Pentru o clipă, Ashley nu a răspuns. Koi, disperat să afle ce expresie avea pe chip, s-a abținut și l-a strâns mai tare în brațe.

Era prima dată când vorbea despre acea zi. O amintire pe care încercase să o uite toată viața. Dar acum o readucea la suprafață, închizând ochii strâns, încercând să nu-și piardă curajul — rugându-se ca, într-un fel sau altul, , asta să nu-l determine pe Ashley să-l urască.

– Toată familia noastră era în mașină… Mă jucam cu fratele meu… Eram amândoi pe bancheta din spate, cu centurile de siguranță puse…

Inspiră tremurând și se forță să continue.

– Nu-mi amintesc exact. Cred că eram doar foarte fericit, sau poate mă comportam ca un mic nemernic. Trăgeam de centura de siguranță a fratelui meu – ne jucam, ne luptam – și i-am desfăcut centura.

Brațele care-l țineau pe Ashley au început să tremure. Dar Koi nu a dat drumul. S-a agățat și mai strâns.

– Nu am vrut să fac asta, cred… Nu știu. Mama s-a întors să ne certe – și apoi, din senin, un camion ne-a lovit din spate…

Amintirea l-a lovit atât de puternic, încât nu a mai putut vorbi. Țipătul mamei sale și sunetul suspinelor răsunau chiar lângă urechea lui, de parcă s-ar fi întâmplat chiar în acel moment.

– M-am lovit la cap… și mi-am pierdut simțul mirosului. Fratele meu… a murit.

Koi deschise ochii, vocea îi tremura. După ce inspiră adânc, îl eliberă încet pe Ashley. Ashley se ridică și el, privindu-l. Soarele apusese deja, iar amurgul se așternuse în jurul lor.

Sub lumina lunii care se revărsa prin fereastră, fața lui Ashley era luminată de o expresie vagă. Koi s-a uitat la el și a continuat, adunându-și curajul.

– După aceea, mama și tata s-au certat tot timpul… Mama a plecat. Tata a început să bea de atunci. Iar mama, când a plecat, mi-a spus…

I-a luat tot curajul să spună următoarea parte. Degetele i s-au strâns atât de tare încât au devenit albe. A forțat cuvintele să-i iasă din gât.

– Mai bine erai tu. Asta mi-a spus.

Koi își plecă privirea, incapabil să suporte să-i vadă fața lui Ashley. Privind doar la podea, continuă.

– De fiecare dată când tata e beat, mă lovește. Spune că semăn prea mult cu mama… Că se enervează doar uitându-se la fața mea. Nu era așa când fratele meu era în viață. Nu bea așa și nu ne lovea niciodată.

Îmi pare rău, Hyung. Îmi pare rău, mamă. Tată. Îmi pare rău.

Îmi pare atât de rău că eu sunt cel care a supraviețuit.

– Eu sunt motivul pentru care familia mea s-a destrămat.

Koi șopti cuvintele de parcă vocea îi dispărea.

– Cei doi dolari… pe care îi port mereu la mine… Mama mi i-a dat.

A continuat el.

– E singurul lucru care mi-a mai rămas de la ea. Tata a rupt toate pozele, le-a ars…

Dar chiar și când e beat, tot o strigă pe ea.

– Așa că… mi-am dat seama că era normal. Că era bine ca el să mă lovească.

– Nu există așa ceva! Să fie bine să lovești pe cineva. Niciodată. Chiar dacă e tatăl tău.

Ashley a vorbit în cele din urmă. Koi a ridicat privirea ezitant și i-a văzut fața contorsionată de dezgust. Nu era sigur dacă era din cauza lui sau a cuvintelor lui Koi, dar ceva din asta l-a încălzit.

– Mulțumesc.

Îl furnica nasul și își șterse repede nasul. Ashley întinse mâna să-i șteargă obrazul, dar Koi scutură din cap și refuză. Apoi, vorbi din nou.

– Ești prima persoană căreia i-am spus asta.

Ashley se încruntă.

– De ce îmi spui asta acum?

Voia să-l strângă pe Koi în brațe, dar se abținu și întrebă.

Voia să afle povestea lui Koi, dar nu așa. Își imaginase că își vor împărtăși trecutul într-un moment mai liniștit, cu mai mult timp la dispoziție și cu mai multă încredere între ei.

Așadar, trebuia să existe un motiv pentru care Koi adusese vorba despre asta în felul acesta. Ashley nu putea ignora sentimentul neplăcut care se strecurase în sufletul lui. În loc să-l îmbrățișeze, îi luă mâna lui Koi. În palma lui mare, mâna lui Koi părea mică și fragilă. Koi rămase tăcut pentru o clipă, apoi inspiră tremurând și vorbi.

– Secretara tatălui tău.

Ciudat. Vocea lui Koi părea distantă, de parcă ar fi vorbit altcineva. Chiar și pentru Koi, deși el era cel care rostea cuvintele, avea senzația că doar ascultă de undeva de departe. Își privea gura mișcându-se de parcă nu i-ar fi aparținut.

– A spus că m-am înșelat. Că, de fapt, nu-mi place de tine.

Mâna care îl ținea încremeni. Koi ținu capul plecat și continuă.

