Grayson stătea de cealaltă parte a mesei, cu fața plină de nemulțumire. Pe o obraz avea încă o urmă roșie de palmă. Își frecă obrazul și mormăi:

– Ai mâna prea grea.

– Ți-am spus să te oprești…

Dane strânse pumnii pe masă, tremurând, și scrâșni din dinți. Nu știa că balconul era conectat la camera vecină, pentru că nu ieșise acolo cu o zi înainte.

Ce rost are să încui ușa când balconul este larg deschis?

Faptul că şi Grayson avea tupeul să se prefacă neştiutor, încuiând ușa și pretinzând că totul era în regulă, îl determina pe Dane să fiarbă de furie.

În timp ce îl privea amenințător pe Grayson, acesta părea că vrea să spună ceva, dar rămase tăcut, deși expresia lui nemulțumită nu se schimbă. De unde are tipul ăsta tupeul să se comporte ca și cum ar fi victimă? Dane era uluit, dar se calmă repede. Era doar o altă reacție inventată de Grayson. Nu era nevoie să răspundă la toate. Mai important…

Dacă mereu o să reacționez la fiecare lucru mărunt, nu voi supraviețui niciodată aici.

Dar chiar în timp ce se gândea la asta, cuvintele îi ieșiră automat.

– Care e scopul balconului?

Mormăind pentru sine, Grayson a răspuns repede:

– Romeo și Julieta…

– Taci din gură.

Dane îi aruncă lui Grayson o altă privire amenințătoare, iar Grayson își închise imediat gura. Încă avea o expresie nemulțumită, dar o ignoră și își îndreptă privirea spre masă, doar pentru a deveni palid când văzu mâncarea.

Chiar dacă era invitat la o cină fastuoasă, nu era o astfel de varietate. Erau cinci tipuri de sucuri de fructe: roșie, lămâie, kiwi, portocală și afine, iar iaurtul și laptele erau standard, cu zece tipuri de pâine, de la produse de patiserie la pâine în formă de baton. Gemurile pentru clătite erau de diferite culori și varietăți, iar siropurile… Dane nici măcar nu putea să le numere.

Șunca era preparată în mai multe feluri: ușor prăjită, opărită și crocantă. Și ouăle erau preparate în diverse moduri. Și câte tipuri de omlete erau? Erau chiar și câteva fripturi aliniate în funcție de modul în care erau preparate. Văzând cantitatea uriașă de mâncare întinsă pe masă, Dane și-a pierdut pofta de mâncare înainte chiar de a începe.

Grayson i-a zâmbit larg lui Dane, care privea cu fața palidă masa îmbelșugată.

– E prima ta dimineață aici, așa că m-am gândit să o fac specială.

– Ascultă…

Dane simți o durere de cap și amețeli. Cine mănâncă atât de mult la micul dejun? Până acum, abia mâncase o felie de pâine cu cafea și, uneori, chiar și asta o sărea.

Incapabil să-și rețină un suspin greu, Dane îl lăsă să-i scape în repetate rânduri. Nu avea idee de unde să înceapă. Nu trecuse nici măcar o oră de când se trezise și deja se simțea de parcă ar fi alergat opt kilometri într-o zonă incendiată. Vorbi cu voce obosită.

– Cafea e suficient.

– Espresso? Decafeinizată? Americano? Ce fel de boabe de cafea îți plac? Brazilia? Kenya?

– Cafea.

Dane strânse din dinți și răspunse. Singura calitate care îl salva pe Grayson era că înțelegea repede. Fără să mai tragă de timp, Grayson se ridică imediat și se întoarse cu o ceașcă de cafea tare. Aroma bogată care îl învălui pe Dane era diferită de orice mirosise până atunci. Nu putu să nu se simtă puțin impresionat de cafea când duse ceașca la buze.

Ah!

O undă de relaxare îl cuprinse, iar trupul său păru să-și elibereze tensiunea. Deci așa este cafeaua bună. Multă vreme, crezuse că şi cafeaua era doar un mod de a se trezi, fără să se preocupe de gustul sau aroma ei.

– Ce fel de cafea este asta? a întrebat Dane curios, iar Grayson zâmbi larg și răspunse:

– Kopi Luwak*…

– Ajunge!

Dane abia se abținu să nu-l oprească. În momentul în care Grayson începu să vorbească din nou, fața lui era deja plină de nemulțumire. Privind cafeaua pe care tocmai o savurase, Dane se strâmbă, dar renunță repede și luă o altă înghițitură. Ezită puțin înainte de a duce din nou ceașca la buze.

