Sângele i-a înghețat în vene lui Chrissy.

Asta… cum se poate întâmpla așa ceva?

Bărbatul care îl îndruma de la distanță era odată un copil minune al șahului. Dar, ca în atâtea alte povești, geniul s-a pierdut cu timpul. Eșec după eșec, și acum era nevoit să-și câștige existența din această profesie murdară.

Fiecare jucător profesionist de șah cunoaște pe de rost partidele clasice. Nu e vorba că încearcă să le memoreze, ci mai degrabă că acestea se imprimă în minte pe măsură ce le analizează. Există un risc mare de a fi prins copiind o partidă. În plus, asta l-ar putea determina pe Nathaniel să-și dea seama că şi Chrissy trișează. Așa că planul este să copieze începutul unei partide puțin cunoscute, apoi să improvizeze…

Dar de ce au ieșit lucrurile așa?

Cu cât Chrissy se gândea mai mult la asta, cu atât i se părea mai absurd. Era acesta un rezultat inevitabil al talentului natural al lui Nathaniel pentru șah? În ciuda confuziei sale, era nevoit totuși să se concentreze asupra partidei. Cu reticență, Chrissy era nevoit să mute tura înapoi la poziția inițială.

– O, ce păcat.

Vocea lui Nathaniel era rece, fără niciun regret, înainte de a-și așeza nebunul pe tablă. Chrissy se simți ironizat, dar era nevoit să accepte situația. Mai important, dacă bărbatul ar fi aflat despre trucul pe care îl folosea…

E în regulă, se liniști Chrissy. Schimbătorul și “lucrul ăla” erau încă în buzunarul jachetei sale. Atâta timp cât nu ieșeau de pe el, efectul era garantat. Chiar dacă ar fi pierdut și era nevoie să se dezbrace, nimeni nu ar fi putut detecta nimic neobișnuit. Cu acest gând în minte, Chrissy făcu următoarea mutare. Își așeză pionul, își relaxă mâna, își îndreptă spatele și îl privi drept în ochi pe Nathaniel.

– E rândul tău.

Auzind asta, Nathaniel zâmbi ușor și făcu mutarea. Partida continuă. Chrissy se concentră, mormăind regulile pe care le memorase în timp ce cerceta tabla de șah. Deodată, observă ceva ciudat.

Nu ar fi posibil să dea șah-mat doar mutând această piesă, apoi încă două…? Desigur, Nathaniel își putea muta regele sau putea folosi tura pentru a se apăra. Dar era totodată o mutare de avertisment. Gândindu-se astfel, a decis să-și mute calul.

– Poftim?! Am spus să muți nebunul!

Vocea panicată a bărbatului îi răsuna în urechi. Dar Chrissy deja așezase piesa de șah pe tablă și se lăsase pe spate. Se purta de parcă tocmai își terminase sarcina.

Ignoră suspinul exasperat de la celălalt capăt al firului.

– Șah-mat.

Din fericire, nu era nicio interferență. Așa cum se aștepta, pe măsură ce caii se apropiau, colțurile gurii lui Nathaniel s-au curbat într-un zâmbet plin de amuzament.

– Nu mă așteptam să faci chiar această mutare.

În timp ce vorbea, și-a mutat regele pentru a scăpa de dilemă.

– Uneori, văd oameni care fac cu încăpățânare lucruri ale căror consecințe sunt atât de evidente. De fiecare dată, mă întreb… Oare nu prevăd consecințele? Sau au obiceiul de a se tortura singuri? Sau pur și simplu… inteligența lor e mai mică decât cea a unei maimuțe?

Apropo de asta, Nathaniel îl privi pe Chrissy, cu zâmbetul încă pe buze.

– Domnul procuror cu siguranță nu se încadrează în a treia categorie. Sau… ai o înclinație spre automutilare? Dacă îți place senzația de durere, există totuși modalități mai seducătoare.

Chrissy a rămas tăcut, luă pionul, îl mută și îl privi rece.

– E rândul tău, domnule avocat.

Nathaniel a rânjit, a aruncat o privire la tablă și și-a mutat rapid piesele. Vocea bărbatului i-a răsunat din nou în ureche, plină de enervare:

– Nu face mișcări de capul tău! Să nu dai vina pe mine dacă pierzi!

Apoi a continuat să transmită instrucțiuni de la computer. Au urmat câteva mutări în ambele sensuri. În tăcerea încordată, Chrissy a simțit brusc că ceva nu era bine. L-a privit pe Nathaniel, dar atitudinea acestuia a rămas neschimbată. Deci era vorba de poziția de șah? S-a uitat din nou la tablă, dar tot nu reușea să deslușească nimic. Desigur, se uitase la tablă tot timpul, cum ar fi putut să fie ceva ciudat? Dar instinctele îi spuneau că ceva nu era bine. Se încruntă, pierdut în gânduri, apoi își dădu seama brusc: acest sentiment ciudat apăruse după ce Nathaniel își mutase tura. Cu siguranță era ceva pe tablă. Oricât de mult s-ar fi străduit, nu reușea să-și dea seama ce anume era.

