– Așa este? Atunci, pot să mă prezint mai întâi? Apropo, tocmai am lansat o linie de produse pentru pisici…

– Stai, stai puțin.

Dane îl întrerupse repede pe bărbatul care vorbea cu voce drăguţă. Nu-și putea permite să se lase purtat de val în felul ăsta. Era ca și cum era stropit cu apă rece într-un moment critic, aşa că reveni brusc la realitate, forțându-se să rămână calm.

– Trebuie să vorbesc cu Miller între patru ochi. Puteți ieși puțin?

– Ah… Da, desigur.

Managerul aruncă o privire către Grayson înainte de a ieși ascultător. Acum, doar ei doi mai rămăseseră în cameră. Dane își încrucișă brațele, bătând rapid din picior, și se uită fix la Grayson.

– Ce naiba faci? Ce se întâmplă?

Vocea lui Dane era un mârâit, dar Grayson înclină capul de parcă nu înțelegea. Clipi inocent.

“Tipul ăsta credea că dacă se preface drăguț va scăpa basma curată?”

Dane simți cum îi pulsează tâmplele de enervare, dar încercă totuși să-și păstreze vocea calmă.

– De ce m-ai adus aici, în primul rând?

Totul se întâmplase prea repede – nu avusese timp să se gândească. Ar fi trebuit să întrebe înainte de a intra în magazin. Dar măcar nu era prea târziu. Cu o încruntare, insistă să primească un răspuns.

Grayson părea surprins când răspunse:

– Nu ai spus că trebuie să cumperi lucruri pentru pisica ta? Așa că te-am adus aici.

– Mă refeream la acest loc. De ce aici?

Grayson clipi de câteva ori, apoi zâmbi. Dar sub privirea rece a lui Dane, zâmbetul îi dispăru repede. Ochii se plimbau nervos în jur, iar buzele se mișcau ca și cum ar fi căutat cuvintele potrivite. În cele din urmă, vorbi.

– Dacă nu-ți place magazinul ăsta, putem merge în altă parte.

– Unde?

– Chiar lângă…

– Nu.

Dane îl întrerupse imediat. Încă era încruntat, dar măcar acum înțelegea situația. Pe scurt, în lumea lui Grayson Miller, toate magazinele erau la acest nivel sau mai sus. Indiferent de articol, trebuia doar să intri într-unul dintre aceste locuri, să spui numele, și personalul ți-l aducea.

Dane își încrucișă brațele și scutură din cap înainte de a întreba:

– Ai un câine, aşa e?

– Da.

Grayson dădu din cap imediat. Dane îl testă cu o altă întrebare.

– Îi tai unghiile? De unde cumperi foarfecele de unghii?

– De aici.

“Știam eu.” Dane își confirmă bănuielile. Probabil că magazinul acesta vindea lucruri ridicole cum ar fi radierele și creioanele, doar pentru clienți ca el.

– Miller!

– Da?!

Grayson a răspuns imediat din obișnuință. Dane i-a dat răbdător, dar ferm, o lecție de realitate.

– Majoritatea oamenilor nu intră într-un magazin de lux doar pentru a cumpăra unghiere pentru animalele lor de companie. Înainte să mă aduci aici, ar fi trebuit să mă întrebi dacă vreau să fac cumpărături aici.

Auzind această prelegere, Grayson se încruntă, ca și cum ar fi avut ceva de spus. Dane strânse ochii, dându-i de înțeles să încerce.

– Dar…

Vocea lui Grayson avea o notă de nemulțumire.

– Mi-ai spus să nu cheltuiesc bani pe tine. Atunci cum aveai de gând să cumperi ceva?

Piciorul lui Dane, care bătea ritmic, se opri din mișcare. Se încruntă la Grayson.

“Ce naiba spune tipul ăsta?!”

– Ah!

