– Ah, ah!

Exact cum se gândea Grayson, George a scăpat furculița nouă pe care i-o adusese personalul. George a pălit, dar Grayson l-a privit cu o expresie dezamăgită. “George, ai făcut asta și mai devreme. Trebuie să arăți ceva nou. Dacă repeți mereu același lucru, spectatorii vor închide videoclipul și vor trece la alt conținut. Ce vei face, dacă numărul abonaților va scădea? Vei da faliment!”

De parcă ar fi auzit mustrarea interioară a lui Grayson, George îl privi în ochi. Surprins, George rămase uimit, dar Grayson nu rată ocazia, scuturând din cap cu răceală. Era un avertisment pentru el să-și revină. Există un moment pentru încurajare și un moment pentru avertisment. Așa se realizează progresul.

Grayson a acționat astfel pentru binele lui George, dar, în mod neașteptat, George și-a strâmbat fața în semn de enervare și a coborât capul. Pumnii lui strânși sub masă tremurau. În timp ce George, palid și strângând din dinți, tremura pe scaun, Dane, care își tăia friptura, a luat brusc cuvântul.

– Ce mai face Charlie?

– Poftim?!

George a ridicat repede privirea, clipind confuz. Părea nesigur de ceea ce i se cerea, așa că Dane a făcut o pauză, l-a privit înainte de a-și duce mâncarea la gură.

– Adică, ce mai face Charlie? Se simte bine?

– Da? Da… am vorbit despre asta mai devreme… ah.

Realizând intenția din spatele întrebării, fața lui George s-a luminat imediat. A dat repede din cap și a continuat să vorbească.

– Da, e bine. Nicio problemă, am făcut chiar și niște poze, vrei să le vezi?

Fără să aștepte un răspuns, George scoase repede telefonul și începu să răsfoiască albumul. Îi arătă lui Dane pozele cu câinele pe care le făcuse, aplecându-se spre el în timp ce mesteca mâncarea. Fața lui George se înroși instantaneu și începu să explice pozele:

– Asta era făcută ieri în fața casei mele, asta în sufragerie, asta când se juca, iar asta, asta…

În timp ce George vorbea fără oprire despre câinele său, Grayson s-a plictisit repede. S-a gândit: “Asta e mult mai puțin interesant decât spectacolul pe care l-am făcut mai devreme. George, nu vezi ce așteaptă oamenii? Oferă-le conținut nou înainte să-și piardă atenția, grăbește-te!”

Dar George, neștiind ce gândea Grayson, a continuat să vorbească fericit despre câinele său. Grayson s-a gândit că, dacă ar aduna toate menţionările cuvântului “Charlie” din timpul mesei, probabil ar putea scrie o carte întreagă.

Dane, pe de altă parte, părea puțin interesat, dar nu renunța, la fel ca oricine are un animal de companie sau iubește copiii.

Poate că Charlie era singurul subiect care putea trezi interesul lui Dane, având în vedere lipsa altor subiecte de discuție pentru George. Grayson, așezat alături de bărbatul care vorbea fără încetare și era neinteresant, îl privea cu o umbră de milă. În ciuda reacțiilor indiferente ale lui Dane, George nu-și putea lua ochii de la el, cu obrajii roșii și vocea neobișnuit de înaltă. Era clar pentru toată lumea că George era absolut încântat.

Complet îndrăgostit.

Grayson sorbi din vinul său în timp ce observa în tăcere fața lui George, sau mai precis, ochii lui. Cunoștea acei ochi. Ochii pe care îi văzuse la Omega și Alfa care îl născuseră. Ochii cuiva îndrăgostit. Ochii care erau complet absorbiți, ca și cum ar fi aparținut unei singure persoane din lume.

Motivul pentru care fața lui George era roșie nu era doar din cauza vinului. Bărbatul practic sărea de bucurie doar pentru că Dane era cu el, chiar dacă Dane nu răspundea deloc.

“Uite, dragostea chiar face oamenii fericiți.”

Grayson zâmbi, gândindu-se că şi convingerea lui nu era greșită. Dane poate că râdea de dragoste și o nega, dar asta era doar aroganța lui. Dragostea există. Este chiar acolo, în ochii acelui bărbat.

