S-a așternut o tăcere apăsătoare. Grayson îl privea fix pe Dane, fără să clipească. Profilul său, cu privirea pierdută în gol spre perete, rămânea inexpresiv și greu de descifrat.

– După ce a murit…

Dane vorbi din nou.

– Mi-am întâlnit bunicii pentru prima dată. Așa am aflat cum m-am născut.

Amărăciunea i se citea pe chip. Dane, care respirase adânc de parcă pieptul său îi era strâns, își încruntă sprâncenele. Părea că îi era extrem de greu să mărturisească adevărul, așa că își ținu gura închisă și nu putu spune nimic. În cele din urmă, mărturisi după ce își șterse fruntea cu o mână și expiră greu. Vocea îi tremura.

– A fost violată de niște străini în ziua ciclului de căldură.

Ochii lui Grayson au început să tremure. Dane a continuat să spună cu voce joasă:

– Au prins făptașii. Dar au spus că ea a vrut asta. Instanța le-a acceptat cuvintele pentru că mama mea era în ciclul de căldură. Mama mea a spus că era viol, dar mărturia ei era nesigură. Cred că nu s-a putut face nimic pentru că era în ciclul de căldură. Memoria mamei mele nu era clară, iar instanța nu a recunoscut violul.

Singurul adevăr care se regăsea în afirmațiile contradictorii era că ea era o Omega. Și că era în ciclul de căldură.

– Nu știu care este adevărul. Ce este sigur este că mama mea a rămas însărcinată din cauza asta… și m-a născut pe mine.

“Din cauza ta, dacă nu erai tu…”

Brusc, noile țipete ale ei, care îl chinuiau, i-au răsunat din nou în urechi. Dane a întrebat cu amărăciune:

– Acum înțelegi de ce mă dispreţuia atât de mult?

Din păcate, singurul ei fiu era dovada violenței brutale pe care o suferise. Era atât de iubitor pentru că era sângele ei, dar era și o ființă detestată care îi amintea de trecutul ei dureros. Așa că era atât de emoționant și totuși atât de dureros…

După ce a aflat adevărul, Dane a înțeles de ce ea încercase să-l omoare. În momentul în care a aflat că Dane se diferenţiase ca un Omega, probabil că înnebunise. Amintirile de coșmar pe care le trăise,  probabil că îi reveniseră în minte. Și crezuse că fiul ei va trăi același lucru…

– Bunicii mei materni erau credincioși devotați.

Dane și-a amintit incidentul cu o voce secă.

– Nu puteau să o tolereze pe fiica lor care era violată și lăsată însărcinată. Mama mea era alungată, a născut singură copilul și și-a trăit întreaga viață ca o bețivă.

Vocea îi deveni joasă.

– Mă detesta.

“Te iubesc, Dane. Singura mea comoară, copilul meu prețios.”

– Ei bine, poate că te-a iubit.

“Murdar, murdar! Micuț murdar ce ești! Nu voiam să am pe cineva ca tine!”

Un zâmbet autoironic îi apăru pe chip.

– Ce naiba e dragostea? M-a iubit cu adevărat? Sau a vrut doar să creadă asta?

Era o întrebare, dar nu una adresată lui Grayson. Dane adăugă după o pauză:

– Nu știu.

De ce s-a răzgândit la final și a plecat singură?

Oare pentru că mă dispreţuia? Ca să pot trăi iadul prin care a trecut ea?

Oare pentru că mă iubea? Ca să nu poată să mă omoare?

Răspunsul nu va fi aflat niciodată. A murit singură. Fără nici măcar un simplu testament.

– Ești un om bun.

Asta e tot ce e de spus despre poveste. Dane mărturisise totul despre el. Ce fel de om era și cât de gol era. Indiferent câtă iubire ar fi revărsat, aceasta ar fi sfârșit prin a se scurge într-o mare gaură din interiorul lui.

– Ashley Miller se înșeală. Tu știi ce este iubirea și cum să iubești. Eu nu sunt așa.

Dane l-a privit pe Grayson cu un zâmbet liniștit.

– Sunt sigur că vei găsi pe cineva care știe să iubească la fel de mult ca tine.

Asta e tot.

În mintea lui Grayson s-au aprins semnale de alarmă. A vorbit imediat:

– Tu ești acela!

– Nu sunt eu.

Înainte să apuce să mai spună ceva, Dane a negat categoric. Apoi a adăugat, fără să-i lase niciun moment de răgaz.

– Nu pot.

Cuvintele lui erau scurte, dar ferme. Nu putea spune nimic altceva. Dane zâmbi cu modestie în timp ce se uita la Grayson, care stătea acolo uluit.

– Îmi pare rău.

Grayson tot nu putea spune nimic.

─ ▪ ─

Grayson Miller a demisionat din cadrul pompierilor.

