În timp ce se îndreptau spre mașina parcată a lui Ashley, Koi nu putea să nu simtă că era dus împotriva voinței sale. Și, desigur, așa era. Ashley mergea în față, cu degetele strâns împletite cu ale lui Koi, în timp ce Koi ezita în urma lui, târându-și picioarele.

Căldura mâinii mari a lui Ashley, strâns înfășurată în jurul mâinii sale, îl determina pe Koi să se simtă incomod. Încercă să-și elibereze mâna în mod subtil, dar Ashley, simțind mișcarea, o strânse și mai tare. Surprins, Koi ridică privirea. Cu fața încă îndreptată înainte, Ashley vorbi.

– Ți-am spus – nu-ți dau drumul.

Cuvintele “Nu voi mai fugi” îi stăteau pe vârful limbii, dar nu-i ieșeau. Realist vorbind, tocmai era prins în flagrant în timp ce fugea. Chiar și pentru el însuși, acea promisiune nu ar fi sunat convingător. Așa că şi Koi își lăsă din nou capul în jos, în tăcere.

Atmosfera era tensionată și ciudată, dar, în același timp, Koi simțea o stranie senzație de siguranță din căldura mâinii lui Ashley, care refuza să-i dea drumul. Așa era nevoie să se simtă prietenia? Emoții în continuă schimbare, sentimente contradictorii încurcate toate odată? Koi nu știa. La urma urmei, Ashley era primul lui prieten.

“Poate că doar am ajuns la pubertate foarte târziu”, se gândi Koi.

Sigur, depășise vârsta aceea, dar aflase că și adulții pot trece prin astfel de schimbări. Pubertatea aducea nu doar schimbări fizice, ci și tulburări emoționale. Și nu era exact asta prin ce trecea el acum?

Poate că diferenţierea și pubertatea sunt asemănătoare.

Era o idee surprinzător de bună. Ambele implică schimbări drastice. Majoritatea le experimentează înainte de maturitate, dar uneori apar mai târziu. Dacă este așa, atunci poate că pubertatea este doar un fel de diferenţiere pentru Beta. Ar fi un subiect interesant pentru un eseu.

Dăduse peste o idee imprevizibilă pentru eseul său, ceea ce era grozav – dar asta era tot ce putea să-i ofere evadarea din realitate.

Koi îl privi cu precauție pe Ashley. El încă nu se întorsese, așa că şi Koi nu-i putea vedea expresia. Ashley îl trăsese după el fără să se uite înapoi nici măcar o dată.

Probabil era foarte supărat.

Koi era brusc cuprins de teamă. Era de înțeles. Aruncase o singură privire la Ashley și fugise imediat cu viteză maximă – oricine era supărat. Iar Ashley rămăsese la școală, deși nu avea antrenament azi, doar pentru a aștepta rezultatele lui Koi. Reacția lui Koi probabil că i se păruse ca o palmă peste față.

“Dar… dacă nu mă aștepta pe mine?”

Un nou gând i-a trecut prin minte. “Nu, a spus că mă aștepta pe mine.” Koi a dat din cap, încercând să alunge negativitatea, dar odată ce îndoiala a ieșit la suprafață, nu mai dispărea.

“Dacă mă aștepta atât pe mine, cât și pe Ariel?”

Asta ar avea mai mult sens, nu-i așa? Frica lui Koi a izbucnit din nou. Ariel i-ar fi putut spune și lui rezultatul testului. Dacă ar fi picat, asta era sfârșitul — nu mai era nevoie de antrenament. Iar dacă ar fi trecut, Ashley l-ar fi dus acasă, ca de obicei.

Poate că Ashley profita de această ocazie pentru a se împăca alături de Elle.

Avea sens. Ochii lui Koi se măriră. Dacă stătea să se gândească, Ashley era deja epuizat de antrenamentele zilnice, dar totuși își făcea timp să-l învețe să patineze. Era aproape prea generos. Ashley era primul prieten al lui Koi, așa că nu știa unde erau limitele prieteniei – dar punându-se în locul lui Ashley, probabil că ar fi făcut la fel. Dacă Ashley avea cu adevărat nevoie de el, Koi ar fi făcut orice.

Da. Asta era.

Suspiciunea s-a transformat în certitudine. Să ajuți un prieten în timp ce te împăci cu iubita ta – ce idee inteligentă. A funcționat și pentru Koi. El a beneficiat de ajutorul lui Ashley, iar Ashley a obținut ceva în schimb.

Chiar era un rezultat bun.

Koi își coborî privirea posomorât. Atunci de ce se simțea așa?

Oricât s-ar fi străduit, de data asta nu reușea să-și dea seama.

– Am ajuns. Urcă.

Ajunseseră la mașină. Ashley îi dădu în sfârșit drumul la mână și deschise ușa pasagerului. Deci a auzit că am trecut, gândi Koi. Încă ezitant să se miște, zăbovi, iar Ashley îl îndemnă din nou.

– Am spus să urci.

– Păi, doar că…

Atâtea lucruri îi trecură prin minte lui Koi, dar singurul care îi ieși din gură era cel mai inutil.

– Trebuie să-mi iau bicicleta…

– Urcă.

Ashley îl întrerupse.

– Mă duc eu să ți-o aduc.

Cu un rapid “grăbește-te”, îl împinse pe Koi să se miște. Koi nu mai putea rezista. Se aplecă cu reticență și se strecură pe scaunul pasagerului. Ashley închise ușa în urma lui. O clipă mai târziu se auzi sunetul ușilor care se încuiaseră.

– Poftim?!

Koi se uită în jur panicat. Când ridică privirea, Ashley îi arătă cheia inteligentă cu o expresie satisfăcută, apoi se întoarse și plecă cu pași rapizi. Koi rămase cu ochii mari, privindu-l cum se îndepărtează.

