Dane a trântit imediat ușa. Mâna lui încă strângea cu putere clanța, în timp ce stătea nemișcat în hol, cu ochii mari de șoc.

“Ce naiba am văzut?”

A rămas acolo, complet uluit, apoi a scuturat viguros capul ca un câine ud, înainte de a se uita din nou la ușă.

“Probabil am văzut greșit.”

Respirând adânc, a întins mâna din nou spre mânerul ușii. Spre deosebire de înainte, de data asta a deschis ușa cu precauție, încet, dar priveliștea din fața lui l-a determinat să înlemnească din nou.

Camera era exact la fel ca înainte. Dane era paralizat, cu maxilarul practic căzându-i pe podea când și-a dat seama că nu văzuse greșit.

Până în dimineața aceea, când Dane plecase la lucru, camera nu se schimbase deloc de când intrase prima oară în ea. Avea atât de puține lucruri încât un singur rucsac era suficient pentru a le încăpea pe toate, majoritatea fiind articole pentru pisici. Așadar, când plecase de la conac la lucru, camera revenise la starea ei obișnuită de ordine, cu excepția patului ușor dezordonat în care dormise.

Ceea ce însemna că, atunci când se întorcea de la muncă, totul ar fi trebuit să fie la fel.

“Ce naiba văd?”

Dane stătea acolo, cu ochii mari, neîncrezător. Întreaga cameră era plină de flori. Mai multe flori decât văzuse în toată viața lui. Și nu erau flori oarecare, ci erau trandafiri roșu aprins. După o zi lungă la pompieri, se întorsese și găsise camera strălucind în roșu, de parcă tocmai luase foc.

În plus, pereții odată plictisitori, de culoare verde mentă, erau acum complet acoperiți cu țesătură albă, cu bucăți de pânză și panglici încurcate împrăștiate peste tot.

Dane nu putea decât să clipească, incapabil să creadă ceea ce vedea. Dar cel mai rău lucru în această dezordine haotică era persoana care stătea pe patul lui, privindu-l fix.

“Ce naiba e asta?”

A închis ochii, apoi i-a deschis din nou. Dar nimic nu s-a schimbat. Bărbatul care stătea elegant pe patul său, acoperit cu baldachinul ca o mireasă proaspăt căsătorită, nu era altul decât Grayson Miller.

Păr auriu strălucitor, ochi violet închis și, mai presus de toate, chipul acela uimitor de seducător – nu era niciun dubiu. Stătea cuminte pe patul în care Dane dormise până în dimineața aceea.

Și, mai rău, era complet gol.

Și pe cap purta o fundă mare și roșie.

– Bine ai venit acasă, iubitule.

Grayson îl salută cu o voce excesiv de veselă. Chiar roși și zâmbi timid, ceea ce era absolut incredibil.

Și în timp ce Dane stătea acolo, încă înlemnit, cu pielea de găină, Grayson a continuat:

– Azi e o zi specială, așa că ți-am pregătit un cadou special. Pe mine.

Funda roșie de pe capul lui – era pentru asta?

Mintea lui Dane era goală. Fața zâmbitoare a lui Grayson părea atât de încântată, de parcă se aștepta ca Dane să se arunce pe pat și să-l acopere cu sărutări.

Dane a rămas nemișcat câteva clipe. Nu numai că trupul îi era înlemnit, dar și creierul său nu mai fucţiona. Era prea mult de procesat.

Dar apoi, instinctul de supraviețuire a intrat în acțiune. Dane și-a revenit din şoc, a scuturat din cap și a pășit în cameră fără să spună un cuvânt. L-a ignorat complet pe bărbatul care stătea pe pat, cu ochii strălucind de anticipare, comportându-se de parcă nici nu ar fi existat.

În schimb, s-a îndreptat direct spre Darling, care era întinsă pe o pernă. Fără să spună un cuvânt, Dane a luat pisica în brațe, s-a întors și a ieșit, lăsând totul în urmă.

– Iubitule, unde te duci? Iubitule!

Grayson îl strigă, dar Dane nu se opri. În clipa în care auzi pași urmându-l, își acceleră pasul. Curând, se transformă într-o urmărire în toată regula pe holul lung.

Pașii zgomotoși ai lui Dane, disperat să scape de acest coșmar, se amestecau cu cei nerăbdători ai lui Grayson, care încerca să-l ajungă din urmă. Coborând în grabă scările, Dane a făcut greșeala de a se uita înapoi la auzul pașilor rapizi – și a devenit palid imediat.

Grayson alerga după el, purtând doar funda roșie.

– AAAAAHHHH!

