Aah!

Ezra scoase un suspin adânc în timp ce privea absent unul dintre pereți. Mintea îi era goală, era incapabil să se gândească la ceva. Obiceiul își făcu simțită prezența când își mișcă mâna pentru a duce paharul la gură, doar ca să se oprească când observă că paharul era gol. Înjură în șoaptă, cu voce joasă, realizând că sticla era aproape pe jumătate goală.

În timp ce înclina din nou sticla, simți brusc prezența cuiva . Ezra întoarse capul și înlemni. Soția lui, cu fața palidă, stătea lângă lambriu.

– Sandra…

Ezra era surprins pentru o clipă, iar alcoolul l-a trezit imediat la realitate. S-a ridicat în grabă și s-a apropiat de ea, observând cum golurile din obraji păreau și mai adânci, aruncând o umbră care o determina să pară și mai slabă. Inima îi era grea și s-a luptat să-și rețină lacrimile care erau pe punctul de a-i curge pe obraji în timp ce vorbea.

– De ce ai ieșit? Ai nevoie de ceva? Să-ți aduc niște apă?

Sandra a dat din cap în timp ce îl privea.

– Nu, e bine. Eram doar îngrijorată pentru că nu dormeai…

– Nu ai de ce să-ți faci griji. Nu-ți face griji.

El a vorbit repede și i-a sărutat fruntea, dar Sandra încă îl privea cu îngrijorare pe chip.

În ultima vreme, soțul ei se purta așa în fiecare seară. Se prefăcea că totul era bine, dar după ce adormea copiii, bea singur în bucătărie până se îmbăta, apoi adormea cu fața în jos pe masă până dimineața. Sandra nu putea să nu-și facă griji pentru el.

– Ce s-a întâmplat, Ezra? Spune-mi, e din cauza banilor?

– Nu, nu, Sandra. Nu e asta.

– Ba da, asta e. Îmi pare rău, o să-l întreb din nou pe tata.

– Nu, nu o face. Te rog, nu o face. E bine, Sandra. Serios.

Mama Sandrei murise devreme, iar tatăl ei se recăsătorise, lăsând-o fără niciun contact cu el pentru o lungă perioadă de timp. În ciuda circumstanțelor, Sandra își adunase curajul să-i ceară ajutorul, dar el o respinsese cu răceală. În schimb, tot ce primise era un val de înjurături. Sandra, care avea deja o sănătate șubredă, era nevoită să îndure din nou o astfel de umilință. Ezra nu putea suporta gândul să o determine să treacă prin asta încă o dată.

– E bine, Sandra. Pot să rezist.

Ezra a vorbit și a strâns-o puternic în brațe, dar, de fapt, cuvintele Sandrei nu erau greșite. Situația lui Ezra nu era cu mult diferită. Nu mai vorbise cu părinții lui de ani de zile și, din această cauză, cei doi se aveau doar unul pe celălalt pe lume. Erau, în mod natural, mai apropiați din această cauză, dar…

Un scurt suspin îi scăpă de pe buze când, brusc, cineva bătu la ușa din față. Ezra înlemni, iar Sandra se încordă în brațele lui. Cei doi își aruncară priviri confuze. Cine putea fi la ora asta?

– Du-te în cameră! i-a spus Ezra Sandrei, în timp ce se întoarse și se îndreptă spre bucătărie. Aruncând o privire prin fereastra sufrageriei, zări persoana care stătea afară, iar inima îi sări din piept. Unul dintre cei doi bărbați era o față cunoscută. Văzându-l pe roșcatul înalt, se grăbi spre ușa de la intrare. Deschise ușa și se aplecă afară, vorbind.

– Dane, ce faci aici la ora asta?

Înainte să apuce să-și termine propoziția, Dane îl apucă pe Ezra de guler și îl trase în față. Fără să aibă timp să înțeleagă ce se întâmplă, trupul lui Ezra se izbi de perete cu un zgomot surd, iar el țipă de durere. Dane se aplecă imediat aproape de el și îi puse întrebarea.

– Ce i-ai făcut lui Grayson?

Situația imprevizibilă l-a determinat pe Ezra să devină palid de frică. Între respirațiile sale sacadate, mirosul de alcool era copleșitor. Dane, cu sprâncenele încruntate de furie, a strâns din dinți și a vorbit din nou.

– Cum naiba l-ai vândut pe Grayson și apoi te-ai îmbătat criță? Ezra, sunt atât de dezamăgit de tine. Nu credeam că ești un ratat atât de mare.

– Să-l vând… să-l vând? N… Nu, nu, nu știu nimic! Jur, nu știu!

Panicat, Ezra se bâlbâi în timp ce Dane îl strângea puternic de gât. Imediat, Ezra se luptă să respire, scoțând un geamăt de durere. Cu fața înroșită și venele umflate, Ezra abia reuși să respire greu. Joshua, care privise în tăcere, vorbi în cele din urmă.

– Liniștește-te, Dane. Dacă îți pierzi controlul, nu faci decât să pierzi timpul.

Vocea rece și expresia bărbatului care stătea lângă ei erau mult mai intimidante decât ale lui Dane, a cărui furie era evidentă. Joshua se uită la ceasul de mână și vorbi pe un ton calm și rece.

– Dă-i drumul pentru o clipă, altfel va leșina.

Dane clătină din cap, enervat, și slăbi strânsoarea. Ezra se prăbuși pe podea, tușind violent în timp ce trupul îi tremura.

– Aah!

Pentru o clipă, Dane privi respirația greoaie a lui Ezra, înainte de a-l privi pe Joshua. Joshua dădu scurt din cap, iar Dane îl apucă imediat pe Ezra de ceafă și îl izbi de perete.

– Ah!

