Era Ash!

Primul apel de când plecase spre Coasta de Est. O undă de bucurie și dor i-a inundat pieptul. S-a grăbit să apese butonul – dar apoi grămada de prezervative i-a revenit în minte. Koi a încremenit pe loc.

Tonul de apel continua să răsune. Koi s-a uitat fix la ecranul telefonului pentru o lungă perioadă de timp. Era prima dată când nu răspundea imediat după ce vedea numele lui Ashley. I-a luat un moment – și mult curaj – să apese în cele din urmă butonul de apel.

– Of, of…

A respirat adânc de două ori cu voce tare, apoi, cu mâna tremurând, a acceptat în sfârșit apelul chiar înainte ca acesta să intre în căsuța vocală.

– A…Alo?

– Koi?

Vocea lui Ashley s-a auzit imediat din cealaltă parte.

– S-a întâmplat ceva? De ce ți-a luat atât de mult să răspunzi?

Tonul lui Ashley era clar plin de îngrijorare, iar Koi a simțit un val de vinovăție. A tușit repede ca să-și dreagă gâtul.

– Eu… eu doar… lucram, așa că nu am observat.

De îndată ce a auzit vocea lui Ashley, strânsoarea rece din pieptul lui s-a topit complet. Înlocuită de o căldură în creştere de afecțiune, Koi a continuat cu prudență.

– Erai… ocupat?

“De ce nu m-ai sunat?”

Auzindu-și propria voce trădând acea mică amărăciune, își închise repede gura. Desigur că trebuie să fi fost ocupat – se întâlnea cu părinții lui pentru prima dată după mult timp.

Nici Koi nu reușise să sune, pentru că era greu să-și dea seama când Ashley ar fi avut timp liber, având în vedere familia lui. În plus, diferența de fus orar de trei ore complicase lucrurile mai mult decât se așteptase. Probabil că Ashley se afla în aceeași situație.

Și eu așteptam ca Ashley să sune primul… și totuși m-am supărat.

Simțindu-se din nou prost, Koi a deschis gura să reformuleze – dar apoi a auzit un suspin la celălalt capăt al firului. Tot trupul i s-a încordat instantaneu. E supărat pe mine? Inima îi bătea nervos, dar apoi Ashley a vorbit.

– Îmi pare rău, Koi. Era agitat pe aici.

– O…

Vocea lui era mult mai calmă decât se așteptase Koi. Deci nu era supărat. Ușurat, Koi s-a simțit din nou vinovat. Ashley nu era genul care să se supere pentru așa ceva, și totuși el se îndoise de el.

Koi, rușinat, întrebă cu prudență:

– Ai avut… multe lucruri de rezolvat cu părinții tăi?

– Păi, ceva de genul ăsta.

Răspunsul lui Ashley era vag. Koi era curios, dar nu voia să se amestece – i se părea nepoliticos să se bage în problemele familiale ale altcuiva. În schimb, schimbă subiectul.

– Probabil ești obosit. Dar sunt sigur că părinții tăi sunt fericiți să fie cu tine, nu-i așa?

De data asta, Ashley nu a răspuns imediat. Tăcerea ciudată l-a determinat pe Koi să se simtă neliniștit, dar apoi Ashley a răspuns.

– Nu știu prea bine ce gândesc.

– Oh… a mormăit Koi, confuz. Reacția părea puțin cinică și nu știa cum să răspundă. Era clar că era agitat – dar, ca de fiecare dată, Ashley interveni pentru a-l salva.

– Dar tu, Koi? Ai avut o Zi a Recunoștinței frumoasă?

– Poftim? O, da.

Koi dădu repede din cap, apoi adăugă cu întârziere:

– Hei, mulțumesc, Ash. Datorită ție, lucrurile merg foarte bine la muncă.

– Serios? Te simţi bine?

– Da.

Koi dădu din cap cu hotărâre.

– Munca e ușoară și plătesc bine. Adică, în comparație cu ultima mea slujbă, muncesc mult mai puțin, dar sunt plătit mult mai bine. Datorită ție, pot să dau din nou examenul de admitere la facultate și…

Se opri în mijlocul propoziției. Îi trebuia puțin curaj să spună următoarea parte.

– Și… fondul nostru pentru nuntă.”

Mormăi cu o voce abia auzită, cu fața roșie ca focul. La celălalt capăt al firului, Ashley râse – nu ironic, ci în mod evident încântat. Koi se înroși și mai tare.

– De ce râzi?

– Ah, Koi.

Ashley șopti cu un zâmbet pe buze.

– Vreau să te sărut.

Inima lui Koi a început să bată cu putere. S-a apucat de piept și a încercat cu greu să vorbească.

– Și eu…

“Mi-e dor de tine, Ash.”

Cuvintele aproape că i-au izbucnit din gură, dar s-a abținut. Dacă ar fi spus asta, simțea că nu ar fi făcut decât să-i îngreuneze situația lui Ashley. Probabil că și Ashley se abținea – așa că şi Koi trebuia să fie și el puternic.

A respirat adânc, iar apoi Ashley l-a întrebat:

– Ce făceai? Făceai curățenie?

– Păi, da.

“Oare a ghicit doar pe baza orei?” se întrebă Koi și răspunse.

– Tocmai am terminat de curățat piscina și am intrat în casă.

