Koi a sughiţat involuntar. Ashley îl privi cu sprâncenele încruntate. Cu brațele încrucișate, expresia lui severă l-a întors imediat pe Koi în ziua în care se reîntâlniseră la centrul de detenție — felul în care Ashley îl privise atunci. Răceala de pe chipul lui, ceva ce Koi nu mai văzuse de mult timp, îi provocă un fior care îi străbătu pieptul.

– Îmi pare rău că am întârziat.

Se scuză instinctiv, bâlbâindu-se.

– Cred că m-am lăsat purtat de val când am văzut-o pe Elle după atâta timp… Am încercat să ajung la timp, dar era trafic.

Luase un taxi, același serviciu pe care portarul îl menționase ca fiind “un serviciu gratuit pentru rezidenți”. Koi crezuse asta din toată inima. Desigur, acel serviciu existase doar pentru că Ashley îl aranjase în culise, în cazul în care Koi ar fi plecat vreodată. Și datorită acestui lucru, Ashley știa deja exact unde era Koi — și cu cine.

Întâlnirea cu Ariel era una. Ceea ce-l pusese cu adevărat pe Ashley pe jar nu era doar asta.

Dorea să-l verifice pe Koi imediat, să-l certe, dar privirea îngrijorată de pe fața lui Koi l-a oprit. O amintire i-a trecut prin minte: Koi, ghemuit după ce era lovit de tatăl său. Apoi alta: chiar el, Ashley, cu ani în urmă, orbit de gelozie, speriindu-l pe Koi până la inconștiență.

Ashley își relaxă încet umerii. Își relaxă brațele.

– Înțeleg.

A adoptat un ton blând și a zâmbit. Fața lui Koi s-a luminat imediat, iar Ashley a continuat calm.

– Eram îngrijorat pentru că ai întârziat. Mă bucur că nu s-a întâmplat nimic.

– Da… nu s-a întâmplat nimic. Îmi pare rău că te-am îngrijorat.

Koi își ceru sincer scuze, iar Ashley își deschise brațele. Fără ezitare, Koi păși în ele. În timp ce Ashley îl strângea puternic în îmbrățișare, ceva îl determină să se oprească.

Nu a mai rămas nici urmă din mirosul lui. Feromonii cu care îl acoperise pe Koi în dimineața aceea… dispăruseră. Expresia lui deveni rigidă pentru o clipă. Aerul din jurul lui se îngroșă de feromoni, dar Koi, desigur, nu observă. Așezându-și capul pe umărul lui Ashley, vorbi vesel.

– Chiuveta lui Elle era înfundată, așa că m-am dus s-o ajut. Mă bucur că am putut fi de folos măcar o dată.

Vocea lui încă trăda bucuria de a fi ajutat o prietenă. Dar Ashley nu putea să o perceapă atât de pur.

– Ai făcut duș, Koi?

Ashley și-a îngropat nasul în părul lui Koi, inhalând mirosul de săpun. Koi a răspuns firesc:

– Da, hainele mele s-au murdărit în timp ce lucram la scurgere… m-am gândit că ar fi bine să mă spăl cât eram acolo.

Asta explica de ce mirosul lui dispăruse, dar ridica o altă întrebare.

– Deci de asta te-ai schimbat de haine, a mormăit Ashley deasupra capului lui Koi, ținându-l încă strâns în brațe.

– Dar ce e cu cămașa asta, Koi?

Dacă şi Koi ar fi putut simți feromonii, ar fi observat probabil pericolul care plutea în aer. Dar nu putea. Nici nu putea să-i vadă fața lui Ashley de unde era ținut. Auzind doar tonul drăguţ din vocea lui, Koi a răspuns fără ezitare.

– Garrett a lăsat-o – fostul iubit al lui Elle. Locuiau împreună, dar s-au despărțit recent…

Koi împărtăși ceea ce știa, fără să-și dea seama că lui Ashley nu-i păsa deloc. Ce conta era cu totul altceva.

– Înțeleg. Păi, hai să te schimbi mai întâi, bine?”=

– B…Bine.

Koi dădu din cap și făcu un pas înapoi. Ashley îi zâmbi și apucă ușor gulerul cămășii – apoi o rupse brusc.

– Ah…

Koi nu putea decât să privească înmărmurit, în timp ce nasturii zburau în toate direcțiile. Ashley, zâmbind în continuare, vorbi cu un calm înfiorător.

– Nu ar trebui să intri în casa mea purtând hainele altui bărbat.

Koi îl privi, nedumerit. Ceva nu părea bine, dar zâmbetul neschimbat al lui Ashley îl împiedica să-i contrazică. În timp ce Koi ezita, degetele lui Ashley îi alunecară sub umeri și îi dădură jos cămașa, scoțându-i-o complet.

– Gata. O arunc eu asta. Du-te sus, spală-te și schimbă-te.

