Grayson se gândi. Faptul de care era vag conștient în ultimele câteva zile, nu, de mult mai mult timp decât atât, acum îl știa clar.

Dane Striker își va risca din nou viața într-o bună zi.

Indiferent cât de mult amenința că va muri, indiferent cine plângea, implora și se agăța de el, totul era la fel. Dane și-ar fi aruncat trupul în flăcări iar și iar.

Grayson își mușcă puternic buza inferioară. Simțea ca și cum pieptul îi ardea. Această durere probabil că va continua pentru totdeauna. Atâta timp cât îl iubea pe Dane, atâta timp cât Dane își risca viața fără ezitare în fața ochilor lui.

“Iubirea lui și iubirea mea sunt atât de diferite.”

“Iubirea lui este atât de mare și de vastă, încât nu se limitează doar la mine.”

În momentul în care a realizat acest lucru, un singur gând i-a venit în minte lui Grayson.

“Vreau să te omor.”

Singura dorință care se repeta la nesfârșit îi consuma creierul.

“Dacă te omor, totul va fi al meu.”

Grayson nu mai putea să se gândească la nimic altceva. “Da, așa este. Ar fi trebuit să fac asta cu mult timp în urmă. Am greșit. Nu ar fi trebuit să sper că acest bărbat se va însănătoși. Era mai bine dacă Dane ar fi murit cu mult timp în urmă. Și atunci l-aș fi urmat și eu și aș fi murit și eu. Ca să pot poseda eu singur acest bărbat.”

“Ca să nu-ți mai poți irosi viața pentru altcineva sub ochii mei.”

Grayson întinse încet mâna. Gâtul lui Dane era chiar în fața lui. Nu era greu să-l strângă. Dimineața, personalul medical ar fi venit în această cameră. Și i-ar fi descoperit. Pe Grayson Miller întins pe pat alături de Dane.

În pace, adormiți pentru totdeauna…

În acel moment, Dane deschise gura.

– Cine e?

Într-o clipă, întregul trup al lui Grayson înlemni.

─ ▪ ─

Simțind brusc o prezență ciudată, Dane se trezi din somn. Era ceva acolo. Simțind prezența altcuiva în afară de el, își roti capul. Își întoarse încet capul într-o parte, dar chiar și așa, nu putea vedea nimic. Enervat de bandajele groase și de bandajul care îi acopereau ochii, își mușcă buzele. Chiar dacă ochii lui ar fi putut vedea, din moment ce trupul său nu era încă liber, nu l-ar fi ajutat prea mult, dar tot era mai bine decât să nu știe nimic. “Ce naiba e asta?” Nefiind în stare să facă nimic în legătură cu enervarea sa, Dane deschise gura.

– Cine e? E cineva acolo?

Simți că vocea lui răsună și se propagă în camera liniștită a spitalului. Zăcând acolo, nedumerit, se gândi pentru o clipă. “Oare mă înșel? În realitate, oare stau aici singur?”

Dacă era așa, cât de ridicol era? Imaginându-și asta, aproape izbucni în râs, dar era mai bine așa. Sperând că simțise greșit, Dane ridică încet mâna. Deși nu se simțea încă suficient de bine pentru a se ridica și a se plimba, era posibil să-și miște brațele și picioarele în timp ce stătea întins. Își mută mâna care flutura în aer într-o parte, dar, așa cum se aștepta, nu prinse nimic. Așa cum se aștepta, era o greșeală. Trebuia să admită că totul era un spectacol ridicol de clovni. Dar în acel moment, chiar în momentul în care ar fi trebuit să-și accepte prostia, să se simtă ușurat și să încerce să adoarmă din nou, deschise inconștient gura.

– Grayson?

Dane a observat imediat. Faptul că şi calitatea aerului se schimbase foarte subtil. În loc de ochii lui care nu puteau vedea, simțurile lui ascuțite din tot trupul au simțit asta. Faptul că “el” reacționase la vocea liniștită a lui Dane.

– Grayson? Tu ești? a întrebat Dane din nou. Celălalt nu răspunse. Putea fi altcineva. Existau multe posibilități în acest sens. În primul rând, Grayson nu mai vizitase această cameră de spital de ceva vreme. De ce îi strigase brusc numele? Dane nu putea să înțeleagă nici el.

