Grayson, privindu-l pe Dane, adăugă firesc, ca și cum era ceva banal:

– S-ar putea să ai nevoie de mine în mijlocul nopții. Când se va întâmpla asta, ar trebui să mă chemi imediat.

Dane a rămas surprins, cu gura căscată de uimire. Înainte ca el să poată înțelege ce se întâmplă, Grayson a adăugat zâmbind:

– Poate vei dori să vii în camera mea.

Imaginea lui roșind și zâmbind timid era aproape comică. Dane nu putea decât să se uite la el cu gura căscată, mut. Era uimit de acțiunile lui Grayson de nenumărate ori înainte, dar de fiecare dată, Grayson făcea ceva și mai ridicol. Din nou, Dane se simți amețit, își apăsă fruntea, închise ochii și respiră adânc. Să se enerveze și să rostească înjurături nu ar fi ajutat cu nimic. După ce învățase câteva tactici, întinse mâna, ca și cum ar fi vrut să oprească un câine, și deschise gura.

– Frumosule, cred că trebuie să păstrăm niște limite.

– Nu avem nevoie de limite dacă suntem iubiți.

– Ba da, tocmai pentru că suntem iubiți, avem nevoie de ele.

Dane respinse imediat refuzul lui Grayson, fără ezitare. Imediat ce cuvântul “iubit” îi ieși din gură, simți o durere ascuțită în tot trupul, dar o ignoră și continuă să vorbească.

– Dacă noi continuăm să depășim aceste limite, voi obosi repede. Deja mi-am depășit limitele suficient. Nu-mi mai invada spațiul, ai înțeles?

Dane îl privi intens pe Grayson, dându-i de înțeles că, dacă mai făcea un pas, nu va mai rămâne calm. Grayson își coborî în tăcere privirea spre fața lui.

După câteva clipe de tăcere, Grayson a suspinat și a spus:

– Bine.

Văzând expresia învinsă de pe fața lui, Dane a simțit că inima i se înmoaie pentru o clipă, dar apoi și-a recăpătat rapid controlul. Chiar dacă Grayson îi salvase viața lui Darling, exista o limită. Deja suportase destul. Trebuia să existe limite clare între ceea ce putea accepta și ceea ce nu putea accepta.

– Dă-mi cheia.

– Cheia?

Dane întinse mâna, iar Grayson înclină capul, confuz. Dane adăugă rece:

– Cheia de la ușa aceea, o ai, nu-i așa?

– Nu o am.

– Nu minți! Ţi-am spus asta de mai multe ori.

Dane îi dădu un avertisment, iar Grayson se strâmbă înainte de a se întoarce și a se îndrepta spre sertar. După ce scoase cheia din sertarul mic, o aruncă, iar Dane o prinse repede cu o mână.

– Cheia poate încuia ușa din ambele părți. Dar nu o voi încuia.

Ultima parte a propoziției sale părea semnificativă. Cu alte cuvinte, Grayson spunea că îl va primi întotdeauna cu brațele deschise. Desigur, din perspectiva lui Dane, asta era complet inacceptabil. Și a acționat imediat în consecință.

Trecând pe lângă Grayson, Dane a mers cu încredere spre camera alăturată și a încuiat ușa cu cheia. Un sunet satisfăcător s-a auzit când a tras de mânerul ușii pentru a confirma că era încuiată. Apoi, a apucat mâna lui Grayson, așezând cheia pe palma lui, ca și cum i-ar fi spus să o ia.

– Mai ai ceva de spus?

– Deoarece este prima noapte, poate că o să-ți fie frică, așa că ai putea să stai cu mine…

– Noapte bună!

Fără să mai asculte restul cuvintelor lui, Dane l-a împins pe Grayson afară din cameră. Abia după ce a rămas singur, a expirat adânc.

“Prezența tipului ăla mă înnebunește.”

Scuturând din cap, Dane observă transportorul care era așezat pe pat. “O, nu, aproape că am uitat de Darling.” Panicat, se mișcă repede, deschise ușa transportorului și, în timp ce elibera niște feromoni, Darling mirosi aerul și scoase un mic “miau”.

– Îmi pare rău, Darling. Erai neliniștită?

Dane își ceru scuze cu voce blândă, mângâind ușor capul lui Darling cu degetele. Pisica încercă să-și frece nasul de mâna lui, dar nu încercă să iasă din transportor.

Văzând că perna din interior era udă, Dane a început să despacheteze geanta. După ce a scos-o cu grijă pe Darling și a schimbat perna, a pus pisica înapoi înăuntru. Darling părea să se acomodeze, retrăgându-se adânc în transportor, ca și cum ar fi așteptat.

După ce s-a asigurat că Darling era calmă, Dane mai avea multe de făcut. A așezat lucrurile preferate ale lui Darling la locul lor, a turnat mâncare într-un castron, a umplut cutia cu nisip și, odată ce totul era gata, a așezat castronul cu mâncare chiar în fața transportatorului, astfel încât Darling să poată mânca oricând. Abia atunci s-a îndreptat spre baie.

