– O să rămân aici, deocamdată.

Dane zăcea în întuneric și se gândea la ce îi spusese Joshua înainte să plece.

“Dacă se întâmplă ceva, sună-mă oricând. O să-l verific mai întâi pe tipul ăla.”

Pe scurt, spunea că va sta cu ochii pe Grayson până când acesta nu va mai părea suspect. Chiar și după ce a spus asta, Joshua tot nu părea să-l creadă pe deplin pe Dane.

“La naiba, prostule, ești doar isteț.”

Dane clătină din cap și o mângâie pe Darling, care se afla în brațele lui, în timp ce ea se foia. Ascultă respirația profundă a pisicii în timp ce ea adormea din nou, iar el se cufundă din nou în gânduri. Oricum, nu ar fi durat mult. Dacă era nevoie să se întâmple ceva, s-ar fi întâmplat demult.

Chiar și în timp ce se gândea la asta, ceva îl deranja în continuare. “Ce naiba…”

A suspinat și s-a forțat să adoarmă.

Acum că mă gândesc la asta…

Deodată, își aminti de întrebarea care îi venise în minte chiar înainte să vină Joshua. De unde știa Ezra? Că şi Grayson era terorizat aici.

Nu avea nicio idee. Încercă să ignore asta ca și cum n-ar fi avut nicio legătură, dar mintea i se limpezi tot mai mult, iar în cele din urmă se crăpă de ziuă.

– Salut, Dane.

– Salut!

Dane, care doar le făcuse cu mâna colegilor care îl salutau, traversă rapid vestiarul până la dulapul său. Se schimba în cămașa firească de lucru când ușa se deschise și cineva intră.

– O, Ezra.

– Salut!

Dane își dădu seama cine era din cuvintele schimbate. Mâinile lui, care scoteau uniforma, încetinară treptat.

– Păi… Salut?

Ezra, care se întorsese la dulap, îl zări pe Dane și îl salută primul. Fața lui, vizibil obosită, avea o barbă nerasă și cearcăne sub ochi. Ochii lui erau la fel de mari ca ai lui Dane, de parcă nu ar fi dormit deloc toată noaptea. Dane, care îi privea fața cu o expresie nepăsătoare, deschise gura.

– Arăți obosit.

– Poftim?! Ah… Păi, n-am dormit bine.

Ezra era surprins de cuvintele lui Dane și a râs stângaci. Oare pentru că eram suspicios față de el, chiar și atitudinea lui părea ciudată? Dane a deschis gura, gândindu-se în sinea lui.

– Ezra, m-am gândit la asta, dar pur și simplu nu-mi dau seama…

– Ce anume?

Când a încercat să vorbească scurt, Ezra a deschis dulapul și l-a întrebat sec. Dane și-a fixat privirea asupra lui și a deschis gura.

– De unde știai că locul în care era atacat Grayson era parcarea hotelului la care stăteam?

În acel moment, Ezra se opri din mișcare.

Deodată, se lăsă o tăcere apăsătoare. Ceilalți băieți râdeau și vorbeau, iar el îi putea auzi de la distanță. Dane stătea acolo, așteptând reacția lui Ezra, ascuns în spatele ușii deschise a dulapului. O secundă, două secunde, trei secunde. După câteva clipe care păreau foarte de lungi, Ezra își scoase capul pe ușă.

– Ei bine? Nu i-ai spus tu?

Dane a negat, arătându-și zâmbetul firesc.

– Nu, nu i-am spus.

– Serios? Atunci probabil a spus-o Grayson.

Ezra a preluat cu abilitate cuvintele. Dane l-a privit schimbându-și hainele, fredonând o melodie. Încă se simțea neliniștit, dar nu era niciun motiv să aprofundeze întrebarea. În cele din urmă, a încetat să mai pună întrebări, și-a pus uniforma și a părăsit vestiarul.

După ce s-a asigurat că a ieșit, a trebuit să respire adânc. A țipat Ezra! Apa nu ajunge deloc! Deodată, Ezra a țipat tare. Pentru o clipă, DeAndre era agitat, iar băieții din jurul lui și-au întors capetele surprinși. Totuși, Ezra i-a ignorat și a continuat să înjure și să-l împingă pe DeAndre.

– Dă-te din cale, ratatule! Pleacă de aici!

DeAndre, care se dăduse înapoi ruşinat, clipi nedumerit. Se uită în jur de parcă se întreba ce se întâmplă, dar și ceilalți băieți erau la fel de nedumeriți. În acel moment, Dane, care se afla întâmplător în apropiere, îi văzu și se îndreptă cu pași mari spre ei. DeAndre stătea acolo ezitând, iar imediat, fără să spună nimic, îl apucă pe Ezra de braț și îl ridică. Apa din furtun țâșni afară.

– Ce naiba, nemernicule…

Ezra a întors capul cu o expresie feroce și înjurând, apoi era surprins. Dane doar s-a uitat la el cu o expresie calmă. În mod surprinzător, Ezra a evitat contactul vizual și a ridicat ascultător furtunul și a stropit cu apă. Dane, care i-a dat o palmă pe umăr ca și cum ar fi terminat, s-a întors repede la locul său, iar DeAndre s-a uitat la ei nedumerit.

– Nu se comportă Ezra puţin ciudat?

După ce abia au stins focul, băieții care își reveniseră în sfârșit s-au adunat în grupuri mici și au început să șoptească. Un alt băiat a dat din cap în semn de aprobare în timp ce se uita la Ezra, care își aranja echipamentul într-o parte.

