– Vreau neapărat o rochie!

De îndată ce s-a adus în discuție ordinea de zi, vicepreședintele a strigat. Curând, altele au urmat una după alta.

– Vreau să văd modelul și să mă hotărăsc. Nu aveți vreo poză cu un model?

– Un smoking ar fi și el distractiv. Eu port rochie doar la nunți.

– Îmi place orice. E prima dată când sunt domnișoară de onoare! Sunt atât de fericită!

Nici măcar nu puteam gândi limpede din cauza avalanșei de cuvinte. Ariel, care conectase conferința de grup, părea și ea ruşinată de gălăgia care se auzea.

– Nu știam că o să fiu atât de fericită.

Koi a izbucnit în râs la Ariel, care vorbea în șoaptă, astfel încât doar Koi, care stătea chiar lângă ea, să o audă. Era o nebunie, dar asta o determina să fie și mai fericită. Prietenele ei erau atât de înflăcărate de nunta lui. Era atât de emoționată pentru că nu mai auzise de mult timp despre ele.

– Ce să facem, Koi? a întrebat Ariel, lăsând în urmă gălăgia de la vorbărie. Era ca și cum scena alegerii unui nou model de uniformă se repeta, iar ea nu se putu abține să nu râdă. Koi dădu viguros din cap, cu ochii strălucind.

– Orice e bine, poți alege orice vrei să porți. Nu-mi pasă!

– Serios?

Ariel, care zâmbea, tuși, apoi atrase atenția surorilor ei cu o voce ușor ridicată.

– Toată lumea, faceți liniște un moment. Vreau să spun ceva.

Într-o clipă, vorbăria a dispărut și împrejurimile au devenit liniștite. Din nu se știe ce motiv, Koi își ținu respirația în tăcerea tensionată, așa că Ariel le transmise calm acordul pe care tocmai l-au realizat prin telefonul ei mobil.

– Koi a spus că i-ar plăcea orice ținută, așa că să decidem prin vot. Fiecare poate să-și spună părerea despre motivul pentru care îi place ținuta pe care o dorește.

– Oh, când e data? Trebuie să-mi iau concediu din timp!

Când vicecăpitanul a întrebat urgent, o altă soră a intervenit.

– Este prima dată când merg în Est. Vreau să arunc o privire pe acolo cât timp sunt acolo.

– Și eu.

– Ce părere aveţi să ieșim și să ne distrăm o săptămână?

– Ar trebui să mergem toate împreună? La fel ca atunci când am mers să încurajăm echipa la meciul din deplasare din liceu!

Toți s-au înflăcărat amintindu-și momentele distractive petrecute cântând în autobuz. Dar nu mai erau liceeni.

– Îmi, îmi pare rău… Nu cred că voi putea merge atât de departe. Cred că va fi prea scump să stau o săptămână…

Atmosfera fericită s-a stins repede când cineva a adus în discuție o problemă practică.

Imediat după aceea, “Așa e” “Și eu o să am o săptămână grea”, au urmat voci posomorâte.

Cu un moment în urmă erau atât de fericiţi.

Koi s-a simțit rănit când a văzut reacțiile surorilor sale. Realitatea nu poate fi ignorată, dar…

După ce s-a gândit o clipă, s-a hotărât și a vorbit.

– Ăăă, e din cauză că nu aveți destui bani sau pentru că e greu să vă luați concediu?

– Bani.

A răspuns imediat vicecăpitanul.

– Dacă stăm acolo o săptămână, costurile de cazare și alte cheltuieli vor fi foarte scumpe. Şi nu pot să mănânc doar hot dog în fiecare zi.

– Da, din moment ce tot suntem acolo, aș vrea să mănânc la un restaurant frumos.

– Sunt multe localuri renumite. Le-am și salvat.

– Asta nu e singura șansă. Hai să mergem cu toții din nou peste 10 ani!

– Înțeleg perfect, hai să facem asta!

– Buffalo! Buffalo!

 

Koi, care a ascultat conversația care a continuat cu încurajări reciproce cu o expresie serioasă, a ezitat și a deschis gura.

– Ăăă, Elle. Ar fi nepoliticos dacă i-aș cere lui Ash să plătească biletele de avion și cazarea?

Ariel păru surprinsă pentru o clipă de întrebarea prudentă, dar răspunse curând cu un zâmbet strălucitor.

– Nici vorbă. Desigur că toată lumea ar fi fericită. Nu-i așa?

– Poftim?

– De ce?

Ariel le-a făcut semn să tacă și le-a liniștit pe surori, care nu auziseră cuvintele lui Koi, și abia după ce s-a asigurat că toată lumea tăcea, a deschis în sfârșit gura.

– Koi i-a cerut lui Ash să plătească zborurile și cazarea surorilor. Mă întreb ce părere aveţi.

– Poftim?!

– Vrei să spui că vei plăti toate cheltuielile?

– Serios? Doamne! Chiar vrei să ne dai tot ce ai?

Țipete de surprindere au izbucnit unul după altul. În mijlocul haosului, vicecăpitanul a vorbit la celălalt capăt al telefonului.

– Koi, îți mulțumesc pentru bunătate, dar e bine? Știu că Ash e bogat. Dar totuși…

– Nu contează! Se pare că Ash cheltuiește o grămadă de bani pe gorilele pe care le-a invitat, începând cu biletul de avion.

Ariel l-a întrerupt repede pe vicecăpitan și i-a șoptit lui Koi:

– Am auzit de la Bill.