“…”

Deodată simți o prezență. De data asta era sigur. Pentru că auzi pași.

– La naiba, cine e? Răspunde-mi!

De data asta, Dane strigă mai tare. Dar celălalt nu răspunse. Pașii se grăbiră, apoi auzi sunetul unei uși care se deschidea și se închidea. Pașii care se îndepărtaseră repede dispărură complet, iar Dane rămase din nou în tăcere.

─ ▪ ─

– Dane, Doamne! Să fii rănit atât de grav…

Yeonwoo, care se grăbise să vină de îndată ce aflase că vizitele erau permise, a izbucnit imediat în lacrimi când a văzut starea lui Dane. Văzându-l cu fața palidă, neștiind ce să facă, Dane a spus firesc:

– Nu e mare lucru, oricum am supraviețuit, și asta e ceea ce contează.

“Și e un noroc imens că membrele mele sunt intacte.” se gândi Dane în sinea lui. Părea că își epuizase tot norocul de care avea nevoie pentru o viață întreagă. Altfel, nu ar fi putut fi atât de nevătămat.

– Cum te simți? Trebuie să fie foarte greu, nu-i așa?

Când Yeonwoo îl întrebă îngrijorat, Dane reacționă indiferent și de data asta.

– Trebuie să îndur. Ei bine, oricum, poate pentru că am primit multe medicamente, simt că am capul în ceaţă, dar durerea nu e prea severă. E destul de suportabilă.

– Ce ușurare…

Văzându-l mângâindu-și pieptul ca și cum era ușurat, Dane a schimbat imediat subiectul și a întrebat:

– Dar tu, nu spui nimic? Ce face Darling? Cred că se simte bine, nu-i așa?

Credea că poate avea încredere în Yeonwoo, dar tot nu putea fi complet liniștit. Chiar dacă Yeonwoo făcea tot ce putea, nu putea împiedica pisica să fie fricoasă într-un mediu necunoscut. Tocmai când se simțea vinovat față de Darling, își dădu seama că reacția lui Yeonwoo era ciudată.

– Ce s-a întâmplat? S-a întâmplat ceva?

Văzându-l incapabil să vorbească, de parcă era agitat de ceva, vocea lui deveni în mod natural dură. Yeonwoo, primind privirea dură, se sperie și clipi ruşinat.

– Nu, păi… nu s-a discutat despre asta?

– Poftim?! Vorbește ca să înțeleg. Repede!

Când Dane a insistat în repetate rânduri, Yeonwoo încă părea nedumerit și a început:

– Păi… Miller-san a luat-o.

– Poftim?!

La aceste cuvinte imprevizibile, Dane își încruntă sprâncenele.

– Miller? Care Miller? Nu-mi spune…

– Grayson Miller-san.

Ce naiba se întâmplă dintr-odată? Văzând expresia uluită a lui Dane, Yeonwoo a devenit și mai agitat și a continuat.

– A venit brusc și a luat-o. Când am ieșit puțin, a venit și a luat-o… I-a spus lui Charles-san, majordomul, că deja se discutase, așa că acesta nu a bănuit nimic… El nu-și putea imagina că Miller-san ar minți ca să ia o pisică…

– Ah!

Dane era atât de uluit încât nu putea decât să scoată un suspin neputincios. Ce naiba era asta, dintr-o dată? “Nu a venit în salonul de spital, dar brusc mi-a răpit-o pe Darling? De ce?”

– Nenorocitul ăla…

Dane înjură strângând din dinți. Văzându-l în starea aceea, Yeonwoo se sperie și își ceru scuze disperat.

– Îmi pare rău, Dane. Ai avut încredere în mine și ai lăsat-o în grija mea, dar s-a întâmplat asta… Am fost chiar și la casa domnului Miller, dar nici măcar nu au vrut să deschidă ușa, așa că nu am putut face nimic…

– Ce a spus ticălosul ăla?

Oprindu-l pe Yeonwoo, care era pe punctul de a-și cere din nou scuze, Dane îl întrebă. Yeonwoo ezită, apoi răspunse sincer.

– A spus că e bine și să am încredere în el, că și Dane știe despre asta… Era o minciună, aşa e?

