Ashley, care se uita în tăcere la fiul său, aruncă o scurtă privire la ceasul de la mână. Presiunea tacită de a lua rapid o decizie era evidentă – nu mai era mult timp. Grayson știa bine că singura persoană care putea să-i satisfacă latura jucăușă a tatălui său era mama sa Omega, Koi, singura iubire adevărată a tatălui său. Conștientizând acest lucru, Grayson se hotărî.

– O voi face.

Grayson jură cu un ton mai încrezător ca niciodată.

– Orice s-ar întâmpla, voi rezista. Așa că, te rog, ajută-mă să devin pompier.

Ashley îi privi în tăcere chipul, ca și cum ar fi vrut să verifice cât de serios era fiul său.

– Bine.

După un moment de tăcere, Ashley îi dădu răspunsul. O urmă slabă de cinism apăru pe fața lui, până atunci lipsită de emoție.

– Ar trebui să fie interesant. Să vedem dacă poți să o faci cu adevărat.

– Mulțumesc.

Grayson, incapabil să-și stăpânească entuziasmul, zâmbi larg. De data asta, Ashley observă că ambele urechi îi tremurau. Grayson ieși din birou rapid de parcă era pe punctul de a zbura.

“De data asta, e real. Chiar pot să-l întâlnesc.”

Era visul pe care îl purtase toată viața – să găsească pe cineva special, cineva care să-l iubească doar pe el și căruia să-i poată dedica întreaga viață.

“Cred că pot găsi o iubire ca cea pe care o împărtășesc tati și tatăl meu, singura și unica din lume.”

– Ups!

De îndată ce a pășit în hol, era să se lovească de o femeie. Grayson i-a prins repede mâna ca un gentleman și i-a zâmbit.

– Era să cad, Wendy.

– Miller!

Secretara lui Ashley i-a zâmbit înapoi, dar ochii ei au rămas reci.

– Ai venit să te întâlnești cu președintele? Presupun că ai terminat de vorbit?

– Da, a mers bine.

Zâmbetul lui Grayson o determina pe Wendy să se îndrăgostească de el, dar acum nu mai era cazul. Nu era de mirare. La urma urmei, cum ar putea cineva să nu se trezească la realitate când bărbatul care odată se purta de parcă ar fi renunțat la tot pentru tine, brusc spune: “Nu erai tu aleasa. La revedere” și pleacă?

Și totuși, iată-l aici, prefăcându-se că e prietenos.

Desigur, rațiunea a revenit curând odată cu furia, și era clar că sentimentele lui Wendy față de Grayson Miller nu erau pozitive. Dacă ar fi știut de ce era el atât de vesel, s-ar fi simțit și mai respinsă. Motivul pentru care Grayson Miller se simțea atât de bine era simplu.

– Ai găsit un nou destin?

– De unde ştii?!

La întrebarea lui Wendy, Grayson izbucni imediat în râs. Era atât de aproape să o îmbrățișeze și să o sărute cu pasiune. Wendy, prevăzătoare, păstră distanța, dar Grayson, enervant, își menținu totuși limitele.

“Pentru că nu ești partenerul meu predestinat.”

Cu un zâmbet ironic, Grayson și-a băgat mâinile în buzunarele pantalonilor și a zâmbit larg. Wendy abia s-a abținut să nu-l pălmuiască. La urma urmei, era la muncă, iar el era fiul șefului ei, așa că tot ce putea face era să-l înjure în gând.

– Felicitări, sper că de data asta e real.

Wendy a țipat în tăcere la partenerul necunoscut pe care nu-l putea vedea niciodată. Necunoscând gândurile ei, Grayson a continuat să zâmbească și a spus “Mulțumesc”, înainte de a fluiera și a pleca. Pașii lui erau atât de lini, încât părea că plutește.

În timp ce îl privea plecând, Wendy scoase repede telefonul și începu să scrie un mesaj.

[Grayson Miller este pe cale să facă o altă victimă.]

Mesajul era trimis și, în câteva clipe, au venit nenumărate răspunsuri.

[De ce încă mai aleargă după “destinul” său?]

[Da, exact.]

Mesajele pline de șoc, furie și jale pentru noua victimă au început să curgă. Unele conțineau înjurături, dar nimeni nu le denunța. Era un secret împărtășit doar în cadrul acestei comunități. Atâta timp cât Grayson exista, această frumoasă colaborare nu se va rupe niciodată.

