De îndată ce Ashley a auzit ușa închizându-se, s-a ridicat în capul oaselor și s-a asigurat că era singur. Câștigase ceva timp, dar acesta era abia începutul.

S-a grăbit să se dea jos din pat și s-a repezit la fereastră. Deschizând puțin perdelele groase, s-a uitat afară și a văzut oameni care se înghesuiau. Exact cum a spus Dominic cu o zi înainte, se pregăteau să părăsească domeniul.

Dacă pretindea că nu se simte bine, ar fi putut câștiga o zi.

Dominic nu era genul de om care să cadă în capcana unui truc atât de superficial, dar probabil că i-ar fi permis. Probabil că era destul de amuzant pentru el să-l vadă pe Ashley zbătându-se și agitatându-se o zi întreagă. La urma urmei, era convins că Ashley nu-i va scăpa niciodată din mâini.

Și Ashley crezuse asta – se resemnase cu o viață de marionetă, mișcându-se în tăcere așa cum voia Dominic. Dar lucrurile erau diferite acum.

Acum, Ashley îl avea pe Koi – cineva mai prețios pentru el decât orice altceva. Și pentru el, ar fi luptat împotriva lui Dominic cu tot ce avea.

Când secretara s-a întors puțin mai târziu, Ashley era încă întins în pat, la fel ca înainte.

Ea l-a informat că nu se puteau procura medicamente adecvate în acel moment și că Dominic decisese să amâne plecarea lor până seara.

Exact cum se așteptase. Secretara așeză un bol cu supă pe măsuța de ceai și continuă.

– Dacă vă răzgândiți mai târziu, vă rog să mâncați. Vă voi aduce una proaspătă dacă se răcește.

Rămânând întins, Ashley a vorbit.

– Trebuie să-mi fac bagajele.

– Am aranjat deja totul, așa că nu-ți face griji.

Exact cum prevăzuse. Ashley, cu un ton obosit, adăugă:

– Vreau să verific eu însămi. Adu-l aici.

– Cufărul?

De data asta, secretara ezită. Vocea lui Ashley era slabă și plină de ironie.

– Vreau să-mi fac singur bagajul și nici măcar asta nu pot face?

După o pauză, secretara răspunse.

– O să confirm cu domnul Miller.

A plecat și s-a întors curând cu um cufăr în mână. Ashley a înțeles mesajul foarte clar.

Haide, încearcă ce vrei.

Își imagină acei ochi violeți ironizându-l, dar alungă repede gândul și închise ochii.

– O să-l deschid după ce mai dorm puțin. Și asigură-te că nimeni nu se apropie de cameră. E prea mult zgomot.

– Am înțeles. Le voi spune tuturor să păstreze liniștea.

Odată ce ea a părăsit camera și a trecut suficient timp, Ashley s-a ridicat din nou. Și-a ciulit urechile, dar nu a auzit niciun sunet.

Se strecură din pat și se repezi spre ușă. Când în sfârșit o deschise cu sufletul la gură, exact cum se așteptase, holul era gol. Secretara probabil că ordonase tuturor de pe etaj să stea departe, pentru a nu-l deranja.

Închizând din nou ușa, Ashley se grăbi spre cufăr. Îl deschise, scotocind în speranța de a găsi ceva util — și încremeni la ceea ce găsi.

Un telefon mobil.

─ ▪ ─

Sunetul brusc al soneriei îl determină pe Koi să tresară în timp ce stătea în cantină lucrând la o temă. Verifică numărul și ochii i se măriră.

– A…Ash?

– Koi.

Doar auzindu-i vocea, i s-au umplut ochii de lacrimi. Koi a dat din cap frenetic și a răspuns:

– Da, eu sunt. Ash, sunt Koi.

– Știu.

Vocea lui Ashley avea un zâmbet slab, dar abia se stăpânea, la fel ca şi Koi. Încercând să nu plângă, Koi se grăbi să vorbească.

– Te simţi bine? Ce mai faci? Eşti rănit undeva?

– Mă simt bine. Nu-ți face griji. Tu ce faci?

– Și eu mă simt bine.

Respirația lui Koi tremura în timp ce vorbea.

– Tatăl meu e încă în spital, așa că nu m-am dus să-l văd. Nu-ți face griji, nu eram lovit sau altceva.

– Bine. Mă bucur.

Erau atâtea de spus, dar nu era timp. Ashley a trecut direct la subiect.

– Koi, ascultă cu atenție. Ce urmează să-ți spun este important.

– B…Bine.

Koi se îndreptă, cu inima bătând cu putere. Ashley continuă repede.

– Peste trei ore pleacă un tren. Să ne întâlnim la gară. O să-l luăm și o să mergem în alt stat.

– Un t…tren?

Koi ridică accidental vocea din surprindere, apoi își închise repede gura și se uită în jur. Din fericire, era după ore și nu mai era nimeni în jur.

Odată ce s-a asigurat că era singur, Koi s-a aplecat din nou aproape de telefon, în timp ce Ashley continua să vorbească.

