– Ah-ah.

Josh oftă adânc.

Agitația continua neîncetat. Nu era timpul ca toată lumea să se întoarcă? Se uită la ceas – trecuseră doar câteva ore de când ajunseseră la petrecere. Oricum, munca nu se termina până când Chase nu decidea să plece. Chiar și așa, scoase un alt suspin din adâncul gâtului.

Grădina era vastă – suficient de mare încât să poată înjura fără să fie auzit. Simțea că ar putea sta treaz toată noaptea doar uitându-se la acest loc. Îi amintea de grădina lui Chase, unde se plimba în fiecare zi, dar asta era și mai mare.

“De ce să construiești o casă într-un parc național?”

Mormăi în sinea lui în timp ce mergea pe alee, pierdut în gânduri. Din fericire, nimic nu părea ieșit din comun până acum. Un grup de gărzi de corp stăteau în fundal, vorbind fără rost. În acel moment, vocea lui Henry se auzi în căștile lui.

– Ceva neobișnuit?

– Nu încă, răspunse Josh sec. După un scurt schimb de replici, întrerupse legătura.

Petrecerea părea să decurgă fără probleme. După ce își făcu rondul, Josh se gândi că ar trebui să procure ceva de mâncare – o masă simplă.

Îi las pe Henry și Isaac să mănânce, în timp ce Mark și cu mine îl supraveghem pe Chase.

În timp ce se gândea la asta, ochii lui au zărit o umbră ghemuită sub un copac. Instinctul i-a luat-o înainte – mâna i s-a îndreptat spre pistol, gata să țintească. Trupul i s-a încordat, dar când s-a uitat mai bine, a evaluat rapid situația. Umerii i s-au relaxat ușor.

Bărbatul de sub copac nici măcar nu îl observase.

Gâfâind după aer, se sprijină de trunchi, fără să observe prezența lui Josh. Părea prea amețit ca să înregistreze ceva.

“Oare e bolnav?”

Josh se apropie cu precauție, examinând starea bărbatului. Cu cât se apropia mai mult, cu atât devenea mai îngrijorat. Ceva era cu siguranță greşit. Umerii căzuți și postura epuizată a bărbatului au declanșat alarma în mintea lui Josh.

“Poate că trebuie să chem o ambulanță.”

Mintea lui trecu rapid în revistă posibile întrebări. “Ești oaspete? Angajat?” Dar când se opri în fața lui, bărbatul tot nu reacționă. Respirația lui era superficială, trupul lui era straniu de nemișcat. Fără ezitare, Josh întinse mâna.

– Hei, te simţi bine?

Răspunsul era instantaneu – și surprinzător. Degetele bărbatului s-au strâns în jurul mâinii lui Josh cu o forță neașteptată. Dar ceea ce l-a șocat și mai mult pe Josh era ceea ce s-a întâmplat în continuare.

Încet, ochii bărbatului s-au deschis, fixându-se pe ai lui Josh.

Pentru o clipă, Josh a încetat să mai respire.

“Oare era un Omega?”

Josh a încercat instinctiv să-i simtă mirosul, dar nu a simțit nimic. Poate că lua inhibitori? Sau poate că, la fel ca Josh, abia dacă avea miros.

Nu că feromonii ar fi contat prea mult. Chiar dacă era un Beta, puțini oameni puteau rezista acelei priviri. Dacă Josh era genul care să umble după bărbați, probabil că l-ar fi târât deja în pat fără ezitare. Nu, nici măcar nu ar fi așteptat să ajungă la pat. Omenirea făcea sex cu mult înainte de inventarea paturilor. Atâta timp cât cealaltă persoană era de acord…

Josh întrerupse acel șir de gânduri.

– Nu cred că te simți bine. Vrei să sun la 911?

Tonul lui era calm. În mod normal, nu se amesteca în problemele altora, dar asta era altceva. Nu se simțea bine să lase pe cineva într-o stare atât de proastă. În plus, dacă pleca acum, ar fi stat treaz toată noaptea îngrijorat.