– B…Bine…

Încă amețit, Koi își scoase mânecile și se grăbi să urce scările, cu pieptul gol și agitat. În timp ce pleca, Ashley îl întrebă firesc:

– Hei, Koi. Te-a ajutat Elle să te schimbi?

– Poftim? Nu…

Koi se opri, privindu-l cu o încruntare nedumerită și scuturând din cap.

– De ce ar fi făcut asta? Mi-a dat doar cămașa. M-am schimbat singur în baie.

Ashley simți o ușoară ușurare când văzu urmele de mușcături și vânătăile abia vizibile care încă erau împrăștiate pe pielea lui Koi. Dădu scurt din cap.

– Am înțeles.

Koi înclină capul, nedumerit de această conversație ciudată, apoi își reluă urcușul. Intră în dormitorul lui Ashley cu naturalețe, ca și cum era cel mai normal lucru din lume. Ashley lăsă un zâmbet mic să-i atingă buzele — dar apoi aruncă o privire la cămașa ruptă pe care o ținea încă în mână. Zâmbetul îi dispăru.

Aruncă şi cămașa la gunoi fără să stea pe gânduri, apoi se duse la dulapul cu băuturi și își turnă un pahar.

Două pahare de whisky, băute dintr-o singură înghițitură – dar nu-l ajută. Desigur că nu-l ajută. Alcoolul nu avea niciodată efect asupra lui.

Feromoni inutili.

Ashley rezistă impulsului de a sparge paharul, strângând în schimb pumnul cu putere, apoi eliberându-l. După ce rămase acolo o clipă pentru a-și calma respirația, se întoarse brusc și se îndreptă spre camera sa, cu pași rapizi și silențioși. Urcă scările câte trei trepte odată.

Fără să bată la ușă, o deschise brusc. Koi, care tocmai își încheia nasturii la o cămașă nouă, sări surprins și se întoarse, clipind confuz. Ashley nu spuse nimic, traversând camera cu pași hotărâți. Koi se retrase instinctiv — dar după doar câțiva pași, Ashley îl apucă de umeri.

Koi încremeni, ținându-și respirația în timp ce Ashley vorbea.

– Chiar vrei să-mi spui că nu s-a întâmplat nimic?

– D…Da…

Koi s-a bâlbâit la vederea expresiei reci a lui Ashley, căldura dispărând complet din vocea lui.

– Ți-am spus – tocmai m-am întâlnit cu Elle.

Era adevărul, în întregime. Dar Ashley zâmbi cinic și îl ironiză.

– Ești sigur că era Elle?

Ochii lui Koi se măriră. Ce tot spune?

– Elle și cu mine suntem doar prieteni – știi asta. Ea îmi spune că sunt sora ei, îți amintești?

– Dar tu nu ești femeie. Și Elle știe asta.

Nu se înșela — dar nici nu avea dreptate. Koi deschise și închise gura, căutând cuvintele potrivite. În cele din urmă, reuși să șoptească:

– Cum ai putut să spui asta…? Chiar te îndoiești de mine și de Elle?

– Dacă nu Elle, atunci era tipul ăla, Garrett?

– Ash!

Vocea lui Koi se înălță, dar se stăpâni repede și își coborî tonul.

– De ce te comporți așa? Ți-am explicat deja la ușă. Asta e tot. Spun adevărul — și acest gen de suspiciune nu e corect față de Elle sau Garrett.

Koi spera că rațiunea îl va convinge. Dar Ashley doar a râs disprețuitor în răspuns.

– Chiar nu te-ai gândit cum ar părea – să faci duș afară și să te întorci îmbrăcat alături de cămașa altui bărbat?

Koi ezită – iar Ashley nu-i dădu șansa să-și revină. Se aplecă, își îngropă nasul în gâtul lui Koi și inspiră adânc. Apoi, cu un mormăit slab spuse:

– Feromonii mei au dispărut complet.

Pentru prima dată, o umbră de teamă se strecură în inima lui Koi. O teamă rece, sentimentul că nicio logică nu ar putea ajunge la Ashley în acel moment.

– Îmi pare rău, Ash…

Koi se grăbi să spună.

– A fost vina mea, nu m-am gândit. Promit că nu se va mai întâmpla. Te rog… iartă-mă, bine?

Îl privi pe Ashley cu sinceritate.

– Știi că te iubesc doar pe tine. Știi asta, nu-i așa?

Se agăță de speranță. Îl privi cu ochi imploratori.

Ashley îi răspunse.

– Știu.

Vocea lui era liniștită. Calmă.

– Ai spus că mă iubești de mult timp. Și eu te cred.

– Atunci…

Koi începu să vorbească, dar Ashley îl întrerupse.

– E în regulă. O să o luăm de la capăt.

Un râs liniștit îi scăpă de pe buze. Koi îl privi, uimit, cu ochii larg deschiși.

Ashley zâmbi.

– O să-ți acopăr tot trupul cu feromonii mei.