Nu se poate…

Panicat, Koi apucă mânerul ușii. Nu se mișca deloc. Se auzea doar un zgomot surd.

Ce e asta?

Nu putea să înțeleagă. Era oare posibil ca ușile să nu se deschidă din interior? Avea oare mașina asta o astfel de funcție? Păi… sigur, cu o instalare corespunzătoare, orice era posibil — dar de ce ar fi așa?

Privind frenetic în jur, Koi încercă din nou și din nou să deschidă ușa, dar nu avea niciun rost. În cele din urmă, nu avu de ales decât să înfrunte adevărul.

Ashley îl încuiase înăuntru.

─ ▪ ─

Ashley nu a întârziat să se întoarcă la mașină. La fel cum făcuse când plecase cu bicicleta lui Koi aruncată peste umăr, s-a întors cu pași mari și a încărcat-o în portbagaj, înainte de a se urca pe scaunul șoferului.

– Bine, Koi. Vorbește cu mine.

După ce a încuiat din nou ușile, Ashley s-a întors spre Koi. Interiorul modelului Cayenne, care înainte părea atât de spațios, a devenit brusc insuportabil de mic. Instinctiv, Koi s-a lăsat pe spate și s-a ghemuit, iar Ashley s-a încruntat când a văzut asta. O tăcere neplăcută s-a așezat între ei.

– Koi.

Ashley a vorbit în cele din urmă, după o pauză. Koi s-a încordat, pregătindu-se pentru ce urma – dar emoția din vocea lui Ashley nu era furie.

– Koi, te-am speriat?

– Po… Poftim?!

Întrebarea imprevizibilă îl determină pe Koi să se bâlbâie în mod reflex. Clipind rapid, el ridică privirea în timp ce Ashley continua.

– De ce ai fugit așa? Chiar și pe drum încoace, ai încercat să fugi din nou, nu-i așa? De ce? Am făcut ceva greșit?

– Păi…

Ceea ce spunea Ashley era atât de departe de orice se așteptase Koi, încât mintea i s-a golit complet. Se gândise la atâtea lucruri pe drum, dar nimic din toate astea nu-i trecuse prin cap. Ashley își strânse ochii, văzând tăcerea lui Koi, care stătea cu ochii căscați.

– Nu-mi spune că era ceva atât de grav încât nici măcar nu poți să o spui!

– Po… Poftim?! Nu! Absolut deloc! a exclamat Koi, scuturând violent din cap. S-a oprit abia când amețeala l-a cuprins, gâfâind după aer în timp ce insista din nou.

– Nu e asta, Ash. Nu ăsta e motivul.

– Atunci ce e?

Expresia lui Ashley deveni mai serioasă. Koi regretă că îl determinase să înțeleagă greșit, dar clarificarea situației era mai importantă decât autoînvinovățirea în acel moment.

– Păi, adică, deci…

Koi se strădui să găsească cuvintele potrivite, dar nu era ușor. Cum ar fi putut să explice sentimente pe care nici el însuși nu le înțelegea?

Din fericire, Ashley aștepta în tăcere, lăsându-l să se descurce cum putea. Oare răbdarea lui era întotdeauna atât de nesfârșită? Koi nu putea să nu simtă atât admirație pentru Ashley, cât și dezamăgire față de sine. A respirat adânc.

– Bine, deci…

– Da?

Imediat ce a vorbit, privirea lui Koi s-a întâlnit cu cea a lui Ashley. Acesta îl asculta — complet concentrat și serios.

Nu-i nimic.

Inima neliniștită a lui Koi a început să se calmeze. E bine să-i spun lui Ashley. Acum era sigur de asta. Indiferent ce ar fi spus, Ashley nu ar fi râs de el. Respirând adânc încă o dată, Koi a mărturisit în cele din urmă.

– Eu… cred că trec prin pubertate.

Odată ce cuvintele îi ieșiră din gură, se închise în sine. Ashley continua să-l privească. Trecură câteva clipe fără nicio reacție.

– Poftim?!

Ashley a răspuns în cele din urmă — cu fața strâmbă de neîncredere, și asta era tot ce putea spune. Desigur. Habar n-avea ce tocmai auzise. Pubertate? Erau în clasa a XI-a. Era chiar mai ridicol decât Ariel vorbind despre îmbrăcarea unui băiat în haine de fată pentru a scăpa de ghinion.

Dar Koi părea ciudat de încrezător în propria sa teorie. Cu un entuziasm brusc, a început să explice de ce credea asta.

– Se spune că uneori poate apărea târziu, aşa e? Ca o diferenţiere. Sigur, de obicei te schimbi până la vârsta de douăzeci de ani, dar oricum, cred că trec prin asta acum.

– Te-ai diferenţiat?

– Nu, am spus pubertate!

Koi a accentuat cuvântul.

– Mă refer la genul de criză pe care o experimentează unii Beta.

– Aah!

Ashley încercă din răsputeri să ia explicația în serios, dar tot nu reușea să-i dea un sens. Cu un suspin profund, rămase tăcut pentru o clipă, apoi se întoarse spre Koi.

Koi îl privea încă cu nerăbdare, așteptând o reacție. Văzându-i expresia feței, Ashley nu putea pur și simplu să râdă de asta ca de o prostie. Așa că a decis să încerce să-l înțeleagă pe Koi — cel puțin pe cât putea.

– Bine, atunci. De ce crezi că treci prin pubertate? a întrebat Ashley la fel de serios cum vorbise Koi. Koi deschise gura să răspundă – dar în acel moment, fața lui Ashley îi umplu întreaga priveliște.

Iar fața lui Koi s-a înroșit brusc.