– Hai să fugim împreună. De data asta o să reușim. Ai încredere în mine.

Koi înghiți în sec. Cumva, era sigur că de data asta va fi diferit. Data trecută era impulsiv, nesăbuit — dar acum nu era așa. Și, mai mult decât orice, voia să-l revadă pe Ashley.

Dar era ceva ce trebuia să întrebe mai întâi.

Era gata să accepte imediat, dar se abținu.

– D…Dar… ești sigur că e bine? Adică… erai arestat. Dacă ți se întâmplă ceva?

Koi habar n-avea sub ce condiții era eliberat Ashley. Era îngrozit că această alegere ar putea duce la ceva ireversibil – că s-ar putea să nu-l mai vadă niciodată pe Ashley.

Simțind frica lui Koi, Ashley a spus:

– Dacă nu fugim acum, vom fi despărțiți pentru totdeauna.

Koi simți cum inima i se prăbușește. Panica îl cuprinse. Ashley adăugă repede:

– Tatăl meu e aici. Mă duce în Est. Toată lumea se pregătește. Dacă nu facem asta acum, nu o să te mai văd niciodată.

Nu a putut să-și adune curajul să spună cât de mult îl disprețuia Dominic și se opunea lui Koi. Așa că Ashley a rămas confuz.

– Se pare că mi-a ales deja pe cineva. O pereche pe care o dorește el. Dar eu nu mă voi căsători cu nimeni altcineva. Te iubesc doar pe tine.

Koi încremeni. Ashley… s-ar putea să se însoare cu altcineva?

Ashley a continuat, cu voce urgentă.

– Asta e singura noastră șansă. Hai să fugim, Koi. Doar noi doi — să ne căsătorim și să trăim împreună.

Cuvintele lui erau prea drăguţe. Koi își aminti un pasaj din biserică, de când era mai mic — despre șarpele care a ispitit-o pe prima femeie. Oare vocea lui era mai drăguţă decât asta?

– Bine.

În cele din urmă, Koi șopti cu voce tremurândă.

– Voi merge. Voi merge cu tine, oriunde.

– Bine, Koi.

Bucuria lui Ashley era evidentă în vocea lui.

– Ne întâlnim la gară. O să găsesc o cale să ies de aici.

– Bine, am înțeles.

Chiar înainte de a închide, Koi a spus brusc:

– Te iubesc, Ash.

– Și eu te iubesc, Koi.

Abia după ce a auzit răspunsul lui Ashley, Koi a încheiat convorbirea. Voia să-i mai asculte vocea puțin, dar nu era momentul potrivit.

În curând, îl va auzi cât de mult va dori.

Nu că s-ar fi săturat vreodată de vocea lui Ashley, dar, totuși, cu acest gând, Koi își strânse repede lucrurile și alergă spre locul unde își parcase bicicleta. Trei ore nu erau prea mult timp.

Era nevoie să meargă undeva înainte de a ajunge la gară. Data trecută nu avusese ocazia să se pregătească, dar de data asta era altfel.

Era nevoie să ia toți banii pe care îi economisise.

Sărind pe bicicletă, Koi a pedalat furios spre rulotă. Oriunde ar fi mers, banii erau esențiali. Și amândoi erau încă minori. Ashley fugea în secret, așa că nu ar fi putut să ia prea mulți bani cu el.

Vor avea nevoie de bani.

Koi strânse din dinți și pedala și mai tare, alergând ca un nebun.

─ ▪ ─

Ușa se deschise scârțâind, cu un sunet slab și amenințător, în timp ce se balansa încet spre exterior. Holul era încă gol.

Ashley se uită în jur cu precauție și ieși. Din fericire, secretara îi împachetase bine lucrurile – nu lipsea nimic.

El apucă micul bagaj de mână cu o mână și se îndreptă repede pe hol. Personalul alerga înainte și înapoi între casă și grădină, fiind în mod evident ocupat. Mulți dintre agenții de securitate erau, de asemenea, de negăsit – cel mai probabil se îndreptau deja spre aeroport pentru pregătiri.

Probabil făceau verificări preliminare pentru a depista orice lucru suspect.

Nu mai rămăseseră mulți în urmă. Din fericire, garajul era gol. Ashley a reușit să-și găsească cu ușurință Cayenne-ul. Ca de obicei, cheia era lăsată neglijent pe bord, de parcă ar fi vrut să-l necăjească.

A deschis ușa șoferului, a eliberat frâna de mână și a împins ușor mașina înainte, pentru a evita zgomotul motorului. Mormăitul îndepărtat al oamenilor răsuna slab în fundal, dar nimeni nu i-a observat fuga.

Ashley a împins mașina suficient de departe înainte de a se urca pe scaunul șoferului și de a porni motorul. Până în momentul în care mașina a pornit, nimeni nu a încercat să-l oprească.

Nici măcar Dominic Miller, care privea de la o fereastră de sus.