Dane oftă, frecându-și fața. Era enervant, dar nu putea face nimic. Era doar o diferență de mentalitate, modelată de mediile în care crescuseră. Așa că, deocamdată…

– Oricum, nu am destui bani să cumpăr nici măcar o lesă aici, ai înțeles?

– Atunci eu…

– Mergem în altă parte. Undeva unde știu eu.

Dane îl întrerupse înainte să mai apuce să spună ceva. Ar fi putut să iasă imediat din magazin, dar când aruncă o privire la farfuria goală de desert și la ceașca de cafea pe jumătate goală, simți o ușoară vină.

Din nu știu ce motiv, simțea că era păcălit să mănânce asta. Dar era prea târziu să mai facă ceva acum.

Oricum ar fi, Grayson Miller urma să-și asume responsabilitatea pentru asta.

– Hei!

Dane îl strigă, iar Grayson se întoarse imediat să-l privească. Când era atât de ascultător, i se părea că se uită la un Golden Retriever.

– Nu ai nevoie de nimic? Cumpără ceva. E ciudat să pleci fără să cumperi nimic.

– Pot să plec pur și simplu.

Dane se încruntă și mârâi:

– Cumpără ceva. Cel mai ieftin lucru e de ajuns.

Grayson își încruntă sprâncenele, gândindu-se profund, apoi se ridică în cele din urmă. Ieși și se întoarse curând cu o pungă mică în mână.

– Am cumpărat ceva.

Zâmbi. Dane se ridică. Nu avea idee ce cumpărase Grayson, dar nu conta – măcar era ceva. Era suficient pentru a considera că îi întoarse favoarea. Simțindu-se ușurat, ieși primul. Managerul îi conduse la ieșirea din magazin.

– Dă-mi cheile.

Dane întinse mâna ca și cum era cel mai firesc lucru din lume. Grayson îi înmână cheile în tăcere. Fără ezitare, Dane se așeză pe scaunul șoferului, în timp ce Grayson, se aşeză pe scaunul pasagerului de data asta. Mașina se îndepărtă de cartierul comercial de lux.

Următoarea lor destinație era complet opusă: un centru comercial vechi și modest. Dane a parcat lângă o camionetă cu partea din față care părea să fi fost reparată dintr-un sedan vechi. A oprit motorul, a ieșit și i-a aruncat cheile lui Grayson fără să se uite.

Grayson le prinse cu ușurință cu o mână și îl urmă leneș pe Dane înăuntru.

– Bună, Dane. Nu ne-am văzut de mult.

O femeie în vârstă care mătura magazinul l-a întâmpinat călduros. S-au îmbrățișat scurt și au schimbat câteva cuvinte de politețe înainte ca Dane să treacă la subiect. În timp ce el verifica niște transportoare portabile pentru animale de companie, Grayson se uita încet în jur.

Pereții erau plini cu articole pentru animale de companie – jucării, mâncare, tot felul de lucruri. Produsele nu erau doar pentru pisici și câini; erau și articole pentru reptile și amfibieni.

Ceva i-a atras atenția și s-a aplecat să se uite la o cușcă goală. Apoi, privirea i s-a îndreptat spre un rând de acvarii. Se părea că tocmai erau hrăniți, deoarece peștii se adunaseră lângă suprafață, deschizând și închizând gura în mod repetat.

Grayson se ghemui, privindu-i. Rămase acolo, nemișcat, privindu-i în tăcere, până când Dane îi strigă numele.

– Miller!

Grayson se îndreptă încet și se întoarse spre el. Dane înclină capul spre ușă.

– Am terminat. Să mergem.

Își luă rămas bun de la proprietarul magazinului și ieși primul. Grayson îl urmă în tăcere.

Dar, imediat ce ieșiră din magazin, Dane se opri brusc și se întoarse spre el. Expresia lui părea să ascundă o întrebare.

Grayson clipi.

– Ce e?

Zâmbetul acela al lui… Dane știa acum că era doar un obicei. Dar nu a comentat nimic. Pur și simplu s-a uitat la el.

