“Ce s-ar fi întâmplat dacă nu mi-aș fi coborât standardele?”

Am alungat gândul inutil că poate aș fi putut găsi un bărbat mai bun și m-am forțat să revin la realitate. Aveam un singur scop aici – și asta era tot ce conta.

Mi-am fixat privirea asupra lui și i-am zâmbit în timp ce vorbeam.

– Tu?

La întrebarea mea scurtă, el a râs. Am început să ne evaluăm reciproc, schimbând câteva vorbe de politețe – nimic mai mult decât o încălzire jucăușă înainte de evenimentul principal. Un aperitiv înainte de adevărata acțiune.

După nişte cuvinte fără sens, ne îndreptam spre toaletă, ne jucam puțin cu mâinile, ne curățam reciproc urmele și ne despărțeam. Totul conform programului prestabilit, fără niciun strop de îndoială, până când s-a întâmplat ceva imprevizibil.

– Vii des pe aici? Nu te-am mai văzut până acum.

Am dat din umeri.

– Probabil doar un moment nepotrivit.

– Azi e momentul perfect, totuși.

El și-a ridicat paharul, iar eu mi-am ciocnit halba de bere de a lui înainte să beau. Lichidul rece mi-a alunecat pe gât chiar în momentul în care el, după ce și-a terminat primul pahar, a vorbit cu o voce înflăcărată și mai înaltă.

– Am trecut pe aici pentru prima oară după o lună, dar dacă fiecare seară e așa, aș veni în fiecare zi.

– Ha! am spus, forțând un râs. Privirea lui m-a parcurs de sus până jos înainte de a se întoarce la fața mea – evident flatantă, evident nesinceră. Știam că erau doar cuvinte goale, așa că i-am intrat în joc. Am aruncat o privire spre fundul barului, sperând că va înțelege aluzia și vom pleca mai departe.

Înăuntru era încă zgomot, și abia reușeam să prind jumătate din ce spunea. Obiectivele noastre erau diferite, ascultându-l cu atenție mi se părea o pierdere de timp. Nu voiam să mai pierd timp – așa că mi-am strecurat mâna peste a lui, care stătea relaxată pe blatul barului.

– Ar trebui să facem altceva în loc să stăm la vorbă, nu crezi?

A încremenit pentru o clipă, apoi a râs obscen. El a întins mâna spre buzunarul din spate, scoțându-și portofelul ca să plătească. Am privit, prefăcându-mă răbdător, până când – și numai până când – am văzut-o.

– Poftim.

Portofelul îi stătea deschis în mână în timp ce îi dădea banii barmanului. În centrul paginii din față se afla o fotografie luminoasă cu el, zâmbind alături de o femeie și doi copii.

Un val rece mi-a străbătut venele, înghețându-mi gândurile. Trupul meu înfierbântat a amorțit, iar căldura dorinței s-a stins într-o clipă. Mă simțeam de parcă acel portret de familie inconfundabil mi-era înfipt în spatele ochilor. El și-a pus un braț peste umărul meu, cu un zâmbet dezinteresat.

– Mergem?

S-a aplecat să mă sărute, iar eu mi-am întors fața, aruncându-i o privire furioasă. Tonul meu era rigid când am vorbit.

– M-am răzgândit. Găsește-ți pe altcineva.

– Poftim?! Aşa pur şi simplu? De ce?!

Părea cu adevărat luat prin surprindere – dar eu doar mi-am încruntat sprâncenele și am aruncat o privire spre buzunarul în care își ascunsese portofelul. A ezitat, apoi a ridicat din umeri de parcă nu era nimic.

– O, asta? Nicio problemă.

Mândria lui, în timp ce-și băga portofelul la loc, mi-a spus totul. Dorința mea s-a stins complet, dar el nu a observat nimic. A continuat, de parcă i-ar fi ținut o prelegere unui vechi prieten.

– Femeile cu copii își pun mereu soții pe ultimul loc. Ce poți să faci? Trebuie să-ți descarci nervii cumva. Haide, lasă-mă în pace. De ce te porți ca un sfios? Noi, bărbații, avem nevoi, știi?

A râs fără rușine, iar mie mi s-a pus un nod în gât. Poate avea un fetiș pentru femeile căsătorite sau o fantezie cu sex heterosexual. Orice era, mie nu-mi plăcea deloc.

– Dă-te jos de pe mine.

L-am împins și el s-a clătinat, aproape căzând. A ratat lovitura, dar mi-a dărâmat berea de pe bar, spărgând paharul cu un zgomot asurzitor. S-a uitat alternativ la mizerie și la fața mea, dar m-am întors pe călcâie și am plecat. Ce pierdere de timp. Dacă nu găseam pe altcineva curând, aș fi plecat cu mâna goală în seara asta. M-am gândit chiar să-l duc pe următorul biet tip pe care-l vedeam în toaletă – până când cineva m-a apucat de umăr din spate.

– Hei!

Am scos un țipăt ascuțit și m-am întors brusc. Desigur că era el, furia contorsionându-i trăsăturile, la fel ca şi  expresia mea contorsionată.

– Unde crezi că te duci? Nu am terminat!

A rostit cuvintele cu o voce dură, în timp ce mă apuca de braț. L-am dat la o parte și i-am răspuns rece.

– Nu fac sex cu parteneri care au deja pe cineva. Du-te și găsește-ți pe altcineva.

– Poftim? Hei, stai…

Am încercat să mă întorc din nou cu spatele, dar el m-a ținut strâns, strigându-mi înjurături la ureche. M-a cuprins dezgustul – ce nemernic fără valoare. Faptul că înjuram în șoaptă nu determina decât să-mi alimenteze enervarea. Am venit aici să mă descarc, nu să adun și mai mult stres. Era să renunț și să plec – atunci, brusc, atmosfera s-a schimbat.

Zgomotul obișnuit al barului s-a estompat pentru o fracțiune de secundă, înlocuit de o liniște tensionată. Un fior mi-a parcurs șira spinării. M-am întors încet – și l-am văzut intrând, de parcă era chemat prin magie. Bărbații care râdeau, se sărutau și se prosteau au încremenit pe loc. Era cu cel puțin două capete mai înalt decât oricine altcineva, o siluetă impunătoare care atrăgea toate privirile – inclusiv pe a mea.

Nathaniel Miller.

Am rămas acolo, cu gura căscată, complet uluit. Am scuturat din cap și m-am uitat din nou, dar nu era nicio greșeală. Părul său blond platinat , imaculat și pieptănat pe spate, strălucea chiar și în lumina slabă. Linia ascuțită a maxilarului și trăsăturile bine definite, ochii lui lungi și intenşi – erau exact așa cum mi-i aminteam. Și înălțimea aceea impunătoare… nu mai era nimeni ca el pe lume.