O amintire din trecut mi-a revenit brusc în minte. Pe atunci, Ashley era și el răcit, iar Koi venise să vadă ce face, îngrijorat.

Dar de data asta, ceva era diferit. Ashley arzând de febră, respirația lui sacadată, Koi privindu-l cu admirație — nimic din toate astea nu se schimbase. Atunci, ce era acest sentiment că ceva nu era bine?

Mi-e frică.

Koi înghiți în sec fără să vrea. Din nu știu ce motiv, nu se putea mișca deloc. Era ca și cum ar fi încremenit pe loc, prins în privirea lui Ashley, incapabil să facă altceva decât să se uite fix.

Respirația greoaie a lui Ashley umplea aerul. Koi privea cu ochii mari cum acesta se apleca peste el.

– Ah…!

În același timp, încheieturile îi erau strânse brusc, determinându-l să gâfâie. Ashley îi ținea încheieturile atât de tare, încât îl durea – de parcă ar fi crezut că şi Koi ar putea încerca să fugă.

– A… Ash…

Vocea lui Koi tremura în timp ce încerca să vorbească. Voia să-i spună că era bine, că nu pleca nicăieri. Dar chiar atunci, Ashley și-a îngropat nasul în pieptul lui Koi și a inspirat adânc.

Mă gâdilă!

De fiecare dată când respirația lui îi atingea pielea, simțea un fior fierbinte care îi străbătea trupul. Koi își răsuci talia, dar, cu încheieturile imobilizate, nu putea să scape sau să-l împingă pe Ashley.

Ca un câine care miroase ceva, respirația aspră a lui Ashley venea de acolo unde fața lui era lipită de pieptul lui Koi . Febra lui nu era normală. Chiar și Koi a început să simtă că propriul său trup arde de căldura care se revărsa din Ashley.

– Ash… a strigat Koi din nou, îngrijorat, respirația lui accelerându-se. Dar în acel moment, Ashley mușcă din cămașa lui și trase cu putere. Țesătura veche și uzată se rupse ușor, iar pielea palidă rămase brusc expusă.

O respiraţie fierbinte se revărsă din buzele lui Ashley. Ceea ce își dorise cu disperare se afla acum chiar în fața lui. Se simțea de parcă ar fi vrut asta și numai asta toată viața lui. Nu se mai putea abține – deschise gura larg și mușcă cu putere.

– Ahh!

Koi a răsuflat și a închis ochii strâns, scotând un geamăt neputincios. Dar nu s-a oprit aici. Ashley i-a mușcat pieptul, apoi a început să sugă cu putere. De fiecare dată când sugea, se auzea un sunet umed și murdar de jos, iar bucățica de carne din gura lui devenea udă și alunecoasă.

– A…Ash… mă doare…

Koi scânci cu voce plină de lacrimi, dar Ashley nu-l auzi. În schimb, strânse și mai tare, înfingându-și dinții.

Koi a răsuflat brusc, apoi a început să plângă în hohote, suspinând de durere. Dar Ashley nu s-a oprit. A continuat să mestece, înfingându-și dinții în carnea moale de parcă ar fi vrut să o mănânce pe toată. Koi tremura, îngrozit.

Simțea că ceva se mișcă sub el. Ashley, ținându-i în continuare încheieturile, își apăsă trupul cu putere pentru a-l împiedica să se miște. Un trup atât de slab și de mic nu era nimic. Doar puțină forță, și nu putea face nimic. Nu putea decât să plângă.

Ashley a scos un alt sunet, pe jumătate suspin, pe jumătate geamăt. Cum putea această carne din gura lui să fie atât de moale și de aromată? Ar fi putut să o guste o viață întreagă fără să se sature vreodată. Și-a închis gura peste o mică umflătură și a mușcat cu dinții.

– Ah! Doare, Ash, mă doare!

Un țipăt se auzi deasupra lui. Acel loc plin și fraged era atât de moale și sensibil. Întregul trup al lui Koi se zvârcoli din nou de dedesubt, dar tot ce putea face era să-și agite picioarele desfăcute în zadar. Singura parte a lui care nu era imobilizată de Ashley erau picioarele sale aflate în afara trupului celuilalt băiat.

– Aah…

În cele din urmă, Koi a început să plângă cu voce tare. Întreaga lui față era deja udă de lacrimi. Ashley și-a ridicat în sfârșit capul de pe pieptul care îl obsedase. Koi plângea în hohote, privindu-l fix.

Ah.

Un suspin îi scăpă din gură. Exista ceva mai mizerabil, mai păcătos decât această scenă? Koi plângea — și totuși Ashley simțea cum îi fierbea interiorul de foame.

Trebuia să-l ia acum. Să-și verse totul în Koi. Din nou și din nou, până când burta lui se umfla de cât de plin era. Până când purta copilul lui Ashley. Koi, rămâi însărcinat. Poartă-mi copilul.

Ești al meu.

– Ah, ah…

Ashley își mută mâinile care îi strângeau încheieturile lui Koi și îl apucă de interiorul coapselor, forțându-i picioarele să se deschidă și mai mult. Koi țipă.

– A… Ash, ce, ce faci…

Nici măcar nu a apucat să termine propoziția. Cu o mână în sfârșit eliberată, a încercat disperat să-i îndepărteze mâna lui Ashley — dar nu a avut niciun rost.

– Nu, nu!