Îmbrăcat doar cu pantaloni de trening vechi și un tricou, Dane, ca de obicei, avea partea superioară a trupului expusă. Așezat la masă, sorbind din cafea pentru a-și limpezi mintea, își dădu brusc seama că Grayson îl privea intens. Încruntându-se, mormăi:

– Ce se întâmplă? De ce nu mănânci? Te uiți doar la mine? Nu, lasă…

Dane regretă imediat că vorbise, deoarece reacția lui Grayson îl convinse că presupunerile sale erau corecte.

“Ce încearcă să facă tipul ăla?”

Chiar în timp ce se gândea la asta, Dane se dădu discret la o parte, acoperindu-și pieptul cu brațul și bău cafeaua. Era fierbinte, aproape că-i ardea gura, dar nu-i păsa, golind ceașca dintr-o singură înghițitură. Se ridică repede, întorcându-se spre camera lui, când Grayson vorbi brusc.

– O, am uitat să-ți spun ceva ieri.

Dane îi aruncă o privire confuză, de parcă ar fi vrut să întrebe: “Ce mai e și acum?”. Grayson continuă calm:

– E un câine în grădină.

– Un câine?

– Da.

Grayson dădu din cap și continuă:

– Alex îmbătrânește, așa că nu mai e la fel de rapid ca înainte. Pare intimidant, dar de fapt e un tip blând, așa că nu-ți face griji. Darling va fi înăuntru, iar Alex va fi afară.

Dane rămase nemișcat pentru o clipă. Părea că vrea să spună ceva, dar ezită. Grayson, așteptând un răspuns, părea nedumerit.

Privindu-l pe Grayson, Dane se simți în conflict. Probabil că ar fi nevoie de multă grijă pentru a ține un câine bătrân în grădină, iar asta nu părea corect, dar nu era sigur dacă ar trebui să spună ceva în legătură cu asta. Dacă era problema altcuiva, ar fi ignorat-o, dar, deoarece era vorba de un animal, nu putea să nu se simtă îngrijorat.

El e bogat, așa că sunt sigur că e bine îngrijit, dar chiar trebuie să mă implic?

Nu voi rămâne aici pentru totdeauna, așa că e mai bine să nu mă implic prea mult. Cu acest gând, se hotărî și dădu din cap.

– Bine. AAi mai uitat ceva?

– Hmm… nu în acest moment.

Privirea lui Dane se ascuți. Ce înseamnă asta? Grayson răspunse cu un zâmbet:

– Spun că nu-mi vine nimic altceva în minte acum. O să te anunț dacă apare ceva.

– Bine.

Dane dădu din cap și ieși din cameră. Era deja aproape ora la care trebuia să plece la muncă. Nu-și putea permite să mai tragă de timp, așa că se îndreptă spre camera lui să se pregătească. Când verifică, se părea că Darling mâncase deja și folosise litiera. Îl scoase pe Darling afară, îl mângâie ușor, îi umplu din nou castronul cu mâncare și apă, apoi ieși din cameră, asigurându-se că închise toate ferestrele și ușile înainte de a pleca.

După ce verifică ușile de mai multe ori, se întoarse și imediat se uită în ochii lui Grayson. Fără să se gândească, făcu un pas înapoi și deschise gura.

– Nu mă așteptai aici, nu-i așa?

– De ce n-aş face asta? Din moment ce suntem iubiți, desigur că ar trebui să plecăm împreună la muncă.

Văzând răspunsul lui Grayson, de parcă ar fi așteptat să spună asta, lumea lui Dane părea să se prăbușească. Asta nu avea să funcționeze. El avea nevoie de un plan.

Chiar acum.

– Stai, pun câteva condiții pentru a rămâne în această casă.

Grayson, care era pe punctul de a se apropia entuziasmat, înlemni la această declarație bruscă. Dane vorbi pe un ton sever:

– Ore de lucru separate. Nu mă urmări mai mult de trei ore pe zi. Acestea sunt condițiile mele.

Grayson îl privi cu o expresie goală. Între ei se așternu tăcerea.

– Glumești?

Grayson era primul care a rupt tăcerea, zâmbind în felul său firesc, dar cu aceeași expresie ciudată care îl determina mereu pe Dane să se simtă incomod. Desigur, răspunsul lui Dane era ferm.

– Desigur că sunt serios, idiotule. Am glumit vreodată cu tine?

După ce mormăi, se opri. În momentul în care văzu fața lui Grayson contorsionându-se într-o expresie de devastare totală, Dane își dădu seama că avusese dreptate tot timpul.

-//-

*Kopi Luwak este o cafea obținută din boabele care erau ingerate de un animal, civeta de palmier, specie asemănătoare zibetei, și care erau expulzate prin excremente.