O altă victimă urma să fie adăugată la “Grupul victimelor lui Grayson Miller”. Se părea că Wendy nu era singura care simțea asta.

[Să-l întâmpinăm călduros pe noul venit.]

Wendy a suspinat, plină de compasiune, și s-a uitat din nou înapoi. Grayson dispăruse deja. Ea spera doar că de data asta era real.

Și că va fi respins în mod ruşinos, de către persoana la care visa.

– Poftim?! Grayson? Serios?

De îndată ce Koi a auzit despre al doilea fiu al lui, vocea a devenit fericită. La celălalt capăt al telefonului, vocea lui Ashley era calmă, iar când Koi a dat din cap, a scos un suspin de satisfacție.

– Sper că de data asta să fie adevărat. Nu-și mai poate permite o altă dezamăgire.

Amestecând anticiparea cu îngrijorarea, Ashley a răspuns simplu.

– Se va descurca singur.

– A… Da, desigur.

Koi se scărpină în cap, ruşinat. Ori de câte ori se aducea vorba despre copii, el se gândea mereu că poate era prea protector. Desigur, asta era mereu părerea lui Ashley, dar Koi îi accepta mereu cuvintele fără să pună întrebări, așa că și acum făcu la fel.

– Trebuie doar să-l sprijinim. Restul depinde de el.

– Da, ai dreptate.

Koi dădu din cap din nou, gândindu-se că Ashley avea întotdeauna dreptate și că nici de data asta nu va fi diferit. Dar era totuși dureros să-și vadă fiul confruntându-se cu eșecuri repetate.

– Sper din suflet să dureze de data asta.

În timp ce murmura această dorință, își dădu seama brusc de ceva.

– Stai, asta înseamnă că şi Grayson a venit în Est? Unde este acum?

În contrast cu vocea lui fericită, Ashley răspunse indiferent.

– Probabil că s-a întors deja.

– Deja?

Koi lăsă umerii în jos, dezamăgit.

– Cum a putut să plece fără să-mi spună nimic… Nici măcar nu știam că a venit aici.

– Nu are rost să-i protejezi atât de mult, nu crezi?

Ashley nu a ratat ocazia de a rosti această remarcă. El voia să spună că șase copii sunt prea mulți, dar Koi a interpretat-o complet diferit.

– Copiii au crescut prea repede. Ar fi trebuit să am doisprezece! Da, e în regulă. Nu e prea târziu. Putem să mai face șase…

– Ce facem la cină? Ai vreun plan?

Întrebă Ashley brusc. Koi clipi surprins, apoi scutură din cap.

– Nu, nimic… Poftim?!

Fața lui Koi s-a înroșit. Nu știa ce să facă, dar a lăsat umerii în jos și a mormăit.

– Bine, atunci.

Ashley, care câștigase rapid, adăugă cu un ton relaxat.

– Aștept cu nerăbdare. Ne vedem mai târziu, Koi.

Conversația se încheie aici. Koi se uită la telefonul său, apoi clătină din cap, concentrându-se pe noua realizare.

Grayson își găsise în sfârșit partenerul destinat!

Era enervant că venise până în Est fără să-i vadă măcar fața, dar Koi încercă să se calmeze. Dacă voia să-l vadă, putea oricând să se întâlnească alături de el aici. La urma urmei, faptul că Grayson spunea că voia să devină pompier era ceva de care putea fi mândru.

Deși motivațiile lui erau impure…

– Copilul ăla urmărește prea multe iluzii.

Ashley spusese odată asta. Koi era oarecum de acord cu această opinie. Era admirabil că şi Grayson dorea să iubească și să fie iubit ca Ashley și Koi, dar a iubi pe cineva nu era întotdeauna doar drăguţ. Nu așa era pentru ei.

Dar Grayson vedea doar rezultatele, nu și procesul prin care trecuseră ei. Voia să fie ca ei, dar Koi se temea că şi Grayson nu înțelegea provocările implicate. Totuși, nu-și putea opri fiul.

Să fii pasionat de ceva era un lucru bun, aşa e?

Și să devii pompier – ce alegere minunată. Asta era suficient. Liniștit, Koi și-a dat seama curând de altceva.

“Nu pot ține asta pentru mine. Ar trebui să le spun și copiilor.”