Koi era emoționat de considerația lui Ariel, pe care o cunoștea deja, dar despre care nu a menţionat. Era clar că așteptase până când ea a menţionat prima subiectul, gândindu-se că ar putea fi dificil să vorbească despre bani cu Ashley. Dacă şi Koi nu ar fi spus nimic până la sfârșit, ar fi acceptat totul cu indiferență. Ceea ce era important pentru Ariel era ca nunta lui Koi să fie excelentă și perfectă.

Când a aflat de grija ei, inima i s-a strâns. De asemenea, s-a hotărât să facă acest lucru să se întâmple.

– Atunci îl sun pe Ash chiar acum. Așteaptă o clipă.

– Bine.

– Voi aștepta cât vrei tu.

– Ce să fac? Sunt atât de nervoasă.

Surorile care șușoteau și vorbeau au tăcut brusc la auzul vocii vicecăpitanului care a strigat “Liniște!”. Koi, care a ieșit din camera de chat, a găsit numărul lui Ash şi a apăsat butonul, a așteptat ca apelul să se conecteze cu o expresie oarecum nervoasă.

La scurt timp, sunetul de conectare s-a întrerupt și s-a auzit vocea pe care o aștepta, iar el a deschis gura cu dificultate, cu o expresie și mai împietrită.

– Păi… ăăă… Ash. Te-am sunat pentru că vreau să cer o favoare…

Ariel, a cărei privire s-a întâlnit cu a lui în acel moment, a zâmbit strălucitor. De parcă i-ar fi spus să nu-și facă griji. El a respirat adânc și a spus în sfârșit ce ținea înăuntru.

– Păi, aș vrea să-mi invit prietenele din echipa de majorete din liceu la petrecere, dar… poți plăti cazarea și biletele de avion?

Koi simți că inima îi va exploda în cele câteva clipe cât îi luă să răspundă.

Vocea calmă a lui Ash se auzea de la celălalt capăt al firului.

– Câte vrei.

– Cu un avion privat.

La auzul vocii afectuoase, Ariel l-a întrerupt brusc pe Koi, chiar când aceasta era pe punctul de a-i striga. În timp ce Koi era surprinsă, Ariel s-a aplecat în față și a vorbit în telefonul lui Koi, ridicându-și ușor vocea.

– Nu ai de gând să ne tratezi ca pe gorilele alea, nu-i așa? Adu toate surorile în avionul privat. Ăsta e un ordin, Ashley Miller. Surorile mele sunt foarte scumpe.

Koi își ținu respirația fără să-și dea seama. Se lăsă tăcerea, o tăcere apăsătoare. Se simțea nervos în interior, dar nu a durat mult până când Ashley să răspundă de la celălalt capăt.

– Cum spuneți, Majestate.

Era clar ironic, dar nu conta pentru nimeni. Imediat ce Ashley a terminat de vorbit, surorile de la celălalt capăt al telefonului lui Ariel au început să țipe.

– Avion privat? Serios? Un avion privat?

– Mă duc în Est! Mă duc cu un avion privat! Stați, Est! Vin!

– Koi, mulțumesc! Mulțumesc foarte mult!

– O să muncesc din greu ca domnișoară de onoare, dacă vrei, pot să port un morcov și să fiu domnișoară de onoare!

– O să port o ceapă!

– Voi o să ajutați la nunta lui Koi sau o să o distrugeți?

Mintea lui Koi era amețită pentru o clipă de urletul continuu, ca al unei lebede furioase. A apucat repede telefonul și a fugit într-un colț, acoperindu-și o ureche și concentrându-se din nou la telefon.

– Ah, Ash?

De data asta, Ashley a răspuns după o pauză.

– Da. Ești puțin departe de “surori”?

– Păi, da. M-am dus în colț.

Koi, care răspunse în grabă, deschise gura cu întârziere, simțind cum îi bate inima cu putere.

– Păi, Ash. Mulțumesc că le-ai făcut o favoare prietenilor mei…

– Nici vorbă. E pentru nunta mea.

“Știi cât de mult așteaptă Ash momentul ăsta acum?”

Fața lui Koi se înroși când îi veni în minte vorbele lui Bill. Inima îi era plină de recunoștință la gândul că toată lumea le dorea sincer fericirea.

– Te iubesc, Ash. Sunt atât de fericit.

Ashley a râs scurt la celălalt capăt al firului în timp ce mărturisea, incapabil să se abțină.

– Și eu. Nu-ți face griji, spune-mi tot ce ai nevoie. Spune-i lui Bernice și ea se va ocupa de asta.

– Păi, bine. O să-i spun. Mulțumesc.

Koi ezită la auzul numelui lui Bernice. Se întâlniseră des în timpul pregătirilor de nuntă, dar ea era încă o persoană care îl determina să se simtă incomod.

Gândește-te la asta ca la o sarcină de muncă.

Koi, care își reamintise din nou, s-a uitat înapoi și s-a uitat la Ariel.

– Păi…

Ashley i-a spus lui Koi, care ezita să vorbească, de parcă ar fi știut că așa se va întâmpla.

– De ce nu te duci acum la “surorile” tale? Vor avea nevoie de mai mult.

Vocea lui era plină de râs. Koi a spus din nou “Te iubesc” și a închis telefonul.

Se întoarse la locul său, unde o agitație îl întâmpină. Koi s-a simțit repede în largul lui și s-a așezat din nou pe canapea. Și au vorbit toată ziua despre ce să poarte la nuntă, și, după trei voturi serioase, s-au hotărât.

Au decis să poarte atât un smoking, cât și o rochie.