Grayson ignoră expresia nedumerită a ghicitoarei și își băgă mâna în buzunarul interior al jachetei. Scoase portofelul, luă câteva bancnote de o sută de dolari și le puse pe masă.

Apoi, pentru ultima oară, a întrebat:

– Nu mai vrei să-mi spui şi altceva?

Ghicitoarea i-a zâmbit în mod exagerat.

– Asta e tot pentru azi.

Așa cum se aștepta.

Era inutil.

Încă o pierdere de timp.

Fără să mai spună nimic, Grayson se întoarse pe călcâie și ieși din magazin.

În clipa în care silueta impunătoare – de peste doi metri înălțime – dispăru, ghicitoarea expiră încet, rămânând singură în micul spațiu.

Apoi, cu sprâncenele încruntate, a tras o altă carte din pachet.

Un fulger a lovit.

Cartea pe care o trasese înfățișa Turnul, o structură care se prăbușea sub un cer furtunos.

Văzând-o, ea expiră tremurând și scutură din cap.

– Se apropie ceva îngrozitor…

Mormăind în sinea ei, se uită în jur nervoasă.

Aerul părea brusc greu, uimitor de liniștit.

Freacându-și brațele pentru a alunga frigul înfiorător, se ridică brusc în picioare.

În acel moment, ușa se deschise și un alt client intră.

Dar înainte ca acesta să apuce să vorbească, ea îi făcu semn cu mâna să tacă.

– Gata pentru azi. Am închis. Plecați.

– O… Atunci voi reveni mâine…

Clientul se bâlbâi, confuz.

Dar ghicitoarea a dat imediat din cap.

– O, nu. Mâine nu. Nu voi fi aici.

– Poftim?! Cum adică nu veți fi… Stați, așteptați…

Ignorând întrebările surprinse, ea aproape că i-a împins afară pe ușă.

Apoi a început să-și strângă în grabă lucrurile.

Trebuia să plece.

Acum.

Departe.

Cu mâinile tremurând, și-a îndesat lucrurile într-o geantă.

Și apoi…

O singură carte a alunecat din pachet, căzând pe podea.

Se aplecă să o ridice…

Și a țipat.

Cartea care căzuse cu fața în sus era Diavolul.

Tremurând, ea s-a uitat la ilustrație.

Vocea ei era ca o şopată,  tremurând încontinuu.

– Un semn rău… un semn foarte rău…

Ca pentru a confirma premoniția sinistră, un fulger a străbătut cerul uscat, urmat de un tunet îndepărtat și amenințător.

 

─ ▪ ─

 

Ca întotdeauna, pe măsură ce noaptea se adâncea, sunetul paharelor care se ciocneau, zumzetul slab al muzicii și respirația crescândă a emoției umpleau spațiul. La un moment dat, oamenii de la petrecere au început să dispară unul câte unul, formând perechi. Desigur, asta era o petrecere organizată tocmai în acest scop. Alfa supremi, precum cele de aici, , aveau nevoie să elibereze în mod regulat feromoni, altfel ar fi suferit disfuncții cerebrale – de la simple pierderi de memorie până la leziuni cerebrale grave sau nebunie. Drept urmare, căutau pe cineva cu care să-și petreacă noaptea și era firesc ca ei să organizeze petreceri pentru a atinge acest obiectiv comun.

În acest caz, Grayson stătea la bar, sorbind whisky. Gheața din paharul său se topea, lăsând picături pe margine, în timp ce degetele sale frecau încet paharul. De o parte și de alta a lui stăteau doi fraţi gemeni Omega cu fețe identice, care își arătau deschis interesul față de el.

– A fi nevoie să lucrezi în fiecare zi este atât plăcut, cât și trist, mormăi Grayson cu un suspin.

Bărbatul care stătea la dreapta lui clipi confuz. Bărbatul din stânga, cu un ton prietenos, vorbi primul.

– Ce-i asta, Grayson? Vrei să-mi spui că acum chiar vrei să muncești?

Subliniind cuvântul “muncă” cu o mișcare a degetelor, bărbatul îi privi pe ceilalți cu precauție, iar un alt bărbat interveni.

– Doar nu vrei să spui că te-ai săturat să lenevești și să mănânci toată ziua, aşa e?

– Grayson Miller? Cel care nu face niciodată nimic?

Cei doi bărbați au continuat să vorbească, schimbând priviri în timp ce încercau să-i ghicească starea de spirit lui Grayson. Acesta a râs scurt și a exagerat răspunsul.

– Nu e ca și cum aș sta doar degeaba. Uneori lucrez.

