– Mă bucur, Koi. Abia aștept.

El îi vorbi cu afecțiune și-l sărută pe Koi pe buze. Îi mușcă ușor buza inferioară moale, apoi o eliberă, o linse cu limba și repetă gestul de a-și arăta dinții și de a o mușca din nou până când mașina ajunse la conac.

– Nu te forța prea tare.

Asta era tot ce a putut spune Koi. Ashley a zâmbit doar, fără să spună nimic. Curând, mașina a plecat, iar Koi a rămas singur în fața conacului, privindu-i cum se îndepărtează.

Dar nu era timp de ezitare. Curând s-a întors și s-a îndreptat spre camera lui. Trebuia să se spele și să găsească una dintre cămășile lui Ashley. Ce culoare ar trebui să poarte? Albă, desigur? Una lungă? Una scurtă? Oricare dintre cămășile lui Ash ar fi probabil prea mare pentru mine oricum.

Grăbindu-se spre dressing, Koi s-a gândit puțin și a scos una dintre cămăși. A simțit un regret că asta era tot ce putea face pentru Ashley, care lucra atât de târziu, dar și-a corectat repede gândurile.

Hotărâse să nu se lase pradă autocriticii.

Amintindu-și ceva ce a spus Ashley odată, și-a liniștit inima, a luat tricoul și a intrat în baie. După ce a făcut duș, s-a întins pe pat purtând doar tricoul, așa cum îi spusese Ashley, și a simțit imediat o senzație de gol în partea de jos a trupului. A tras în jos de tivul tricoului fără niciun motiv, neputând suporta ruşinea, și s-a ghemuit.

Vino repede, Ash.

Credea că abia închise ochii și rămase întins acolo, dar probabil adormise. Speriat, Koi deschise brusc ochii și se ridică repede în șezut. Privind ceasul, văzu că trecuseră doar vreo 20 de minute.

Probabil că mai are mult de așteptat…

Tocmai când a căscat și și-a întins brațele larg…

Poftim?!

Atunci a simțit ceva ciudat. Cu brațele încă ridicate, Koi a coborât capul și a răsuflat uimit. S-a uitat iar și iar, dar nimic nu se schimbase.

Cămașa lui Ashley pe care o purta era complet udă.

Ce… ce să fac?

Koi s-a ghemuit pe pat, cu fața palidă de șoc. A continuat să-și facă griji, dar nu a primit niciun răspuns. Din momentul în care și-a dat seama că ceva nu era bine, mintea i s-a golit complet, incapabilă să formuleze măcar un singur gând. Singurul lucru pe care l-a făcut era să tremure și să-l strige pe Ashley.

Iar acum, Koi îl aștepta chiar pe acea persoană. Singurul care îl putea liniști în acel moment.

Când a tresărit la sunetul pașilor agitați care traversau holul, ușa s-a deschis brusc imediat după aceea, iar bărbatul pe care îl așteptase cu nerăbdare a intrat.

– Koi!

Strigându-i numele imediat, Ashley a pășit – aproape a alergat – spre pat cu pași mari și a continuat repede să vorbească.

– Ce s-a întâmplat? Ai spus că nu te simți bine, unde te doare? Ce s-a întâmplat?

– Ash.

Koi își relaxă în sfârșit umerii, ușurat. Văzându-l pe Ashley, poate pentru că tensiunea se mai domolise, ochii îi lăcrimară brusc. Văzându-l pe Koi în starea asta, Ashley se îngrijoră și mai tare, în timp ce își reprima cu disperare propria panică care începea să crească. Dacă şi Koi l-ar fi văzut agitat, ar fi devenit și mai neliniștit. Păstrează-ți calmul, e bine. Încă nu s-a întâmplat nimic.

– Haide, Koi. Sunt aici acum, așa că relaxează-te. Unde te doare? Poți să-mi arăți?

Când îl îndemnă cu un ton blând pe care nu-l folosise nici măcar cu bebelușul Nathaniel, Koi se încleştă. Văzându-l ghemuit, trăgând cearșaful până la bărbie, Ashley deveni din ce în ce mai neliniștit. Ce naiba s-a întâmplat de a ajuns în starea asta?

– P…păi… nu e atât de mult că mă doare… mai degrabă e ceva ciudat…

Koi ezită, incapabil să răspundă imediat. Ashley abia își stăpâni nerăbdarea care îl copleșea. Nu știa cât de îngrijorat era din momentul în care primise telefonul la birou până când zburase aici cu elicopterul. Răbdarea lui era acum aproape la limită. În mod normal, cunoscând personalitatea lui Koi, l-ar fi convins cu răbdare să-l lăse, dar acum nu-și putea permite un astfel de lux.

Respirând scurt, Ashley ridică mâna și apucă cearșaful care se lipise strâns sub bărbia lui Koi.

– Ah, ahh!

La țipătul surprins al lui Koi, Ashley smulse cearșaful și îl aruncă deoparte. Convingerea putea aștepta. Dacă nu verifica starea lui Koi chiar în acel moment, Ashley simțea că va arde de nerăbdare înaintea lui.

