Vocea lui Ashley era calmă și joasă, la fel ca de obicei, dar Koi simți un fior rece pe șira spinării. Frica lui era evidentă în umerii încovoiați și în privirea tremurătoare, dar Ashley nu făcu niciun efort să-și ascundă furia pentru a-l liniști. Nu era momentul să-l menajeze. Koi se bâlbâi, rostind cuvintele greu.

– Păi… dar tu ți-ai achitat deja partea. O să primești o recompensă, așa că de aici încolo, ar trebui să mă descurc singur…

El a oferit ceea ce credea că este o justificare validă pentru a acționa pe cont propriu.

– Nu puteam să-ți cer mai mult când nici măcar nu-ți pot plăti onorariul.

Raționamentul lui era fără cusur – sau cel puțin așa credea el. Ashley a exploatat fără milă această lacună.

– Koi, ai primit banii ăia după ce te-am sunat?

– Poftim?

Koi era luat prin surprindere, iar Ashley a continuat cu răceală.

– Desigur că nu. I-ai primit după ce ai recuperat camionul.

– Păi… d…da.

În timp ce Koi se bâlbâia fără un răspuns adecvat, Ashley îl privi de sus și continuă să-l certe.

– Atunci nu mi-am terminat munca, nu-i așa? Munca mea nu se termină până când nu ai banii efectiv în mână. Așa că spune-mi: am greșit?”=

– Păi…

Sudorile îi curgeau pe spate lui Koi. Se uită la Ashley, apoi mormăi încet:

– Ai dreptate…

– Bine. Mă bucur că poți recunoaște asta.

Ironia lui Ashley era la fel de ascuțită ca întotdeauna. În cele din urmă, îi dădu drumul lui Koi și se uită încruntat la batista pătată de sânge. Apoi îi verifică din nou buza lui Koi. Sângerarea se oprise.

– Cât de rău erai bătut? Trebuie să verific dacă mai ai și alte răni.

– Ah, stai!

Ashley îi ridică brusc cămașa lui Koi fără avertisment, determinându-l să țipe. Văzând vânătăile roșii în mai multe locuri, expresia lui Ashley se strâmbă în timp ce începea să apese pe trupul lui Koi pentru a verifica dacă are leziuni. Koi se crispa și țipa la fiecare atingere, dar când Ashley apăsă pe un singur punct şi nu se mișcă pentru o clipă, Koi îl privi curios.

– Partea aia nu doare.

Spre surprinderea lui, Ashley părea vizibil ușurat.

– Bine. Ce ușurare.

Koi, nedumerit, își aminti că ultima dată când Ashley apăsase acolo, durerea era suficient de puternică încât să-l determine să țipe. Poate că de data asta apăsa mai ușor, dar având în vedere cât de mult dureau celelalte vânătăi chiar și la o presiune ușoară, părea că exista un alt motiv.

Ashley nu a dat nicio explicație. Pur și simplu a ignorat, verificând restul trupului lui Koi. După un suspin tăcut, și-a îndepărtat mâinile.

– Deci, de ce naiba ai ajuns să te bați așa? Nu mai ești un copil. Ești un adult — trebuie să fi existat un motiv pentru care ai dat pumni.

Oricât de imprudent era  Nelson, nu ar fi lovit fără să fie provocat. Ashley i-a dat lui Koi un avertisment sever în timp ce acesta ezita.

– Spune-mi adevărul. Totul.

– Bi…bine.

Acele cuvinte erau ca o cheie magică. Koi a început în sfârșit să mărturisească.

– Doar că… Nelson a început să vorbească urât despre tine.

Ashley își încruntă sprâncenele.

– Ce a spus?

Koi nu se putea hotărî să-l privească. Se uita în altă parte și mormăia.

– M-am dus să iau mașina… și Nelson era acolo. Adică, e casa lui, așa că normal că era acolo… Oricum, i-am spus că am venit după camionetă și el a început să mă enerveze. Așa că am încercat să intru în joc și să plec, dar apoi a început brusc să vorbească urât despre tine…

Pe măsură ce povestea, furia îi creștea în voce. Ce tupeu să aibă cineva ca Nelson, care se ocupă cu traficul de droguri, să insulte pe cineva.

– Spunea prostii și despre mine – mă numea ratat și lucruri de genul ăsta. Nu-mi păsa. Ar fi putut să-mi spună să mă târăsc între picioarele lui și nici nu aș fi clipit. Voiam doar să iau mașina și să plec de acolo. Dar apoi a spus că și Ashley Miller e un ratat.

Ashley nu l-a întrerupt – doar a ascultat, chiar dacă vocea lui Koi devenea tot mai aprinsă din cauza valului de emoție. Mintea lui era deja în haos. Ce a spus ticălosul ăla de Nelson? L-a pus pe Koi să se târască între picioarele lui? Un nou val de furie s-a ridicat – dar o altă emoție, și mai puternică, a venit prima.

– Koi… deci te-ai luptat din cauza mea?

– Ratatul ăla te insulta – cum aș fi putut să stau acolo și să accept asta?

Koi chiar a spus ceva de genul ăsta.