Ezra își înghiți respirația și țipă, capul lui frecându-se de perete în timp ce Dane se aplecă și îi șopti rece la ureche.

– Spune-mi! Cu cât întârzii mai mult, cu atât va fi mai rău pentru tine.

– Lasă-mă… lasă-mă în pace… gâfâi Ezra, încercând să se elibereze, dar starea lui de ebrietate și forța imensă a lui Dane îl țineau lipit de perete, incapabil să scape. Privind scena, Joshua suspină, își dă părul la o parte și oferi o sugestie.

– Nu avem timp. Hai să-l aruncăm în portbagaj.

– Ce? Ce vrei să spui?

Ochii lui Ezra se măriră de șoc. Joshua îl privi cu o expresie rece și îi răspunse.

– Dacă prelungim ţipetele aici, se va face zgomot. Toată lumea doarme, ar trebui să respectăm vecinii.

Joshua vorbea de parcă ar fi fost grijuliu, dar intențiile lui reale erau mult mai întunecate. Nu voia ca cineva să audă țipetele lui Ezra și să cheme poliția, provocând complicații inutile. Ezra, realizând sensul ascuns din spatele cuvintelor lui Joshua, înlemni de frică.

– Taie-i degetele și chiar și cel mai curajos soldat va țipa de durere.

Joshua zâmbi în timp ce spunea asta, rânjetul lui fiind mult prea strălucitor pentru cuvintele tulburătoare pe care le rostea. Ezra, încă în stare de șoc, se gândi că Joshua trebuia să fie un Alfa suprem. Cum altfel ar fi putut spune ceva atât de oribil cu atâta ușurință? Era ca într-o reclamă din California, cu un zâmbet strălucitor ca soarele, ținând o portocală proaspăt culeasă.

– O, nu, nu, te rog, nu mă omorî… Te rog! a ţipat Ezra în timp ce era ridicat brusc de Dane. Zbătându-se și răsucindu-se, îl privi pe Dane cu teamă în ochi.

– Taci acum, sau te pun la pământ.

– Nu, nu, așteaptă! Așteaptă o clipă!

În timp ce Ezra încerca să-și acopere nasul și gura, țipă, cuprins de panică.

– Eu am făcut-o! Eu am făcut-o!

A mărturisit printre suspine. Dane a schimbat o scurtă privire cu Joshua înainte de a-l elibera pe Ezra. Ambii bărbați stăteau drepți, privindu-l cu răceală.

– Spune-ne ce s-a întâmplat.

Între suspine, Ezra s-a apucat să povestească întâmplările, începând cu momentul în care un bărbat l-a abordat pe când avea probleme financiare, cum a primit banii și l-a ademenit pe Grayson afară și, în cele din urmă, ultima amintire a momentului în care Grayson era răpit chiar în fața lui.

Dane, cu o expresie sumbră pe chip, a scos un suspin ascuțit odată ce Ezra și-a terminat povestea.

– Deci, după aceea, ai tăcut din gură? Te-ai prefăcut că nu s-a întâmplat nimic?

– Și eu sufeream! a strigat Ezra printre lacrimi.

– Eram chinuit de vinovăție… Încă nu pot dormi, totul e din cauza mea… din cauza mea, Miller…

Văzându-l pe bărbat plângând pe podea ca un copil, Dane și Joshua au rămas muţi pentru o clipă. Era de așteptat, dar auzind adevărul, totul părea și mai absurd. Dane și-a apăsat fruntea cu o mână și a mormăit un cuvânt obscen. Joshua, care stătea lângă el, și-a frecat bărbia gânditor.

Timpul trecea. Nu puteau continua să ezite așa.

– Spune-mi.

La tonul aspru al lui Dane, Ezra, care încă plângea, se opri. Ridică privirea cu ochii plini de lacrimi spre fața severă a lui Dane, iar acesta scrâșni din dinți.

– Spune-mi, unde sunt ticăloșii ăia!

– N… nu știu… Jur, nu știu.

Ezra scutură din cap disperat, negând.

– L-am dus doar în locul pe care mi l-au indicat… Era ultima oară… Nu ne-am mai sunat de atunci. Jur!

Repeta aceleași cuvinte la nesfârșit, implorându-i să-l creadă. Dane își încruntă sprâncenele și găsi o soluție.

– Atunci determină-i să vină la tine.

Ochii lui Ezra se măriră de uimire, iar Dane continuă amenințător.

– Spune orice e nevoie, determină-i să se întâlnească alături de tine. După aceea, ne ocupăm noi de restul.

– Nu… Nu, te rog, nu…

Fața lui Ezra deveni palidă, iar el scutură din cap frenetic.

– Îmi pare rău, dar dacă se întâmplă asta, Sandra… copiii mei vor fi în pericol! Ai idee cât de înfricoșători sunt acei tipi? Știu totul despre mine. Dacă află că am spus măcar atât, nu mă vor lăsa să trăiesc. S-ar putea să le facă rău copiilor mei, familiei mele întregi!

La rugămintea disperată a lui Ezra, Joshua, care până atunci tăcuse, a vorbit în sfârșit cu voce joasă.

– Crezi că Ashley Miller îi va lăsa în pace pe copiii tăi?

La auzul acestor cuvinte, Ezra înlemni. Cartierul, odată liniștit, părea cuprins de o tăcere înfiorătoare. Joshua, privindu-l pe Ezra, care era în stare de șoc, îi dădu un ultimatum.

– Alege. Ține-ți gura și lasă-i pe toți să fie uciși de ticăloșii ăia, sau mărturisește acum și doar tu vei plăti prețul pentru Ashley Miller.

Ezra, incapabil să vorbească, nu putea decât să se uite la ei. Aerul rece al nopții le mângâia trupurile.