– Ce naiba s-a întâmplat de tot timpul…

Se opri din vorbit în timp ce se uită repede la trupul lui Koi și nu mai spuse nimic. Partea din față a cămășii lui Koi era udă leoarcă. Și într-un loc foarte suspect. Sub privirea pătrunzătoare a lui Ashley fixată pe pieptul său, ochii lui Koi se umplură de lacrimi.

– Ce să fac, mi-a ieșit brusc ceva ciudat!

Acoperindu-și fața înroșită ca sfecla cu ambele mâini și plângând, aspectul lui Koi îl lăsă pe Ashley clipind nedumerit. O clipă mai târziu, își reveni în fire și îl îmbrățișă în grabă pe Koi pentru a-l liniști, dar era încă la fel de nedumerit.

Ce se întâmplă?

– E în regulă, Koi. Probabil nu e nimic grav.

Ashley îl liniști pe Koi, chiar dacă nici el nu putea înțelege situația. Dar chiar și în confuzia lui, mirosul care se degaja din trupul lui Koi era îmbătător de seducător. Un alt miros se amesteca alături de feromonul lui. Oare era din cauza acestui lucru care ieșea din pieptul lui?

În mod normal, mirosul feromonilor lui Koi era revigorant și răcoritor, făcându-te să te simți bine și în largul tău, dar acum se amestecase un miros oarecum dulce. Părea cumva apetisant, determinându-l pe Ashley să devină nerăbdător. Ce este acest miros? Chiar s-a întâmplat ceva?

– Așteaptă puțin, Koi, lasă-mă să văd.

– Poftim?! N…nu!

Când Ashley a încercat să-i tragă brațele înapoi, Koi s-a panicat și și-a acoperit frenetic pieptul. Văzându-l cum își folosea toată puterea pentru a-i bloca vederea, Ashley a spus:

– Koi, știi că nu-mi place să forțez lucrurile, nu-i așa?

Tonul lui era înduplecător, dar conținutul se apropia mai mult de o amenințare. Koi se încruntă și își strânse umerii, așa că Ashley încercă să-l convingă mai blând.

– Trebuie să vedem în ce stare se află ca să chemăm un doctor sau să întrebăm despre asta. Oricum, doctorul va trebui să-l vadă, așa că nu poți să mi-l arăți mai întâi și să mă liniștesc?

Apoi Ashley și-a folosit cartea ascunsă.

– Nu te-ai supăra dacă ți-aș face eu asta ție?

La auzul acestor cuvinte, pupilele lui Koi s-au agitat puternic. Această afirmație a reușit în cele din urmă să spargă încăpățânarea lui Koi. Amintindu-şi cât de îngrijorat și neliniștit era când Ashley îi ascunsese starea de sănătate în trecut era suficient pentru a-i determina chiar și rușinea rămasă să se risipească.

– Nu trebuie să-mi mai ascunzi niciodată nimic.

– Îți promit, Koi.

Sub privirea ezitantă, dar insistentă a lui Koi, Ashley dădu din cap cu hotărâre. De fapt, din cauza îngrijorării sale legate de acest miros necunoscut și a fricii lui Koi, plus o dorință secretă, abia dacă înregistrase cuvintele lui Koi. Se gândise doar că trebuia să verifice asta repede.

Cu fața mai roșie decât o căpșună, Koi și-a abătut privirea și și-a coborât ezitant brațele. Tricoul era și mai ud decât înainte, parcă era scufundat în apă. Ashley nu a mai putut aștepta și i-a ridicat tricoul lui Koi până sus.

– S…stai! a strigat Koi șocat, dar Ashley văzuse deja. Secretul ascuns în interiorul cămășii.

– Ce-i asta… a mormăit Ashley cu privirea pierdută, dar asta era tot. Fără să-și termine măcar propoziția, se uită cu ochii mari la pieptul lui Koi. Pe ambele sfârcuri, un lichid alb se adunase în picături. Asta e? Asta a determinat cămașa să fie atât de udă? De ce? Ce e asta? E ca și cum…

În acel moment, picătura rotundă și albă s-a umflat și mai mult. Văzând lichidul care părea gata să se scurgă în orice clipă, Ashley și-a lipit inconștient buzele de pieptul lui Koi.

– Ash, Ash! a strigat Koi ca și cum ar fi țipat, dar Ashley deja a supt cu putere sfârcul moale. Imediat după aceea, acel miros i se răspândi intens în gură.

E dulce.

Înainte să-și dea seama, Ashley își apăsa buzele și îl sugea cu putere. Koi era panicat, pur și simplu agitat, incapabil să-l împingă.

– De ce, de ce, de ce.

În timp ce Koi se chinuia, cu întârziere, să-l apuce pe Ashley de cap și să-l îndepărteze de el, Ashley vorbi firesc.

– De ce? Dacă vrem să-l întrebăm pe doctor, trebuie să adunăm cât mai multe informații posibil.

Nu era o afirmație greșită, dar părea că ceva nu era bine.

– Nu, poate că așa e, dar…

În timp ce Koi se bâlbâia, incapabil să explice exact ce anume nu era bine, Ashley îi apucă mâna cu care îi ținea capul, o trase deoparte și îl privi pe Koi.