Zvonul s-a răspândit rapid și, în doar jumătate de zi, toată lumea din stația de pompieri știa despre asta.

– Ce s-a întâmplat? Miller și-a dat demisia? a strigat DeAndre surprins. Dane, care inspecta mașina de pompieri, era gata să-i dea un pumn lui DeAndre, care își băgase brusc capul în față și începuse să țipe. Din fericire, se opri la timp, apoi respiră adânc și deschise gura.

– Chiar dacă vorbești încet, te înțeleg. Era să te lovesc.

– Bine, am înțeles. Ce s-a întâmplat? Știi, nu-i așa?

Dane și-a îndreptat rapid atenţia spre cealaltă parte a întrebării. Colegii lui care auziseră vestea stăteau în grupuri de trei sau patru nu departe, ținându-și respirația, așteptând un răspuns. Și-a îndreptat privirea înapoi spre mașină și a deschis gura absent.

– Cred că am terminat aici, aşa e? Ce mai contează?

– Păi…

Toți cei prezenți erau luați prin surprindere de răspunsul simplu. S-au privit unii pe alții pentru o clipă și în curând au început să vorbească în grabă.

– Cum adică? A terminat de lucrat?

– Ce mai contează? Tipul ăla face parte din echipa noastră! Desigur că ne priveşte!

– Deci Miller chiar a demisionat? Nu mai vine aici?

– Cum a putut să facă asta fără măcar să-şi ia rămas bun?!

Dane a ignorat protestele. Oricum, totul se va termina. Sunt tipi care se înflăcărează și se lasă purtați de val tot timpul. Gândindu-se la asta, își aranja echipamentul când, deodată, a zărit pantofii cuiva. A ridicat capul și a luat contact vizual cu Ezra.

– Dane!

Dane îl privi indiferent, prefăcându-se că îl cunoaște vag. Ezra zâmbi ruşinat la ochii lui care păreau să spună: “Și tu?”

– Nu, nu e asta, nu, ar putea fi asta.

Ezra, care vorbea fără noimă și se bâlbâia, s-a scărpinat în ceafă și a vorbit cu grijă.

– Asta… Miller chiar nu va mai veni? Atunci ce urmează pentru tine?

A, expresia lui Dane se schimbă. Stătea la Grayson de când casa lui a ars, dar acum că şi Grayson își dăduse demisia, era curios să afle unde se va duce Dane. Ezra, care era de obicei amabil și delicat, s-a gândit la o întrebare la care nimeni nu se gândise. Deoarece nu se așteptase ca această întrebare să apară, Dane s-a simțit ciudat în interior. Și, din fericire…

– Ne-am mutat la hotelul la care stăteam înainte.

– La hotel? Acolo, locul unde Miller era jefuit? a întrebat Ezra surprins. Dane se opri, spunând:

– Poftim?!

Nu era un loc foarte frumos, dar având în vedere cât de mulți bani avea Dane, nu exista un alt loc mai potrivit. Cu toate astea, gândurile lui Ezra erau complet diferite.

– Indiferent ce ar fi, e prea periculos! Ar trebui să căutăm alt hotel…

– Deocamdată, caut doar un loc de închiriat, așa că nu-ți face prea multe griji.

Dane îi ignoră pur și simplu cuvintele. Ezra părea că vrea să mai spună ceva, dar își închise repede gura. Dacă ar fi insistat puțin mai mult, cu siguranță l-ar fi enervat. Dane ura cu adevărat să fie sâcâit.

– Totuși, e păcat că ai plecat fără măcar să saluţi, a mormăit Ezra în sinea lui, oftând.

– Nu aveam cum să te salut, nu-i așa? Nici măcar nu ai fi vrut să mă vezi.

Dane îl privi pe Ezra, care zâmbi timid, și răspunse cu nonșalanță.

– Îmi știi numărul, aşa e? Te-aș putea suna.

– Da?

Ezra zâmbi repede și întrebă. Dane dădu din cap absent. De fapt, nu conta. Grayson dispăruse complet din viaţa lui.

Exact așa cum promisese.

Dane se întoarse, ținând cutia cu scule. Puse obiectele la loc și se întoarse, dar brusc se simți ciudat. Se opri și se uită încet în jur, dar nimic nu se schimbase. Aruncă o privire spre stația de pompieri pe care o văzuse odată, dar telefonul său sună brusc cu un sunet de notificare. Își scoase telefonul din buzunar și verifică mesajul, dar curând se uită în zadar. Era un mesaj obișnuit de spam.

Dane mormăi scurt, șterse mesajul de spam și își puse telefonul înapoi în buzunar.

Trecuse o săptămână de atunci. Nu mai auzise nimic de Grayson de atunci. Mesajele lungi încetaseră și ele.

Dane se întoarse repede și porni în pas alert. Simțea că împrejurimile erau prea tăcute, într-un mod suspect.