Grayson, care privea drept înainte, i-a aruncat o privire. Dane și-a fixat privirea asupra lui Grayson și a vorbit din nou.

– În noaptea aceea, când ai venit în salonul de spital. Tu erai, aşa e? Ce naiba ai făcut?

Chiar și în timp ce îl întreba direct, în sinea lui se simțea neliniștit gândindu-se: “Dacă ticălosul ăsta spune că nu era el?” De fapt, nu exista niciun fel de dovadă. Ochii îi erau acoperiți cu bandaje și un plasture, așa că nu putea vedea nici măcar lumina slabă, și nici nu exista miros de feromoni. Nu exista nicio dovadă nicăieri că proprietarul acelor pași era tipul ăsta. Dacă ar fi negat…

Atunci, Grayson a scos un sunet de dispreț și a râs.

– De unde ai știut?

Din fericire, a mărturisit ascultător. Poate că a considerat că era mai bine să recunoască sincer. Oricum, deși Dane ar fi trebuit să se simtă bine că rezultatul a ieșit așa cum intenționase, din păcate nu era așa. Mai degrabă, l-a privit pe Grayson cu o încruntare și o expresie suspisioasă.

“Ce naiba e cu ticălosul ăsta?”

Nu putea să înțeleagă deloc. Îl vizita în fiecare zi când era inconștient, dar când acesta deschidea ochii, se ascundea, apărea brusc când ochii lui nu-l puteau vedea, apoi dispărea din nou. Și după ce nu și-a arătat deloc fața, apare brusc în ziua externării. Pe deasupra, i-a răpit pisica.

– La ce te gândești când trăiești?

La întrebarea lui Dane, Grayson a râs cu voce tare. La acea reacție, Dane a simțit intuitiv că nu-i va da un răspuns adecvat. La fel cum simțise, fără nicio dovadă, că persoana care vizitase camera de spital în acea noapte era acest bărbat.

– De ce ai venit în acea noapte?

Deși nu putea vedea cu ochii, putea estima aproximativ ora după mișcările personalului medical. Mai mult, în acea zi, personalul medical îi spusese chiar “noapte bună” lui Dane. Când Grayson a venit în vizită, era înainte ca personalul medical să vină să anunțe dimineața. Așadar, aproximativ ora era între miezul nopții și 3 sau 4 dimineața. Deoarece era o oră la care nu putea înțelege de ce ar fi venit în vizită, întrebările lui Dane nu erau ușor de rezolvat. Punctele curioase nu s-au oprit aici.

– Dacă ai venit, ai fi putut măcar să mă saluți, de ce ai plecat pur și simplu?

El a mai pus o întrebare, dar Grayson tot nu a avut nicio reacție. Doar a zâmbit, ridicând colțurile buzelor. Văzând asta, furia a crescut, iar Dane a explodat.

– Chiar nu ai de gând să vorbești? De ce ai venit, la ora aceea? Ce problemă aveai cu mine?!

Când a strigat cu voce dură, Grayson, care până atunci privise drept înainte, a răspuns.

– Să te omor.

– Poftim?!

La auzul acestor cuvinte imprevizibile, ochii lui Dane s-au mărit. Imediat, s-a așternut o tăcere tensionată. Dane, care se uitase doar la profilul lui Grayson, confuz, a deschis gura.

– Minți, aşa e?

– Da.

Nenorocitul ăsta.

La acel singur cuvânt rostit cu atâta calm, Dane simți cum vasele de sânge îi pulsează la tâmple. Dacă nemernicul ăsta nu ar fi ținut volanul, i-ar fi dat un pumn în cap fără ezitare. Amintindu-și târziu că mașina asta avea conducere autonomă, strânse pumnul, dar îl eliberă repede. În schimb, Dane scoase un suspin și mormăi cu o voce fără viață.

– Liniștește-te!

Către Dane, care a spus doar atât și s-a lăsat pe spate în scaun, Grayson a râs scurt. Iar mașina a mers și a ajuns în sfârșit la conac.

─ ▪ ─

Conacul pe care îl vizita după mult timp era mult mai liniștit decât își amintea. Suficient cât să fie nedumerit, întrebându-se dacă era vreodată un loc atât de liniștit.

Grayson, care a coborât primul din mașină, s-a grăbit să ocolească şi capota pentru a-l ajuta pe Dane să coboare, dar acesta a deschis mai întâi ușa mașinii și s-a ridicat în picioare cu ajutorul cârjei.

– Unde e Darling?

La întrebarea lui Dane, în timp ce acesta stătea drept, Grayson rămase în picioare, ruşinat, apoi își retrase mâna și zâmbi.

– În camera ta. Un loc cunoscut e mai bine.

Cuvintele lui erau adevărate. Era o judecată corectă, dar picioarele lui Dane erau problema. Tocmai când scoase un geamăt de durere la gândul că trebuie să urce numeroase trepte, Grayson îl ridică brusc în brațe.

– Po… Poftim?!

În fața acestei situații imprevizibile, Dane era surprins și a strigat fără să-și dea seama. Dar lui Grayson nu i-a păsat și l-a cărat pe Dane în timp ce urca scările, ajungând repede la etajul cu dormitorul.

– Gata, am ajuns.

