Nu-i era greu să ignore și să continue. Se afla încă în interiorul lui Koi și știa exact unde și cum să-l amețească pe acesta.

Totuși, chiar dacă se forța să simtă așa, era evident că o să regrete mai târziu. Koi l-ar ierta necondiționat pe Ashley, indiferent ce i-ar fi făcut. Totuși, Ashley știa și el că nu ar fi trebuit să facă așa ceva. Situația se terminase deja.

– Aah…

Ashley a scos un suspin adânc și l-a sărutat încă o dată pe Koi pe buze, înainte de a se ridica încet. Koi și-a strâns inconștient nasul și a ridicat din umeri la senzația că ceva lung și greu care îi părăsea stomacul.

– Stai întins, i-a spus Ashley lui Koi și își puse halatul în timp ce se îndrepta spre ușă. Între timp, copilul continua să bată la ușă fără să obosească. Ashley inspiră adânc încă o dată pentru a-și stăpâni furia clocotitoare, apucă mânerul, ezită o clipă și, în cele din urmă, deschise ușa.

Copilul care bătuse cu putere la ușă stătea cu mâna ridicată. În ochii lui Ashley, bulgărul de sânge care era practic lipit de podea clipi și îl privi cu privirea înclinată pe spate.

– Ce este? a mormăit Ashley cu voce joasă. Chase clipi și îl privi. Chase, al treilea fiu al familiei Miller și al patrulea în ordinea succesiunii, era deosebit de sensibil încă de când era bebeluș și plângea adesea. Din această cauză, trei bone se schimbau pe rând să aibă grijă de Chase și să-l țină în brațe toată noaptea, așa că şi Koi stătea treaz aproape toată noaptea, compătimindu-l și neștiind ce să facă. Și el voia să-l mângâie pe Chase noaptea, dar nu putea din cauza lui Ashley.

Desigur, Ashley nu știa de ce făcea asta și nici nu se întreba. Chase se opri pe loc, pe măsură ce mirosul de feromoni devenea tot mai puternic, provocându-i un sentiment de disconfort. Copilul simți instinctiv un sentiment de pericol și făcu un pas înapoi, aterizând pe fund. La fel ca Nathaniel, și ceilalți copii, creștea extrem de repede. Chase, care învățase să meargă devreme, se plimba acum prin casă și îl deranja.

De data asta, se clătină și el pe holul larg. Ashley nu a ezitat să se aplece și să ridice copilul, văzând că acesta probabil bătuse la vreo ușă. Bona, care tocmai trecea pe hol, a venit în fugă, surprinsă.

– O, Doamne, domnule Miller. Îmi pare atât de rău. În timp ce eram cu ochii în altă parte pentru o clipă…

Probabil că nu închiseseră ușa cum trebuie. Nu era prima dată când se întâmpla asta, și era amuzant să-și amintească de acest lucru. Dar nu era ceva ce putea lăsa așa. Ce era dacă copiii ar fi intrat în belele și s-ar fi rănit?

Nu ar fi Koi trist?

Când Ashley s-a încruntat și i-a înmânat copilul, majordomul care venise împreună cu bona a deschis gura în grabă.

– O să-l cert și o să găsesc o soluție.

Vorbise în grabă, de parcă ar fi știut deja ce urma să spună stăpânul. Ashley se uită în tăcere la majordom și se întoarse fără să scoată un cuvânt, îndreptându-se spre cameră.

Dar, din păcate, Koi stătea deja rezemat de tocul ușii.

– Chase!

Koi a strigat numele copilului și a intrat, îmbrățișându-l imediat pe Chase. Ashley s-a uitat la ei cu o expresie nemulțumită, dar Koi era deja atras de copil.

La naiba, ar fi trebuit să ies.

Era weekend, așa că plănuise să-l țină pe Koi în brațe și să se rostogolească în pat toată ziua, dar planul era distrus. Din cauza tipilor ălora blestemați.

Nathaniel nu făcuse niciodată asta, dar de fiecare dată când Ashley încerca să petreacă timp singur alături de Koi, ceilalți copii încercau mereu să se amestece, de parcă ar fi știut ceva. Și de data asta, nu putea să nu-l suspecteze pe micuțul ăla.

Ashley își încrucișă brațele și îi privi cu o expresie serioasă, dar Koi se juca fericit cu Chase.

E nevoie să găsim o soluție.

Era nevoie să existe ceva care să-i distragă atenția lui Koi de la copil. Copiii devin enervanți pentru părinții lor chiar și după ce cresc puțin. Doi sau trei ani ar fi suficienți, cel mult. Era cufundat în gânduri și i-a venit în minte ceva care ar putea să-l măgulească pe Koi.

Nu a durat mult să se gândească. O săptămână mai târziu, Ashley l-a sunat pe Koi și l-a invitat să ia prânzul împreună.

─ ▪ ─

– Poftim?! Un audit?