Din păcate, Grayson nu întâlnise niciodată o astfel de persoană, în ciuda căutării disperate a destinului. De fiecare dată când îndrăznea să spere, era dezamăgit, doar pentru a transforma acea dezamăgire într-o nouă speranță.

Nu găsise niciodată acel sentiment în ochii celor care îl priveau. Oare cum era să simți asta? Grayson tânjea să afle. Cât de nedrept era că ceva atât de evident exista, dar el nu putea să-l găsească.

Respiră și își goli paharul de vin.

Când cina era aproape gata, George era complet beat. Vorbea neclar și avea un zâmbet pe buze. Era clar pentru toată lumea că se afla într-o stare de fericire, aproape ca și cum ar fi visat. Când erau pe punctul de a părăsi restaurantul, George abia mai putea merge.

– Conduc eu, dă-mi cheile.

Dane întinse mâna, dar George clătină din cap, râzând în timp ce răspunse.

– Nu, te duc eu… Te conduc eu…

– Ești beat. Ai băut și tu.

Dane aruncă o privire către Grayson înainte de a se întoarce către George.

– Singurul care nu a băut nimic sunt eu. Așa că eu voi conduce.

– Nu, eu… e mașina mea…

George a continuat să se opună, dar Dane nu i-a permis să mai piardă timpul. Cu sprâncenele încruntate, i-a dat brusc lui George o împingere ușoară. Nepregătit, George s-a clătinat înapoi, dar era prins de bărbatul masiv care stătea în spatele lui.

– Stai așa.

Dane, care îi dăduse ordinul lui Grayson, începu imediat să-i scotocească buzunarele lui George. Găsi cu ușurință cheile și se întoarse să meargă spre mașină.

– Of…

George scoase un sunet trist, ca un câine, iar Grayson, care încă îl ținea de umăr, îl mângâie ușor.

– Haide, înveselește-te. Ai mâncat bine la prânz, aşa e? E de ajuns.

La auzul acestor cuvinte, George îl privi, întinzându-și gâtul pentru a-i întâlni privirea lui Grayson.

– Serios?

– Desigur. Va fi o amintire care va dura o viață, nu crezi? O să-ți amintești de ea în timp ce bei ciocolată caldă lângă șemineu, când o să fii bătrân. “A, cei doi bărbați erau atât de chipeși și de grozavi”, o să spui.

– Doi bărbați?

– Da.

Grayson arătă cu degetul spre el și spre Dane, pe rând. George scoase un sunet slab și întoarse capul, privindu-l pe Dane cu o privire goală, în timp ce mormăia.

– Da… sunt foarte chipeși… și trupurile lor… sunt atât de seducătoare…

– Da, ești norocos.

– Serios?

– Desigur. Înveselește-te.

În timp ce Grayson îi spunea cuvinte banale de alinare, George scoase un sunet asemănător celui al unui cățeluș. Grayson, puțin surprins, chicoti scurt. În acel moment, un câine din apropierea lui Dane se apropie de partea pasagerului mașinii.

– Dă-mi-l.

Dane îl luă pe George în brațe și îi spuse lui Grayson.

– Îl duc eu pe George acasă. Tu poți să pleci singur.

– Poftim?!

Luată prin surprindere, Grayson întrebă instinctiv. Dar Dane, cu o expresie indiferentă, continuă:

– Poți să iei un taxi sau orice altceva. Eu plec acum…

– Stai…

Tocmai când Grayson era pe punctul de a spune ceva, George, care avea capul sprijinit pe pieptul lui Dane, ridică brusc privirea și clipi cu ochii amețiți.

– Hei, ce părere ai să mergem la mine să mai bem ceva?

Cu pronunția sa neclară, Grayson se încruntă, dar reacția lui Dane era diferită.

– De ce nu?

Zâmbind, răspunsul lui Dane îl făcu pe George să sară în sus de emoție și să strige.

– Serios?

– Nu erai beat?

Spre deosebire de înainte, George vorbea cu o voce clară și cu ochii concentrați, iar Grayson nu se putu abține să nu întrebe, surprins.

George, umit din nou, se bâlbâi ruşinat.

– Eu… m-am trezit repede din beție…

Dane răspunse firesc:

– Bine. Nu fac sex cu oameni beţi.

Ochii lui George se măriră și mai mult, iar Grayson îl privi pe Dane cu ochii la fel de mari.