Ashley a rămas uimit să audă cuvinte atât de dure ieșind din gura lui. Koi s-a bătut pentru el – a folosit chiar un limbaj apropiat de înjurături. Împotriva unui bătăuș care obișnuia să-l chinuie în liceu, nici mai mult, nici mai puțin.

Pentru mine.

Ashley a expirat adânc fără să vrea. Inima i s-a umflat. Nu știa dacă să-l acopere pe Koi cu sărutări sau să-l pedepsească pentru că și-a încălcat promisiunea și s-a lăsat bătut.

Voia să le facă pe amândouă. Dar apoi privirea i se opri asupra feței sfâșiate și vânătă a lui Koi. Până mâine, probabil că tot trupul îl va durea și va fi acoperit de vânătăi. Deocamdată, trebuia să se abțină. Ashley hotărî că o să se revanșeze față de el mai târziu – poate că un sărut după o bătaie ar fi cel mai bine.

E supărat pe mine pentru că am făcut lucrurile pe cont propriu?

Văzând sprâncenele încruntate și privirea intensă a lui Ashley, Koi spuse repede:

– E în regulă, eram bătut și mai rău de atât. Știi asta, aşa e? Pot să încasez o lovitură.

A şi râs forţat și zgomotos, dar expresia lui Ashley s-a întunecat și mai mult. Realizând că era o altă glumă nepotrivită, Koi a ridicat ruşinat mâinile și a încercat să-și revină.

– De data asta era diferit. Nu am îndurat pur și simplu – am ripostat. Probabil l-am lovit mai mult decât m-a lovit el pe mine. Uite, l-am lovit cu pumnul.

Își întinse pumnul. Acesta deja se învinețise din cauza unei vânătăi. Ashley se uită la mână pentru o clipă, apoi îi apucă ușor încheietura. Spre surprinderea lui Koi, îi sărută degetele. Ochii lui Koi se măriră, uimiți. Ashley, cu buzele încă lipite de mâna lui, ridică privirea și spuse încet:

– Nu-ți mai folosi mâinile ca să te bați. O să te rănești.

Koi nu a înțeles imediat și s-a uitat la el fără să înțeleagă. Ashley a adăugat:

– O să te rănești.

Și, pur și simplu, Koi a înțeles. Inima a început să-i bată cu putere. Fața i s-a înroșit, iar ochii îi tremurau și îi străluceau. Văzând acea expresie, Ashley era din nou copleșit. Voia să-l sărute – chiar în acel moment, să-l imobilizeze și să-l sărute până îi tăia respirația – dar privirea i s-a oprit asupra buzei sfâșiate a lui Koi. A gemut de enervare, de parcă ar fi suferit.

Ah.

Deodată, un parfum irezistibil s-a răspândit în jurul lui. Feromonii care nu-l afectaseră cu adevărat mai devreme îl loviră acum ca o lovitură în piept. Ashley se forță să se comporte ca și cum totul era normal, îi dădu drumul la mână și se ridică în picioare.

– Odihnește-te puțin. Mă duc să mă schimb.

– B…bine.

Koi dădu din cap ascultător. Ashley ieși din cameră, pașii lui fiind acum grăbiți, abandonând complet comportamentul său calm firesc. În timp ce Koi se întinse pe scaun cu ochii închiși, odihnindu-se, un mic sunet mecanic îi ajunse la urechi.

Sistemul de ventilație trecuse pe putere maximă.

─ ▪ ─

Muzica tare răsuna prin încăpere. Sunetul asurzitor al clubului era atât de puternic încât era imposibil să auzi chiar și persoana de lângă tine.

Nelson stătea ca un rege în mijlocul unui grup întins pe o canapea largă. Bărbații și femeile care îl înconjurau îi făceau pe plac, toți în căutare de droguri sau bani.

Nelson a tras o linie de praf de pe masă cu o inhalare zgomotoasă, apoi a aruncat firesc bancnota folosită pe podea. Un bărbat s-a grăbit să o ridice, râzând de emoție. Nelson a zâmbit la această priveliște.

– Nelson, te simţi bine acum? Am auzit că te-ai rănit și ne-am făcut griji.

O femeie de lângă el strigă peste zgomotul muzicii. Nelson se lăsă pe spate pe canapea cu un zâmbet leneș.

– Nu contează! Un idiot ratat nu și-a știut locul și a primit o mică lecție.

– Nu era tipul ăla pe care Ashley Miller l-a scos din închisoare mai devreme?

Interveni cineva, încercând să pară isteț. O altă femeie rămase cu gura căscată și se lumină la față.

– Cel sexy? E atât de înalt și de chipeș!

– Și are și părul atât de des, a chicotit altcineva. În ciuda muzicii, Nelson a auzit asta și a râs ironic.

– Aveți cu toții gusturi infecte. V-am spus de zeci de ori – în liceu, tipul ăla era sub nivelul meu. Un ratat ciudat.

A râs în timp ce continua să vorbească.

– De îndată ce ridicam vocea, se întindea pe podea și se târa între picioarele mele. Vreți să vă demonstrez? Dacă aș vrea cu adevărat, aș putea să mă uşurez pe capul lui în fața voastră.