Într-un fel, era adevărat. Probabil că nu exista niciun Alfa suprem care să aibă atâtea slujbe câte avea Grayson. Ori de câte ori se îndrăgostea de cineva, imita adesea orice muncă făcea acea persoană. Uneori, descoperea chiar talente și abilități surprinzătoare ale sale, dar nu era niciodată nimic serios – era doar o imitare a altora. Așadar, strict vorbind, Grayson nu avusese niciodată o carieră adecvată.

Adevărata problemă era că “dedicarea” lui dispărea imediat ce sentimentele lui pentru persoana respectivă se estompau. Grayson, fără să țină cont de nimeni altcineva, dispărea pur și simplu, lăsându-și foștii iubiți să suporte singuri vina și greutățile.

Reputația lui pentru aceste “păcate” era binecunoscută, dar totuși apăreau mereu noi victime. De ce? Pentru că, printre toate talentele sale, era deosebit de talentat la a se preface că este îndrăgostit. Chiar și cei care auziseră zvonurile și încercau să fie precauți se trezeau incapabili să reziste. Grayson le spunea exact cuvintele pe care voiau să le audă și le îndeplinea toate dorințele, de parcă era gata să sacrifice orice – chiar și viața – pentru ei.

Ca urmare, ele se gândeau mereu: “De data asta e adevărat” sau “De data asta e altfel”.

Și când, inevitabil, descopereau că totul era o minciună, era prea târziu.

– Nu erai destinul meu. La revedere.

Acesta era adesea un rămas bun în glumă. Așadar, mulți șușoteau că lui Grayson Miller îi place doar să se prefacă îndrăgostit. La urma urmei, cum ar putea cineva care era odată atât de pasionat de partenerul său să devină atât de rece? Oamenii nu aveau un buton pentru a-și activa și dezactiva sentimentele după bunul plac.

Cu toate astea, unii susțineau că Grayson se îndrăgostea, doar că dragostea lui nu dura suficient de mult pentru a conta.

Fie că era o iluzie sau adevărul, rezultatul era același. Grayson își determina partenerul să se îndrăgostească, apoi pleca fără să se gândească de două ori, indiferent de cât de devastat rămânea cel părăsit. Pentru el, pur și simplu “nu-l privea personal”.

– Ai găsit un nou “destin” sau ceva de genul ăsta?

Bărbatul din dreapta lui Grayson a întrebat cu un zâmbet, pe un ton ironic, de parcă ar fi vorbit despre un cățeluș care încearcă să se împerecheze cu un alt câine în parc. Celălalt bărbat, din stânga lui Grayson, nu a ezitat și a întins mâna să-l atingă pe Grayson, întrebându-l:

– Deci, ce fel de slujbă ai acum? E ceva care ți se potrivește? Poate ceva în industria serviciilor?

Clipi seducător, privindu-l pe Grayson. Aplecându-se încet, celălalt bărbat de cealaltă parte a lui Grayson a început și el să-i mângâie coapsa. Grayson zâmbi, bucurându-se în mod evident de atenție.

Ambele mâini care îi mângâiau brațele și coapsa erau incontestabil îndrăznețe, dar Grayson se comporta de parcă era ceva perfect normal, fără să se îndepărteze în timp ce vorbea.

– Cred că va trebui să aflu.

La auzul acestor cuvinte, unul dintre gemeni întrebă:

– Ce părere ai de un loc de muncă ce implică purtarea unei uniforme? E sexy.

– De polițist sau ceva de genul ăsta?

Celălalt geamăn a continuat imediat, mângâindu-i coapsa și curba șoldului lui Grayson.

Cât de palpitant ar fi să petreacă noaptea cu acest mascul Alfa? Entuziasmul lor deja le stârnise ceva adânc în interiorul lor și nu se puteau abține să nu vorbească în încercarea de a-l cuceri pe Grayson.

– Pun pariu că te-ai descurca de minune în rolul ăsta.

Grayson zâmbi la acest comentariu.

– Crezi?

Era un răspuns simplu, dar ambii bărbați au răsuflat surprinși. Chiar și barmanii, care preparau cocktailuri în spate, s-au oprit și au privit cu ochii mari. Și-au întors repede privirile și și-au reluat munca, dar Grayson a răspuns liniștit, cu zâmbetul încă pe buze.

– O muncă grozavă, aşa e?

– Grayson ca polițist…

– Da, e grozav, aşa e? Ți se potrivește. Îmi place ideea de polițist. E sexy.

În timp ce unul dintre bărbați era agitat, celălalt l-a flatat repede pe Grayson. Primul bărbat s-a grăbit să adauge propriul comentariu.

– Sigur că ți se potrivește. Doar că nu m-am gândit niciodată că ar face Grayson așa ceva. Grayson, ce părere ai să mă arestezi? Domnule polițist, să mă întind pe bar?