Deși a adăugat o întrebare, în loc să răspundă, Dane a scos un geamăt și și-a apăsat fruntea cu o mână.

“Ce pune la cale ticălosul ăla?”

Nu putea ghici deloc. Să răpești pisica altcuiva fără permisiune și apoi să nu spui niciun cuvânt. Nu era scopul răpirii, de obicei, să ceri ceea ce vrei? Dar care era motivul pentru care nu-și arăta deloc fața?

Către Dane, care continua să se gândească la întrebări fără răspuns, Yeonwoo deschise gura ca și cum era hotărât.

– Dane, dacă e sigur că nu s-a discutat despre asta, mă duc să-l aduc înapoi pe Darling.

Când Dane a deschis ușor ochii și l-a privit, el a continuat cu o expresie hotărâtă.

– E vina mea că Darling era luat de Miller-san. Desigur, voi avea grijă să nu-l sperii pe Darling, așa că nu-ți face griji, și așteaptă. Voi ieși chiar acum și voi găsi o soluție.

Yeonwoo era complet serios. Din expresia și tonul său ferm, Dane îi putea înțelege pe deplin sentimentele. A găsi o soluție însemna probabil prin intermediul lui Pitman. Desigur, rezultatul era cert, dar…

Dane a scos un suspin adânc.

– Nu, renunţă!

La cuvintele mormăite ca și cum s-ar fi resemnat, Yeonwoo era surprins și a clipit.

– Să renunţ?!

– Da, renunţă!

Când repetă cuvintele lui Dane, acesta repetă și el aceleași cuvinte.

– Mă ocup eu de asta. Acum că știu, nu-ți mai face griji.

Yeonwoo îl privi cu o expresie nedumerită. El nu ar înțelege. Desigur, nici eu nu înțeleg. Dane gândi asta, dar nu se obosi să explice mai mult.

Oricum, el nu i-ar fi făcut rău lui Darling.

Deși era o idee fără temei, lui Dane îi era destul de greu să-și imagineze că Grayson i-ar face ceva lui Darling.

Mai degrabă, înseamnă că vrea ceva de la mine.

Pe scurt, Darling era răpită ca ostatică. Atunci ce anume încerca să ceară?

Sâni, sâni…

– La naiba!

În momentul în care acel cântec îngrozitor i-a răsunat în cap, Dane nu s-a putut abține să nu înjure cu voce tare. Yeonwoo, care era surprins, l-a privit cu ochii mari, dar Dane nu s-a obosit să-i explice. Iar Yeonwoo era nevoit să plece când s-a terminat ora de vizită, spunându-i doar să-l sune  oricând dacă avea ceva de făcut.

─ ▪ ─

– Felicitări!

– Felicitări, Striker-san! Chiar ai trecut prin multe!

– Felicitări pentru întoarcerea ta! Eroul nostru! Dane Striker!

În fața urărilor personalului medical care sărbătorea externarea lui, Dane nu-și putea ascunde ruşinea și zâmbi. Deși încă trebuia să se sprijine pe o cârjă, ieșirea din spital era un progres enorm. Spitalul chiar îl înregistrase pe Dane ca un caz special.

Toți ar fi surprinși dacă ar ști că asta s-a întâmplat din cauza legăturii dintre Omega extremi…

Dane își dădu vag seama că şi Koi era cel care îl salvase. Când era complet inconștient, își dăduse seama, la o zi după ce se trezi, a cui era vocea care îl strigase. Ceea ce îl determină să fie și mai sigur de asta era faptul că şi Koi venise încă o dată și își revărsase feromonii atunci când starea lui încă nu era bună.

Probabil că vindecarea era posibilă datorită compatibilității dintre Omega extremi. Încă nu se știa ce s-ar fi întâmplat dacă era folosit pe alte genuri. Oricum, în cazul aceluiași Omega extrem, părea posibil să eliberezi feromoni pentru a accelera auto-vindecarea sau pentru a împărtăși o parte din energie.