– Aah!

În timp ce se scufunda în apa fierbinte care umplea cada, a început în sfârșit să simtă că mintea i se limpezește.

Dane își odihni capul pe marginea căzii, privind tavanul. La fel ca restul casei, baia avea un tavan înalt, jumătate din el fiind acoperit cu sticlă, oferind o vedere clară asupra cerului nocturn. În timpul zilei, lumina soarelui pătrundea cu siguranță prin acele ferestre. Privind spre perete, se afla o altă ușă mare de sticlă, la fel ca în cameră. Dacă dorea, putea deschide fereastra și se putea bucura de priveliștea fantastică a nopții și de aerul proaspăt în timp ce făcea baie. Grayson avea dreptate; asta era cea mai bună cameră din casa lui. Și, cu părere de rău, Dane trebuia să recunoască acest lucru. Așa cum spusese, nu-i displăcea această cameră. De fapt, era destul de mulțumit.

– Ah!

Cu un suspin profund, se cufundă din nou în gândurile sale. Când se gândea la asta, situația asta era exact ceea ce își dorise Dane. O viață în care putea să stea acasă în fiecare zi, bucurându-se de viață fără să-și facă griji pentru bani. La prima vedere, totul părea perfect acum…

Problema era că Grayson Miller era șomer.

Ce își dorea el era ca partenerul său să meargă la muncă, să plece ocazional în călătorii de afaceri și să-l lase să ducă o viață liberă și leneșă. Nu cineva care să se agaţe de el ca lipiciul și să-l urmărească toată ziua.

De fapt, poziția lui Dane părea mai potrivită pentru a fi al 35.896.425-lea iubit al unei femei bogate. Ar fi putut să se bucure în liniște de bani, să cumpere lucruri pentru Darling când era nevoie și să trăiască fără griji. Nu ar fi avut nevoie de o avere, doar de suficient cât să ducă o viață comodă, cu ceva bani de cheltuială, și ar fi putut trăi așa pentru totdeauna.

Dar pentru Grayson Miller, Dane era prea important. Dacă era doar o relație ocazională în care el ar fi putut să treacă în plan secund, oferind servicii o dată sau de două ori pe an, era bine, dar Grayson nu l-ar fi părăsit niciodată așa. Gândul la ce s-ar putea întâmpla dacă l-ar accepta îi dădea fiori.

“Poate că ar fi ajuns să trăiască atașat de mine, ca o broască țestoasă în carapacea ei.”

Imaginea lui Grayson agățat de spatele lui, frecându-i pieptul, îi apăru în minte atât de rapid, încât Dane se cutremură și scutură viguros din cap. Respirația îi deveni neregulată în timp ce mormăi cu fața palidă.

– Nu va funcţiona cu tipul ăla!

Dane era gata să plece în orice moment dacă se sătura de locul ăsta. Trăise așa până acum. Nimeni nu-i putea schimba viața. Niciodată.

Își făcu această promisiune în timp ce apucă un burete, îl umplu cu gel de duș și îl frecă peste trup, ca și cum și-ar fi biciuit propria judecată șovăitoare pentru a o readuce la normal.

Un mic sunet i-a trezit atenția lui Dane. Părea că Darling îl chema. Cu un geamăt ușor, a deschis ochii și l-a văzut pe Darling lângă el. Pisica își freca capul de obrazul lui, ca și cum ar fi așteptat. Dane a luat-o fericit în brațe.

– Ai dormit bine, Darling?

Îi sărută fața și închise din nou ochii. Din cine știe ce motiv, se simțea neobișnuit de bine azi. Oare patul de la motel era atât de moale? Senzația de saltea moale și cearșafuri care îl învăluiau îl determină să zâmbească instinctiv.

Un sunet plăcut îi scăpă de pe buze când deschise brusc ochii. Întins acolo, ochii lui se mişcară înainte să se ridice încet, având grijă să nu o sperie pe Darling, și se uită în jur.

Lumina strălucitoare a soarelui pătrundea prin fereastra mare, iluminând camera odată plină de farmec, care încă îi părea necunoscută. Abia atunci Dane își dădu seama unde adormise în noaptea precedentă.

Ah!

Respiră fără să-și dea seama. Oricât de des o vedea, camera nu părea să fie cunoscută. Probabil că așa va rămâne până în ziua în care va pleca.

Dane se gândi în timp ce încerca încet să se ridice din patul mare. Întorcând capul absent, înlemni pentru o clipă.

“Nu se poate, probabil am văzut greșit.”

Ezitant, Dane își întoarse încet capul și, în clipa în care văzu, înlemni complet.

Dincolo de fereastra închisă, Grayson stătea în picioare, zâmbind larg și făcându-i cu mâna. În mod ridicol, când privirile lor se întâlniră, el zâmbi larg și spuse:

– Bună dimineața, iubitule!

Aaaaaaah.

Dane a deschis gura în semn de șoc, scoțând un țipăt mut.