– Mulțumesc că m-ai adus până aici.

Când Koi i-a mulțumit, șoferul a plecat în tăcere. Koi a rămas pe trotuar, privind mașina cum dispare în depărtare, înainte să se întoarcă în cele din urmă. Mintea îi era încă în ceață.

Era totul adevărat?

Nu-i venea să creadă. Așa era nevoie să fie eliberaţi feromonii? Știa că unii Alfa extrem de puternici eliminau mult mai mulţi feromoni decât unii Alfa normali. Dar nu-și imaginase niciodată că cel mai eficient mod de a-i elibera… era sexul.

Era pentru că nu-și eliberase feromonii la timp.

Cuvintele secretarei îi răsunau în urechi. Dacă ceea ce spunea ea era adevărat, atunci instabilitatea lui Ashley se datora faptului că nu-și gestiona corect feromonii. Oricât s-ar fi gândit la asta, exista un singur motiv pentru asta.

Pentru că sunt un Beta.

Koi înghiți în sec, scoțând un sunet dur fără să-și dea seama. Dacă eram un Omega, era simplu. Dar sunt un Beta, așa că nu-l pot accepta.

Chiar dacă el a spus că e bine.

Nu i-am spus clar? Că eram pregătit. Că de data asta, dacă se întorcea, aș fi petrecut în sfârșit noaptea cu el. Mă hotărâsem.

Atunci de ce Ash nici măcar nu a încercat să mă atingă?

Nu putea suporta frica provocată de amintirea cât de ruşinat era Ashley chiar și să-l sărute când s-au reîntâlnit.

Chiar și întrebarea pe care i-a adresat-o Ashley… părea acum mai încărcată de semnificație. Ce ai fi făcut dacă aș fi făcut sex cu altcineva? El o luase ca pe o glumă, dar acum i se părea ciudat – de ce tocmai genul ăsta de glumă, dintre toate?

Poate avea ceva de-a face cu feromonii…

Ajunsese la ușa casei sale în timp ce acele gânduri înfricoșătoare îi acaparaseră mintea.

Cartierul era liniștit. Trecuse mult de miezul nopții, dar luminile din interiorul rulotei erau încă stinse. Văzând interiorul întunecat din exterior, Koi a răsuflat instinctiv ușurat.

Nu e încă acasă.

Slavă Domnului. Se îndreptă în grabă spre rulotă și deschise ușa. Trebuia să se spele și să se culce. O să se gândească la toate astea mai târziu. Aruncându-și geanta în grabă, întinse mâna spre un întrerupător pentru a aprinde lumina de pe tavan. Când lumina slabă pâlpâi, se întoarse — și în clipa aceea, rămase fără suflare.

Tatăl său stătea pe un scaun la masă, privindu-l fix.

Koi nu a putut scoate niciun cuvânt. A făcut instinctiv un pas înapoi. Creierul i s-a blocat complet, incapabil să proceseze scena imprevizibilă.

– A… tată.

Abia reuși să șoptească, dar tatăl său nu spuse nimic, doar îl privea fix. Și Koi își dădu seama instinctiv – îl așteptase. Un fior îi străbătu șira spinării când tatăl său deschise în sfârșit gura.

– Unde erai… ce ai făcut… la ora asta?

Vocea lui era răgușită și se întrerupea mereu. Koi știa de ce. Vocea lui suna mereu așa când era beat.

Beat.

Koi deveni palid și încremeni. Ca o broască în fața unui șarpe, nu se putea mișca – stătea pur și simplu acolo. Tatăl său se ridică clătinându-se de pe scaun.

– Mereu spui că e pentru studii, pentru muncă… M-ai mințit, nu-i așa?

Koi nu putea decât să se uite la el cu ochii mari. Tatăl său făcu un pas înainte.

– Ai îndrăznit să mă minți.

– T…tată…

Koi abia reuși să scoată cuvântul. Fața tatălui său, luminată de becul slab, era mai roșie decât de obicei, cu ochii injectați. Saliva îi curgea din gura strânsă, iar Koi putea deja să ghicească ce urma. Tatăl său începu să-și desfacă centura. Respirația lui Koi se acceleră.

– Nenorocit mic și nerecunoscător. Crezi că poți să-ți bați joc de mine? Ți-am spus să nu te învârți pe lângă ticălosul ăla!

Tatăl său strigă, cu voce tunătoare, și lovi cu cureaua din mână peretele. Sunetul pielei lovind peretele răsună prin rulotă. Koi se feri, își acoperi capul cu ambele mâini și se ghemui.

– N…nu, n-am făcut…

Clătină din cap, bâlbâindu-se de frică, dar nu conta. Tatăl său îl apucă de guler cu mâna liberă. Ochii lui injectați de sânge îl străpungeau pe Koi.

– Ce miroase așa?! Ești acoperit din cap până în picioare de feromoni și tot mai încerci să mă minți?! Mizerabilule!

Apoi îl împinse cu putere pe Koi. Koi căzu și se lovi de podea, iar înainte să-și revină, centura începu să cadă asupra lui.

