Vedeta de hochei pe gheață, se dovedește a fi gay?

 

– Nu, nu sunt!

De îndată ce Bill a văzut ziarul livrat în camera lui în dimineața aceea, ochii i s-au mărit. Era ca și cum era lovit de un fulger din senin. Agitat, a deschis știrile online, iar fața lui era peste tot. Majoritatea fotografiilor îl înfățișau într-o cameră de hotel alături de Koi.

Și asta nu era tot. Articolele, fiecare dintre ele, îl înnebuneau pe Bill.

 

Bill Gulliver, care a dispărut sub pretextul unei accidentări, era de fapt cu iubita lui?

Surprins de paparazzi în timp ce se bucura de o întâlnire secretă într-o cameră de hotel.

 

– Nu, ticăloșilor! a țipat Bill, strângându-și capul în mâini. Dar nu era nicio îndoială că persoanele din fotografii erau Koi și el însuși. Paparazzi care îl urmăreau reușiseră în sfârșit. Dar clădirea de unde păreau că erau făcute fotografiile era absurd de departe. Chiar dacă văzuse acea clădire în fiecare zi de la hotel, nu și-ar fi imaginat niciodată că cineva ar fi făcut poze de acolo.

Oare în camera acelui paparazzi era un telescop Hubble sau ce? Cum naiba puteau face poze de la o asemenea distanță?

Bill l-a sunat imediat pe managerul său pentru a încerca să corecteze informațiile false. El a transmis următoarea declarație: “Bill a venit în Est pentru a curta o “femeie” care îi place, iar persoana din fotografie este un prieten care îi cunoaște atât pe Bill, cât și pe femeie, și care îi dă doar câteva sfaturi.” Dar următorul articol care a apărut era și mai scandalos.

 

Persoana respectivă s-a dovedit a fi un coleg de liceu.

Zvonurile spun că relația lor a început încă din liceu.

A mințit chiar și că el curtează o femeie inexistentă pentru a-și proteja iubitul…

 

– Aaaah!

Bill simțea că o să chelească, dar nu-și putea lua mâinile de pe cap. De ce, de ce naiba se întâmpla asta?

Singura consolare era convorbirea telefonică alături de Koi. Koi aflase despre incident din telefonul lui Bill, dar se pare că Ashley îl sunase pe Koi după ce văzuse articolul. La momentul respectiv, Koi, care nu știa nimic, îi spusese totul sincer, iar Ashley a  spus că înțelege. Ashley chiar îl consolase pe Bill înainte să închidă, așa că măcar Bill se simțea ușurat în privința asta. Totuși, asta nu schimba faptul că era nevoie să se descurce cu această încurcătură.

În timp ce Bill își petrecea întreaga zi încercând frenetic să limiteze pagubele fără să iasă din cameră, a primit un telefon pe la apus. Era de la recepția hotelului. Răspunzând cu reticență, Bill a primit o veste imprevizibilă.

– Aveți un vizitator. Numele lui este Ashley Miller.

Bill, înlemnit de șoc, a auzit recepționerul adăugând:

– A spus că vrea să discute ceva. Să-l trimit sus?

Bill nu putea înțelege sensul cuvintelor care veneau de la celălalt capăt al firului. Mintea îi era ocupată de un singur nume: Ashley Miller. Stând acolo cu privirea pierdută, era readus la realitate de vocea care îl striga din nou.

– A…Ashley Miller? Avocatul?

– Da, a spus că e un coleg de liceu. Să-l trimit sus?

Auzind repetarea răbdătoare, Bill s-a pălmuit repede peste obraji. Abia revenindu-și în fire, și-a frecat obrajii dureroși și a început să gândească repede. Potrivit lui Koi, Ashley știa ce se întâmplă. Poate venea să-i ofere consiliere juridică.

Agățându-se de o speranță prudentă, brusc vocea de la celălalt capăt al firului s-a schimbat.

– Bill?

– A…Ash?

Bill s-a bâlbâit inconștient la auzul vocii imprevizibile. Trecuse mult timp de când auzise ultima oară acea voce, dar a recunoscut-o instantaneu. Ashley a continuat să vorbească.

– Avem ceva de discutat, nu-i așa? Pot să vin sus?

Vocea lui era extrem de calmă și rece. Nu era nici urmă de emoție, iar Bill simți o anumită distanță, dar, în același timp, se simți și ușurat. Amintindu-și de convorbirea alături de Koi, o încredere nefondată prindea rădăcini în el.

Da, eram prieteni nedespărțiți.

Amintirile din liceu îl umplură de speranță. Tuşind repede, Bill îi răspunse recepționerului și acceptă vizita fără ezitare.

– Da, e în regulă. Și, ai putea să aduci și o sticlă de șampanie? Orice e bun.

După ce a închis, Bill a expirat adânc, și-a frecat palmele una de alta și s-a uitat în jur. Nu era momentul să stea degeaba. A făcut repede ordine în camera dezordonată, pregătindu-se să-și întâlnească un vechi prieten. Da, prietenii erau cei mai buni în momente ca acesta. Puteau să bea ceva și să vorbească despre vremurile de demult.