Grayson, care a spus asta cu blândețe și l-a pus jos, a zâmbit din nou. Dane, care s-a clătinat și și-a pus picioarele pe pământ, s-a uitat inconștient peste balustradă. Să urce acele scări îndepărtate în timp ce îl purta pe Dane, și atât de repede, fără să dea niciun semn că ar fi fără suflu…

“Ce forță uriaşă”, s-a gândit Dane cu o admirație reînnoită. Probabil că asta se datorează și genului său.

– Ești cu adevărat de invidiat, a spus el fără niciun motiv ascuns și îi dădu o palmă pe braț lui Grayson. Din moment ce urcase scările atât de comod, era imposibil să se plângă. Cu excepția unui singur lucru – faptul că urcase ca o prințesă Disney în brațele lui Grayson.

Ignorând acest fapt destul de neplăcut, Dane se întoarse și se îndreptă spre camera în care stătuse. Grayson îl urmă în tăcere.

– Darling!

Deschizând ușa camerei și descoperind mai întâi pisica întinsă liniștită pe turnul pentru pisici, Dane o strigă cu voce tare și se mișcă în grabă. Deși se obișnuise destul de mult cu faptul că folosea cârja, asta nu însemna că se putea mișca atât de liber pe cât ar fi vrut. Șchiopătând în timp ce se apropia în grabă, el a dus mai întâi dosul mâinii la vârful nasului pisicii, pentru ca Darling să nu se sperie. Pisica, care mirosea, și-a ridicat brusc capul. Dane și-a înfășurat încet și cu grijă palma în jurul întregului cap al pisicii și i-a mângâiat fruntea cu degetul mare.

– Miau.

Darling scoase un sunet și se ridică. Văzând pisica mișcându-și nasul de parcă l-ar fi căutat, Dane o luă cu grijă în brațe. Când o ținu în brațe, pisica plânse frenetic, frecându-și capul de pieptul lui și rostogolindu-se, neștiind ce să facă.

– Îmi pare rău, Darling. Că te-am determinat să aștepți.

Dane își ceru sincer scuze și o sărută pe cap pe Darling. Chiar și în timpul acesta, pisica continua să se miște în brațele lui Dane, incapabilă să-și ascundă emoția. Dane, care o privea pe Darling astfel cu ochi calzi de ceva vreme, își întoarse brusc capul și îl zări pe Grayson. Ca și înainte, acesta stătea nu departe de ușă, urmărindu-i. Dane își drese gâtul și deschise gura.

– Mulțumesc că ai avut grijă de Darling.

– N-am făcut mare lucru.

Grayson a acceptat mulțumirile firesc. Cu întârziere, Dane i-a pus o întrebare.

– Dar… de ce e Darling aici? De ce te-ai obosit să o aduci? Yeonwoo era extrem de agitat.

Asta era ceea ce îl interesase tot timpul. Când se încruntă și se uită, Grayson își mișcă încet buzele.

– Păi…

El a ridicat din umeri și apoi a adăugat firesc:

– Și o pisică ar prefera un loc cunoscut, așa că am adus-o.

Schimbarea frecventă a mediului nu este mai bună. Dane se gândi, dar nu voia să amintească de o acțiune pe care Grayson o făcuse cu respect. Cel mai important, din moment ce primise ajutor în mod unilateral, a găsi defecte în fiecare lucru mărunt și a se plânge nu ar fi o atitudine bună. Oricum, partea cealaltă a făcut-o cu intenții bune, și ar fi suficient să-i spună o singură dată să o lase la casa lui Yeonwoo data viitoare. Din această cauză, și-a exprimat recunoștința încă o dată.

– Da, mulțumesc. Și Darling pare fericită datorită ție.

La cuvintele sincere ale lui Dane, Grayson a zâmbit.

– Atunci, ce noroc.

După ce conversația s-a încheiat, a intervenit brusc o tăcere neplăcută. Având parte de o astfel de tăcere în fața lui Grayson, care vorbea mereu fără oprire, Dane a devenit brusc agitat. Căutând în mintea sa ceva de spus, a deschis gura ruşinat.

– Păi, atunci eu plec…

După ce a salutat scurt, l-a pus pe Darling în transportor. Avea logo-ul unui brand de lux, așa că era evident un articol incredibil de scump, dar nu conta.

“Probabil că mi-a luat-o oricum ca să o folosesc.”

Dane s-a gândit la asta și a ieșit din cameră ținând în brațe geanta cu Darling înăuntru.

– Dane.

Tocmai când era pe punctul de a se îndrepta spre scări, Grayson îl strigă brusc să se oprească. În loc să întrebe ce s-a întâmplat, când se întoarse, Grayson arătă cu degetul mare în spatele lui.

– E un lift.

– Ah!

Dane era atât de uimit încât rămase cu gura căscată. Când se îndreptă șchiopătând în urma lui Grayson, ușa liftului apăru nu departe. În timp ce Grayson apăsă butonul și așteptă ca liftul să urce, Dane întrebă cu o expresie încruntată.

– Funcționează doar pentru coborâre?

– Nu, desigur că funcționează și pentru a urca.

Lăsând asta aici și obosindu-se să mă care sus…

Gândindu-se la situația ruşinată, fața i se strâmbă în mod natural. Oare hobby-ul acestui ticălos era să creeze dificultăți inutile? Oamenii bogați chiar nu pot fi înțeleși.