– Nenorocit nerecunoscător — ar fi trebuit să te dau afară cu mult timp în urmă! Ar fi trebuit să te las să mori! Tu ești motivul pentru care am ajuns așa! Ar fi trebuit să te strangulez la naștere! Nu — mama ta ar fi trebuit să te scoată din pântec când era însărcinată! Ar fi trebuit să iau un cuțit și să vă eviscerez pe amândoi, când târfa aia a fugit și m-a părăsit!

Koi nici măcar nu putea să țipe. Se ghemui, îndurând în tăcere loviturile. Cureaua veche și subțire de piele îi biciuia trupul iar și iar. Ardea. Înțepa. Și nimeni nu venea să-l ajute. Împins în colț, tot ce putea face Koi era să spere că se va termina curând.

Atunci a simțit-o – telefonul îi vibra în buzunar. Disperat, l-a scos. Nu avea timp să verifice cine era.

– V…vă rog, ajutați-mă… au!

Înainte să apuce să termine, tatăl său i-a tras o lovitură cu cureaua peste față. A ratat-o ușor, dar durerea arzătoare era reală. Telefonul i-a alunecat din mână. Tot ce putea face acum era să se ghemuiască și mai tare și să îndure durerea.

─ ▪ ─

Ashley, alb ca o fantomă, apăsa pedala de accelerație ca un nebun. Nu mai condusese niciodată atât de repede. Koi abia răspunsese la telefon când un țipăt de panică era întrerupt. Inima lui Ashley aproape că a explodat la auzul acelui sunet.

Neliniștea era insuportabilă de când Koi nu răspunsese la telefon. Îi spusese secretarei că ieșea puțin să-l vadă pe Koi. Își păstrase expresia calmă și degajată.

Mă duc doar să-l văd pentru o clipă.

Urmărirea telefonului lui Ashley ar fi făcut oricum ușoară localizarea lui. Mai bine să plece la vedere. În plus, secretara îi vedea clar pe amândoi ca pe niște adolescenți imprudenți. Bine. O să intre în jocul ăsta.

Așa cum se aștepta, secretara l-a lăsat să plece fără prea multe reacții. Poate credea că oricum nu va putea face nimic. Nu conta. Tot ce avea nevoie Ashley era să se asigure că şi Koi era în siguranță.

A continuat să sune în timp ce se îndepărta cu viteză de conac. În cele din urmă, un apel era preluat – doar pentru ca țipătul îngrozit al lui Koi să răsune și apoi să se întrerupă. Pieptul lui Ashley s-a strâns de panică.

Nu se poate. Koi. Omul acela – din nou.

Deja își imagina fața însângerată a lui Koi. A frânat brusc lângă drumul unde o lăsa de obicei pe Koi, a sărit din mașină și a alergat ca un nebun. Autocaravana era destul de departe. Se ruga doar să nu fie prea târziu în timp ce alerga cu toată viteza. Curând, a ajuns la destinație.

Prin geamul spart, a văzut o lumină slabă, pâlpâitoare. Apoi un țipăt, urmat de un sunet ascuțit, ca o palmă. Imediat ce Ashley și-a dat seama că vocea sufocată era a lui Koi, ceva în capul lui s-a rupt.

– Koi!

A strigat și a deschis cu putere ușa ruginită a rulotei. Aceasta a scârțâit slab în timp ce ceda, iar interiorul îngust, și aglomerat a apărut în fața ochilor lui.

Și Ashley a văzut cu ochii lui.

În interiorul rulotei distruse și înghesuite, Koi era ghemuit pe podea, în timp ce tatăl său îl biciuia fără milă cu o curea. Ashley a dat buzna înăuntru și l-a lovit cu pumnul pe bărbat

─ ▪ ─

– Ah… ah…

Un geamăt slab îi scăpă de pe buze. Durerea din tot trupul îl readuse pe Koi la cunoștință. Ashley îi vorbi imediat ce auzi sunetul.

– Koi, ești treaz?

Își revenise, dar i-a luat ceva mai mult timp să înțeleagă ce se întâmplă. Koi a clipit încet, forțându-și pleoapele umflate să se deschidă.

Primul lucru pe care îl văzu era un drum întunecat, luminat doar de farurile mașinii. Atunci își dădu seama că se afla pe scaunul pasagerului dintr-o mașină.

A privit în jos și a suspinat ușurat. O mână mare îi strângea puternic mâna. Un zâmbet aproape i-a atins buzele — până când durerea din buzele crăpate și fața umflată s-au transformat într-o grimasă.

– Ash.

Abia reuși să-i rostească numele. Ashley își luă privirea de la drum și se uită la el. Cu o mână pe volan și cealaltă strângând cu putere mâna lui Koi, părea mai liniștit ca niciodată.

– Unde… mergem? a întrebat Koi în șoaptă. Era primul lucru care îi venise în minte. Ashley își îndreptă din nou privirea spre drum și îi strânse mâna și mai tare.

– În Mexic.

– Poftim? De ce?

Koi clipi, neînțelegând. Se uită la Ashley, confuz. Ashley adăugă încet:

– Te-am răpit.