La ce se gândea în timp ce se uita la acvariu?

Majoritatea oamenilor ar fi spus că voiau să cumpere un pește sau că doar își omorau timpul. Dar Grayson Miller nu era ca majoritatea oamenilor.

Dane era curios, dar nu întrebă. În schimb, îi întinse ceva.

– Poftim.

Grayson clipi, întinzând mâna. Dane îi puse obiectul în palmă și îi dădu drumul.

Era un pachet de mâncare pentru câini în vârstă.

Grayson s-a uitat la el, confuz, apoi s-a uitat din nou la Dane.

– E un cadou, a explicat Dane.

– Am auzit că e bun pentru câinii bătrâni.

– Un cadou? a repetat Grayson. Dane se frecă ruşinat la ceafă.

– Da, îți eram dator…

Ar fi trebuit să-l pună într-o pungă sau ceva de genul ăsta. Dar era prea târziu acum . Din obișnuință, se uită la Grayson și înlemni imediat.

Grayson îl privea cu ochii mari. Apoi, a vorbit cu o voce pe care Dane nu o mai auzise până atunci.

– E prima dată când îmi dai un cadou.

Vocea îi tremura, ca și cum era cu adevărat emoționat.

Ochii lui strălucitori, roșeața ușoară de pe obraji, tremurul subtil din voce – totul indica același lucru.

– Mulțumesc. O să am grijă de el.

“Ce?” Dane se încruntă, tonul lui devenind aspru.

– Idiotule, asta e mâncare pentru câini. De ce ai păstra-o?

Grayson ar fi trebuit să se simtă ruşinat, dar el a continuat să-l privească pe Dane cu aceeași expresie ca înainte. Dane a simțit inconștient o undă de vinovăție. De data asta, vocea lui s-a îndulcit puțin:

– Nici măcar nu e ceva scump, nu trebuie să-mi mulțumești.

Chiar dacă Dane spusese asta, expresia lui Grayson rămase neschimbată.

Mâinile lui mari țineau cutiuța mică cu mâncare ca pe un tezaur prețios.

Grayson îl privea intens pe Dane, cu ochii goi, de parcă voia să spună ceva, dar nu știa cum să exprime în cuvinte.

În acel moment, urechea lui Grayson se mișcă ușor.

Dane era uimit, cu ochii mari. În clipa în care Grayson și-a dat seama că Dane se uita la el, a ridicat repede o mână pentru a-și acoperi urechea, vizibil agitat.

– N… Nu… e doar un obicei.

– Ai obiceiul să-ți miști urechile?

Dane ridică o sprânceană și întrebă. Grayson ezită înainte de a da din cap.

– Nu știu de ce. Uneori se mișcă automat așa.

Dane îl observă în tăcere. În acel moment, urechea lui Grayson se mișcă din nou, de data asta mai vizibil.

Văzând asta, Dane înțelese brusc.

Grayson s-ar putea să nu fie capabil să-și recunoască propriile emoții.

Dar urechile lui puteau.

Ele înțelegeau foarte bine ce se era în pieptul lui în acel moment.

Această realizare determină ca inima lui Dane să bată cu putere, fiecare bătaie fiind grea în pieptul său.

O ușoară roșeață înflori pe obrajii palizi ai lui Grayson, răspândindu-se ca niște petale delicate.

Înainte să-și dea seama, mâna lui Dane se ridicase deja, atingând ușor acea căldură.

Ochii lui Grayson se măriră de surprindere. Dar Dane nu se opri.

Și-a mutat mâna în spatele cefei lui Grayson, trăgându-l încet mai aproape.

Grayson ezită pentru o clipă, dar nu se opuse.

Distanța dintre ei se micșora treptat.

Pleoapele lor se închiseră încet.

Respirațiile lor calde se amestecară.

Amândoi știau că buzele lor erau pe punctul de a se întâlni.

Dar niciunul dintre ei nu s-a retras.