Ariel era uluită. Ce naiba îi spunea ticălosul ăsta chiar acum?

– Ți-a plăcut? Koi? Tot timpul ăsta?

Ordinea cuvintelor era complet haotică, dar ea a ignorat asta.

– Atunci ce erau toate prostiile alea despre “fă-l fericit ca să te părăsească”? Feromonii lui ți-au putrezit creierul sau ceva de genul ăsta?

Ashley chicoti încet. De parcă acel nivel de critică nu-l deranja deloc. Ariel era enervată de acea reacție îngâmfată, dar avea ceva mai important de întrebat.

– Ce naiba gândești, Ashley Dominic Miller?

Îi spuse numele complet cu duritate, știind că el îl ura. Văzând ușoara tresărire a sprâncenei lui, simți o mică satisfacție.

– Dacă îți place cu adevărat de Koi, atunci nu înțeleg ce naiba încerci să faci. N-ar trebui să încerci să fii cu el sau să renunți? Ce faci mai exact? Ce vrei de fapt?

Ashley nu a răspuns. De parcă n-ar fi avut nicio intenție să-i dea explicații.

Nenorocitule.

Ariel nu s-a obosit să-și ascundă dezgustul din voce când a întrebat:

– Nu-mi spune… că te joci un fel de joc de-a împinge-trage alături de Koi?

Deodată, Ashley a râs cu voce tare. Era un râs scurt, dar plin de semnificație.

– Haide, Elle. Nu mai suntem adolescenți.

De parcă însăși gândul era ridicol de copilăresc. Dar Ariel nu se simți nici măcar puțin ruşinată când ripostă:

– Atunci ce naiba faci? Sau stai puțin… ai îndoieli în privința lui Koi sau ceva de genul ăsta?

În mod surprinzător, Ashley a răspuns serios.

– Am încredere în el.

Văzând-o pe Ariel încremenind, el a continuat cu aceeași atitudine calmă și neclintită.

– Probabil că şi Koi chiar mă place. Sunt sigur că face tot ce poate, în felul lui.

– Atunci care naiba e problema ta?

Deci nemernicul ăsta știa de la început că şi Koi îl place. Tot efortul pe care Koi îl depusese pentru a-și ascunde sentimentele… o determina pe Ariel să se simtă îngrozitor. Chiar furioasă. Ea a izbucnit, dar Ashley a râs sec. A dat chiar din cap, ca un spectator care vede o piesă ridicolă până la capăt. A spus:

– Elle, nu contează dacă şi Koi mă place sincer sau nu.

Ariel a simțit brusc nevoia să-l sugrume, dar n-a apucat – Koi se întorsese.

Auzind mișcare, Ariel a ridicat reflex privirea – și apoi a încremenit. Fața lui Koi arăta complet diferit față de cum arăta cu un moment în urmă. Expresia lui Ariel s-a schimbat, în timp ce satisfacția s-a răspândit încet pe fața lui Ashley. În timp ce Koi se așeza stângaci pe scaun, Ashley a simțit că i se îngreunează coapsa.

– Koi, ce s-a întâmplat? S-a întâmplat ceva? a întrebat Ariel prima. Koi scutură repede din cap, dar oricine își putea da seama că ceva nu era bine. Desigur, doar o singură persoană, în afară de Koi, știa exact ce provocase asta. Din păcate, acea persoană era chiar cea care plănuise întreaga situație.

– E…e în regulă. Doar… un pic incomod.

– Dintr-o dată?

Ariel se încruntă. Era o întrebare firească, dar Koi nu putea explica. Încă era ruşinat — încă voia să fugă. Nu avea cum să o spună cu voce tare.

Cu capul plecat, incapabil să vorbească, Koi a dat pur și simplu din cap. Între timp, rădăcina tuturor relelor a ridicat mâna fără grabă. În timp ce chelnerul se apropia repede, Ashley a vorbit.

– Aceeași sticlă. Încă una.

– Mai mult vin?

Ariel își strâmbă fața în semn de dezgust. Koi părea la fel de palid. Erau ușurați că masa era aproape gata, dar acum el comanda încă o sticlă? În contrast cu reacțiile lor, Ashley răspunse calm.

– Nu ai ocazia să savurezi vin bun în fiecare zi. Nu-ți face griji, plătesc eu.

El îi zâmbi lui Koi, încercând să-l liniștească, dar Koi nu putea scoate niciun cuvânt, fața lui fiind roșie ca focul.

─ ▪ ─

– Ești sigur că te simţi bine, Koi?

Chiar și în momentul în care s-au despărțit, Ariel nu s-a putut abține să nu-l întrebe. Era îngrijorată pentru el de când se întorsese de la toaletă, agitat și neliniștit.

– Dacă te simți rău, vrei să mergem la spital?