Ar trebui să-și ceară scuze și pentru incidentul cu Koi.

Dacă era el în acea situație, ar fi vrut să-l bată pe celălalt până la moarte. Dar Bill avea încredere în Ashley. Mai precis, avea o încredere puternică în prietenia pe care o împărtășiseră.

“Ash nu părea să fi spus prea multe, totuși.”

Amintindu-și de vocea veselă a lui Koi, Bill își recăpătă liniștea sufletească. Până când soneria de la ușă a sunat în sfârșit, el deja își imaginase în minte o reuniune emoționantă cu vechiul său prieten. Grăbindu-se, Bill deschise larg ușa cu un zâmbet radiant.

– Ash, nu ne-am văzut de mult…

Salutul său energic nici măcar nu apucă să se termine înainte de a se transforma într-un țipăt. Cu un zgomot, o lumină puternică îi străbătu ochii, și el se clătină înapoi, ținându-se de nas.

– Ce naiba…

Bill, abia revenindu-și în fire, privea cu ochii mari. Bărbatul care năvălise în cameră era, fără îndoială, Ashley. Purtând un palton lung peste un costum perfect croit și părul lins pe spate, înfățișarea lui era cea a unui bărbat sofisticat – dar Bill încă putea vedea chipul tineresc din liceu suprapus peste acesta dintr-un singur motiv. La fel ca pe vremuri, Ashley ținea în mână o crosă de hochei pe gheață.

– S…Stai, Ash, calmează-te, ce faci?!

Bill, palid, întinse mâna pentru a-l opri.

– Ce-i cu obiectul ăla?! Ai spus că o să vorbim!

– Da.

Ashley își ajustă prinderea pe crosă și răspunse. Vocea lui era încă îngrozitor de calmă.

– Acum, poartă conversația. Alături de crosa mea.

Fără să ezite, Ashley a lovit cu crosa, iar Bill a țipat, acoperindu-și capul.

– Nenorocit nebun!

─ ▪ ─

– Koi!

Ariel a dat buzna pe ușă, cu fața palidă, iar Koi, surprins, s-a grăbit să iasă în întâmpinare.

– Ce s-a întâmplat? S-a întâmplat ceva?

Crezând că poate era urmărită de un atacator, Koi se uită repede în jur, dar Ariel îl întrebă urgent:

– Tu ești cel care are o problemă! Te simţi bine? Nu s-a întâmplat nimic?

Privind rapid în jur, Ariel își fixă din nou privirea pe chipul lui Koi. Koi, nedumerit, răspunse: “Nu”, scuturând din cap. Ariel îi studie cu atenție expresia, apoi scoase un lung suspin de ușurare și își strânse pieptul. Prăbușindu-se pe canapea, Ariel acceptă ceaiul de plante preparat de Koi și începu în sfârșit să se relaxeze.

– Chiar nu știai nimic despre haosul de azi? a întrebat Ariel după ce a luat o înghiţitură de ceai.

Ruşinat, Koi s-a scărpinat în cap și a răspuns:

– Bill m-a sunat. Nu am verificat internetul și nici nu am căutat nimic, așa că nu știam absolut nimic… Bill părea destul de terminat, totuși.

Ariel nu s-a obosit să menționeze că devenise “femeia inexistentă”. În acel moment, era o problemă mai urgentă.

– Situația e mai gravă decât crezi. Reporterii ar putea da buzna pe aici în căutarea ta.

– Serios? a strigat Koi, alarmat. Dar asta nu era cea mai mare problemă.

– Dar Ash? L-ai sunat? Ce a spus?

– Poftim? Nu.

Koi clătină din cap.

– Ash a sunat primul. Nu a spus prea multe, doar a întrebat câteva lucruri despre Bill, dar a înțeles totul și a închis. Nu trebuie să-ți faci griji pentru Ash.

Koi a spus asta și chiar zâmbi liniștitor, dar fața lui Ariel deveni palidă din ce în ce mai mult.

– Când era asta?

Presat de tonul urgent, Koi clipi.

– Păi, imediat după prânz…

– Dă-mi telefonul tău. Nu, sună-l. Sună-l pe Ash, chiar acum.

Deși nedumerit, Koi s-a supus și a format numărul. Curând, a dat din cap.

– Nu răspunde.

– La fel și Bill.

Ariel, punând imediat telefonul jos, se ridică brusc în picioare.

– Nu putem sta aici. Să mergem.

– Unde să mergem?

Koi, dezorientat de smucitura bruscă de braț, întrebă în timp ce era dus spre ușă. Ariel, uitându-se înapoi în grabă, răspunse:

– La Bill. Dacă îl lăsăm așa, s-ar putea să moară.

– La Bill? De ce?!

Strigând șocat, Koi primi un răspuns îngrozitor.

– Pentru că Ash nu va renunța.

– Poftim?! Nu, stai puțin! a protestat Koi, confuz.

– Nu se poate. Ash a spus că a înțeles. A spus că era doar o neînțelegere!

– Ar fi minunat dacă ai avea dreptate.

Ariel îl privi cu seriozitate.

– Dar dacă presupunerea mea e corectă, tu ești singurul care îl poate opri pe Ash.