“Stai. Ăsta e un bărbat, aşa e?”

Josh îi examină rapid silueta. Deși era slab, trupul său avea linii ascuțite, masculine – era fără îndoială un bărbat.

– Nu, mă simt bine.

Mormăitul slab i-a confirmat acest lucru. Și, în mod ciudat, Josh s-a simțit atât ușurat, cât și ruşinat în același timp.

După ce își curăță gâtul, îi dădu bărbatului apa. Acesta bău cu lăcomie, terminând mai mult de jumătate din sticlă în câteva înghițituri. Culoarea îi reveni pe față, iar respirația i se uniformiză ușor. Încă părea fragil, dar măcar reuși să spună un “mulțumesc” șoptit.

Josh se simți puțin mai liniștit. Dar asta nu însemna că avea de gând să-l lase acolo. Bărbatul arăta ca un cerb care renunțase să mai fugă, oferindu-și gâtul vânătorului din pură epuizare.

“Stai, e un cerb?”

Pentru o fracțiune de secundă, chipul Emmei îi trecu prin minte lui Josh. Dacă sora lui mai mică era aici, s-ar fi îndrăgostit instantaneu de acest bărbat. Bine că nu era.

Pe măsură ce conversația lor continua, bărbatul părea să-și revină puțin câte puțin. Chiar a sugerat să aducă mâncare pentru echipa lui Josh. Lui Josh i s-a părut o idee bună, așa că a decis să-l ducă înăuntru. Mai important, trebuia să-l ducă pe acest bărbat într-un loc sigur.

Acesta era planul – până când cineva a întrerupt brusc.

– Ce faci aici?

O voce rece a tăiat aerul.

Josh întoarse capul și se trezi în fața unei priveliști neașteptate. Un bărbat înalt, cu ochi violet strălucitori, stătea în fața lor.

Keith Knight Pittman.

Bărbatul de lângă Josh mormăi surprins:

– Domnule Pittman.

Ochii lui Josh se îndreptară spre cei doi.

Noi întrebări îi inundară mintea. Era acest tip parte din personal? Poate secretarul lui Pittman? Și de ce era Pittman aici, în grădină? Se întâmplase ceva la petrecere?

Ceva nu era bine.

Josh aruncă o privire către bărbatul palid de lângă el. Încă nu părea să se simtă bine. Ar trebui să spună ceva? Dar, pe de altă parte, era un om matur. Nu era problema lui să se amestece. Mica criză trecuse. Făcuse destul.

Bărbatul probabil se gândea la același lucru, pentru că a vorbit primul.

– Mulțumesc pentru ajutor. Probabil ești ocupat…

Josh a înțeles mesajul ascuns – voia să plece.

Josh dădu ușor din cap, ignorând ciudata neliniște care îl cuprinsese.

– Da. Ai grijă.

Când s-a întors să plece, bărbatul a ezitat, apoi a vorbit brusc.

– Eu sunt Yeonwoo. Seo Yeonwoo.

Josh se opri.

– Eu sunt Joshua. Oamenii îmi spun Josh. Îmi pare bine să te cunosc, Yeonwoo.

Au schimbat un scurt salut din cap. Josh i-a aruncat și lui Pittman o privire rapidă, dar, așa cum se aștepta , Pittman l-a ignorat complet.

Ceva nu era bine între cei doi. Dar, oricare era problema, nu îl privea pe Josh. Probabil că colegii lui îl așteptau. Trebuia să găsească bucătăria și să se ocupe de mâncare. Sau se ocupase deja cineva de asta?

Henry probabil că și-a pierdut mințile până acum. Întotdeauna devenea agresiv când îi era foame. Poate că Josh ar trebui să verifice și să le spună că mâncarea era pe drum.

Se gândi o clipă.

Apoi s-a oprit din mers.

La câțiva pași în față, o siluetă neașteptată stătea în umbră, fumând o țigară.

Chase.