– Bine.

Ashley îi atrase atenția fiului său cu răceală.

– Ți-am spus de mii de ori că ai un nivel natural ridicat de feromoni, așa că trebuie să fii foarte atent. Ar trebui să ții minte asta până acum. Nu fi neglijent. Verifică-ți nivelul de feromoni mâine și, dacă este urgent, spune-i administratorului să ți-l elimine cu o injecție.

– Da, am înțeles.

Ca de obicei, Grayson a răspuns imediat, cu zâmbetul său firesc.

Norman Stewart este directorul unui centru medical specializat în studierea feromonilor Alfa suprem. Centrul era fondat de părinții săi, iar după ce aceștia au murit într-un accident, Stewart a preluat conducerea.

Probabil că este cea mai avizată persoană din lume în ceea ce privește feromonii Alfa suprem. Când Alfa suprem se confruntă cu probleme legate de feromoni, aceștia vizitează întotdeauna acest centru de cercetare și, din această cauză, centrul este constant inundat de donații. Ceea ce lipsește centrului nu sunt banii, ci subiecții de testare. Puțini sunt dispuși să-și ofere trupurile pentru a ajuta la cercetarea feromonilor Alfa suprem.

Doar dacă nu sunt incredibil de disperați.

Iar Alfa suprem care vizitează cel mai des biroul lui Stewart este probabil Grayson. Spre deosebire de fratele său mai mic, Chase, Grayson nu era prins în capcana urii de sine. El are un interes sincer pentru cercetarea feromonilor și s-a oferit chiar voluntar ca subiect de testare. Ashley știa și el acest lucru. Știa că Grayson nu ar neglija niciodată procesul de extragere a feromonilor sub îndrumarea lui Stewart.

Chiar și așa, faptul că Ashley îi amintea mereu acest lucru arata cât de sensibil era la creșterea nivelului de feromoni al lui Grayson. Era bine cunoscut în familie că Ashley era neobișnuit de obsedat de Grayson în comparație cu ceilalți frați. Și exista un motiv pentru asta.

“Oricum, a trecut destul de mult timp de când nu am mai fost acolo…” s-a gândit brusc Grayson. Era prima dată când uitase să viziteze laboratorul lui Stewart. Motivul era, desigur, simplu. Viața lui era mai plăcută ca niciodată în ultima vreme.

Totuși, Ashley avea dreptate în privința necesității de a extrage feromonii. Grayson nu voia sub nicio formă să înnebunească sau să-și distrugă creierul. Singura opțiune rămasă era să rezolve problema cu o injecție.

Dar, oricum, trebuie să merg la petrecere…

Era mai convenabil să primească o injecție la petrecere decât la laborator. Își ironizase fratele mai mic, Chase, când acesta a trebuit să primească injecția, dar acum, gândindu-se la asta, îi era recunoscător. Datorită lui Chase, putea primi medicamente verificate.

Desigur, acel drog feromonic pentru petreceri era dezvoltat tot de Stewart. Dacă Stewart ar fi știut despre starea lui Grayson din ultima vreme, cum ar fi reacționat?

“Probabil ar fi fascinat, dacă i-aș spune că am învățat ce înseamnă frica.”

Și de iubire.

Grayson clipi. Oricum, nu i-am spus asta.

– Tati, eu…

– Nu.

Înainte să apuce să termine, Ashley îl întrerupse rece.

– Ți-am spus, aşa e? Trebuie să termini anul. Nu ți-am spus că nu ai voie să renunți din proprie inițiativă?

Ashley își certă fiul cu severitate. Era ceva la care se așteptase. În mod normal, în acest moment, Grayson ar fi fost descurajat, gândindu-se că a greșit, pregătindu-se să fugă sau poate deja pleca, așa cum făcea întotdeauna.

Era ușor surprins să afle că locuia cu un iubit, dar nu era prima dată când se întâmpla asta. Pleca adesea cu partenerul său, declarând că își lasă munca pentru a se distra, iar apoi, când își dădea seama că era o greșeală, se răzgândea și îi abandona, dispărând singur. Motivul pentru care Ashley venise aici sub pretextul unei donații către pompieri era să verifice situația lui Grayson. Îl avertiza în avans pentru a se asigura că obiceiul său prost de a abandona lucrurile când îşi pierdea interesul nu va reapărea.