– Mută calul pe D6.

Urmând instrucțiunile, Chrissy a mutat piesa de șah, apoi s-a lăsat pe spate în scaun. La prima vedere, părea că era obosit și avea nevoie de odihnă, dar, în realitate, asta era un plan calculat cu atenție. În clipa în care Nathaniel a ridicat nebunul pentru a-l muta, Chrissy și-a ridicat în mod deliberat piciorul, încrucișându-l peste celălalt. Piciorul pantalonului îi era ridicat, dezvăluind o porțiune de piele ascunsă între ciorap și tivul pantalonilor.

– La naiba!

În acel moment, Nathaniel înjură. Își plasase nebunul într-o poziție complet diferită de cea pe care o intenționase. Era de neconceput ca Nathaniel Miller să facă o greșeală atât de stupidă. Dar, fie că era un Alfa extrem, un avocat strălucit sau fiul unui viitor președinte, rămânea totuși doar un om de carne și oase, care ceda ușor ispitelor aflate chiar în fața lui.

Se pare că îi plac foarte mult gleznele lui.

Chiar în momentul în care își confirma un adevăr neplăcut, auzi brusc un suspin de ușurare surprins din partea bărbatului de lângă urechea lui:

– Uau, ce noroc! Dacă își mută nebunul în locul potrivit, va fi șah-mat în trei mutări.

Faptul că şi Chrissy își urmase presimțirea vagă îl salvase fără să vrea de la un dezastru. Și-a retras piciorul și s-a prefăcut că nu se întâmplase nimic, apoi a întrebat:

– Ai terminat? E rândul meu?

Văzându-l cum își făcea următoarea mutare cu ușurință, Nathaniel îl privi cu o expresie confuză.

Curând, un chicotit ușor îi scăpă din gură și clătină din cap cu autoironie:

– Se pare că sunt doar un om cu multe slăbiciuni.

Această mărturisire nu părea deloc a fi tipică pentru Nathaniel Miller. Chrissy a răspuns la ceea ce era evident:

– Ești om.

Oare se crede mereu un zeu sau vreo ființă superioară? – se gândi Chrissy cu dispreț. În mod imprevizibil, Nathaniel izbucni în râs. Chrissy clipi confuz la reacția neașteptată, iar el vorbi pe tonul său firesc, liniștit:

– Desigur că știu foarte bine că sunt doar un om. Nu sunt atât de nebun încât să mă confund cu Dumnezeu sau cu orice altceva supranatural.

După ce a spus asta, a adăugat o frază plină de semnificații ascunse:

– Dar dacă feromonii continuă să se acumuleze, atunci nu e sigur.

Această frază a declanșat un val de amintiri despre petrecerea cu feromoni pe care încercase să o îngroape. Decadența și desfrânarea acelui loc i-au apărut în detalii vii. Un val de amețeală l-a cuprins, urmat de amintirile a ceea ce se întâmplase în acea noapte fatidică.

Acolo, aproape că devenise victima acestui bărbat, și tot acolo îl determinase să se rănească la picior și să fie nevoit să folosească un baston.

Privirea lui Chrissy se îndreptă spre bastonul care încă stătea lângă Nathaniel. Întrebarea îi scăpă de pe buze:

– Cât timp o să-l mai folosești?

Oare… pe viață?

Nathaniel era cuprins de un sentiment neplăcut.

Aruncă o privire spre baston, apoi spuse:

– Cine știe. Doctorul nu a spus încă nimic.

O tăcere apăsătoare se așternu brusc asupra amândurora. O tensiune atât de cunoscută, cât și necunoscută plutea în aer, dar niciunul dintre ei nu avea intenția să o rupă primul. Nathaniel îl privi în tăcere pe Chrissy pentru un moment îndelungat, apoi buzele i se mișcară ușor.

– Acum e rândul tău, domnule procuror.

Auzind asta, Chrissy s-a forțat să se calmeze și și-a concentrat atenția asupra tablei de șah. Bărbatul din căști îi dicta următoarea mutare, iar el își mișca piesele ca o marionetă, conform instrucțiunilor lui. Criza se terminase, dar prețul plătit era unul greu. Nebunul era îndreptat greșit și acum învinsese calul lui Chrissy. A suspinat neputincios și a ridicat capul cu o privire întrebătoare.

Ochii alungiți ai lui Nathaniel se curbară ușor. Își mângâie încet buza inferioară cu degetul arătător, iar un zâmbet i se întinse pe față.

– De data asta…

Vocea lui era leneşă

– Desfă-ți centura, domnule procuror.