Părea abătut, cu mintea mereu în altă parte. Chiar și felul în care mergea părea ciudat, stângaci. Cu siguranță nu se simțea bine.

Dar, în ciuda îngrijorării ei, Koi nu putea accepta bunătatea ei. Nu era vorba că era bolnav – și asta determina ca situația să fie și mai gravă. Confruntat cu expresia îngrijorată a prietenei sale, Koi a forțat un zâmbet mic.

– Mă simt bine. Doar obosit… O să mă simt mai bine după ce mă odihnesc acasă.

La cuvântul “acasă”, Ariel îl privi pe Ashley. Acesta stătea în spatele lui Koi, ca întotdeauna – cu un braț înfășurat cu încredere în jurul taliei lui Koi. Ariel găsi imaginea dezgustătoare, dar dacă ar fi atras atenția asupra acestui lucru, Ashley ar fi spus fără îndoială vreo prostie de genul: “Îl țin pentru că nu se simte bine.”

Chiar și lăsându-l pe Ashley deoparte, Ariel avea multe lucruri pe care voia să i le spună lui Koi. Dar nu era momentul potrivit. În schimb, a ales să-i strângă mâna.

– Bine. Du-te și odihnește-te. Mi-a plăcut foarte mult ziua de azi.

– Da. Pa, Elle.

Pe chipul lui Koi se citise o umbră de ușurare. Poate era doar bucuros că putea în sfârșit să plece acasă. Ariel, simțind o undă de milă, îi mângâie brațul de încă câteva ori înainte să-i dea drumul.

Chiar și când s-a așezat pe scaunul șoferului și a pornit mașina, i-a făcut cu mâna. Prin oglinda retrovizoare, i-a privit cum se micșorau în depărtare, înainte de a-și întoarce privirea spre șosea.

Ce naiba pune la cale ticălosul ăla?

Nimic nu avea sens. Nu era așa în liceu. Se schimbase? Sau era întotdeauna atât de viclean și toată lumea era pur și simplu păcălită?

Și felul în care îl tratase pe Koi azi era ciudat. Ariel nu băuse vin pentru că era la volan, dar nici Koi nu băuse. Ashley nu-l lăsase. Koi era nevoit să bea suc sau suc acidulat tot timpul. Chiar și când Ashley comandase sticla în plus, Koi nu primise nici o picătură.

El s-a entuziasmat cât de bun era vinul, dar nu l-a lăsat pe Koi să bea deloc?

Ceva se întâmplă.

Ariel nu putea scăpa de sentimentul de neliniște. A decis că îl va chema pe Koi în curând pentru a avea o discuție lungă și sinceră. Cu acest gând în minte, a apăsat pedala de accelerație.

─ ▪ ─

În timp ce privea mașina dispărând, Ashley își strânse brațul în jurul taliei lui Koi și îl trase aproape de el. Koi, luat prin surprindere, se trezi lipit de pieptul lui. Ashley își coborî capul și îi șopti la ureche.

– Ai făcut ce scria pe card?

Răspunsul era deja evident din comportamentul ruşinat al lui Koi, dar el a întrebat oricum. Așa cum se aștepta, Koi s-a crispat, a plecat capul și a bâlbâit neajutorat, înainte de a da în cele din urmă din cap ușor, șoptind:

– Da…

Ashley simți că erecția pe care o reținuse se întărea.

– Aaah!

Koi scoase un scâncet înăbușit. Ashley îi apucase fundul. Deja se simțea ruşinat în partea de jos — acum, cu o strânsoare fermă pe fund, intră vizibil în panică.

Ignorând complet reacția încremenită a lui Koi, Ashley frământa pe îndelete carnea mică care se potrivea perfect în mâna lui.

– Ar trebui să ne întoarcem acum?

Koi nici măcar nu putea răspunde – doar dădea din cap frenetic. Voia să ajungă acasă cât mai repede posibil și să-l dea jos. Habar n-avea că noaptea abia începea.

Practic s-a prăbușit pe scaunul pasagerului din mașina lui Ashley când acesta a deschis ușa. În sfârșit, în sfârșit, Koi putea respira, pieptul lui ridicându-se și coborând rapid, ușurat.

Ashley a închis ușa, a ocolit mașina și s-a așezat pe scaunul șoferului.

– Koi.

– D…Da?

Surprins de strigătul brusc, Koi se întoarse spre el. Ashley zâmbi.

– Arată-mi când ajungem acasă.

Koi era atât de șocat încât nici măcar nu putea să-și regleze respirația. Rămase cu gura căscată.

Ashley, fără să-l privească măcar, se uită în față și porni mașina. Drumul păru mai scurt decât de obicei, iar Koi stătea înlemnit pe scaun, incapabil să vorbească. Aștepta cuprins de o teamă tot mai mare.