Grayson izbucni brusc în râs, ceea ce era o reacție nepotrivită pentru situația lui. Ashley nu se simți deosebit de ofensat de acest lucru, deoarece era doar temperamentul lui natural.

Cu toate astea, trebuia să-i aducă aminte că greșea. Nu ar fi trebuit să râdă în această situație, altfel cineva ar fi putut descoperi defectul lui fatal, care ar fi devenit slăbiciunea lui.

– Te înșeli, Grayson. Nu ar trebui să râzi în această situație.

– Bine.

Grayson a răspuns imediat la mustrarea lui Ashley. Dar Ashley și-a încruntat și mai tare sprâncenele.

– De ce zâmbești în continuare?

De data asta, Grayson nu a răspuns imediat. A clipit.

– Eu?

Încă zâmbea, dar părea că nu-și revenise din râsul de mai devreme. Ashley își înăbuși un suspin. Nu se putea face nimic. Era doar unul dintre defectele cu care se născuse Grayson.

– Ce voiai să spui? Dacă nu era vorba că vrei să renunți.

Ashley întrebă pe un ton oficial, iar Grayson, ca și cum și-ar fi dat seama ce uitase, se înveseli repede.

– A, am învățat ce înseamnă frica.

Ashley, care era pe punctul de a duce ceaiul la gură, înlemni. Încet, cu o mișcare foarte deliberată, Grayson îl privi cum puse ceșcuța jos. După un scurt moment de tăcere, se auzi un sunet ușor când ceșcuța lovi farfurioara, iar apoi Ashley vorbi.

– Ce ai spus?

─ ▪ ─

Camera de ceai, scăldată în lumina strălucitoare a soarelui, părea proaspătă și incitantă datorită brizei răcoroase care intra pe fereastra deschisă.

Așezat alături de Koi la masa rotundă de ceai, Dane încerca stângaci să-și mențină postura în acest cadru necunoscut. Când servitorul dispăru în liniște după ce le aduse băuturile răcoritoare, Dane se gândi că măcar erau oameni care lucrau aici.

Probabil de aceea serviseră o masă atât de extravagantă în dimineața aceea.

Amintindu-și de micul dejun luxos, Dane simți brusc un fior pe șira spinării. Se uita absent la ușa închisă când Koi strigă brusc.

– Dane e iubitul fiului meu!

Întoarcând capul, Dane a văzut ochii lui Koi strălucind de emoție, incapabili să-și ascundă bucuria. Koi era atât de fericit din momentul în care l-a văzut pe Dane, deși acesta era surprins de reacția lui Koi. Ceea ce era și mai derutant era faptul că nu simțea niciun fel de respingere față de acest bărbat pe care abia îl cunoscuse. Nu, departe de a-l respinge, simțea chiar un sentiment de familiaritate.

Sentimentul pe care îl avusese când îl văzuse prima dată pe acest bărbat nu era o iluzie. Aceeași afecțiune rămăsese, iar Dane simțea o senzație ciudată în piept. Ca și cum ar fi observat confuzia lui Dane, Koi continuă să vorbească fericit:

– Avem o legătură. Există ceva care ne leagă pe noi Omega extremi.

O legătură? Ce înseamnă asta?

Încă neînțelegând, Dane se încruntă în timp ce Koi vorbea din nou cu entuziasm.

– Omega extremi se pot recunoaște între ei. Și simt atracție unul față de celălalt. Probabil că și tu o vei simți, ca și cum ai fi parte din familie.

La auzul cuvântului “familie”, Dane se încruntă și zâmbi ironic. Putea exista un cuvânt mai absurd? Era clar că acest om nu înțelegea cât de murdară putea fi o familie legată prin sânge.

Privind chipul luminos al lui Koi, Dane și-a amintit brusc de Ashley Miller, care era preudent față de el mai devreme.

“Probabil că face tot felul de lucruri murdare sub pretextul că extrage feromoni, dar nu suportă ca partenerul lui să arunce măcar o privire către altcineva.”

“Ce trăsătură egoistă”, gândi Dane, ridicând cana. Era pe punctul de a-și bea cafeaua abătut, când se opri brusc.

Kopi Luwak…

Dane își strânse nasul, dar nu avu de ales decât să bea cafeaua.