– Iar lucrezi? Chiar dacă ai făcut curat la piscină? a întrebat Ashley, confuz. El dăduse instrucțiuni clare: doar o sarcină pe zi. Cât de mult îl puneau pe Koi să muncească? Se abținu să spună ceva și așteptă răspunsul lui Koi. Koi ezită, apoi spuse:

– Asta era singura sarcină care mi-era atribuită, dar am vrut să fac mai mult…

– Dar de ce?

Ashley clar nu înțelegea. Firește – Koi înțelegea, dar situația asta era specială.

– Pentru că îmi place de tine…

Se grăbi să adauge, iar apoi Ashley tăcu. Simțind că îl surprinsese, Koi roși și mormăi:

– Tu însuți ai spus că ai vrea ca şi casa să fie curată când te întorci. Așa că…

– Deci faci curat în casă? Chiar dacă nimeni nu ți-a cerut asta?

– N…Nu prea mult. Doar… cam una sau două camere…

Ashley tăcu din nou. Cum ar fi trebuit să răspundă la asta? Îi spusese lui Koi să lucreze la el acasă doar ca să se poată odihni și să nu se suprasolicite, dar acum își crea noi sarcini.

Totul pentru el.

Ashley era fericit, dar și emoționat, și totodată puțin copleșit. Un amestec de sentimente care se încurcau între ele, și nu-i veneau cuvintele. Își drese gâtul, își stăpâni vocea și întrebă cu blândețe:

– Deci, ce cureți acum?

– Păi… ăăă… a răspuns Koi repede.

– C…Camera ta.

– Camera mea?

– Da.

Când Ashley întrebă din nou, Koi dădu din cap.

– Când te întorci, o să vrei să te odihnești mai întâi aici, aşa e? Așa că… îți curăț camera în fiecare zi.

Abia atunci Ashley a înțeles ce voia să spună Koi prin “una sau două camere”. Camera lui și încă una – asta făcea Koi. Acesta era modul lui Koi de a-și exprima afecțiunea. Ashley a decis să accepte gestul și a spus:

– Înțeleg.

Căldura din vocea lui îl liniști pe Koi. Gura lui se mișcă de la sine înainte să poată s-o oprească.

– Dar de ce ai atâtea prezervative?

– Poftim?!

Koi înghiți un țipăt mut și își acoperi gura cu mâna. Practic, putea să vadă încruntarea lui Ashley de la celălalt capăt al telefonului.

– Adică, nu e așa, nu am vrut să… Încercam doar să fac curat în spatele mesei, iar asta s-a răsturnat, sertarul s-a deschis și nu am vrut să mă uit!

Agitat, Koi se împiedică în propriile cuvinte, iar Ashley scoase un chicotit înăbușit. În loc să se simtă supărat sau ruşinat, Koi se simți ușurat.

Nu e supărat.

Răsuflând ușor, Koi ezită o clipă, apoi își adună curajul să întrebe:

– Ăăă… alea, le-ai cumpărat? Pe mărimea ta?

– Da. De ce?

Ashley a recunoscut atât de ușor încât Koi s-a simțit prost că s-a emoționat atât de tare. Toată tensiunea a dispărut din el, iar limba i s-a dezlegat.

– Sunt doar… foarte mari. Eram cam șocat.

– Nu sunt chiar atât de mari. Cam de mărimea unui suricat.

Ashley a profitat de ocazie să-l necăjească din nou. Dar Koi văzuse deja cum arată în realitate – nu era atât de ușor să-l convingă acum.

– Suricatele sunt mici și drăguțe.

– Nu, Koi. Nu ai văzut niciodată unul în realitate, nu-i așa? Ai văzut?

– Păi, da.

Koi a dat din cap fără să se gândească.

– Am văzut doar poze.

– Atunci ai încredere în mine. Al meu e de mărimea unui suricat.

Apoi a adăugat fără rușine:

– Mic și drăguț.

Koi nu răspunse imediat. Ashley zâmbi, gândindu-se că probabil creierul lui Koi lucra la maxim încercând să proceseze ce tocmai spusese – dar apoi Koi vorbi.

– Nici tu n-ai văzut niciodată un suricat, nu-i așa?

Suspiciunea care se simțea în vocea lui Koi îl determină pe Ashley să înlemnească. Acum creierul lui trebuia să se zbată să găsească o soluție. Ashley se strădui să salveze situația și încercă să pară calm.

– Ba da. De ce?

– Nu se poate ca un suricat să fie atât de mare. Ăla e o anacondă. Iar te joci cu mine, nu-i așa?

– Nu, Koi. Serios.

Acum Ashley era cel care devenea disperat.

– Al meu chiar e un suricat. Jur. Koi, nu mă crezi?

Dezamăgirea din vocea lui era sinceră. Un amestec de enervare că gluma lui nu funcționase și de tristețe că şi Koi nu avea încredere în el. Un suspin îi scăpă sincer, iar Koi ezită.

– Serios?

– Da, serios, a insistat Ashley, cu voce fermă.

– E un suricat.

– Stai puțin.

Koi îl lăsă să aștepte și își scoase repede telefonul pentru a căuta ceva. Suricat. Dimensiunea unui suricat. Și găsi.

Inclusiv coada: 50 de centimetri.

În clipa în care a citit asta, Koi a acceptat în tăcere.

– Cred că ar putea fi un suricat.