Koi a țipat fără să-și dea seama. Era tulburat de privirile care se revărsau din partea celor din jur și și-a coborât repede capul. Pe de altă parte, Ashley, care stătea alături de el la masă, și-a băut vinul pe îndelete, apoi a pus paharul jos și a deschis gura.

– Da, e o șansă să particip la cursurile doctorului Floyd timp de șase luni. Am auzit că pot aplica chiar și cei care nu sunt studenți ai universității, dacă depun o cerere.

Dr. Floyd era o autoritate în domeniul științelor spațiale pe care Koi îl admira atât de mult. Pot să particip la o prelegere susținută de cineva ca el? Nici măcar nu sunt student la universitate!

– Serios? Oricine poate participa?

– Da, așa am spus.

Ashley zâmbi din nou și confirmă, dar lui Koi tot nu-i venea să creadă. Ashley a scos un plic și i l-a înmânat lui Koi, care era încă neîncrezător și doar zâmbea.

De parcă s-ar fi așteptat la asta, a deschis plicul și a găsit câteva documente și o foaie cu instrucțiuni. Koi și-a ținut respirația după ce a citit cuvintele de pe documente și și-a acoperit gura cu o mână. Ashley și-a băut vinul fără grabă și a spus:

– Acesta este un permis de participare la cursuri. Conține și orarul cursurilor și măsurile de precauție, așa că du-te acasă și citește-le cu atenție.

Koi nu-și putea lua ochii de la document și continua să clipească de câteva ori, înainte de a-l privi o dată pe Ashley, apoi de a se întoarce la document de câteva ori și de a-l privi încă o dată pe Ashley.

– Cum, cum…

Nici măcar nu putea să-și continue propoziția cum trebuie și se bâlbâia, dar Ashley a continuat să spună calm, de parcă s-ar fi pregătit pentru asta.

– Am obținut informația din întâmplare. Deoarece era pe principiul “primul venit, primul servit”, nu era timp de explicații, așa că am depus cererea. Rezultatele au ieșit azi. Acum că şi copiii sunt destul de mari, ar trebui să faci ce-ți place.

Apoi a adăugat gânditor:

– Dacă nu ai chef, poți renunța oricând, așa că nu te simți presat.

– Nici gând! O să merg, o să merg indiferent ce s-ar întâmpla!

A strâns plicul cu putere la piept, de parcă nu ar fi vrut să i se ia.

– Serios, serios! a mormăit Koi cu un suspin care era aproape o exclamație. Ashley zâmbi și îl întrebă, văzând reacția lui care părea să-i secătuiească toată puterea din inimă.

– Nu vrei să-mi spui ceva?

– Mulțumesc, Ash! Te iubesc!

Koi abia s-a abținut să strige cu voce tare și și-a mărturisit sentimentele cu sufletul la gură. Ashley și-a strâns buzele când l-a văzut strângând mâinile cu putere și chiar vărsând lacrimi. De parcă asta era tot ce-și dorea în schimb.

Koi s-a uitat din nou la documentul pe care îl citise de mai multe ori, cu mâini tremurând. Auditul și chiar participarea la prelegerea doctorului Floyd!

Koi abia se trezise când Ashley l-a sunat să-l invite la prânz. Ashley știa că şi Koi abia se trezise, făcuse duș și se dusese să-i vadă pe bebeluși, având în vedere că în ultima vreme era cam leneș. Pentru a ajunge la timp la prânz, Koi era nevoit să se pregătească în grabă și să iasă în fugă.

– Mă întrebam de ce ai insistat să luăm prânzul în oraș.

Abia atunci Ashley i-a răspuns lui Koi, care, în cele din urmă, își mărturisise mica îndoială pe care o avea în minte, de parcă nu era nimic.

– Am primit documentele azi-dimineață. Voiam să-ți spun cât mai repede posibil.

– Puteam vorbi la telefon, ești ocupat…

Ashley i-a luat mâna lui Koi de pe masă și i-a mângâiat dosul palmei în timp ce îi vorbea cu un amestec de recunoștință și scuze.

– Doream să-ți văd chipul fericit.

Ochii mov ai lui Ashley erau plini de afecțiune pentru Koi. Koi simțea că inima îi va exploda, pentru că Ashley era atât de adorabil.

– Vreau să te îmbrățișez și să te sărut.

– Dacă vrei să o faci, desigur că o vei face.

Ashley își întinse generos brațele. Voia să sară imediat în brațele lui, dar Koi ezită acolo unde stătea, îngrijorat de privirile celor din jur.

– O să o fac când ajung acasă.

Cu un suspin, Ashley și-a coborât brațul și a scos ceva, așezându-l pe masă. Koi a deschis ochii larg de surprindere când a văzut cheia-card neagră. A clipit repede de câteva ori și, după o pauză, a întrebat:

– Ai rezervat o cameră? Știai că se va întâmpla asta?