Koi strigă din toate puterile. Dar pentru Ashley, era doar un zgomot. Se aplecă și îi acoperi gura lui Koi cu mâna.

Acum ambele mâini ale lui Koi erau libere, dar chiar dacă își folosea toată puterea, nu putea să învingă nici măcar una dintre mâinile lui Ashley. Se zbătu să-și smulgă mâna aceea de pe gură, dar Ashley îl ignoră și îi desfăcu fermoarul pantalonilor.

Koi se zvârcolea și se răsucea dedesubt. Ashley îi ținea o mână peste gură și a întins-o pe cealaltă jos, ca să-i apuce fundul.

O să-l ia. Acum.

O, cât de mult așteptase acest moment.

Chiar când Ashley se pregătea să intre, privirile lor s-au întâlnit. Fața îmbibată de lacrimi a lui Koi îl privea fix, încercând disperat să-i îndepărteze mâna lui Ashley de la gură.

Respirațiile lor se amestecau în aerul greu. Ashley, cu fața înroșită și respirând greu, privea rezistența inutilă a lui Koi. O altă lacrimă îi căzu din ochi lui Koi.

Mi-e frică.

Întregul său trup încremeni de frică. Nu-l mai văzuse niciodată pe Ashley așa. Ashley era întotdeauna bun cu el. Îi striga mereu numele cu o voce blândă, caldă și plină de afecțiune.

– Koi.

Întotdeauna, întotdeauna.

Dar ochii blânzi, de un albastru-argintiu, care odată îl priveau, dispăruseră. Acum, în ochii purpurii ai lui Ashley, care îl priveau fix, nu mai era decât o întunecime fără sfârșit.

Ăsta nu e Ash.

Koi îl lovi cu umărul, se zbătu, încercă alături de toată forța pe care o avea să-l împingă. Dar era inutil, și el știa asta.

Atunci… cine e ăsta?

Koi se înecă într-un suspin și îl apucă din nou de încheietură pe Ashley.

Te rog, nu… revino-ți.

Ash.

Apoi, brusc, râsul lui Ashley îi răsună în ureche. Acel râs luminos și vesel pe care Koi îl cunoștea atât de bine.

– Koi.

Vocea care obișnuia să-l strige.

– Koi.

Dacă își va aminti asta…

Un gând vag îi trecu prin minte lui Koi. Dacă Ashley își revine în fire și își amintește toate astea…

Cât de mult o să-l doară?

Îl cunoștea pe Ashley. Sau, cel puțin, așa credea. Ashley se va învinovăți pe sine. Va regreta acest moment pentru tot restul vieții.

În timp ce își imagina expresia de pe fața lui Ashley, distrusă de vinovăție, puterea lui Koi îl părăsi. Mâinile sale, care se străduiau să-l îndepărteze pe Ashley, ezitară… apoi se mișcară încet pentru a-i cuprinde fața lui Ashley.

Ashley, gâfâind, se uită fix la Koi, care îi mângâia ușor obrajii. Apoi Koi închise ochii și își înfășură brațele în jurul gâtului lui Ashley.

De parcă ar fi vrut să spună că totul era bine.

Ah.

Se simțea ca și cum o perdea era brusc trasă de pe ochi. Ochii lui Ashley se lărgiră în timp ce privea în jos spre fața de sub el.

Koi plângea.

Viziunea lui Ashley a devenit clară. Toate senzațiile i-au revenit, mai intense ca niciodată. Trupul mic care se zvârcolea sub el. Ce era pe cale să facă.

Eu… lui Koi…

Ce am făcut?

Ashley s-a ridicat brusc și și-a mușcat imediat brațul.

– Ash! a ţipat

Koi, cu fața palidă. Dar Ashley nu se opri. Își înfipse dinții tot mai adânc, până când smulse o bucată de carne.

Sângele picura pe cearșafuri, pătându-le în roșu. Koi se ridică în picioare și întinse mâna spre el, încercând să-l apuce. Dar Ashley se dădu înapoi și strigă.

– Stai departe!

Vocea dură îl determină pe Koi să înlemnească. Ashley întinse cealaltă mână, lăsând brațul sângerând neatins.

– Nu te apropia de mine. Ieși. Nu ai ce căuta aici.

– Ash.

Koi îi strigă din nou numele, tremurând. Se uita încontinuu între fața lui Ashley și brațul care sângera, implorând.

– Trebuie să te tratezi, te rog… Nu e nimic, Ash. Eu sunt bine.

– Bine?! Am încercat să te violez! a ţipat Ashley. Koi tresări, dar nu se sperie ca înainte. Dimpotrivă, îl durea și mai mult pieptul, știind cât de copleșit era Ashley.

– Ash, ți-am spus că e bine. Dar brațul tău… brațul tău sângerează foarte tare. Te rog, hai să-l îngrijim…

– Chiar nu înțelegi ce se întâmplă acum?

Ashley strânse din dinți între respirații sacadate. Prea multe gânduri îi treceau prin cap lui Koi — nu putea răspunde imediat. Văzându-l ezitând, Ashley scoase un suspin amar.

– Nu simți mirosul, chiar și cu tot parfumul ăsta care umple aerul? Chiar și unii Beta pot simți feromonii.

– Po… Poftim?!

Feromoni?

Koi nu a înțeles la început, așa că Ashley a izbucnit în cele din urmă, furios.

– M-am diferenţiat, Koi!