat, Chrissy a înțeles motivul: totul a început când mama lui a adus vorba despre căsătoria cu tatăl său.

 

─ ▫ ─

 

Nenorocitule… crezi că o să te las să-mi distrugi viața?

Chrissy deschise brusc ochii, respirând sacadat, ca și cum tocmai ar fi scăpat dintr-un coșmar. Și-a recăpătat treptat cunoștința, dar i-a mai trebuit ceva timp să-și dea seama unde se afla și ce se întâmpla.

În mijlocul respirației grele, zări vag un tavan necunoscut. După ce clipi de câteva ori pentru a-și adapta vederea, își dădu seama că nu mai era acolo unde leșinase.

Ce naiba e asta?

Își întoarse capul alarmat, iar de data asta privirea îi căzu asupra unui spectacol care îl lăsă mut: încheietura dreaptă îi era strâns legată de cadrul patului. Cravata moale din mătase, deși părea înfășurată cu grijă pentru a nu-i răni pielea, îl umplu pe Chrissy de un val de furie și disconfort doar privind-o.

Chiar în acel moment, se auzi sunetul unei uși care se deschidea, iar “vinovatul” acestei situații își făcu apariția. Nathaniel păși prin ușa care ducea în camera alăturată. Când privirea lui se întâlni cu a lui Chrissy, care stătea pe pat cu o expresie nedumerită, dar totodată precaută, uitându-se la el, se opri pentru o clipă. Chrissy strânse din dinți, uitându-se la Nathaniel, care se încrunta și îl observa.

– Ai cumva un hobby ciudat de a lega oamenii în felul ăsta? se auzi o întrebare nepoliticoasă, dar Nathaniel nu reacționă așa cum se așteptase Chrissy. Nu râse de el, ca de obicei, și nici nu zâmbi disprețuitor. Pur și simplu se uită la Chrissy în tăcere, apoi făcu ceva complet opus:

– Te-ai trezit? a mormăit el, trecându-și mâna prin păr cu un suspin. Chrissy era atât de surprins, încât a rămas pentru o clipă mut. Neoprindu-se aici, Nathaniel se apropie și începu să dezlege cravata care îi lega încheieturile. Abia atunci Chrissy își dădu seama: Nathaniel părea… complet epuizat.

Ce naiba s-a întâmplat?