Dane a scos cel mai puternic țipăt din viața lui. Ținând-o strâns pe Darling într-un braț, a lovit cu pumnul liber amenințarea care se apropia.

Se auzi un impact puternic, iar trupul masiv al lui Grayson se prăbuşi.

Dane stătea acolo, gâfâind, cu pumnul încă strâns. Evitându-l pe Grayson, care zăcea întins pe podea, se lipi de perete, apoi o luă la fugă înapoi în camera lui.

─ ▪ ─

Mai târziu, într-un bar mic.

O tăcere neplăcută umplu spațiul. Dane stătea cu brațele încrucișate, picioarele balansându-se rapid în ritmul muzicii, în timp ce Grayson își freca obrazul umflat cu o expresie supărată. Din fericire, își pusese niște haine pe el.

Dane îi aruncă o privire rece.

Apoi, a rupt în sfârșit tăcerea.

– Ești nebun?

– Nebun? Ce tot spui? Am avut un motiv…

Grayson încercă să se apere, dar Dane îl întrerupse.

– Dacă nu ești nebun, atunci de ce naiba erai gol în patul meu? E dezgustător.

Nu văzuse niciodată în viața lui ceva mai revoltător. Șocul de a vedea ceea ce nu ar fi trebuit să vadă nu dispăruse încă. Dane se cutremură când amintirea îi reveni în minte.

Grayson, însă, era furios.

– Dezgustător? Crezi că sunt dezgustător? Vrei să spui că trupul meu prețios e urât?!

– Atunci de ce nu faci asta în camera ta? Ce e cu mizeria din camera mea?!

Dacă ar fi vrut să se dezbrace în patul lui, Dane nu ar fi avut nimic împotrivă. Nu ar fi înnebunit așa. Dar de ce naiba a venit în camera altcuiva să facă dezordinea asta?!

De data asta, Grayson avea un răspuns.

– Pentru că azi este aniversarea noastră!

Dane înlemni.

Aniversare?

Ce aniversare?

Ziua Recunoștinței? Ziua Independenței? Crăciunul?

Despre ce naiba vorbea?

Dane a parcurs mental lista sărbătorilor, apoi s-a întors către Grayson, confuz.

Grayson, parcă așteptând această reacție, a declarat mândru:

– Aniversarea noastră de 30 de zile.

Dane se încruntă.

Poftim?!

– De fapt, sunt 31 de zile, îl corectă Grayson, realizând că, în haosul acela, pierduse miezul nopții.

Dane rămase fără cuvinte. Creierul lui nu mai funcţionă iar. Clipi rapid, complet lipsit de cuvinte.

În cele din urmă, deschise gura, ridică mâinile, apoi le lăsă să cadă.

– Sărbătorești 30 de zile?

– Desigur.

Grayson dădu din cap ca și cum era cel mai evident lucru din lume.

Dane închise ochii, apoi îi deschise din nou. După o respirație profundă, enervarea îi crește.

– Cine naiba sărbătorește 30 de zile, nebunule?

– Tu ești nebunul dacă nu o faci!

Grayson ripostă fără ezitare.

– Cum aș putea să nu sărbătoresc? Nici măcar nu pot să-mi felicit iubitul în fiecare zi, deci cum aș putea să sar peste 30 de zile?! Ai idee cât de mult am așteptat să fac asta? M-am abținut! Voiam să sărbătoresc în fiecare zi! Tu nu ai cum să înțelegi!

Apoi, Grayson a dat lovitura de grație.

– Nici măcar nu m-ai scos la o singură întâlnire.

“Nenorocitul.”

Dane îl privi cu neîncredere. Câinele ăsta răsfățat mușca mâna care îl hrănea?!

Era pe punctul de a-i da o lecție lui Grayson când ceva i-a atras atenția: obrajii lui roșii ca focul.

Dane a ezitat o clipă, apoi a suspinat în semn de înfrângere.

– De ce naiba trebuia să fii dezbrăcat? Nu înțelegi ce înseamnă moderația?

Când Dane și-a schimbat tactica, Grayson a ripostat imediat.

– Pentru că îți place lucrul ăsta.

Dane înlemni la răspunsul neașteptat.

– Acum sunt un pervers? a spus el cu voce sugrumată.

Grayson nu a răspuns. În schimb, a scos telefonul, a apăsat câteva butoane, apoi a întors ecranul spre Dane.

“Ce naiba?”

Dane se uită chiorâș la ecran, apoi se înțepeni.

Era o fotografie.

Cu Dane și Yeonwoo, ieșind împreună dintr-un magazin de jucării sexuale.

O transpiraţie rece îi curgea pe spate.

Vocea lui Grayson era periculos de joasă.

– Explică. Ce înseamnă fotografia asta?