– A spus… că, pentru că tatăl meu nu mă iubește și pentru că, tu ești singura persoană care m-a iubit vreodată… sunt confuz. Că, de fapt, nu-mi place de tine. De aceea nu m-am diferenţiat.

– Ce naiba știe ea?!

Ashley nu mai putea să se abțină. Faptul că cineva îndrăznise să spună astfel de lucruri în timp ce el era inconștient… era furios. Cine se credea ea, să spună așa ceva? Ce naiba putea ea să știe despre Koi?

– Eu sunt singurul care te iubește? Ce prostie. Știi că nu e adevărat. Bill te iubește. Ariel te iubește. Toată lumea te iubește. Dacă nu te-ar iubi, nu și-ar petrece timpul cu tine.

Apoi, Ashley a adăugat repede:

– Desigur, eu te iubesc mai mult decât oricare dintre ei.

– Mulțumesc.

Koi ridică privirea cu un zâmbet fragil. Dar când Ashley văzu expresia de pe chipul lui – din nou pe punctul de a izbucni în lacrimi – nu se mai putu abține. Îl strânse pe Koi în brațe și îi șopti:

– Nu ține în tine astfel de gânduri negative. Sentimentele tale îți aparțin doar ție. Nu-i așa?

– Da.

– Chiar mă iubești. Nu-i așa?

– Da.

Koi dădu din cap din nou la întrebare.

– Tu ești singurul pe care îl am.

– Atunci asta e suficient.

Ashley îi frecă spatele lui Koi, mângâindu-l.

– Nu lăsa cuvintele cuiva care nu știe nimic să te afecteze.

– Bine.

Koi îi răspunse din nou, dar nu se putu abține.

– E adevărat, Ash. Te iubesc.

– Știu.

– Nu pentru că nu te iubesc nu m-am diferenţiat.

Nici măcar tonul calm al lui Ashley nu a reușit să-l liniștească de data asta. Koi a continuat, vorbind tot mai repede.

– Nici eu nu înțeleg. De ce trupul meu e așa. Poate e din cauză că nu pot mirosi. Poate asta mă determină mai puțin sensibil la feromonii tăi. Poate e ceva greşit cu creierul meu. Probabil sunt doar… defect. Da, asta trebuie să fie.

Suspine pe care le reținuse izbucniră. Koi își mușcă buza, se lăsă în voia sentimentelor și, în cele din urmă, le dădu frâu liber cu o respirație ascuțită.

– Nu e că nu te iubesc. Creierul meu e cel care e dat peste cap.

– Știu.

Ashley se forță să rămână calm, să-și stăpânească furia.

– Am crezut același lucru. Că nu mă iubești. Că mă respingi.

Voia să o găsească pe secretara aia și să o determine să plătească pentru ce îi spusese lui Koi – dar, în acel moment, Koi era pe primul loc.

Nu putea să nu-și imagineze fața palidă și îngrozită a lui Koi, care încercase să-l oprească înainte ca Ashley să-și piardă controlul. Așa că își înghiți dorința de răzbunare și își îndulci vocea.

– E ridicol. Dacă cineva ar putea opri o diferenţiere doar prin puterea voinței, ce naiba ar mai fi cu mutațiile?

Voia să fie o glumă, dar nu greșea. Propriul tată al lui Ashley forțase o mutație care determina pe cineva să fie rezistent la feromoni – transformând un gamma, cel mai imun tip, în altceva. Și nici măcar nu era atât de rar. Un Beta care rezista la feromonii unui Alfa extrem? Doar din cauza a ceea ce simțeau?

O prostie totală.

– Și eu, a mormăit Koi, respirând neregulat.

– Aș fi vrut să mă diferenţiez şi eu.

– Nu.

Ashley îl întrerupse imediat. Koi avea dreptate. Accidentul îi afectase o parte din creier — îi atenuase reacția la feromoni. Și, sincer, asta era o binecuvântare. Cel puțin Koi nu ar fi trebuit să treacă prin toate astea. Ashley era mereu la mila biologiei sale. Koi nu trebuia să sufere așa. Chiar dacă nu-l înțelegea niciodată pe Ashley complet, era bine.

“O să suport totul singur!” și-a spus Ashley. E de ajuns dacă eu sunt singurul care suferă.

– Nu trebuie să-ți dovedești iubirea prin diferenţiere. E bine. Știu cum te simți.

Îi mângâie spatele lui Koi și îi sărută marginea urechii.

– Știi și tu, nu-i așa? Că ne iubim unul pe celălalt.

Koi rămase tăcut pentru o clipă, apoi dădu ușor din cap.

– Da.

– Atunci e de ajuns.

Koi nu avea nevoie să știe cât de dureros era să elimine feromonii, sau cât de sumbru era să se confrunte cu o viață întreagă în care era dominat de ei, sau cât de înspăimântător era să se gândească şi că într-o zi aceștia l-ar putea înnebuni.

Ashley nu i-ar fi spus niciodată.

Koi purta deja o povară destul de grea. Nu avea nevoie și de cea a lui Ashley pe deasupra.

Nu pot să o spun.

Ashley și-a făcut o promisiune.

Nu o voi spune niciodată.