– Era așa în ultimele zile? Ai devenit prea sensibil.

– E de înțeles. Cum poți să fii în toate mințile când soția ta e bolnavă? Nici măcar nu s-a bărbierit cum trebuie în ultima vreme și pare abătut.

O altă opinie s-a strecurat. Dar DeAndre a replicat imediat.

– Indiferent ce s-ar întâmpla, nu l-ai văzut pe Ezra țipând și înjurându-mă mai devreme? Acel Ezra!

La aceste cuvinte, toată lumea a tăcut și s-a uitat în jur. DeAndre nu-și putea stăpâni furia și continua să ridice vocea.

– Asta nu e tot, nu i-a spus nimic lui Dane? M-a înjurat și m-a împins, așa că de ce nu poate să-i facă nimic lui Dane?!

Era furios și continua să țipe.

– E nedrept!

– Da, da. Ai dreptate.

Ceilalți băieți l-au liniştit repede pe DeAndre. De fapt, toți simțiseră asta. Ezra devenise excesiv de sensibil în ultimele zile. Era adesea speriat și vizibil nervos. Nu au putut să nu se agite când, în cele din urmă, a înjurat și a țipat la el. Ezra era de obicei blând și se enerva rar, așa că era numit mediator în rândul pompierilor.

– El o cunoște doar pe Sandra. Are grijă de copii, așa că e de înțeles că e obosit.

În mijlocul atmosferei confuze, o voce a luat partea lui Ezra, iar curând un alt tip a luat cuvântul.

– Așa e. Să fim înțelegători.

– Da, cât de greu trebuie să-i fie singur? L-am văzut îngrijorându-se pentru factura de la spital data trecută, așa că probabil trece prin momente grele.

– S-a supărat și pe mine. Era doar o glumă, dar a început brusc să țipe și să înjure… Am crezut că o să fiu lovit.

– Mi s-a părut că era slab doar în fața lui Dane, dar… probabil e o coincidență.

– Dane nu se simte prea bine în ultima vreme, poate de asta?

– Și el se comportă ciudat, nu pare să iasă prea mult.

– Păi, probabil că Ezra trece printr-o perioadă grea acum.

Băieții care își înclinaseră capetele odată cu el îl priveau pe Ezra de la distanță cu ochi plini de compasiune. DeAndre, care era prins în focul încrucișat, se simțea nedreptățit, dar nu putea să dea vina pe colegul său care se afla într-o situație dificilă. În cele din urmă, a spus pe un ton aspru: “Opt”, și s-a întors cu spatele.

 ─ ▪ ─

“Ce naiba? Nenorocitul ăla…”

Dane, care își încărca echipamentul folosit în mașină, se încruntă brusc la vederea unui bărbat. Ezra curăța zona cu o expresie serioasă. Expresia lui, care părea oarecum epuizată sau tulburată, era plină de îngrijorare, dar având în vedere situația actuală, era ceva firesc.

Problema era atitudinea lui.

Dane simțea, de asemenea, că Ezra se comporta ciudat. Se enerva des și începea certuri, dar ceea ce era și mai ciudat era că era diferit.

Incidentul de mai devreme era la fel. Atitudinea lui Ezra, care țipa și se enerva pe DeAndre, s-a schimbat brusc în momentul în care l-a văzut pe Dane. Pentru Dane, care îl urmărea pe Ezra de ani de zile, asta era o situație pe care nu o putea înțelege. Din experiența sa, îi venea în minte un singur motiv. Trebuia să fie ceva ce avea legătură cu Dane pe care nu-l putea spune.

Dar nu avea nicio idee ce anume. De aceea, Dane aștepta momentul potrivit și îl observa. Era cel mai bine dacă Ezra ar fi avut curajul să mărturisească primul.

“Dane, Dane!”

Deodată, i-a venit în minte o amintire pe care o uitase. Dane a suspinat și a rămas acolo cu privirea pierdută, apoi și-a dat părul la o parte de pe frunte.

“Sper că te simţi bine.”

Era firesc să se simtă gol când tipul care îl urmărea de-a lungul zilei nu mai era nicăieri. Dane clătină din cap și îngropă amintirea care îi trecuse pentru o clipă prin minte, crezând că va dispărea cu timpul.

În acea seară, pe la ora la care pleca de la muncă, a aflat că Joshua îl sunase. Dane, care își verificase telefonul abia după ce se urcase în mașină, s-a încruntat când a văzut că primise trei apeluri de la el. A sunat imediat din cauza atmosferei.

– Ce s-a întâmplat?

Joshua a trecut imediat la subiect când l-a întrebat din senin.

– Grayson a dispărut.

Dane a făcut o pauză pentru o clipă.

– Poftim?!

Joshua a continuat să vorbească după o pauză.

– Nu-l găsim nicăieri. A dispărut complet.

– Aşteaptă puţin!

Dane își încruntă sprâncenele și își adună gândurile.

– Nu ai spus că există un dispozitiv de urmărire? Toți membrii familiei Miller….

– Există. Şi nu există.

Vocea lui Joshua deveni mai sacadată, de parcă era neliniștit.

– Nu putem să-l localizăm. Probabil e ceva rău. Echipa de secretari a spus că e ca şi cum ar fi defect…

Din nu știu ce motiv, în acel moment, Dane s-a gândit instinctiv la Ezra.