“Ar trebui să-l vizitez separat într-o zi, ca să-i mulțumesc…”

Dane se gândea la asta în timp ce își finaliza procedurile de externare. Deoarece Ashley Miller acoperise toate cheltuielile medicale, tot ce trebuia să facă era să semneze documentele de externare. El spusese că era “o compensație firească pentru salvarea fiului meu”. Desigur că este, acceptă Dane fără ezitare.

<Dacă tot suntem aici, dă-mi și o mașină nouă.>

Când Dane a spus asta cu voce calmă, secretara care îi transmise cuvintele lui Ashley, s-a agitat, apoi i-a raportat imediat superiorului său. După un moment, s-a întors cu o expresie îngrijorată și i-a dat răspunsul.

– Nu.

“Ticălos zgârcit”, a mormăit Dane în timp ce mergea. Oricum, nu putea conduce în starea asta, așa că va trebui să ia un taxi. Ar trebui să mă duc să-l iau pe Darling mai întâi? Tocmai când ieșea șchiopătând din spital, un bărbat imprevizibil stătea în fața intrării, așteptându-l.

– Salut, Dane.

Era Grayson Miller.

Dane se opri încet din mers. Vântul proaspăt al Californiei îi mângâia trupul. Când Dane se opri, sprijinindu-se pe o cârjă, și îl privi pe Grayson, acesta îi zâmbi larg și îi întinse un buchet de flori pe care îl ținea în mână.

– Felicitări pentru externare, acesta este un cadou.

Buchetul de trandafiri roșii i se potrivea perfect lui Grayson. Dane aruncă o privire la ceea ce i se întindea în față și deschise gura.

– N-ar fi mai bine să-l ții tu?

Odată cu aceste cuvinte, când s-a uitat spre cârjă, Grayson și-a retras repede mâna și a răspuns ascultător.

– Atunci o să țin eu pentru tine. Unde te duci acum?

La întrebarea gata pregătită, Dane a pus în cuvinte gândul care îi venise în minte.

– Trebuie să mă duc mai întâi să o iau pe Darling.

“Știu deja unde este.” Când îl privi cu ochii mijiți, Grayson vorbi fără ezitare.

– Atunci să mergem la mine acasă.

– La tine acasă?

“O spune atât de calm?”

Dane a rămas mut, pregătindu-se să-i dea un pumn în timp ce se gândea să stimuleze că nu știe. Când l-a întrebat pe Grayson, care mergea în față, uitându-se la ceafa lui, acesta s-a întors repede să-l privească pe Dane și a spus:

– Darling e la mine acasă. Nu ți-a spus Yeonwoo?

– Nu…

– Am auzit despre asta, a spus Dane, clipind nedumerit. Chiar bănuise că ar fi aflat deja ceva de la Yeonwoo. Atunci ce se întâmplă? Care era situația? Văzându-l pe Dane confuz, Grayson îi spuse zâmbind:

– Nu-ți face griji, Darling se descurcă foarte bine.

Dar asta nu era tot. El a adăugat, de parcă ar fi știut totul.

– Nu vrei să vezi cu ochii tăi? Haide, Darling probabil că te așteaptă și el.

Grayson se întoarse și porni cu pași mari. Dane îl urmă pe Grayson cu o expresie uluită, șchiopătând. Grayson, care parcase cât mai aproape de clădirea spitalului, deschise mai întâi ușa pasagerului și îl așteptă. După ce Dane se urcă în mașină, Grayson se așeză pe scaunul șoferului și porni mașina fără să spună prea multe.

Cu un suspin, Dane închise ochii și își înclină capul pe spate. Doar de la atâta mers, transpirația îi curgea deja pe tot trupul. După ce stătu așa o vreme să-și recapete respirația, odată ce respirația i se stabiliză oarecum, își aminti brusc ceva.

Cine era vizitatorul acela din noaptea aceea?

Întrebase personalul medical care venise în cameră după răsărit, dar nimeni nu știa. Din moment ce nici măcar nu știau că cineva era în vizită, nu putea întreba mai mult. Exista o modalitate de a verifica camerele de supraveghere, dar, întrucât nu existau pagube deosebite, era exagerat să ceară atât de mult. În cele din urmă, Dane nu a reușit să rezolve misterul până azi, când era externat. Dar, cumva, simțea că acum știe. Dane, care aruncase o privire în lateral, deschise gura.

– Tu erai, nu-i așa?